Dor

Dă-mi ploi târzii și cer senin,

Dă-mi nopți de vis sau zile-n chin,

Dă-mi focul care arde mut,

Dar nu-mi da drumul nici un minut.

Dă-mi vântul care rupe crengi,

Dă-mi dorul greu ce nu-l alegi,

Dă-mi tot ce vrei să pierzi acum,

Dar nu-mi da drumul pe vreun drum.

Dă-mi tăceri sau vorbe-n van,

Dă-mi ce-i pierdut, ce nu-i uman,

Dă-mi stele stinse, fără zare,

Dar ține-mă, nu-mi da uitare.

Dă-mi tot ce sufletul mai vrea,

Oricât de greu ar apăsa,

Dar lasă-mi jurământul sumbru:

Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul.

Cuvânt adânc, curat și sfânt,

E darul cel mai prețios pe pământ,

„Mulțumesc” – o rază de lumină,
Ce-n suflet pacea o dezbină.

E firul care leagă oameni,
O punte-n clipele de vreme grea,
Un simplu gest, dar cu ecou,
Ce schimbă viața, ziua ta.

Când spui „mulțumesc”, ceva se-aprinde,
Un foc ce-n inimi calde se extinde,
Rostește-l sincer, din iubire,
Și lumea-i altfel, plină de-o strălucire.

Mulțumește vieții că te-a învățat,
Să prețuiești ce ieri ai ignorat,
Mulțumește clipei, chiar de-i trecătoare,
Că-n ea găsești o rază salvatoare.

Mulțumește celor ce ți-au fost alături,
Și celor ce-au plecat, prin vânturi,
Căci fiecare-a scris o filă-n carte,
Cu sens, cu lacrimi, uneori, cu fapte.

„Mulțumesc” e cheia către cer,
Un cântec blând pe-al vieții mister,
Să-l porți cu tine, în suflet nestins,

Acest Crăciun e gol, nemângâiat,

Lumina-n casă parcă a plecat.

Nu vreau nici colind, nici foc pe vatră,

Căci fără tine, totul mă îngheață.

Privesc spre brad, dar e pustiu mereu,

Lipsa ta-i dorul ce apasă greu.

Îți simt privirea în amintiri șterse,

Și glasul tău ce-n suflet mi-l mai verse.

De astă toamnă cerul te-a luat,

Și Crăciunul n-are gust, e zbuciumat.

Din zâmbete s-au stins și bucurii,

A rămas doar tăcerea nopții gri.

Și totuși, tată, mă rog liniștit,

Să-ți fie locul cald, senin, dorit.

Crăciunul meu, cu dorul tău sub stea,

E un drum ce mă duce spre a te vedea.

Capu’ sus, mai sunt multe de dus,

Drumul vieții nu-i apus.

Chiar de-i greu și  ești obosit,

Luptă-ntruna, căci nu e sfârșit.

Capu’ sus, norii negri se duc,

După ploaie e soare-n amurg.

Fiecare pas mic e un dar,

Și din luptă răsare un har.

Capu’ sus, ai putere în tine,

Tot ce-i greu se va duce cu bine.

Nu te teme, căci mâine-i un vis,

Ce te-așteaptă mai sus, spre un pisc.

Capu’ sus, calea-i lungă, dar dreaptă,

Chiar și stelele cad și se-așteaptă.

Tu ridică-te, crede și-ai să vezi,

Că din umbre răsar iar livezi.

Dincolo de timp

Te port în gând, zi după zi,
Oricât aș vrea, nu pot fugi.
De când privirea ți-am zărit,
Ceva în mine s-a schimbat subit.

Ne întâlnim ca din destin,
Un zâmbet blând, un dor senin.
Și mă întreb, e doar o șoaptă
Sau soarta-n taină ne așteaptă?

Oriunde merg, te simt aproape,
Ca un ecou prins între pleoape.
Poate că timpul ne desparte,
Dar inima spre tine bate.

De-ar fi să schimb ce-a fost să fie,
Aș rupe dorul pe hârtie,
Dar scriu și scriu, iar gândul meu
Se-ntoarce tot la chipul tău.

Și poate într-o zi, cândva,
Când vântul vremii va sufla,
Vom ști că n-a fost întâmplare,
Ci suflete chemate-n zare.

Nu uita să-mi scrii din când,

Chiar și-n șoapte, chiar și-n gând,

Căci sub cerul fără vină,

Dorul tace-n lună plină.

Dacă stelele s-aprind,

Eu prin rânduri te cuprind,

Și de noroc ne va fi scris,

Ne-om regăsi în vis nescris.

Printre slove rătăcite,

Lasă-mi visele-mpărțite,

Spune-mi tot ce nu se spune,

Spune dorului pe  nume.

Căci de stai departe, știi,

Mă hrănesc doar din hârtii,

Din cuvinte, din povești,

Din ce-ai fost și încă ești.

o ardoare adâncă simt în suflet,

o mare de sentimente face balet;

gândul îmi este copleșit,

oare dragostea cu ceva mi-a greșit ?

mă întreb, și teribil m-am săturat,

așteptarea cât mai are de durat ?

mă chinuie, mă consumă,

gânduri agitate sunt ca niște oi într-o turmă.

de ce doare atât ?

de ce durează atât ?

e normal, oare, să fiu așa de chinuită ?

dragostea mi se pare extraordinar de împletită.

mă uit în jur, confuză,

și văd că nu-s singura într-o stare difuză.

ce-i cu dragostea asta,

de toți cad în patima aceasta ?

sub această vrajă, care cu sentimente jonglă,

lumea se comportă ca într-o junglă.

boala iubirii e contagioasă, desigur,

nimeni nu și-ar dori să moară singur.

evident - să simți și să iubești e frumos,

dar mai puțin atunci când e dureros;

și dacă trece tot, și-ntr-un basm tu te transpui,

ai tu curaj adevărul să-l spui ?

se știe, adevărul doare,

dar oare mai tare decât acea ardoare ?

dorința de a iubi și a simți

e prea puternică, poți presimți ?

sinceră să fiu,

mai dureroasă e nereciprocarea, mi-e greu să ți-o descriu.

aștepți, aștepți, continui să speri,

dar în adâncul tău începi să disperi.

iubești cu tot trupul tău,

și din atâtea emoții ajungi rău.

merită, oare, atât chin ?

eu cred că da - e un sentiment divin.

dar, de fapt, noi ce ne dorim ?

care-i motivul pentru care suferim ?

e dorința noastră înflăcărată

de a avea o conexiune adevărată.

da, noi vrem să iubim,

dar nu vrem mai tare să sorbim

orice detaliu unic, incomparabil,

despre persoana care te face vulnerabil ?

mulți spun cuvintele fără să gândească,

că înapoi nu o să le primească;

sau poate li se zic,

dar nu e deloc puternic.

iubirea nu e superficială,

dar mulți o tratează ca pe orice altă emoție artificială;

dar dacă stai să te gândești,

câți cu adevărat au iubit, poți să-i numești ?

să iubești e pe cel iubit să accepți,

greșelile să ți le îndrepți.

dacă iubești, iubești cu toată sinea ta,

iar orice centimetru din cel iubit te va capta.

de stereotipuri și așteptări uiți,

împreună faceți totul, vă străduiți.

ții la el mai mult decât la tine,

și o anumită bucurie nu se poate abține.

în final, dragostea merită,

doar dacă e cu grijă descoperită;

aceasta rabdă, durează și contează,

și ceva unic, pur desemnează.

dar, oare, ai iubit vreodată cu adevărat ?

așteptarea ta a meritat ?

ai fost iubit, fără confuzie,

sau totul a fost doar o aluzie ? 

Toamnă a fost, când inima-mi ferice
Mi-a spus, ascultă, când îți vorbesc,
Nu ține cont, doar, ce mintea-ți zice
Că fericirea vine, când oamenii iubesc.

Pentru-nceput, n-am înțeles mesajul
Și, nici ce inima ar vrea să-mi spună,
Dar mai apoi, când gândul

mi-am citit
Am priceput că, doar, iubirea te adună.

Dar ochiul, spre averi, m-a dus să caut
Și să-mi găsesc fată bogată, arătoasă,
Uitând de-ndemnul inimii...ce suferea
Știind că-aleasa, nu-mi va fi...mireasă.

Și timp s-a adunat pe-a noastră viață
Fără a face pasul, inainte spre cununie,
Pentru că ne lipsea scânteia ce aprinde
Focul iubirii, ce-n dragoste... e temelie.
......................................
Când am simțit că suntem doi străini
Și mai nimic, nu mai există între noi,
Ne-am despărțit, spunându-ne, adio
Fără a arunca unul în altul... cu noroi.
........................................................
Și într-o zi, privirea, mi-a căzut pe ea
Iar inima făra-mi vorbi, m-a îndemnat,
Cu fata, pentru care, pulsul îmi crește
Casă să fac... că Domnul...dar mi-a dat.

Atunci, am înțeles ce-nseamnă a iubi
Și-ndrăgostit să spui iubitei...te iubesc,
Că-n viață nu averea este... importantă
Așa, că inimă rănită, azi...îți mulțumesc!

Eu te-am zărit, inima-mi a cântat,
Și ca o baladă dulce, plină de dor nemăsurat.
Tandrețea ta, o rază printre nori,
Iar a trezit în mine amintiri și fiori.

Sunt bătăile inimii, un vals tăcut și rar,
Unde sub prezența ta, s-a transformat în har.
Pentru o clipă magică, un moment fugar,

Etern sufletul meu de tine fermecat.
Rece, melancolia-și cântă versul neîncetat,
Bine când te-am văzut, inima-mi a vibrat,
Acum melodie veșnică, un cântec de drag

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

 Și poate totuși intr-o zi te voi imbratisa

Cum n-ai să crezi c-ar face-o cineva vreodată

Cred c-atunci sufletul mi-ar vibra

Ca-n degustarea unui vin de viță aleasa

Și poate totusi intr-o zi ne vom privi râzând

Și cu vinu-ti om celebra regăsirea noastră

Când luna plină se va vrea strălucind

Printre perdelele de la a ta fereastra

Și poate intr-o zi tot dorul nu-mi va fi in zadar

Sa te întorci c-un strop de vin în dar

În ciuda a tot sa spui ca și ție ti-a lipsit

Al povestii noastre...final fericit.

29.08.2024

Te-am căutat și te-am găsit

Cum tu în vis mi-ai apărut,

Viața în bine mi-ai schimbat

De când eu mâna ți-am cerut

Până să vii tu către mine

Și visul să fie împlinit,

Am ridicat rugă divină

Și-acum sunt mulțumit

Tu-mi ești prietena cea bună

Și dragoste-mi aduci mereu,

Cu tine eu pășesc în lume

Nimic nu mi se pare greu

Când supărări s-au mai ivit

Și ne-au adus amărăciune,

N-am dat vina unul pe altul

Și-am apelat la-nțelepciune

Acum sunt omul fericit

Lângă a mea soție,

Iubirea mi-o mărturisesc

Prin vers și rând...de poezie!

Am tot simțit în drumul nostru,

Nu mi-ai făcut loc in inima ta,

Am simțit cum din inima ta,

Ai făcut un loc și pentru mine,

Am tot simțit cum te-ai schimbat,

Fără să cer sau să-ți impun,

 Zâmbetul meu colorat,a tot contat , 

Și l-ai creat.

Am tot simțit că tu mi-ai dat din tipul tău cel prețuit,

Fără să-ți cer ,sau sa te rog,

A fost c-ai vrut și ai simțit.

Tristeți adânci s-au bucurii,

Mi-ai arătat doar prin iubire,

Se simt ușoare și plăcute,atunci când se împart în doi.

În viața ta ce-i cu de toate...

Tu loc mi-ai oferit comod,

Pe scaunul de lângă tine, în brațe când am tot căzut..

Și fără nici o așteptare,și fără să mă simt constrânsă,

 Ai accesat acea răbdare și pentru tine neștiută,

Nu te-ai pierdut nici in durere ,și nici măcar în ce-am simțit,

Ai ascultat cu calmitate,o stare care m-a rănit.

Tu ai privit rănit cum plâng,

Cu vocea blândă și tăcută,

Mă vindecai de ce-a durut.

Și fără un vinovat de fapte,

Îmi arătai cu fermitate că pot să o iau de la început