Încă îți port amintirea
Încă îți port amintirea....
Pitită într-un colț de inimă
Unde nu ajunge lumina
Și totuși e-atât de vie, fără...vină.
Încă îți port amintirea...
În brațele tale o lume se topea
Să creeze timp și spațiu
Pentru tot ce sufletul simțea.
Încă îți port amintirea....
Erai paharul meu divin,
Ce-ai născut în mine simțirea
De dor...un sentiment sublim...
Încă îți port amintirea...
Esti clipa mea de neuitat
Deși m-ai obligat să te uit
Cu dor...in suflet te-am păstrat.
Încă îți port amintirea...
Pe retine mi-a rămas privirea
Impregnat în suflet e parfumul tău
Ca o adiere mă-nvăluie mereu...
Încă iți port amintirea...
Dar nu mai port povara.
M-am dăruit cu sufletul întreg
Dovadă că pot simți curat
Și ăsta nu e un regret...
Category: Love poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 13 мая
Views: 171
Poems in the same category
Cioburi de sticla
În lumina palidă a amintirilor,
Cioburi de sticlă strălucesc în zări,
Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,
Povești de iubire, acum doar amintiri.
Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,
De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,
În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,
Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.
În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,
Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,
Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,
În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Să fiu rostit cu dragoste și dor
Să zbor prin ale tale gânduri și să ți se facă dor
În gândurile tale sa mă pierd în versuri să mă regăsesc
Spre visuri eu să mă înalț
Iar tu să mă privești cu drag
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Un cuvânt iubit și prețuit
Să fiu rostit cu multă gingășie
Și tu să mă privește cu multă simpatie
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Un cuvânt nemaipomenit
Cu aripi de dor să zbor către tine
Și tu mereu să mă alinți cu multă iubire
Sec amor de noapte
După noaptea cea amară
Petrecută-n ulicioară
Îmi stateai în poală,
Timpul ziceai că-mi zboară.
Sus în teiul lui Nea Ghiță,
Oi țuca a tale buze,
Dulci ca dorurile-mi arse,
Mi-i aduce vr-o zeiță .
Gelos mai pot fi pe soare,
Ce ți atinge buzele-amare,
Nu mi doresc să știi că doare..
Acest joc de-a sta-n teroare.
Doar un lucru îmi doresc,
În al nostru loc secret,
Luna să ne cânte-n șoapte
Dulci armonii de noapte.
Când această va pleca,
Gelozia-mi va apărea.
Cum el poate să-ți atingă,
Buzele să ți le-ncingă?
Câteodată mă gândesc,
El n-are niciun defect?
De ce pe el îl poți iubi
Și pe mine m-ai părăsi?
Doar în codru mă cunoști,
Și mi-oferi un anumit rost.
Tu în viață mă ghidezi,
Chiar dacă n-avem aceleași idei.
Dar încă mă întreb,
Are el ceva complex?
Ceva mai bun ce eu nu am?
Sau e un motiv banal.
Doar prieteni nu vreu să fim
Ori doi porumbei zburlii,
Ori nimic,
Pe veci, doi seci.
Ploaia
Sunt ploaia,
Ploaia de toamna.
Inlauntrul inimii mele ploua
Si e pustiu.
Nu-i nimeni pe acolo,
pentru ca ploua.
Cine iese la o plimbare in ploaie?
Nimeni.
Cine ar iesi la o plimbare in ploaie?
Eu si...cu tine.
Dar tu unde esti?
Nu stiu,
dar vreau sa stiu!
Sa te gasesc, sa te iubesc.
Mi-e dor.
De toate.
Dar, in special, de noi.
Ploua.
Eu plang.
Lacrimile se duc spre inima,
facand sa ploua.
Sunt ploaia.
Străinul fără nume
Nu îți știam numele.
Dar te cunoșteam din priviri,
din felul în care țineai țigara,
din felul în care te sprijineai de stâlp,
de parcă lumea nu mai conta
decât dacă o priveai tu.
Te citeam ca pe o carte fără titlu,
una veche, cu pagini moi,
pline de margini subliniate cu tăcere.
Fiecare dimineață era un capitol nou,
și eu, ca un cititor dependent,
mă întorceam mereu la același loc.
Parfumul tău venea înaintea ta,
lemnos, cald, cu o urmă de noapte,
și rămânea mult după ce plecai.
Mă întrebam dacă-l alegi intenționat
sau dacă pur și simplu e parte din tine.
Uneori mă prindeai cu privirea,
și atunci lumea se strângea între noi
ca un elastic întins până la limita firii.
Dar eram mereu prima care ceda.
Îmi coboram ochii, rupeam firul,
de teamă că o singură secundă în plus
ar fi spus tot ce tăcerea mea ascundea.
Și totuși, în fiecare zi,
reveneam — cu cafeaua mea,
cu obrajii ușor aprinși,
și cu acea curiozitate dureroasă:
la ce te gândești când taci?
cui i-ai spus ultima oară ce simți?
și dacă, într-o zi,
ai putea să-mi răspunzi doar din ochi.
Ce-a fost, dacă nu iubirea?
Mă poți certa de mii de ori
Si poți gândi rău despre mine
Dar din lacrimi mi-au crescut flori
Durerea a trecut și azi... sunt bine!
Poți să te crezi inteligent
Pe locu-ntâi sau cel mai tare
În story-ul nostru esti doar un corigent
Cu nota scăzută la purtare.
Poți cu tăcerea să mă umilești,
Din gânduri să-mi ștergi amintirea.
Eu am puterea frumos să te păstrez în ochii mei
Acum spune-mi te rog, ce-a fost???... dacă nu, iubirea!
Cioburi de sticla
În lumina palidă a amintirilor,
Cioburi de sticlă strălucesc în zări,
Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,
Povești de iubire, acum doar amintiri.
Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,
De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,
În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,
Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.
În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,
Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,
Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,
În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Să fiu rostit cu dragoste și dor
Să zbor prin ale tale gânduri și să ți se facă dor
În gândurile tale sa mă pierd în versuri să mă regăsesc
Spre visuri eu să mă înalț
Iar tu să mă privești cu drag
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Un cuvânt iubit și prețuit
Să fiu rostit cu multă gingășie
Și tu să mă privește cu multă simpatie
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Un cuvânt nemaipomenit
Cu aripi de dor să zbor către tine
Și tu mereu să mă alinți cu multă iubire
Sec amor de noapte
După noaptea cea amară
Petrecută-n ulicioară
Îmi stateai în poală,
Timpul ziceai că-mi zboară.
Sus în teiul lui Nea Ghiță,
Oi țuca a tale buze,
Dulci ca dorurile-mi arse,
Mi-i aduce vr-o zeiță .
Gelos mai pot fi pe soare,
Ce ți atinge buzele-amare,
Nu mi doresc să știi că doare..
Acest joc de-a sta-n teroare.
Doar un lucru îmi doresc,
În al nostru loc secret,
Luna să ne cânte-n șoapte
Dulci armonii de noapte.
Când această va pleca,
Gelozia-mi va apărea.
Cum el poate să-ți atingă,
Buzele să ți le-ncingă?
Câteodată mă gândesc,
El n-are niciun defect?
De ce pe el îl poți iubi
Și pe mine m-ai părăsi?
Doar în codru mă cunoști,
Și mi-oferi un anumit rost.
Tu în viață mă ghidezi,
Chiar dacă n-avem aceleași idei.
Dar încă mă întreb,
Are el ceva complex?
Ceva mai bun ce eu nu am?
Sau e un motiv banal.
Doar prieteni nu vreu să fim
Ori doi porumbei zburlii,
Ori nimic,
Pe veci, doi seci.
Ploaia
Sunt ploaia,
Ploaia de toamna.
Inlauntrul inimii mele ploua
Si e pustiu.
Nu-i nimeni pe acolo,
pentru ca ploua.
Cine iese la o plimbare in ploaie?
Nimeni.
Cine ar iesi la o plimbare in ploaie?
Eu si...cu tine.
Dar tu unde esti?
Nu stiu,
dar vreau sa stiu!
Sa te gasesc, sa te iubesc.
Mi-e dor.
De toate.
Dar, in special, de noi.
Ploua.
Eu plang.
Lacrimile se duc spre inima,
facand sa ploua.
Sunt ploaia.
Străinul fără nume
Nu îți știam numele.
Dar te cunoșteam din priviri,
din felul în care țineai țigara,
din felul în care te sprijineai de stâlp,
de parcă lumea nu mai conta
decât dacă o priveai tu.
Te citeam ca pe o carte fără titlu,
una veche, cu pagini moi,
pline de margini subliniate cu tăcere.
Fiecare dimineață era un capitol nou,
și eu, ca un cititor dependent,
mă întorceam mereu la același loc.
Parfumul tău venea înaintea ta,
lemnos, cald, cu o urmă de noapte,
și rămânea mult după ce plecai.
Mă întrebam dacă-l alegi intenționat
sau dacă pur și simplu e parte din tine.
Uneori mă prindeai cu privirea,
și atunci lumea se strângea între noi
ca un elastic întins până la limita firii.
Dar eram mereu prima care ceda.
Îmi coboram ochii, rupeam firul,
de teamă că o singură secundă în plus
ar fi spus tot ce tăcerea mea ascundea.
Și totuși, în fiecare zi,
reveneam — cu cafeaua mea,
cu obrajii ușor aprinși,
și cu acea curiozitate dureroasă:
la ce te gândești când taci?
cui i-ai spus ultima oară ce simți?
și dacă, într-o zi,
ai putea să-mi răspunzi doar din ochi.
Ce-a fost, dacă nu iubirea?
Mă poți certa de mii de ori
Si poți gândi rău despre mine
Dar din lacrimi mi-au crescut flori
Durerea a trecut și azi... sunt bine!
Poți să te crezi inteligent
Pe locu-ntâi sau cel mai tare
În story-ul nostru esti doar un corigent
Cu nota scăzută la purtare.
Poți cu tăcerea să mă umilești,
Din gânduri să-mi ștergi amintirea.
Eu am puterea frumos să te păstrez în ochii mei
Acum spune-mi te rog, ce-a fost???... dacă nu, iubirea!
Other poems by the author
Știam și totuși speram...
Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine
Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel
Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine
Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...
Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...
Dar m-ai ținut între îndoială și speranță
... între realitate și dorință....
Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.
Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată
Oricât cu drag în suflet te-am sperat
Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare
Și vinul promis... un legământ făcut uitat.
În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine
Și totuși sufletului meu i-ai fost drag
Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină
Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...
Eram o femeie vie... azi mor zi după zi
În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...
Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie
O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.
M-am stins într-o sală de așteptare mult timp
Un fel de iad uitat pe pământ
Între speranță, uitare, dorință... delăsare
Între vise neîmplinite și gândul ce doare...
Vezi tu... știam că nu ești pentru mine
Și totuși o clipă n-am încetat să sper
Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine
Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...
Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.
N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare
Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc
Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez
Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...
Încă un Adio..
Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine
Când seara în gânduri și doruri mă afund
Sperând că într-un final "totul va fi bine"...
....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....
Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare
Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete
Deși în suflet dezamăgirea este mare
Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.
Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele
Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...
Și... Povestea noastră atât de faină
Nu și-a putut trăi un alt final...
Nu a fost vina ta și știu că nici a mea
Destinul ne-a fost scris să fie așa
Eu să te ador din toată inima
Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.
Te las și eu "babe"...chiar de e minciună
Cu un suflet frânt, dar plin de dor
Și cu speranța că într-o altă lume
Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.
Dar până atunci, te rog eu, să fii bine
Să mi te lași purtat de alte brațe.
Eu... deși nu îți voi mai fi aproape
Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".
Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic
Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig
Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă
Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...
Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...
Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare
Și nu îmi rămâne decât să plec și eu
Deși simt cum sufletul în mine moare...
Adio babe... și.... te rog nu uita,
Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva
O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea
Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...
Umbră de speranță
De intr-o zi vreun dor de noi te va lovi
sa ma cauti în versuri ce ti le-am pictat
lubirea, dorul și durerea îmi rămân scrise-n poezii
Și nesfârșită clipa când eu te-am așteptat.
Sa nu regreți sfârsitul ce între noi n-a fost
Căci niciodată nu e prea târziu
Sunt poezii scrise din inima c-un rost
Pentru o clipă când mi-am dorit sa-ti fiu.
De intr-o zi dorul nu-! vei putea opri
Încearcă către mine sa faci un gest de-un pas
Căci negreșit in toate ma vei întâlni
Păstrând o umbra de speranţă, pentru un bun rămas..
A FOST ODATĂ... un NOI...
..am realizat că totul s-a pierdut,
Abia când m-am epuizat de tot
Oricât de mult am suferit...
Nu am putut nicicum să îl întorc.
Şi m-am trezit în gol căzând,
Căci dureau ochii lui căprui.
Tot timpul îl aveam în gând
Și in privire doar zambetul lui.
Căci ne-am avut pret de-un minut
Sau poate doar... ceva secunde,
Dar nu atât cât as fi vrut..
Azi, să fi rămas... bine.
...A existat cândva un "noi",
Ce azi suspină în trecut.
lar ochii lui blânzi si căprui,
Am vrut să-i uit, dar n-am putut...
Ce-ar fi
Ce-ar fi să ne regăsim
Când stelele ard în noapte
Timpul să nu ne trădeze,
Și clipa să ne țină aproape?
Ce-ar fi să pot spune ce simt
Fără ca vorbele să te alunge
Tăcerea să nu mai doară așa tare
Când dorul de tine în inimă surâde...
Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori
Răceala dintre noi să se frângă
Să dăm viață acestui "dacă "
Într-un final în doi, să ne cuprindă...
Dorul, absența ce trăiește în mine
Mi-e dorul rămas o absență care trăiește în mine, nu are trup, dar are greutate, apasă în piept, în timp, în somn... este lipsă, distanță, nostalgie și nici un cuvânt pare să nu poată să închidă focul lui.
Mi-e dorul memoria emoţională a acelor vremuri în care m-am simțit întreagă... și de care am fost smulsă și aruncată în umbrele tăcerii.
Mi-e dorul astăzi o iubire fără mâini, fără ochi, fără zâmbet, doar un strigăt tăcut al unei legături care nu mai are receptor.
Când îmi e dor îmi dau seama că sunt umană și că ceea ce lipsește îmi arată ce e cu adevărat esențial.
Mi-e dorul dovada că am iubit... așa, neînțeleasă fiind... dovada că ceea ce iubesc nu moare niciodată, trăiește prin dor, în absență...
Știam și totuși speram...
Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine
Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel
Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine
Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...
Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...
Dar m-ai ținut între îndoială și speranță
... între realitate și dorință....
Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.
Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată
Oricât cu drag în suflet te-am sperat
Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare
Și vinul promis... un legământ făcut uitat.
În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine
Și totuși sufletului meu i-ai fost drag
Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină
Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...
Eram o femeie vie... azi mor zi după zi
În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...
Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie
O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.
M-am stins într-o sală de așteptare mult timp
Un fel de iad uitat pe pământ
Între speranță, uitare, dorință... delăsare
Între vise neîmplinite și gândul ce doare...
Vezi tu... știam că nu ești pentru mine
Și totuși o clipă n-am încetat să sper
Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine
Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...
Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.
N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare
Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc
Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez
Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...
Încă un Adio..
Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine
Când seara în gânduri și doruri mă afund
Sperând că într-un final "totul va fi bine"...
....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....
Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare
Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete
Deși în suflet dezamăgirea este mare
Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.
Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele
Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...
Și... Povestea noastră atât de faină
Nu și-a putut trăi un alt final...
Nu a fost vina ta și știu că nici a mea
Destinul ne-a fost scris să fie așa
Eu să te ador din toată inima
Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.
Te las și eu "babe"...chiar de e minciună
Cu un suflet frânt, dar plin de dor
Și cu speranța că într-o altă lume
Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.
Dar până atunci, te rog eu, să fii bine
Să mi te lași purtat de alte brațe.
Eu... deși nu îți voi mai fi aproape
Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".
Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic
Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig
Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă
Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...
Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...
Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare
Și nu îmi rămâne decât să plec și eu
Deși simt cum sufletul în mine moare...
Adio babe... și.... te rog nu uita,
Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva
O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea
Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...
Umbră de speranță
De intr-o zi vreun dor de noi te va lovi
sa ma cauti în versuri ce ti le-am pictat
lubirea, dorul și durerea îmi rămân scrise-n poezii
Și nesfârșită clipa când eu te-am așteptat.
Sa nu regreți sfârsitul ce între noi n-a fost
Căci niciodată nu e prea târziu
Sunt poezii scrise din inima c-un rost
Pentru o clipă când mi-am dorit sa-ti fiu.
De intr-o zi dorul nu-! vei putea opri
Încearcă către mine sa faci un gest de-un pas
Căci negreșit in toate ma vei întâlni
Păstrând o umbra de speranţă, pentru un bun rămas..
A FOST ODATĂ... un NOI...
..am realizat că totul s-a pierdut,
Abia când m-am epuizat de tot
Oricât de mult am suferit...
Nu am putut nicicum să îl întorc.
Şi m-am trezit în gol căzând,
Căci dureau ochii lui căprui.
Tot timpul îl aveam în gând
Și in privire doar zambetul lui.
Căci ne-am avut pret de-un minut
Sau poate doar... ceva secunde,
Dar nu atât cât as fi vrut..
Azi, să fi rămas... bine.
...A existat cândva un "noi",
Ce azi suspină în trecut.
lar ochii lui blânzi si căprui,
Am vrut să-i uit, dar n-am putut...
Ce-ar fi
Ce-ar fi să ne regăsim
Când stelele ard în noapte
Timpul să nu ne trădeze,
Și clipa să ne țină aproape?
Ce-ar fi să pot spune ce simt
Fără ca vorbele să te alunge
Tăcerea să nu mai doară așa tare
Când dorul de tine în inimă surâde...
Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori
Răceala dintre noi să se frângă
Să dăm viață acestui "dacă "
Într-un final în doi, să ne cuprindă...
Dorul, absența ce trăiește în mine
Mi-e dorul rămas o absență care trăiește în mine, nu are trup, dar are greutate, apasă în piept, în timp, în somn... este lipsă, distanță, nostalgie și nici un cuvânt pare să nu poată să închidă focul lui.
Mi-e dorul memoria emoţională a acelor vremuri în care m-am simțit întreagă... și de care am fost smulsă și aruncată în umbrele tăcerii.
Mi-e dorul astăzi o iubire fără mâini, fără ochi, fără zâmbet, doar un strigăt tăcut al unei legături care nu mai are receptor.
Când îmi e dor îmi dau seama că sunt umană și că ceea ce lipsește îmi arată ce e cu adevărat esențial.
Mi-e dorul dovada că am iubit... așa, neînțeleasă fiind... dovada că ceea ce iubesc nu moare niciodată, trăiește prin dor, în absență...