Omul din întuneric
Mă plimbam pe drumul lung.
A cărui farmec a murit!
Sub luna mare...plină de mister.
Misterul singurei iubiri.
Trecuseră sub această lună
Un fior ce nu-l știam
Era fiorul iubiri!
Pe care încă nu-l cunoșteam.
Peste veacurile vieții
Peste umbra tinereții
Peste sufletele stinse
Cu ale sale zgârieturi
Îmi intrai suptil în viață
Cu o vorbă, două, trei.
Până când, din neștiute
Te iubeam! chiar de nu crezi.
Și acuma îmi doresc
Ca de-a cuma ca să fim
Două frunze pe o creangă.
Dar o creangă fără spini...
Cozac Ionela.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 23 februarie 2024
Vizualizări: 555
Poezii din aceiaşi categorie
AȘ FI VRUT
Aș fi vrut să mă întrebi cum mă simt acum.
Și poate că ți-aș fi răspuns: un pic fragil,
Ca o rază de soare ascunsă de nori, ca un fum,
Ca un zâmbet, abia început, de copil...
Aș fi vrut să te-ntreb unde-ai fost, unde ești.
Și poate că mi-ai fi răspuns: aici, lângă tine,
Pe drumul ce duce spre porțile cerești,
Cercetând lumina ce-nclină coloane latine...
Aș fi vrut ca dintre toate a cerului petale,
Să-mi dăruiești o clipă, să-ți dăruiesc un an,
Și poate c-aș fi pus o catedrală-n palma mâinii tale,
Ca-n ochii tăi să pierd un val, sau poate un ocean...
Dar ce-am vrut eu, acum, nu se mai poate.
Curând ai să-nțelegi și tu, ce am aflat și eu:
Un univers întreg ni s-a opus și ne desparte,
Sanctificându-ne iubirea ca pe-un uitat trofeu...
Eram - Și eu și voi
Eram, eram un gând
și vânt eram curgând
sub cer, pe ape dor
și limpede izvor
în lumi ce numai eu
știam, eram mereu
și paj și împărat
și-n vis eram curat.
Dar timpul nemilos
din ce eram m-a scos
și ce doar eu știam
și ce doar eu credeam,
din gând, din vânt, din cer,
din tot ce e mister,
mi-a dat să gust hain,
mi-a spus mereu să vin
să beau din cupă, iar
și iar, secunde cu nectar
și ore să petrec
și luni să le întrec,
în ani să mă grăbesc,
iubiri să îmi găsesc,
căci lumi cum numai eu
le știu, găsesc mereu.
În mintea de copil,
a semănat abil
semințe ce-au rodit
și-un trup au înrobit,
iar gând senin și zbor
și cer sau lin izvor,
s-au stins încet încet
uitate-n acaret.
Și râsul de copil
și zâmbetul subtil
și lacrima prea grea
și gustul de la nea,
cândva demult erau,
în lumi ce mă știau
un suflet visător,
un strigăt călător.
În lumea ce o știți
și eu și voi, grăbiți,
privind spre înapoi
mai suntem eu și voi?
Și eu și voi mai vreți
din cupă să mai beți
nectar furat de timp
din anticul Olimp?
Și eu și voi erați
și eu și voi visați
și eu și voi, și eu
și voi, mereu, mereu.
In cautarea iubitului
In zare vad amurgul
Si plopii fara frunze
Pe aleii pustii se plimba
Iubirea fara muze.
Ce cauta iubirea?
Te cauta pe tine
Frumosul din poveste
Cu licariri divine.
Te cauta in lacrimi
Si-n zambete fugare
Te cauta in galaxii
La mii de ani in departare.
Iubirea te gaseste
Oriunde ai fi in lume
Dar de-a ei magie
Nu poti fugi ,oriunde.
Tu esti ce nimeni nu poate fi
Nici astazi,maine ori demult
Caci pentru mine esti doar tu
Esti singura iubire.
Noi
Viața e senină,
Când îți dă lumea lumină
La bine și la greu,
Noi, vom fii mereu
Chiar de-i ploaie, sau de-i vânt,
Acasă este locul nostru sfânt,
În care ne vom revedea chiar și-n noaptea aia grea.
Împreună vom învinge,
Orice taur ce ne-n pinge,
Prin noroi și prin șuvoi,
Împreună, vom fi doi.
Eu cu tine,
Siguranța, împlinire.
Tu ființă...
tu ființă,
oare vezi cat de dragă-mi ești?
m-ai lăsa, tu, oare să-mi lipesc inima de a ta?
îți privesc pomeții şi-mi spun
Doamne, cat de frumoasă eşti!
tu ființă,
oare vezi cât te iubesc?
că te iubesc pana la albastru
și dincolo de el.
m-ai lăsa, tu, oare să te iubesc până la moarte?
tu ființă,
dă-mi mâna ta
fii a mea pe vecie
ești tot ce-mi doresc
fii a mea ființă acum și mereu.
tu ființă,
ești culoarea mea preferată
te colorez în mii si mii de culori
în mintea mea, tu ești perfectă
ești perfecțiunea mea perfectă.
Declarație de dragoste
Este vorba de tine!
Poate-i timpul să-ți fac o declarație târzie de iubire,
Valabilă astăzi și mâine,
Interminabilă în veșnicie,
Fie că ești singură sau măritată,
Sau cine mai știe cum...
Poate că viața a fost aspră cu tine,
Sau poate că ai șutuit-o,
Așa cum i se cuvine,
Fără regrete sau bocete tardive!
Lumea asistă rece și nepăsătoare la tot ce te doare!
Dumnezeu cere implicare și jertfă,
Și ție și mie, fără Să-i pese ce ne convine...
Poate că știe prea bine ce ne trebuie sau nu;
El fiind veșnicul prieten fără vină,
Sau Adevărul ce pentru noi suspină!
Tăcerea este răspunsul nostru,
Când viața ne minte frumos,
Nici tu nici eu nu suntem mai prejos,
Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!
Eu îți fac o declarație târzie de iubire,
Tu încă nu știi dacă e bine,
Și ce poți face cu mine!
Poate că aștepți să-ți spun cât ești de frumoasă,
Cât te doresc sau că nebunește vrei să te răpesc,
Chiar și pentru o noapte,
Amorul prostesc să nu-l risipesc departe de tine...
Dorințele toate au culorile tale preferate,
Bleu,vernil,roșu și alb
Rochiile și pantofii ce vreau să ți le dăruiesc,
Le ai demult, mi-ai spus...
Încă din vremea când aevea eram împreună în visele mele,
Tu altundeva umblând!
(1 noiembrie 2022/18 ian 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
AȘ FI VRUT
Aș fi vrut să mă întrebi cum mă simt acum.
Și poate că ți-aș fi răspuns: un pic fragil,
Ca o rază de soare ascunsă de nori, ca un fum,
Ca un zâmbet, abia început, de copil...
Aș fi vrut să te-ntreb unde-ai fost, unde ești.
Și poate că mi-ai fi răspuns: aici, lângă tine,
Pe drumul ce duce spre porțile cerești,
Cercetând lumina ce-nclină coloane latine...
Aș fi vrut ca dintre toate a cerului petale,
Să-mi dăruiești o clipă, să-ți dăruiesc un an,
Și poate c-aș fi pus o catedrală-n palma mâinii tale,
Ca-n ochii tăi să pierd un val, sau poate un ocean...
Dar ce-am vrut eu, acum, nu se mai poate.
Curând ai să-nțelegi și tu, ce am aflat și eu:
Un univers întreg ni s-a opus și ne desparte,
Sanctificându-ne iubirea ca pe-un uitat trofeu...
Eram - Și eu și voi
Eram, eram un gând
și vânt eram curgând
sub cer, pe ape dor
și limpede izvor
în lumi ce numai eu
știam, eram mereu
și paj și împărat
și-n vis eram curat.
Dar timpul nemilos
din ce eram m-a scos
și ce doar eu știam
și ce doar eu credeam,
din gând, din vânt, din cer,
din tot ce e mister,
mi-a dat să gust hain,
mi-a spus mereu să vin
să beau din cupă, iar
și iar, secunde cu nectar
și ore să petrec
și luni să le întrec,
în ani să mă grăbesc,
iubiri să îmi găsesc,
căci lumi cum numai eu
le știu, găsesc mereu.
În mintea de copil,
a semănat abil
semințe ce-au rodit
și-un trup au înrobit,
iar gând senin și zbor
și cer sau lin izvor,
s-au stins încet încet
uitate-n acaret.
Și râsul de copil
și zâmbetul subtil
și lacrima prea grea
și gustul de la nea,
cândva demult erau,
în lumi ce mă știau
un suflet visător,
un strigăt călător.
În lumea ce o știți
și eu și voi, grăbiți,
privind spre înapoi
mai suntem eu și voi?
Și eu și voi mai vreți
din cupă să mai beți
nectar furat de timp
din anticul Olimp?
Și eu și voi erați
și eu și voi visați
și eu și voi, și eu
și voi, mereu, mereu.
In cautarea iubitului
In zare vad amurgul
Si plopii fara frunze
Pe aleii pustii se plimba
Iubirea fara muze.
Ce cauta iubirea?
Te cauta pe tine
Frumosul din poveste
Cu licariri divine.
Te cauta in lacrimi
Si-n zambete fugare
Te cauta in galaxii
La mii de ani in departare.
Iubirea te gaseste
Oriunde ai fi in lume
Dar de-a ei magie
Nu poti fugi ,oriunde.
Tu esti ce nimeni nu poate fi
Nici astazi,maine ori demult
Caci pentru mine esti doar tu
Esti singura iubire.
Noi
Viața e senină,
Când îți dă lumea lumină
La bine și la greu,
Noi, vom fii mereu
Chiar de-i ploaie, sau de-i vânt,
Acasă este locul nostru sfânt,
În care ne vom revedea chiar și-n noaptea aia grea.
Împreună vom învinge,
Orice taur ce ne-n pinge,
Prin noroi și prin șuvoi,
Împreună, vom fi doi.
Eu cu tine,
Siguranța, împlinire.
Tu ființă...
tu ființă,
oare vezi cat de dragă-mi ești?
m-ai lăsa, tu, oare să-mi lipesc inima de a ta?
îți privesc pomeții şi-mi spun
Doamne, cat de frumoasă eşti!
tu ființă,
oare vezi cât te iubesc?
că te iubesc pana la albastru
și dincolo de el.
m-ai lăsa, tu, oare să te iubesc până la moarte?
tu ființă,
dă-mi mâna ta
fii a mea pe vecie
ești tot ce-mi doresc
fii a mea ființă acum și mereu.
tu ființă,
ești culoarea mea preferată
te colorez în mii si mii de culori
în mintea mea, tu ești perfectă
ești perfecțiunea mea perfectă.
Declarație de dragoste
Este vorba de tine!
Poate-i timpul să-ți fac o declarație târzie de iubire,
Valabilă astăzi și mâine,
Interminabilă în veșnicie,
Fie că ești singură sau măritată,
Sau cine mai știe cum...
Poate că viața a fost aspră cu tine,
Sau poate că ai șutuit-o,
Așa cum i se cuvine,
Fără regrete sau bocete tardive!
Lumea asistă rece și nepăsătoare la tot ce te doare!
Dumnezeu cere implicare și jertfă,
Și ție și mie, fără Să-i pese ce ne convine...
Poate că știe prea bine ce ne trebuie sau nu;
El fiind veșnicul prieten fără vină,
Sau Adevărul ce pentru noi suspină!
Tăcerea este răspunsul nostru,
Când viața ne minte frumos,
Nici tu nici eu nu suntem mai prejos,
Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!
Eu îți fac o declarație târzie de iubire,
Tu încă nu știi dacă e bine,
Și ce poți face cu mine!
Poate că aștepți să-ți spun cât ești de frumoasă,
Cât te doresc sau că nebunește vrei să te răpesc,
Chiar și pentru o noapte,
Amorul prostesc să nu-l risipesc departe de tine...
Dorințele toate au culorile tale preferate,
Bleu,vernil,roșu și alb
Rochiile și pantofii ce vreau să ți le dăruiesc,
Le ai demult, mi-ai spus...
Încă din vremea când aevea eram împreună în visele mele,
Tu altundeva umblând!
(1 noiembrie 2022/18 ian 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Alte poezii ale autorului
Amar
Soarele răsare,
Zilele îs amare,
Inima mi e condimentata cu sare,
Înainte avea alta savoare
Schimbarea
Am fost la mare,
Așteptând o schimbare,
A fost doar o imprimare,
O simt ca pe o separare,
Este ca o repetare,
Pare doar o ocupare,
Dar este o modificare.
Aceea fata
Stau si ma gandesc
Cum oare pot sa te iubesc...
Dupa atatea drame si certuri
Tot impreuna sa stam fara regereturi..
Farmecul pe care
Nu stiu cine mi l a pus
Sa te iubesc nespus;
Ma face vulberabil
In preajma chipului tau fermecabil..
Sa ne despartim
Nu as suporta
Sa fi in bratele altuia..
M-ar duce pe drumuri grele
In gandurile mele..
Care nu vor mai fi la fel de curate
Ci doar pline de ale tale fapte.
Te iubesc pentru sufletul tau minunat
Dar si pentru al tau fapt
De a fi cu tine prin tuneluri
Ale dragostei .. ce presupune
Amor fara amaraciune.
Poate ca nu sunt poet
Dar numai pot sa te iubesc discret.
Vreau sa stie lumea toata
Ca am dat de acea fata.
Acea fata care, ma scapa din picioare
Cea care sufletul mi-l alina
De crizele , care acum zici ca-s din faina.
De la pretentii la fapte
Cand e vorba de onestitate
Caracterul mie dorinta vie
Ce de la tine mi am furat-o mie.
Cand sunt in preajma ta
Parca sunt altcineva
Nu stiu ce s-a intamplat
Dar trecutul meu foarte patat
Il pot lasa deoparte
Tinandute pe tine aproape.
Tot timpul am fost singuratic
Deobicei chiar foarte neindemanatic
Dar preajma ta face parte
Sa fac totul ca la carte.
Înainte nu credeam in iubire
Dar ochilor nu i venisera sa creada
Inima bătea … cât pe ce sa cadă
Nu știam daca am iluzii
E ca si un drog care pe zi ce trece
Sevrajul nici-o sansa să mai plece.
Vreau sa fi mamă a ai mei copii
Să-mi pot zice inimii ,
Ca însfarșit am câștigat
Ca pe tron… un împărat
Durerile le ai alungat
Din sufletul meu sfâșiat.
Chiar si cand nu vei mai fi
Te voi tine acolo in adancul inimii
Pentru ca nu stiu cat voi rezista
Caci mie greu fara tine a sta
Probabil voi venii dupa tine
Fara a pune pret pe mine.
wildemon
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenice Gheorghe purtătorul de biruință
În var ai fost tu aruncat
Mucenicie -ai îndurat
Pe roată tu ai fost târât,
De idolatrii ocărât,
Ai săvârșit multe minuni,
Deși ei credeau că sunt minciuni,
Atât de mult ai îndrăznit,
Cunună tu ai dobândit .
Iar trupul tău nestricăcios,
În raclă așezat,
Celor ce cred în Hristos,
Spre-nchinare le-a fost dat ,
Și din mormânt tu vindecare,
Ne-aduci la tot necazul mare.
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe te rugăm,
Ajută -ne pe noi credința dreaptă s-o păstrăm. Amin !
- Rada Maria 6D -
Colacul amintirilor
Aud picăturile căzând,
E furtuna afară.
Dansez în ploaie,
Pe lângă apă,
Pe chipul meu o lacrimă arzătoare.
Ce n-aș da, Doamne,
Să pot iubi din nou,
Dar golul din inimă
Mă distruge
Bucățică cu bucățică.
Lacrimile cad
În apa de ploaie.
Îmi aprind o țigară,
Gândurile prin cap suroaie.
Vremuri frumoase…
Fericită eram, îndrăgostită
De un băiat
Ce mă făcea să ard.
Râdeam, nu fumam,
Fericită eram.
O cutie de energii pozitive
Ce acum abia de mă mai ține.
Fumul se pierde prin ploaie,
Surâd, dar tot mă doare.
Mi-e dor de tine,
Inima mă înțeapă.
Inspir și expir fumul,
Ceva mă apasă.
Sunt pierdută…
În fiecare seară mă rog
Să fii bine, să fii iubit,
Chiar dacă pe mine m-ai zăpăcit.
Încep să înnebunesc.
Nu pot dormi,
Nu pot râde.
Trecutul mă ajunge.
Mi-e dor de vremurile vechi
În care râsul era real.
Acum e doar o mască
Care mă ține departe de viață.
Furtuna începe mai tare,
Este 12 noaptea.
20 de apeluri ratate…
Nu-mi pasă, oricum nu sunt departe.
Nimeni nu mă observă.
Toți știu că fumez,
Toți mă judecă,
Dar nimeni nu înțelege
Că o să mă curăț cât mai repede.
La dracu!
Cineva vine.
E un băiat, ceva cunoscut îmi atrage atenția.
E el, e cineva pe care cândva îl iubeam.
Nu m-a rănit,
Dar ceva din el mă făcea să ard.
Eram fericită…
Ceva e ciudat.
Începe să se facă negru.
La naiba, doar nu se termină…
Am clipit, eram în viață.
Ploaia încă se aude.
Deschid ușor ochii…
Am avut iar o viziune.
Telefonul sună,
Toată lumea e îngrijorată.
Dar eu sunt atât de calmă.
Nu știu dacă o să trec peste,
Dacă o să mai pot iubi.
Nu îmi pot vedea viitorul,
Doar trecutul care trebuie dat uitării.
Telefonul încă sună.
Am terminat țigara.
Mai scot una.
Dar pentru prima dată
După mult timp,
Văd luna.
Era așa de luminoasă.
Prin picăturile de ploaie care o reflectau,
O lumină duioasă
Care o gheață rece îmi arătau.
Îmi aduce aminte de el.
Arată ca ea:
Atât de rece pe exterior,
Dar așa de cald pe interior.
La naiba, îmi fac rău singură.
Trebuie să-l uit.
Are pe altcineva,
E fericit.
Dar eu?
Eu nu mai exist.
Nu știu ce fac aici.
Părinții mă sună,
Prietena mea mă caută.
Acum un minut am văzut-o,
Era disperată.
Dar hanoracul negru
Mi-a acoperit fața.
Picăturile de apă cad de pe mine.
Ajung acasă.
Spre surprinderea mea,
Toată lumea panicată.
Era doar mama nervoasă.
Eram pedepsită iar,
Dar nu-mi pasă.
Făceam ce voiam.
Oricum nimeni nu mă înțelege.
Ce rost are să-i înțeleg,
Când ei mă tratează cu regret?
Nu mă chinui să ascund mirosul de țigară
Care venea din cale afară.
Dar nimeni nu vorbea.
Știau că oricum nu mă pot opri,
Așa că nu-și risipeau cuvintele pe nimic.
Am adormit.
Coșmarul a apărut.
Cineva este cu mine în cameră.
Am un cuțit la gât.
Mă ridic.
Nimeni nu este aici.
Nu mai suport, îmi zic.
Este ora 4.
Toți dorm.
Ușa e încuiată.
Nu pot ieși să-mi văd de dor.
Am cheie de rezervă.
Îmi iau niște snackuri.
Mă uit la părinții mei dormind,
Apoi la prietena mea.
Planuri mari aveam,
Dar eu nu mai pot rezista.
Am lăsat un bilet pe masă.
Urma să fac ceva greșit.
Am luat o funie.
I-am lăsat prietenei mele un jurnal,
Să nu-mi plângă de milă.
Nu o puteam vedea așa, deoarece o iubeam.
O lacrimă a curs.
Am ieșit din casă.
În locul în care ne-am cunoscut,
M-am așezat pe o bancă.
În față era un copac,
Era copacul amintirilor,
Care urma să fie al morților.
Am legat funia,
Mi-am așezat capul.
Aveam un bilet în mână
Pentru iubitul meu,
Care era al alteia.
Lacrimi au început să curgă.
Nu puteam face asta.
Inima îmi bătea.
Îmi era frică.
Nimeni nu era,
Doar eu.
Până când din umbră cineva apărea.
Tot ce am văzut a fost că a luat-o la fugă.
Înspre mine venea,
Iar după am căzut.
M-am trezit la spital.
Cineva era lângă mine.
Nu era el, dar era prietena mea,
Care mă iubea.
Am început să plâng.
Inima mi s-a luminat.
Părinții mei nu erau.
Nu le păsa.
Dar în schimb era toată școala mea,
Toți speriați.
Am tresărit.
Nu-mi venea să cred
Ce vedeam în față.
O coadă imensă
Cu flori de viață.
Întunericul a dispărut.
Cei care trebuiau să fie au plecat.
Cei care din lumină făceau întuneric
M-au lăsat.
Le simțeam dorul,
Dar nu voiam să mă întorc.
Din umbra speriată a venit lumina încurajată.
Din negru tot e alb.
Aveam o viață normală.
Lumina a învins
În momentul din noaptea amară.
Nu știu cine m-a salvat,
Dar îl iubesc
Și-i voi mulțumi mereu.
Amar
Soarele răsare,
Zilele îs amare,
Inima mi e condimentata cu sare,
Înainte avea alta savoare
Schimbarea
Am fost la mare,
Așteptând o schimbare,
A fost doar o imprimare,
O simt ca pe o separare,
Este ca o repetare,
Pare doar o ocupare,
Dar este o modificare.
Aceea fata
Stau si ma gandesc
Cum oare pot sa te iubesc...
Dupa atatea drame si certuri
Tot impreuna sa stam fara regereturi..
Farmecul pe care
Nu stiu cine mi l a pus
Sa te iubesc nespus;
Ma face vulberabil
In preajma chipului tau fermecabil..
Sa ne despartim
Nu as suporta
Sa fi in bratele altuia..
M-ar duce pe drumuri grele
In gandurile mele..
Care nu vor mai fi la fel de curate
Ci doar pline de ale tale fapte.
Te iubesc pentru sufletul tau minunat
Dar si pentru al tau fapt
De a fi cu tine prin tuneluri
Ale dragostei .. ce presupune
Amor fara amaraciune.
Poate ca nu sunt poet
Dar numai pot sa te iubesc discret.
Vreau sa stie lumea toata
Ca am dat de acea fata.
Acea fata care, ma scapa din picioare
Cea care sufletul mi-l alina
De crizele , care acum zici ca-s din faina.
De la pretentii la fapte
Cand e vorba de onestitate
Caracterul mie dorinta vie
Ce de la tine mi am furat-o mie.
Cand sunt in preajma ta
Parca sunt altcineva
Nu stiu ce s-a intamplat
Dar trecutul meu foarte patat
Il pot lasa deoparte
Tinandute pe tine aproape.
Tot timpul am fost singuratic
Deobicei chiar foarte neindemanatic
Dar preajma ta face parte
Sa fac totul ca la carte.
Înainte nu credeam in iubire
Dar ochilor nu i venisera sa creada
Inima bătea … cât pe ce sa cadă
Nu știam daca am iluzii
E ca si un drog care pe zi ce trece
Sevrajul nici-o sansa să mai plece.
Vreau sa fi mamă a ai mei copii
Să-mi pot zice inimii ,
Ca însfarșit am câștigat
Ca pe tron… un împărat
Durerile le ai alungat
Din sufletul meu sfâșiat.
Chiar si cand nu vei mai fi
Te voi tine acolo in adancul inimii
Pentru ca nu stiu cat voi rezista
Caci mie greu fara tine a sta
Probabil voi venii dupa tine
Fara a pune pret pe mine.
wildemon
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenice Gheorghe purtătorul de biruință
În var ai fost tu aruncat
Mucenicie -ai îndurat
Pe roată tu ai fost târât,
De idolatrii ocărât,
Ai săvârșit multe minuni,
Deși ei credeau că sunt minciuni,
Atât de mult ai îndrăznit,
Cunună tu ai dobândit .
Iar trupul tău nestricăcios,
În raclă așezat,
Celor ce cred în Hristos,
Spre-nchinare le-a fost dat ,
Și din mormânt tu vindecare,
Ne-aduci la tot necazul mare.
Sfinte Mare Mucenice Gheorghe te rugăm,
Ajută -ne pe noi credința dreaptă s-o păstrăm. Amin !
- Rada Maria 6D -
Colacul amintirilor
Aud picăturile căzând,
E furtuna afară.
Dansez în ploaie,
Pe lângă apă,
Pe chipul meu o lacrimă arzătoare.
Ce n-aș da, Doamne,
Să pot iubi din nou,
Dar golul din inimă
Mă distruge
Bucățică cu bucățică.
Lacrimile cad
În apa de ploaie.
Îmi aprind o țigară,
Gândurile prin cap suroaie.
Vremuri frumoase…
Fericită eram, îndrăgostită
De un băiat
Ce mă făcea să ard.
Râdeam, nu fumam,
Fericită eram.
O cutie de energii pozitive
Ce acum abia de mă mai ține.
Fumul se pierde prin ploaie,
Surâd, dar tot mă doare.
Mi-e dor de tine,
Inima mă înțeapă.
Inspir și expir fumul,
Ceva mă apasă.
Sunt pierdută…
În fiecare seară mă rog
Să fii bine, să fii iubit,
Chiar dacă pe mine m-ai zăpăcit.
Încep să înnebunesc.
Nu pot dormi,
Nu pot râde.
Trecutul mă ajunge.
Mi-e dor de vremurile vechi
În care râsul era real.
Acum e doar o mască
Care mă ține departe de viață.
Furtuna începe mai tare,
Este 12 noaptea.
20 de apeluri ratate…
Nu-mi pasă, oricum nu sunt departe.
Nimeni nu mă observă.
Toți știu că fumez,
Toți mă judecă,
Dar nimeni nu înțelege
Că o să mă curăț cât mai repede.
La dracu!
Cineva vine.
E un băiat, ceva cunoscut îmi atrage atenția.
E el, e cineva pe care cândva îl iubeam.
Nu m-a rănit,
Dar ceva din el mă făcea să ard.
Eram fericită…
Ceva e ciudat.
Începe să se facă negru.
La naiba, doar nu se termină…
Am clipit, eram în viață.
Ploaia încă se aude.
Deschid ușor ochii…
Am avut iar o viziune.
Telefonul sună,
Toată lumea e îngrijorată.
Dar eu sunt atât de calmă.
Nu știu dacă o să trec peste,
Dacă o să mai pot iubi.
Nu îmi pot vedea viitorul,
Doar trecutul care trebuie dat uitării.
Telefonul încă sună.
Am terminat țigara.
Mai scot una.
Dar pentru prima dată
După mult timp,
Văd luna.
Era așa de luminoasă.
Prin picăturile de ploaie care o reflectau,
O lumină duioasă
Care o gheață rece îmi arătau.
Îmi aduce aminte de el.
Arată ca ea:
Atât de rece pe exterior,
Dar așa de cald pe interior.
La naiba, îmi fac rău singură.
Trebuie să-l uit.
Are pe altcineva,
E fericit.
Dar eu?
Eu nu mai exist.
Nu știu ce fac aici.
Părinții mă sună,
Prietena mea mă caută.
Acum un minut am văzut-o,
Era disperată.
Dar hanoracul negru
Mi-a acoperit fața.
Picăturile de apă cad de pe mine.
Ajung acasă.
Spre surprinderea mea,
Toată lumea panicată.
Era doar mama nervoasă.
Eram pedepsită iar,
Dar nu-mi pasă.
Făceam ce voiam.
Oricum nimeni nu mă înțelege.
Ce rost are să-i înțeleg,
Când ei mă tratează cu regret?
Nu mă chinui să ascund mirosul de țigară
Care venea din cale afară.
Dar nimeni nu vorbea.
Știau că oricum nu mă pot opri,
Așa că nu-și risipeau cuvintele pe nimic.
Am adormit.
Coșmarul a apărut.
Cineva este cu mine în cameră.
Am un cuțit la gât.
Mă ridic.
Nimeni nu este aici.
Nu mai suport, îmi zic.
Este ora 4.
Toți dorm.
Ușa e încuiată.
Nu pot ieși să-mi văd de dor.
Am cheie de rezervă.
Îmi iau niște snackuri.
Mă uit la părinții mei dormind,
Apoi la prietena mea.
Planuri mari aveam,
Dar eu nu mai pot rezista.
Am lăsat un bilet pe masă.
Urma să fac ceva greșit.
Am luat o funie.
I-am lăsat prietenei mele un jurnal,
Să nu-mi plângă de milă.
Nu o puteam vedea așa, deoarece o iubeam.
O lacrimă a curs.
Am ieșit din casă.
În locul în care ne-am cunoscut,
M-am așezat pe o bancă.
În față era un copac,
Era copacul amintirilor,
Care urma să fie al morților.
Am legat funia,
Mi-am așezat capul.
Aveam un bilet în mână
Pentru iubitul meu,
Care era al alteia.
Lacrimi au început să curgă.
Nu puteam face asta.
Inima îmi bătea.
Îmi era frică.
Nimeni nu era,
Doar eu.
Până când din umbră cineva apărea.
Tot ce am văzut a fost că a luat-o la fugă.
Înspre mine venea,
Iar după am căzut.
M-am trezit la spital.
Cineva era lângă mine.
Nu era el, dar era prietena mea,
Care mă iubea.
Am început să plâng.
Inima mi s-a luminat.
Părinții mei nu erau.
Nu le păsa.
Dar în schimb era toată școala mea,
Toți speriați.
Am tresărit.
Nu-mi venea să cred
Ce vedeam în față.
O coadă imensă
Cu flori de viață.
Întunericul a dispărut.
Cei care trebuiau să fie au plecat.
Cei care din lumină făceau întuneric
M-au lăsat.
Le simțeam dorul,
Dar nu voiam să mă întorc.
Din umbra speriată a venit lumina încurajată.
Din negru tot e alb.
Aveam o viață normală.
Lumina a învins
În momentul din noaptea amară.
Nu știu cine m-a salvat,
Dar îl iubesc
Și-i voi mulțumi mereu.