Pe ploaia asta infernală
Pe ploaia asta infernală
As merita un pahar de vin
In suflet sa-mi răsară un soare
Pe buze să port al tău roșu divin.
Pe ploaia asta ce nu trece
Tot ce visez e un vin rece
Sa-mi poarte trupul în visare
Într-o caldă îmbrățișare
Pe ploaia asta infernală
Las gândul să-mi curgă pe hârtie
O poezie palidă... banală
S-o scrie cum poate și știe...
Pe ploaia asta ce nu trece
Scriu si mă-mbăt cu apă rece
Că scriu si vei citi cândva
Și-ai reveni cu drag la un pahar....
Category: Diverse poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman #ploi
Date of posting: 27 мая
Views: 158
Poems in the same category
Simplegade
Părând c-așteaptă-n pace pierdutele fregate,
Răsar în largul undei ca niște pumni stâncoși,
Să le îmbrace-n piatră catargele trădate,
De flamurile sure, plutinzilor coloși.
Acolo știm să fie din timpuri cunoscute
Legendelor din vreme de vechi navigatori,
Cu inima zdrobită în palmele avute
De taina-aceea sumbră a recilor strâmtori.
Psalmi - XXXIX - Jertfa inimii
Nu pâinea mea, Doamne,
ci inima mea ți-o dau.
Nu ca dar,
ci ca datorie a ființei
care a înțeles că iubirea
nu cere, ci arde.
Am ținut-o ascunsă mult,
împărțind-o între vise și frică,
între oameni și umbre,
până ce n-a mai rămas nimic
din chipul Tău în ea.
Atunci am înțeles:
că jertfa nu e moarte,
ci întoarcere.
Că inima nu se rupe pentru a fi pierdută,
ci pentru a deveni altar.
Iată-mă, Doamne —
fără cuvinte de laudă,
fără merite,
fără scuze.
Doar cu o inimă arsă de lume
și gata să ardă pentru Tine.
Primește-mi cenușa
ca început de tăcere sfântă
și fă din rana mea
o rugăciune care nu se mai stinge.
O rană… care scrie
Pe drumuri reci cum n-au mai fost vreodată,
Pășesc cu pași ce nu-mi mai aparțin,
Mi-e dor de-un ieri ce n-a fost niciodată,
Și parcă-n mine trăiește un străin.
Târziu, prin trup, își caută odihna,
Un gând bolnav de tot ce n-a fost spus,
Și tace lung, ca-n fața unei cruci,
Pe care n-a mai fost răpus Iisus.
Sub pleoape simt o pâlpâire rece,
Ca o lumină dusă spre apus,
Și-n fiecare clipă care trece,
De coasa morții sunt străpuns.
Nu știu ce glas îmi urlă din tăcere,
Dar nu e-al meu și totuși mi-e aproape,
Inert rămân la orice mângâiere,
Ce vrea durerea cruntă să-mi îngroape.
Prin oase-mi curge un sfârșit nedrept,
Dar nu ca moarte, ci ca amânare,
Și-atâtea înmormântări îmi stau pe piept,
Că nu gasesc un loc și pentru lumânare.
Mă-ntreb adesea dacă Dumnezeu,
Mai simte ce-i trimitem prin durere,
Căci dacă lacrima ce cade e-un deșeu,
Atunci vom fi departe de Înviere.
Rămân aici, privat de vreun câștig,
Și-nvăț că tot ce moare o să mai fie,
Și poate rostul meu nu e să strig,
Ci doar să fiu o rană… care scrie.
Fariseu
Hai, spală-te pe mâini Pilate,
Şi ieși spre a primi ovaţii,
Arată-ţi mâinile curate,
Şi-apoi îmbrățișează-ţi fraţii.
Înalţă adevărul sus pe cruce,
Minciuna las-o pe pământ,
Ca nimenea să nu mai urce,
Spre sfântul legământ.
Hai frate, spală-te pe mâini,
Ascunde adevăru-n minte,
Şi vindeţi sufletul la câini,
Pe-un pol şi câteva cuvinte,
Şi-apoi cu hulă și trufie,
Să-ţi rupi cămașa în bucăţi,
Ca toată lumea să te știe,
Că n-ai avut prejudecăţi.
Voi cei aleși!
Voi care ne priviți de sus în jos
Și parlamentul vă este adăpost,
De ce mă rog munciți fără folos
Și nu vedeți că iese tare prost
De când nu a-ți mai fost în țară?
De când nu a-ți mai fost la sat?
Voi mergeți tot mai des afară
Pe noi cui zălog ne-ați lăsat?
Noi v-am ales s-avem dreptate
Voi a-ți promis că ve-ți fi drepți,
Noi vrem salarii, pensii, sănătate
Și vă rugăm să fiți corecți
Acum sunteți zilnic pe sticlă
Și tare multe mai promiteți,
Însă în jurul nostru este pâclă
Ca să vedem ceea...ce vindeți
Nu vrem averi mari ca să facem
Și să ne fie doar puțin mai bine,
La sărăcie nu dorim să ne întoarcem
Și să avem pe masa noastră pâine
Vă amintim când ne-ntâlnim
Că nu nutrim plăceri și conturi,
Și doar un pic mai bine să trăim
Și un bănuț mai mult la lefuri
Vedem, că pentru voi se poate
Și cei de stânga dați la dreapta,
Unde-s bani vă ajutati de coate
Și cu elan vă cocoțați pe treaptă
Voi averi, proprietați, tot adunați
Siguri nu fiți că treapta asta ține,
Sunteți prea mulți pe ea urcați
Și ea se poate rupe, chiar și măine
Să nu gândiți că noi suntem cadou
Și doar să v-amintiți ca-ici e votul,
Pe care îl vom pune negreșit din nou
Dar nu pe voi și la căsuța,, altul"
Ce să vă spunem despre prețuri
Ne amagiți c-avem subvenționări,
Nu știți ce greu e să plătim facturi
Iar voi ne tot mințiți cu plafonări
Noi nu putem cumpăra lemnul
Chiar dacă pădurea pică pe noi,
Acesta merge la străini cu trenul
Iar munții îi vedem cum rămân goi
La pompă motorina și benzina
Au prețul tot mai sus, prea sus,
Alimentând ne cheltuim chenzina
Și banii noștri cei puțini s-au dus
Gazul, curentul, nu mai stau pe loc
Iar la asociație amân mereu să trec,
Voi renunța și la centrala de la bloc
Și sigur am să mai sting încă un bec
Speranța noastră e una mică
În voi aleșii noștri de pe listă,
Am vrea să nu mai fiți o clică
Iar viața nu ne-o mai faceți tristă
Trăim din ce în ce mai greu
Și dezbinați cum voi doriți,
Noi rugă înălțăm la Dumnezeu
S-avem aleși școliți și mai cinstiți!
E timp...
E timp. Mai am timp să aștept,
Cufundat într-o tăcere răzleață,
Și dorm cu fluturii pe piept,
Să pot zbura în zori de dimineață.
E timp. Îi văd corabia cum trece,
Cum lasă-n urmă valuri de tăcere,
Și dorm sub cap c-o stâncă rece,
Să împietresc în zori a mea durere.
E timp. Îl văd pe Cronos ațipit,
Și-n noapte cum tăcerea plouă,
Și dorm pe-o muchie de cuțit,
Să pot taia amurgul pe din două,
Ca timpul să înceapă să alerge,
Tăcerea surdă în urmă să o lase,
Iar zorile de-ndată să dezlege,
Lumina ce prea mult întârziase.
Simplegade
Părând c-așteaptă-n pace pierdutele fregate,
Răsar în largul undei ca niște pumni stâncoși,
Să le îmbrace-n piatră catargele trădate,
De flamurile sure, plutinzilor coloși.
Acolo știm să fie din timpuri cunoscute
Legendelor din vreme de vechi navigatori,
Cu inima zdrobită în palmele avute
De taina-aceea sumbră a recilor strâmtori.
Psalmi - XXXIX - Jertfa inimii
Nu pâinea mea, Doamne,
ci inima mea ți-o dau.
Nu ca dar,
ci ca datorie a ființei
care a înțeles că iubirea
nu cere, ci arde.
Am ținut-o ascunsă mult,
împărțind-o între vise și frică,
între oameni și umbre,
până ce n-a mai rămas nimic
din chipul Tău în ea.
Atunci am înțeles:
că jertfa nu e moarte,
ci întoarcere.
Că inima nu se rupe pentru a fi pierdută,
ci pentru a deveni altar.
Iată-mă, Doamne —
fără cuvinte de laudă,
fără merite,
fără scuze.
Doar cu o inimă arsă de lume
și gata să ardă pentru Tine.
Primește-mi cenușa
ca început de tăcere sfântă
și fă din rana mea
o rugăciune care nu se mai stinge.
O rană… care scrie
Pe drumuri reci cum n-au mai fost vreodată,
Pășesc cu pași ce nu-mi mai aparțin,
Mi-e dor de-un ieri ce n-a fost niciodată,
Și parcă-n mine trăiește un străin.
Târziu, prin trup, își caută odihna,
Un gând bolnav de tot ce n-a fost spus,
Și tace lung, ca-n fața unei cruci,
Pe care n-a mai fost răpus Iisus.
Sub pleoape simt o pâlpâire rece,
Ca o lumină dusă spre apus,
Și-n fiecare clipă care trece,
De coasa morții sunt străpuns.
Nu știu ce glas îmi urlă din tăcere,
Dar nu e-al meu și totuși mi-e aproape,
Inert rămân la orice mângâiere,
Ce vrea durerea cruntă să-mi îngroape.
Prin oase-mi curge un sfârșit nedrept,
Dar nu ca moarte, ci ca amânare,
Și-atâtea înmormântări îmi stau pe piept,
Că nu gasesc un loc și pentru lumânare.
Mă-ntreb adesea dacă Dumnezeu,
Mai simte ce-i trimitem prin durere,
Căci dacă lacrima ce cade e-un deșeu,
Atunci vom fi departe de Înviere.
Rămân aici, privat de vreun câștig,
Și-nvăț că tot ce moare o să mai fie,
Și poate rostul meu nu e să strig,
Ci doar să fiu o rană… care scrie.
Fariseu
Hai, spală-te pe mâini Pilate,
Şi ieși spre a primi ovaţii,
Arată-ţi mâinile curate,
Şi-apoi îmbrățișează-ţi fraţii.
Înalţă adevărul sus pe cruce,
Minciuna las-o pe pământ,
Ca nimenea să nu mai urce,
Spre sfântul legământ.
Hai frate, spală-te pe mâini,
Ascunde adevăru-n minte,
Şi vindeţi sufletul la câini,
Pe-un pol şi câteva cuvinte,
Şi-apoi cu hulă și trufie,
Să-ţi rupi cămașa în bucăţi,
Ca toată lumea să te știe,
Că n-ai avut prejudecăţi.
Voi cei aleși!
Voi care ne priviți de sus în jos
Și parlamentul vă este adăpost,
De ce mă rog munciți fără folos
Și nu vedeți că iese tare prost
De când nu a-ți mai fost în țară?
De când nu a-ți mai fost la sat?
Voi mergeți tot mai des afară
Pe noi cui zălog ne-ați lăsat?
Noi v-am ales s-avem dreptate
Voi a-ți promis că ve-ți fi drepți,
Noi vrem salarii, pensii, sănătate
Și vă rugăm să fiți corecți
Acum sunteți zilnic pe sticlă
Și tare multe mai promiteți,
Însă în jurul nostru este pâclă
Ca să vedem ceea...ce vindeți
Nu vrem averi mari ca să facem
Și să ne fie doar puțin mai bine,
La sărăcie nu dorim să ne întoarcem
Și să avem pe masa noastră pâine
Vă amintim când ne-ntâlnim
Că nu nutrim plăceri și conturi,
Și doar un pic mai bine să trăim
Și un bănuț mai mult la lefuri
Vedem, că pentru voi se poate
Și cei de stânga dați la dreapta,
Unde-s bani vă ajutati de coate
Și cu elan vă cocoțați pe treaptă
Voi averi, proprietați, tot adunați
Siguri nu fiți că treapta asta ține,
Sunteți prea mulți pe ea urcați
Și ea se poate rupe, chiar și măine
Să nu gândiți că noi suntem cadou
Și doar să v-amintiți ca-ici e votul,
Pe care îl vom pune negreșit din nou
Dar nu pe voi și la căsuța,, altul"
Ce să vă spunem despre prețuri
Ne amagiți c-avem subvenționări,
Nu știți ce greu e să plătim facturi
Iar voi ne tot mințiți cu plafonări
Noi nu putem cumpăra lemnul
Chiar dacă pădurea pică pe noi,
Acesta merge la străini cu trenul
Iar munții îi vedem cum rămân goi
La pompă motorina și benzina
Au prețul tot mai sus, prea sus,
Alimentând ne cheltuim chenzina
Și banii noștri cei puțini s-au dus
Gazul, curentul, nu mai stau pe loc
Iar la asociație amân mereu să trec,
Voi renunța și la centrala de la bloc
Și sigur am să mai sting încă un bec
Speranța noastră e una mică
În voi aleșii noștri de pe listă,
Am vrea să nu mai fiți o clică
Iar viața nu ne-o mai faceți tristă
Trăim din ce în ce mai greu
Și dezbinați cum voi doriți,
Noi rugă înălțăm la Dumnezeu
S-avem aleși școliți și mai cinstiți!
E timp...
E timp. Mai am timp să aștept,
Cufundat într-o tăcere răzleață,
Și dorm cu fluturii pe piept,
Să pot zbura în zori de dimineață.
E timp. Îi văd corabia cum trece,
Cum lasă-n urmă valuri de tăcere,
Și dorm sub cap c-o stâncă rece,
Să împietresc în zori a mea durere.
E timp. Îl văd pe Cronos ațipit,
Și-n noapte cum tăcerea plouă,
Și dorm pe-o muchie de cuțit,
Să pot taia amurgul pe din două,
Ca timpul să înceapă să alerge,
Tăcerea surdă în urmă să o lase,
Iar zorile de-ndată să dezlege,
Lumina ce prea mult întârziase.
Other poems by the author
Iarna mea tarzie
ce vină am că te iubesc?
si cum sẵ uit vreodată!
doi ochii ce inima-mi topesc
de dor înflăcărată
sunt vinovata că te-am privit
si mi-ai rămas în minte?
ori tu ai greșit că mi-ai vorbit
dincolo de cuvinte?
ce vină am că te iubesc?
n-am vrut asa să fie,
a fost sortit să te-ntâlnesc
in iarna mea târzie.
imbratisarea ta mi-a pus in piept
dorinţa ce-a mai mare,
si doar pe tine te aștept
când soarele răsare!
"adio"al tău mă arde-n piept
aprins ca un carbune,
si tot pe tine te aștept
când soarele apune!
Dacă...?
Dacă aș îndrăzni să-ți spun ce dor imi e de tine
Că fără al tău vin, de mine n-am habar
Te-ai supăra pe mine, babe...?
Și m-ai lăsa să-mi fie dor... încă un an?
Dacă ți-as scrie că fiecare clipă
Cu gândul la tine, e ca un cer plin de stele
Ai înțelege dorul ce țipă după tine
Sau ai arunca la coș cuvintele mele?
Dacă ți-aș spune că bătaia inimii
Îmi poartă de ceva timp, numele tău,
Ai crede că sunt prinsă în iluzii
Sau ai simți un vin in doi, să-mi faci cadou?
Revino... să nu îmi fie dorul în zadar
Și gândul, ce te respiră din nou...iar și iar,
Îmbrățisează-mă te rog cu-n vin făcut de tine
Povestea noastră să fie... unică pe lume!
ADU-MI TE ROG, PRIMĂVARA
Adu-mi te rog primăvara
Și rămâi și tu cu mine
Sterge-mi din inimă iarna
Și dorul din suflet... de tine.
Adu-mi te rog primăvară...
Mărțișorul rămas promis
Albul și roșul din toamnă,
Să se-mpletească pe buze ca-n vis.
Adu-mi te rog primăvara
După care am tânjit
Ia-mi din inimă povara...
Spune-mi că nu ne-am pierdut!
Adu-mi te rog primăvara
Martie să-mi fie demidulce
Paharul din nou să-mi poarte
Licoarea zeilor... pe buze...
Gânduri
E mult prea trist sa simt
Ca pt tine n-am contat
Cât sa-mi fi dăruit
O-mbrățisare de final
Doare... de ce?...nu știu
Un "la multi ani" și eu
Să-ți urez as fi vrut...
A rămas ecou în sufletul meu...
Umilința mi-a fost imensă
Sa-ti vad ochii frumoși
Ce candva îmi zambeau
Ca azi...doar sunt furioși.
Frustrarea...nemărginită
Am crezut în ceva special
Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită
Visand la un vin în 2 de final.
De-ai sti ce teamă ma cuprinde
De se-ntampla in cale sa-mi ieși
Desi inima toata imi surâde
De chipul iti întâlnesc
De-ai ști ce doare dorul
În suflet cum îmi arde
Cat si-ar dori o alinare
C-un vin si o îmbrățișare...
Un curcubeu de sentimente
Uneori sufletul mi-l încearcă
Desi demult noi nu ne mai vorbim
Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...
Doar pentru o secundă
De-ai fi in locul meu
Sa simti și tu
Ce simt și eu
Ti-ai smulge inima din piept
Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.
Eu doar...te scriu...aștept sa treci
Nu mi-e ușor sa duc
Povara grea ce mi-ai lăsat
Ca n-ai avut in gand nicicând
Un vin și-o-mbrățisare de final...
Ades îmi amintesc
Vorbele tale grele
Sufletul inca-mi nimicesc
Când ma gândesc la ele...
Am tot insistat ...dar in zadar
De nimic nu vrei sa mai ai habar
Ma ignori stupid fără remușcare
Neștiind cât de mult inca doare...
Doare.. desi am renunțat
Sa mai sper intr-o schimbare
Gustul Vinului de buze mi-e străin
Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...
Iti las ca amintire
Dacă mâine mor, ce-ți las ca amintire?
Îţi las un vers, un dor, un surâs tăcut,
În pagini plânse, pline de iubire,
Eu voi rămâne, chiar de sunt trecut.
Să-mi cauți lacrima într-o silabă,
Și râsul meu în rime însetate,
Durerea mea, ascuns purtată,
Pe care, n-am rostit-o niciodată.
Citește și mă vei găsi pe mine,
Pe cea ce-a scris tot ce-a trăit
Vei regăsi și dor și rău şi bine,
Și foc nestins ce n-a murit... s-a scris.
Vei regăsi în fiecare strofă
O luptă, un oftat, un surâs plin,
Și vei simţi cum dorul meu deodată
Ţi se prelinge în suflet ca un vin.
Eu sunt în vers - și nu mai știu să plec,
Prizonieră am rămas sub cerul tăcerii
Chiar dacă mor, eu vie rămân...
De mă citești, la un vin în marginea serii.
Ce-am fost?
Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii
Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti
Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi
In umbra unui ceas de vara intim..
Cine sunt eu când uneori te chem
Tu cine ești când taci si imi ești efemer
Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati
La fel cum sta ața-ntru-n ghem..
Eu cine-am fost când am fost doi?
Tu cine-ai fost când fost-am noi?
Ce am fost noi de astăzi "singular"
E pentru tine adjectivul necesar.
Azi cine sunt când nu mai sunt
Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt
Ce am fost noi de imi servesti tacerea?
Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.
Iarna mea tarzie
ce vină am că te iubesc?
si cum sẵ uit vreodată!
doi ochii ce inima-mi topesc
de dor înflăcărată
sunt vinovata că te-am privit
si mi-ai rămas în minte?
ori tu ai greșit că mi-ai vorbit
dincolo de cuvinte?
ce vină am că te iubesc?
n-am vrut asa să fie,
a fost sortit să te-ntâlnesc
in iarna mea târzie.
imbratisarea ta mi-a pus in piept
dorinţa ce-a mai mare,
si doar pe tine te aștept
când soarele răsare!
"adio"al tău mă arde-n piept
aprins ca un carbune,
si tot pe tine te aștept
când soarele apune!
Dacă...?
Dacă aș îndrăzni să-ți spun ce dor imi e de tine
Că fără al tău vin, de mine n-am habar
Te-ai supăra pe mine, babe...?
Și m-ai lăsa să-mi fie dor... încă un an?
Dacă ți-as scrie că fiecare clipă
Cu gândul la tine, e ca un cer plin de stele
Ai înțelege dorul ce țipă după tine
Sau ai arunca la coș cuvintele mele?
Dacă ți-aș spune că bătaia inimii
Îmi poartă de ceva timp, numele tău,
Ai crede că sunt prinsă în iluzii
Sau ai simți un vin in doi, să-mi faci cadou?
Revino... să nu îmi fie dorul în zadar
Și gândul, ce te respiră din nou...iar și iar,
Îmbrățisează-mă te rog cu-n vin făcut de tine
Povestea noastră să fie... unică pe lume!
ADU-MI TE ROG, PRIMĂVARA
Adu-mi te rog primăvara
Și rămâi și tu cu mine
Sterge-mi din inimă iarna
Și dorul din suflet... de tine.
Adu-mi te rog primăvară...
Mărțișorul rămas promis
Albul și roșul din toamnă,
Să se-mpletească pe buze ca-n vis.
Adu-mi te rog primăvara
După care am tânjit
Ia-mi din inimă povara...
Spune-mi că nu ne-am pierdut!
Adu-mi te rog primăvara
Martie să-mi fie demidulce
Paharul din nou să-mi poarte
Licoarea zeilor... pe buze...
Gânduri
E mult prea trist sa simt
Ca pt tine n-am contat
Cât sa-mi fi dăruit
O-mbrățisare de final
Doare... de ce?...nu știu
Un "la multi ani" și eu
Să-ți urez as fi vrut...
A rămas ecou în sufletul meu...
Umilința mi-a fost imensă
Sa-ti vad ochii frumoși
Ce candva îmi zambeau
Ca azi...doar sunt furioși.
Frustrarea...nemărginită
Am crezut în ceva special
Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită
Visand la un vin în 2 de final.
De-ai sti ce teamă ma cuprinde
De se-ntampla in cale sa-mi ieși
Desi inima toata imi surâde
De chipul iti întâlnesc
De-ai ști ce doare dorul
În suflet cum îmi arde
Cat si-ar dori o alinare
C-un vin si o îmbrățișare...
Un curcubeu de sentimente
Uneori sufletul mi-l încearcă
Desi demult noi nu ne mai vorbim
Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...
Doar pentru o secundă
De-ai fi in locul meu
Sa simti și tu
Ce simt și eu
Ti-ai smulge inima din piept
Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.
Eu doar...te scriu...aștept sa treci
Nu mi-e ușor sa duc
Povara grea ce mi-ai lăsat
Ca n-ai avut in gand nicicând
Un vin și-o-mbrățisare de final...
Ades îmi amintesc
Vorbele tale grele
Sufletul inca-mi nimicesc
Când ma gândesc la ele...
Am tot insistat ...dar in zadar
De nimic nu vrei sa mai ai habar
Ma ignori stupid fără remușcare
Neștiind cât de mult inca doare...
Doare.. desi am renunțat
Sa mai sper intr-o schimbare
Gustul Vinului de buze mi-e străin
Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...
Iti las ca amintire
Dacă mâine mor, ce-ți las ca amintire?
Îţi las un vers, un dor, un surâs tăcut,
În pagini plânse, pline de iubire,
Eu voi rămâne, chiar de sunt trecut.
Să-mi cauți lacrima într-o silabă,
Și râsul meu în rime însetate,
Durerea mea, ascuns purtată,
Pe care, n-am rostit-o niciodată.
Citește și mă vei găsi pe mine,
Pe cea ce-a scris tot ce-a trăit
Vei regăsi și dor și rău şi bine,
Și foc nestins ce n-a murit... s-a scris.
Vei regăsi în fiecare strofă
O luptă, un oftat, un surâs plin,
Și vei simţi cum dorul meu deodată
Ţi se prelinge în suflet ca un vin.
Eu sunt în vers - și nu mai știu să plec,
Prizonieră am rămas sub cerul tăcerii
Chiar dacă mor, eu vie rămân...
De mă citești, la un vin în marginea serii.
Ce-am fost?
Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii
Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti
Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi
In umbra unui ceas de vara intim..
Cine sunt eu când uneori te chem
Tu cine ești când taci si imi ești efemer
Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati
La fel cum sta ața-ntru-n ghem..
Eu cine-am fost când am fost doi?
Tu cine-ai fost când fost-am noi?
Ce am fost noi de astăzi "singular"
E pentru tine adjectivul necesar.
Azi cine sunt când nu mai sunt
Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt
Ce am fost noi de imi servesti tacerea?
Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.