Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: poetuldevis
Data postării: 18 ianuarie
Vizualizări: 137
Poezii din aceiaşi categorie
Cand a plecat tata
Văd flori în perechi la picioare -
Cu mâina mai ieri le strângeam
Şi-abia ofilite de soare
Copilului meu le duceam.
(Făcut-am din ele coroana
Pe cap fetei mele s-aşez;
Lăsând-o în lume cu dorul
Din flori, eu, de sus , să veghez.)
De tot ce-am lăsat pe pământuri,
Ce stă-ntre fântână şi nor,
De toate mă las fără grijă -
De dânsa - mie straşnic să mor!
De dânsa - nu vreau să mă rupă
Nici Duhul, nici omul păgân
Şi fac legământ între spirit -
Alături mereu să-i rămân…
Copila mă strânge de mâină;
Copila ar merge cu mine,
Dar eu îi şoptesc printre vânturi:
“- Devreme-i acum pentru tine!
Mai stai, să te ştiu fericită ,
Primită de lumea străină.”
“- Amar este dorul de tată
Şi –o lume-i atât de puţină!”
Nici moartea, blestem peste viaţă,
Ca zidu-ntre noi nu va sta;
Iubirea ne este că marea-
Mă spulber, te spulberi de ea.
Scrisoarea
Într-o zi oarecare
M-ai lăsat doar cu o scrisoare
Care spunea:"Am plecat pentru totdeauna
Nu mă căuta,nu mă suna"
Mesajul m-a făcut confuză
De ce ai plecat așa fără o scuză?
Durerea pe care o simt e sfâșietoare
Ca un cuțit în inima îndurătoare
Acum regret tot ce-a fost între noi
Nu o să mai existe vreodată un noi
Nici să nu te gândești să te întorci
Poate o să te iert până pe-atunci
M-ai omorât cu acele cuvinte
Amintirile mele sunt pierdute
Din vina ta nu mai am încredere în lume
M-ai distrus cu tot cu nume
Însă acesta e sfârșitul
Cu plecarea ta ai stricat totul
Nu vreau să mai știu nimic de tine
Aici ne luăm la revedere
Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Întuneric
Dă-mi la o parte versurile …
și șoaptele
Dă-mi la o parte visele
și gândul cum că … noi doi!
Dă-mi trupul la o parte iar palmele ...
de pe umeri-ți goi …
Dă-mi la o parte razele de soare
Și o să vezi cum stelele apar pe cer,
Și cum lumea se răcește într-un aprig ger.
Dă-mi la o parte frunzele …
de pe al meu pământ
să vezi cum toate se sfârșesc …
în măcinatul morilor de vânt.
Dă-mi totul uitării,
ia-mi totul si lasă-mi nimic!
Dă-le pe toate la o parte
și ai să mă găsești așa cum sunt eu,
un fel de … al tău întuneric.
(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)
Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (ii) // Ze; amintiri; regrete.
Ze, un haiduc în propriul său gând, încă își caută azil.
În mintea sa sunt derulate felutire amintiri.
Scăpând cateva lacrimi, Ze realizează cât este de fragil
Momentele trecute acum sunt doar niște povestiri.
--Ze este sfâșiat de dor--
--Dor pentru Lebe și pentru fostele momente de amor--
Personajul nostru își aduce aminte de Lebe și al ei chip frumos
Se gândește la diferența dintre ce au fost cei doi si ce sunt în prezent
Parcă-i aude glasul blând și își imaginează trupul ei grandios
De ea Ze este cu adevărat dependent.
Lebe și Ze, în trecut, erau extrem de apropiați
Ziua fiecăruia conținea a celuilaltui prezență
Însă circumstanțele lor i-au făcut să devină schimbați
Iar acum Ze este convins că va muri de a Lebei absență.
--Distanța dintre cei doi in continuu crește--
--Ze, cu inima frântă, își imaginează cum al său puls se oprește--
-steinkampf