Epigrame!

A fost o seară minunată

Să fim noi doi la masă,

Și timpul îl doream oprit

Și să n-aud că vrei acasă

Cu greu ai acceptat să ieși

Să ne plimbăm și să cinăm,

Țin minte cât de clar ai spus

Că doar până la nouă stăm

În minte nu-mi mai era ora

Și bucuria de-a te-ntâlni,

Să-ncerc să-ți cer prietenia

Și poate-amici vom deveni

Și greu mi-am dat răspunsuri

Cum aș putea să mă îmbrac,

Și ce fel de flori eu să aleg

Ca la-ntâlnire să-i fiu pe plac

Cum multe haine nu aveam

Am tras pe mine blugi, tricou,

Și frigul să nu mă ia pe înserat

Mi-am pus pe umeri un sacou

Cu florile a fost mai dificil

Că n-am mai avut întâlniri,

Dar mi-a șoptit colega ei

Surpriză-i faci cu trandafiri

Așa că fix la ora stabilită

M-am întâlnit cu Marce,

Și am simțit când s-a uitat

Că am buchetul care-i place

Curaj am prins pentru moment

Și-am îndrăznit s-o i-au de mână,

Ea lung spre mine s-a uitat

Dar n-a putut nimic să-ngână

Ușor am început să discutăm

Și despre vreme și ce-i în stele,

De sus cădeau stropii de ploaie

Ce ne-au ajuns până la piele

Într-un târziu localul l-am găsit

Și uzi leoarcă ne-am pus la masă,

Sacoul meu pe umeri i-am așezat

Și i-am șoptit încet că e frumoasă

Știu c-am luat ceva frugal

Că nici n-aveam bani mulți,

Puține vorbe am schimbat

Și toată seara am fost tăcuți

Și timpul era trecut de ora nouă,

Când de la masă ne-am ridicat,

Și ne-am întors pe jos spre casă

Și-n clar de lună ne-am sărutat

....................................

Și multe întâlniri au mai urmat

Până ce la primar noi ne-am luat,

Iar când în viață au apărut necazuri

Noi rugă către Domnul..am înălțat!

Acum în zi de sărbatoare mare,

Nedumirit îmi pun o întrebare,

Oare mai sunt români adevărați,

Și nu  doar oameni împovarați?

Trăim cu toții o perioadă grea,

Cu multe lipsuri și mari nevoi,

Am vrea să știm ce-i fericirea,

Și nu doar să trăim ca vai de noi

Am vrea ca azi să-ntindem masa,

Să ne aflăm cu toții strânși acasă,

Nu doar pe telefon să-neauzim,

Cum Doamne-ajută noi rostim

Dar ceea ce eu spun e doar un vis,

Pentru că știu că cei plecați afară,

În țară, nu se mai întorc precis,

Că n-au cum să trăiască cu ocară

Familii, frații noștri și-au făcut,

Peste hotare printre străini,

Copiii lor acolo sau născut,

Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni

Nimeni nu vrea să se întoarcă,

În țara de unde cândva au plecat,

Chiar dacă nostalgia îi încearcă,

Și au în suflet un dor înstrăinat

Patriotismul începe să dispară,

Și-a noastră limbă românească,

Străini prea mulți aflați în țară,

Pe-a noastră glie strămoșească

Dar cui în astă lume îi mai pasă,

De limbă, neam, pământul sfânt,

Si doar să ai ceva de pus pe masă,

Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

Nădejdea noastră a românilor,

Este doar la bunul Dumnezeu,

Să nu ne vindem toți străinilor,

Chiar dacă azi, ne este tare greu!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

De îmi vei spune ,,te iubesc"

Când ochiu-mi e înlăcrimat,

Voi ști să-mi opresc lacrima

Și înțelege...c-am fost iertat. 

De îmi vei cere să mă-ntorc

Din rătăcirea-mi întunecată,

N-aș amâna zborul spre tine

Să fim perechea...mult visată. 

De îmi vei scrie vreun mesaj

Îți voi răspunde...cu bucurie,

Prin care-aș vrea să te anunț

Că inima-mi e doar a ta, Mărie. 

De îmi vei zice...s-a terminat

Voi suferi și sta în așteptare,

Să-mi vindec rana, dureroasă

S-o uit, chiar dacă asta doare. 

Așa s-a întâmplat, tânăr fiind

Și când iubești și mai dai greș,

Dar cine poate să recunoască

Că uneori s-a dat...după cireș. 

...........................

Și așteptarea, a fost izbândă

Că ne-am trezit...îndrăgostiți,

Acum iubirea e...nemăsurată

Când suntem soți și..fericiți!

Te uiți la noi și somnul ni-l veghezi

În timp ce-ntorci aluatul în covată,

Aștepți puțin să prindă să dospească

Tingirea în cuptor o-mpingi cu o lopată

Văd cum șiroaiele îți curg pe frunte

Dar nicicum din muncă nu te opresc,

Cu un batic le ștergi și-un ochi arunci

La pâinile ce în cuptor se rumenesc

Lângă o plită te-așezi  și lung privești

Fără a ști unde privirea se-ndreaptă?

Stai pe un scaun și jarul scormonești

Ca pita să nu ardă și să se facă coaptă

Ne crede pe toți că încă dormim

Și nu vrea somnul să ni-l trezească,

Nici eu nu simt s-arăt că-s treaz

Și-o las cu plapuma să ne-nvelească

Cred c-am ațipit pentru un timp

Și am ratat cum pita este scoasă,

Am tresărit și iute din pat am sărit

Când mama a zis..copii veniți la masă

.................................

A fost demult când mama ne cocea

Cuptor de pită și turtă si alte minunății,

Până-ntr-o zi când s-a oprit în a găti

Și a plecat la Cer..să ia masa cu sfinții!

E foarte-aproape ziua ta

Prietenă, iubită, soția mea,

În gând mi-a încolțit ceva

Să fur, să-ți dăruiesc o stea

Gândul m-a dus la Ursa Mare

Iar de la Car am pus cinci pași,

Și-am descoperit Steaua Polară

Semnul la Nord pentru înaintași

Am stat de vorbă și cu Ursa Mică

Cu cele șapte stele strălucitoare,

Care privind spre Steaua Nordului

Mi-au zis că făra Ea, lumea dispare

Atunci mi-am coborât privirea

Către pământul plin de floare, 

De unde fericit am strâns buchet

Să-l duc soției mele iubitoare

Așa că am lăsat stelele-n Care

Și-n Nord pe Cer Steaua Polară,

Să lumineze-n noapte ca un far

Și niciodată viața..să nu dispară!

Mă uit pe drumul lung pustiu
Care cândva, era plin de lume,
Iar eu copil, fără încălțăminte
Colbul ridicam, 2 m...

înălțime. 

Din când în când, doar auzeam
Cum mama mă striga la poartă,
Să trec în curte... c-o fac de râs
Și-i e rușine, de cei ce-o

...ceartă.

Pentru un timp, eram cuminte
Dar repede uitam de urechială,
Și o țâșneam pe vale la scăldat
Iar seara, iarăși...o chelfăneală.

Și-acum parc-o aud pe mama
Te spală, mâncă și... la-nvățat,
Că toată ziua, doar ai hoinărit
Iar cotețul a rămas

...necurățat.

Printre sughițuri și smeorcăieli
Înfulecam, că foamea era mare,
Și-apoi cu mama la lampa oarbă
Citeam, scriam și, iute la culcare.

Astfel, s-a petrecut copilăria mea
Cu bune, rele, împliniri, dezamăgiri,
Pe care o regret... că nu se-ntoarce
Iar praful ridicat, e doar, în amintiri.

Trag poarta și cu zăvorul o închid
Că nimeni nu mai stă în astă curte,
Toți am plecat, la cimitir și-n lume
Nimic nu-i veșnic și zilele prea scurte!

Iarna ne-a trimis iar haine

Mai curând ca altădată

Și-i curată, albă, pură

În hermină îmbrăcată.

Se oprește sus pe crește.

Și privind în depărtare

O cuprinde o tristețe,

Căci pe unde trece

Întrece orice închipuire:

Străzi cu trupuri desfundate,

Cerșetori  bătrâni și tineri

Case,drumuri inundate,

Locuințe dărâmate 

Peste întinderea din zare,

Doar dezastre și durere

Și maidane cu gunoaie.

Toate relele din iad 

Se revarsă peste sârmana țară.

Trupul ei transformat 

Într-o ladă de gunoaie!

Sunt bătrân cu părul alb și gârbovit
Un baston tocit îmi ține tactul
La buzunarele vieții am cerșit
Să îmi dea, încă, o zi de primăvară.

Spectaculos a înflorit castanul
Ce-și pregătește în candelabre fructul.

Cu mersul încetinit și șchiopătat
Zilele vieții eu le rostuiesc
E târziu , anotimpul m-a înșelat
Doar trandafiri pe alei mă parfumară.

Vreau crizanteme timpului să-i dăruiesc
Dar el îmi dă ninsori de gânduri ce vuiesc.

E ora când la chioșc se vând ziare
Bătrânul cu bastonul lui tocit
N-a mai apărut, nu  știm a lui stare
Doar tufele de crizanteme lăcrimară…

Pe ale un nor ușor pașii a stropit
E încă toamnă și castanul a rodit.

Învață-mă să tac, Doamne,

când lumea vorbește prea tare,

când fiecare își strigă credința

dar nimeni nu Te mai ascultă.

Învață-mă să tac,

nu din teamă,

ci din iubire,

să las cuvântul Tău

să respire prin tăcerea mea.

Să nu mai răspund

cu orgoliul din mine,

ci cu liniștea Ta,

cea care vindecă

și nu judecă.

Când marea se frământă în gânduri

și rugăciunea mea se pierde între valuri,

învață-mă să stau nemișcat,

ca o lumânare care nu mai cere,

ci doar arde.

Dă-mi tăcerea care înțelege,

tăcerea care iartă,

tăcerea în care

glasul Tău se aude limpede,

ca izvorul dintr-o piatră.

Învață-mă să tac, Doamne,

nu ca să mă ascund,

ci ca să Te ascult.

Când toate ușile dispar,
rămâne vântul.
Îl poți locui.
Acolo nu e nici „eu”,
nici „timp”,
doar floarea care se deschide
fără martor.

Te iubesc întîi pe tine,

Te accept in inima mea,

Dumnezeule pe tine,

Căci mi-a areti care-i calea.

Ce nu pot ca să fac eu,

Face bunul Dumnezeu,

El lucrează pentru mine,

Și mă îndrumă tot mereu,

Apelez întotdeauna,

Doar la bunul Dumnezeu.

Pe el eu mă pot baza,

Știu că le face pe toate 

Ce îi cer...eu pot avea:

Dar și har, multă putere...

El toate le poate da.,..

Mulțumescuti doamne ție,

Că-mi veghezi mie viața.