Piesă lipsă
Sunt un puzzle și nicio combinație nu îmi iese
Mă grăbesc și cu timpul se mai adună piese
Acum, astept a mă cunoaște, desface și reface,
Dar sufletul ce-mi zace și tace-mi stă ca pe ace
Mă pierd prin gânduri și mă simt ca-ntr-o ceață
Mă simt legat de-amintiri, dar mă-ntreb: "cu ce ață?"
Când totul se împrăștie și uiți ce ai fost sau ce esti
Ce iubești? Ce dorești? N-ai răspuns și nici nu poți să zâmbești
Este greu pentru tine, pentru mine... pentru oricine
Când ceva îți lipsește, îl aștepți, dar nu mai vine.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 18 ianuarie 2021
Vizualizări: 1625
Poezii din aceiaşi categorie
Fuga
Orologiul suna în miez de noapte
A sufletelor infernala auzirea
Suna sa anunțe moartea prevestitoare a unei vieți mai înalte
Regele se refugiază la palat
Palat pătat cu sangele atâtor oameni
Oameni chinuiți de ego-ul cel furtunos
La geam ,îngerii nopții se aduna
Adunând cu sine suflete disparate ,planse, dornice de justiție
Iar toți intr-un glas cer capul regelui
Fluturând în sulițe capetele
Unor frumoase amintiri
Privind în sus ,luna privește
Sângerie, roșie ca focul
Prevestește oare infernul
O pata de cerneala cade pe inima regelui
Lăsat singur ,incapabil sa conducă peste patimile sale
Deodată, un glas suav se aude în apartamentul regal
Cerând fuga ,în miez de zi ,o fuga cu o sabie în mana
Sa fugin din iad ,striga însăși Providența
Cartea bunelor maniere
Cartea bunelor maniere,
Aș face-o abecedar,
Să se dea înspre studiere,
Omului rudimentar.
Bunul simț nu se învață,
Din nimic, ori din neant,
Stă doar atârnat de-o ață,
Al respectului liant.
Dacă toți am fi cu stimă,
Și-am avea discernământ,
Lumea n-ar mai fi infimă,
Mintea ar avea cuvânt.
Respectul e reciproc,
Se simte și se câștigă,
Și fără de echivoc,
La bun simț el ne instigă.
Dar e mai facil să treci,
Indiferent, prin lumea rece,
Gura cu lacăt să fereci,
Căci oricum viața ne trece.
Privirile focului
O privire de foc, ca un vers neterminat,
Iar pașii mei sunt ecouri pe drumuri rătăcite,
În noaptea care tace, doar umbra mă ține,
Mă pierd în dansul unei iubiri interzise.
Cum îmi alunec gândurile printre fiorii serii,
Îmi dau seama că nu sunt doar un spectator,
Ci o mare furtună ce poartă cu ea dorințe
Ce nu pot să fie spuse, doar simțite, în tăcere.
Timpul ne joacă farse, în adâncuri de dor,
Suntem doar niște umbre care se țin de mână,
Dar chiar și în umbrele cele mai adânci,
Găsim o rază de lumină ce ne arde fără vină.
Când?
Mai bântuie vântul prin cutele reci ale minţii,
lăstari de gândire-nfloresc fără rost în tipare,
de eşti întrupare cu chip să greşească şi sfinţii,
deschide-te, floare de câmp, fi-voi rază de soare.
O buclă de păr se oferă poznaşă în gânduri,
nu ştiu dacă-i negură stinsă sau lunii făclie,
o mângâie ochii, cutează şi mâna în rânduri
s-o-ntindă spre buzele arse de-atâta urgie.
Obrajii îi prind în strânsoare cu-a glasului vrajă,
sunt roşii ca focul ce inima prinde să-mi salte,
săruturi aşteaptă iubirii să-i pună de strajă
tot timpul din lume, chezaş unei patimi înalte.
Din norii fugari se-mpleteşte o ploaie plăpândă,
coboară pe frunte, se pierde în lacrimi de noapte,
e doamna himeră, prin visuri lăsată să vândă
sclipiri de iubire, plăceri şi amarul prin şoapte.
În serile aspre şi dorul, şi cerul cutează
să soarbă credinţă ţesută din şoaptele tale,
văratic amurg în priviri ne-ntinate veghează
să poarte culori picurate prin ploi abisale.
Când şti-vom noi oare în semeni să punem iubire,
din lacrimi curgând pe cărare să naştem răsplată,
alături de soarta beteagă să fim abolire,
când fi-vom noi oare un val de trăire-nsetată?
Bătrâneţea nu este o povară
Bătrâneţea nu este o povară,
Nu este o haină grea.
Ea este o comoară pentru acei,
Care sănătatea o pot păstra.
Bătrâneţea nu este o povară
Ea este o cunună de Lauri.
Trimisă de zeii cereşti,
Dacă ştii viaţa cu adevărat s-o preţuieşti!
Bătrâneţea nu este o povară.
E un amurg frumos de vară
E un strop de rouă,
Este un început de cale nouă.
Bătrâneţea nu este o povară
Este o frumoasă melodie
Cântată la o chitară,
Este o splendidă poezie!
Scrisă de bunici pentru nepoţi şi nepoţele.
Bătrâneţea nu este o povară,
Este ca cerul presărat,
Cu mii şi mii de stele.
Putreziciune
Plângea pământul fără rost
sub tropot blând articulat
de vieţi vândute la mezat,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.
Fuga
Orologiul suna în miez de noapte
A sufletelor infernala auzirea
Suna sa anunțe moartea prevestitoare a unei vieți mai înalte
Regele se refugiază la palat
Palat pătat cu sangele atâtor oameni
Oameni chinuiți de ego-ul cel furtunos
La geam ,îngerii nopții se aduna
Adunând cu sine suflete disparate ,planse, dornice de justiție
Iar toți intr-un glas cer capul regelui
Fluturând în sulițe capetele
Unor frumoase amintiri
Privind în sus ,luna privește
Sângerie, roșie ca focul
Prevestește oare infernul
O pata de cerneala cade pe inima regelui
Lăsat singur ,incapabil sa conducă peste patimile sale
Deodată, un glas suav se aude în apartamentul regal
Cerând fuga ,în miez de zi ,o fuga cu o sabie în mana
Sa fugin din iad ,striga însăși Providența
Cartea bunelor maniere
Cartea bunelor maniere,
Aș face-o abecedar,
Să se dea înspre studiere,
Omului rudimentar.
Bunul simț nu se învață,
Din nimic, ori din neant,
Stă doar atârnat de-o ață,
Al respectului liant.
Dacă toți am fi cu stimă,
Și-am avea discernământ,
Lumea n-ar mai fi infimă,
Mintea ar avea cuvânt.
Respectul e reciproc,
Se simte și se câștigă,
Și fără de echivoc,
La bun simț el ne instigă.
Dar e mai facil să treci,
Indiferent, prin lumea rece,
Gura cu lacăt să fereci,
Căci oricum viața ne trece.
Privirile focului
O privire de foc, ca un vers neterminat,
Iar pașii mei sunt ecouri pe drumuri rătăcite,
În noaptea care tace, doar umbra mă ține,
Mă pierd în dansul unei iubiri interzise.
Cum îmi alunec gândurile printre fiorii serii,
Îmi dau seama că nu sunt doar un spectator,
Ci o mare furtună ce poartă cu ea dorințe
Ce nu pot să fie spuse, doar simțite, în tăcere.
Timpul ne joacă farse, în adâncuri de dor,
Suntem doar niște umbre care se țin de mână,
Dar chiar și în umbrele cele mai adânci,
Găsim o rază de lumină ce ne arde fără vină.
Când?
Mai bântuie vântul prin cutele reci ale minţii,
lăstari de gândire-nfloresc fără rost în tipare,
de eşti întrupare cu chip să greşească şi sfinţii,
deschide-te, floare de câmp, fi-voi rază de soare.
O buclă de păr se oferă poznaşă în gânduri,
nu ştiu dacă-i negură stinsă sau lunii făclie,
o mângâie ochii, cutează şi mâna în rânduri
s-o-ntindă spre buzele arse de-atâta urgie.
Obrajii îi prind în strânsoare cu-a glasului vrajă,
sunt roşii ca focul ce inima prinde să-mi salte,
săruturi aşteaptă iubirii să-i pună de strajă
tot timpul din lume, chezaş unei patimi înalte.
Din norii fugari se-mpleteşte o ploaie plăpândă,
coboară pe frunte, se pierde în lacrimi de noapte,
e doamna himeră, prin visuri lăsată să vândă
sclipiri de iubire, plăceri şi amarul prin şoapte.
În serile aspre şi dorul, şi cerul cutează
să soarbă credinţă ţesută din şoaptele tale,
văratic amurg în priviri ne-ntinate veghează
să poarte culori picurate prin ploi abisale.
Când şti-vom noi oare în semeni să punem iubire,
din lacrimi curgând pe cărare să naştem răsplată,
alături de soarta beteagă să fim abolire,
când fi-vom noi oare un val de trăire-nsetată?
Bătrâneţea nu este o povară
Bătrâneţea nu este o povară,
Nu este o haină grea.
Ea este o comoară pentru acei,
Care sănătatea o pot păstra.
Bătrâneţea nu este o povară
Ea este o cunună de Lauri.
Trimisă de zeii cereşti,
Dacă ştii viaţa cu adevărat s-o preţuieşti!
Bătrâneţea nu este o povară.
E un amurg frumos de vară
E un strop de rouă,
Este un început de cale nouă.
Bătrâneţea nu este o povară
Este o frumoasă melodie
Cântată la o chitară,
Este o splendidă poezie!
Scrisă de bunici pentru nepoţi şi nepoţele.
Bătrâneţea nu este o povară,
Este ca cerul presărat,
Cu mii şi mii de stele.
Putreziciune
Plângea pământul fără rost
sub tropot blând articulat
de vieţi vândute la mezat,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.
Alte poezii ale autorului
Nu regret
Îmi exprim iar tăcerea, ca leul aștept
Puternic ca o piatra, asa stau de drept
Hulit pe la spate, vândut și de frații
Ridic mâna spre cer, fiindcă chiar sunt iertați!
Cât de tristă e viața, caci iar vorbesc tăcând
Dar frumoasa dimineața, Dumnezeu m-a auzit
Trăind in interior, dar zi de zi luptând
Având o singura speranța, cerul însorit
Dar ce folos au toate când inima ție data
Așteptând chiar sa te duci, dar cu sufletul curat
Știind ca-n urma ta de-ndată
Un suflet mic, a fost salvat!!
Ma simt pierdut
Ma simt pierdut,ca frunza n vant,
Cu suflet trist si chip carunt.
Durerea musca adanc in piept,
Tradarea-i rana de n-o iert!
Ma simt pierdut,in zi si noapte,
Oriunde-as merge, aud soapte.
Tradarea doare,ca un cutit…
In spate infipt, uitat si-n vechit.
Mă simt pierdut, fără alinare,
Inima-mi plânge, fără iertare.
Iubirea,o masca,minciuni ce s aprind,
Azi nu mai cred si nici nu pretind.
Intr-o lume rece, durerea apare,
Ma simt pierdut,fara vreo salvare,
Rabdarea da timp,si timplul schimbare,
Dar fara respect n ai nici o valoare.
De ce oare?
Lumea asta mare,
e plină de oameni puși pe picioare,
dar atunci de ce oare,
când ceri o mâna de ajutor,
cu toții fug încetișor,
dar când ai ceva de dăruit,
chiar și dusmanii parca ar fi venit
8 Martie
Am scris deja in multe feluri
Diverse poezii,
Dar vreau sa iti arat si alte moduri,
Sa definesc iar a iubi.
Nu am sa-ti dau vreo floare
Ca n-am gasit niciuna,
Sa aiba o valoare,
Mai mare ca iubirea.
Asa ca iti astern
Pe-o coala de hartie,
Din nou un vers modern
Si plin de veselie.
Caci primavara ne-a batut
Din nou subtil in poarta,
Si un cadou ea ne-a facut
8 Martie te-asteapta.
L'Inverno
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
"Te iubesc"
Te iubesc" nu, nu o faci
Căci poți sa te culci chiar daca-s suparata
"Încerc sa ma schimb" Dar când vorbim tu doar taci
Cum poți spune ca m ai iubit vreodată?
Nu-mi ști floarea preferata
Și nici măcar nu te strofoci sa mi-o aduci
Spui mereu " iar ești suparata"
Doar acuzații poți sa îmi arunci
"Te iubesc" Dar e totul numai despre tine
Și când aduc vorba de ce simt nu-s mulțumită
Nu te ai gândit măcar o data la mine
"E vina mea" ,chiar daca-am fost mereu ranita
Și pui ca te schimbi, iar eu naiva te am crezut
As vrea sa spun ca vreau sa fie totul ca la început
Însă niciodata n-a fost vorba de ce ai facut
Pentru ca niciodată sa faci ceva n-ai vrut
"Te iubesc" dar din partea ta aud doar scuze
Mereu ce faci trebuie iertat
Pe tine n are voie nimeni sa te-acuze
Chiar dacă tot ce pui sunt cuvinte fără rezultat.
Dar tine minte și baga la cap
Căci "Te iubesc" nu tine-o vesnicie
Și cand din bucla asta de a te iertat am sa scap
Am sa ma asigur sa nu mai auzi de mine.
Nu regret
Îmi exprim iar tăcerea, ca leul aștept
Puternic ca o piatra, asa stau de drept
Hulit pe la spate, vândut și de frații
Ridic mâna spre cer, fiindcă chiar sunt iertați!
Cât de tristă e viața, caci iar vorbesc tăcând
Dar frumoasa dimineața, Dumnezeu m-a auzit
Trăind in interior, dar zi de zi luptând
Având o singura speranța, cerul însorit
Dar ce folos au toate când inima ție data
Așteptând chiar sa te duci, dar cu sufletul curat
Știind ca-n urma ta de-ndată
Un suflet mic, a fost salvat!!
Ma simt pierdut
Ma simt pierdut,ca frunza n vant,
Cu suflet trist si chip carunt.
Durerea musca adanc in piept,
Tradarea-i rana de n-o iert!
Ma simt pierdut,in zi si noapte,
Oriunde-as merge, aud soapte.
Tradarea doare,ca un cutit…
In spate infipt, uitat si-n vechit.
Mă simt pierdut, fără alinare,
Inima-mi plânge, fără iertare.
Iubirea,o masca,minciuni ce s aprind,
Azi nu mai cred si nici nu pretind.
Intr-o lume rece, durerea apare,
Ma simt pierdut,fara vreo salvare,
Rabdarea da timp,si timplul schimbare,
Dar fara respect n ai nici o valoare.
De ce oare?
Lumea asta mare,
e plină de oameni puși pe picioare,
dar atunci de ce oare,
când ceri o mâna de ajutor,
cu toții fug încetișor,
dar când ai ceva de dăruit,
chiar și dusmanii parca ar fi venit
8 Martie
Am scris deja in multe feluri
Diverse poezii,
Dar vreau sa iti arat si alte moduri,
Sa definesc iar a iubi.
Nu am sa-ti dau vreo floare
Ca n-am gasit niciuna,
Sa aiba o valoare,
Mai mare ca iubirea.
Asa ca iti astern
Pe-o coala de hartie,
Din nou un vers modern
Si plin de veselie.
Caci primavara ne-a batut
Din nou subtil in poarta,
Si un cadou ea ne-a facut
8 Martie te-asteapta.
L'Inverno
In oraşul de pe Tibru,
Ploaia cade, timpul trece,
Parcă ceva prevesteşte:
Un peisaj funebru - Rece.
În oraşul cel Etern,
Cerul este înegrit.
Totul a încremenit,
În acest-nghețat infern.
"Te iubesc"
Te iubesc" nu, nu o faci
Căci poți sa te culci chiar daca-s suparata
"Încerc sa ma schimb" Dar când vorbim tu doar taci
Cum poți spune ca m ai iubit vreodată?
Nu-mi ști floarea preferata
Și nici măcar nu te strofoci sa mi-o aduci
Spui mereu " iar ești suparata"
Doar acuzații poți sa îmi arunci
"Te iubesc" Dar e totul numai despre tine
Și când aduc vorba de ce simt nu-s mulțumită
Nu te ai gândit măcar o data la mine
"E vina mea" ,chiar daca-am fost mereu ranita
Și pui ca te schimbi, iar eu naiva te am crezut
As vrea sa spun ca vreau sa fie totul ca la început
Însă niciodata n-a fost vorba de ce ai facut
Pentru ca niciodată sa faci ceva n-ai vrut
"Te iubesc" dar din partea ta aud doar scuze
Mereu ce faci trebuie iertat
Pe tine n are voie nimeni sa te-acuze
Chiar dacă tot ce pui sunt cuvinte fără rezultat.
Dar tine minte și baga la cap
Căci "Te iubesc" nu tine-o vesnicie
Și cand din bucla asta de a te iertat am sa scap
Am sa ma asigur sa nu mai auzi de mine.