Stări oscilante

Chiar de gândul nu-mi ascult

Mocnește un foc în el și-l simt.

Arde cuvânt cu cuvânt din timp

Uitat în noi cel trecut de mult.

Şi chiar de mă prefac că-s surd

Şi mă acopăr cu al minții furt,

În trecătoare nefolosuri găsit

Sunt ars de un dor neprihănit.

Arde, arde, nestingherit.

Arde, arde, îl simt, a venit.

Focul ce arde-n cuvinte-i citit

În amintirea ta, tu care n-ai venit.

Reaprinde-mi amintirile și focul din priviri.

Reaprinde-mi amintirile, fumul să-l inspiri.

Reaprinde-mi trăirile, sufletul să mi-l trezești.

Reaprinde-mi amintirile, să nu uit cine ești.

Chiar de trag de un fir de amintire

Frenetic, să-l înec în uitare și neștire

Mâinile îmi sunt mistuite de cuvinte 

Întrepătrunse cu esența trecutelor jurăminte

Iar tot ce-i în lume se aprinde-n sensuri,

Ce îmi amintesc de un suflet încins,

Contopit în armonie și absolut prin neînțelesuri.

Ce a fost cândva de al meu cuprins.

dragul meu, mă mai cunoști?

mai ai să îmi dai vesti?

chiar ești bine fără mine?

viața ta n are suspine?

a mea are atat de multe,

nu are cine sa ma ajute,

căci sunt prea pierdută n tine,

în lacrimi și în suspine.

mă gândesc că merit tot,

nici măcar să simt nu pot,

căci de când tu ai plecat,

am rămas doar la visat.

Doar un an mai vreau să ți simt atingerea-i fierbinte,

Să cred măcar un ceas ca “el nu mă mai minte”.

Să mi iei mâna și să mi-o pui la tâmplă,

Ochii mei să nu mai vadă ceea ce se-ntamplă.

Iubirea mea-i pe moarte,însă,

Iar tu mă faci să mă simt atât de strânsă,

Mă faci să zbier atât de aprind și prelung,

Ale tale vorbe grele și tăioase,a mea inimă străpung.

Și nu uita,te rog,acel “te iubesc”,rostit în șoaptă,

Și nu ți lăsa a ta inima să plângă în timp ce-așteaptă.

Nu mă uita,te rog,atât de repede și de tăios,

Și nu uita iubirea-ntreaga ce între noi a fost.

Mai uită-te din când în când la lună și la stele,

Și nu,te rog,nu mă compara cu ele.

Mai ține-mă aproape,lângă a ta inima ostilă,

Și mai miroase câteodată,a mea voce volatilă.

Ochii tăi albaștri ca valurile mării-nvolburate,

Mă lasă să mai sper la ale tale schimbări deșarte

ce-mi afundă-n suflet adânci amoruri moarte

iar tu ca un zeu ce-omoară ale vieții inimi

transformi sufletele triste-n heruvimi.

Acum ca plec și uit să mă întorc,

Tu tragi de mine doar o treaptă  să te urc.

Iar eu cu ochii-n lacrimi și înroșiți de dor,

Te privesc atât de aprind,în timp ce ale mele sentimente mor.

Aș vrea să uit,

Prima privire, și

Primul nostru follow dat.

Căci o astfel de amintire

E, imposibil de uitat.

Aș vrea să uit

Primul salut,

Copleșitorul primul vals,

Așa ca el, nu am vazut,

Așa că eu aș vrea să-l uit.

Fiind într-o euphorie

E greu însăși de tăcut,

Fiind o persoană fericită

N-ai vrea să uiți, ce ai făcut.

Ce ai trăit de el alături,

Și cum cu tine s-a jucat,

Schimbându-te pe alta iarăși

Fată, de ce nu l-ai uitat?

Acum în cameră închisă

Vărsați-tu lacrimile-n pat,

Ne deschizând mesajele primite,

Eu sunt convinsă, l-ai uitat.

Și îmi doresc ca ale mele lacrimi să fie date-n ecoul uitării 

Și singura durere care să pulseze în mine să nu fie cea a nepăsării voastre de un suflet ce deja s-a stins

Durerea din păcate e mult mai imensă și triumfează asupra ființei mele, care și-ar dori să dispară de pe suprafața acestui pământ căci dacă pentru voi eu nu sunt îndeajuns, iar durerea mea e una falsă, așa vă da și vouă Dumnezeu un gol în suflet, deoarece nu a-ți prețuit ceea ce ați avut și ați lăsat să sece de iubire 

Ați tot profitat toți de darul nepăsării și v-ați urât mai mult decât v-ați iubit vreodată într-o viață a cărui clipă-i pe ducă, iar clipa mea după care am tânjit a rămas doar o clipă pripeagă a morții

E frig și sunt singur.

Destinul mi-e sigur.

Casa e goală, 

Iar încet, încet, voi da în boală.

Scaunul e acum trist,

Iar pianul e acum închis.

Asta e, singurătatea,

După ce ți-a plecat jumătatea.

Când nu mai ai pe nimeni,

Să îți fie lângă tine.

Un nimeni tu vei fi

Până în ziua în care vei muri. 

Te-am scris pe cer, dar ploaia mi te-a șters

Distanța dintre noi, pare că-mi fură pasul

Te-am tot cautat, dar vantul tot mi te-a dus

Mai departe... nu-ți mai știu ochii, nu-ți mai știu glasul.

Am fost insistentă față de tine

Și nu pentru c-aș fi obsedată de atenția ta

Pur și simplu îmi păsa, am vrut să fie bine

Urma să pleci...n-am vrut să doară lipsa ta...

Și-am insistat...ți-am pus pe tavă sufletul meu

Ți-am spus ce doare, cum mă simt...

Tu nici o clipă nu ai dăruit din timpul tău

Unui vin... unei calde îmbrățișări de sfârșit.

Am insistat și m-ai privit cu indiferență 

Îmi amintesc ades și sufletul mă doare

Cum ai tratat finalul nostru cu indolență 

Când tot ce îmi doream era... o_mbrățisare.

Oricât am insistat, ai plecat... și tot ce azi mă-nconjoară

Îmi este viață pură pe hârtie...

Și tot ce în mine ai atins vreodată 

S-a transformat în... nopți de poezie.

Mi-a spus astăzi cineva, că am ochi blânzi 

Și că zâmbetul imi colorează chipul frumos

Eu mi-i simțeam atât de încețoșați și triști 

Iar zâmbetul... mă costă dublu, căci sufletul mi-i lăcrimos...

Și gândul mi-a fugit la tine pentr-o clipă

Mi-am amintit când îmi spuneai că sunt frumoasă!

...Păcat că din al meu dor doar ai făcut risipă 

Și ai plecat, lăsându-mă neputincioasă...

Mi-am amintit când îmi spuneai că sunt ca o păpușă 

Și te credeam căci o spuneai așa frumos!

...Păcat că la final m-ai pus pe tușă 

Vorbindu-mi tot mai rar și sentențios...

Mi-a spus astăzi "cineva", să mi te uit odată 

Să nu-mi mai pese de povestea asta... prost terminată 

Am ridicat ochii din pământ într-o clipită

De data asta eram doar eu... cea din oglindă...

Știai că...?

Sub un cer senin cu multe stele

Dorul crește-n taină sfântă,

Ca luna ce intunericul aprinde

Cu speranțe și liniște adâncă...?

Și...

E amintirea ta lumină caldă 

Îmbrățișarea ta un vis curat

Ochii tai, cărbunii ce-mi ard 

În sufletu-mi nemăsurat...?

Căci,

Un amalgam de sentimente 

Și o adunătură de emoții 

Pe inimă-mi lasă amprente

Și mă sufocă-n timpul nopții...?

Și, iar...

Călătoresc cu gândul 

Acolo unde inima-mi tresare

Mă văd degustând al tău vin

Într-o ultimă îmbrățișare...!?

O vreme-n ochii mei au curs tăceri,

Lacrimi și neputinți ce n-au cuvânt.

Când lumea-și arunca a ei păreri

Fără a ști ce duc și port în gând.

Când toți râdeau fără vreun rost,

Eu îi țineam mâna mai tare

Cu orice luptă și-orice cost

I-am pus în piept mereu un soare.

Da! Fetița mea e diferită...

Diversă, dar un dar sublim!

Într-o îmbrăţişare dăruiește 

Tot ce noi, adulții, uităm să dăruim.

Știi... nu e ușor să fii părinte!

Când toți ti-l judecă fără vreun sens

C-are alt ritm, alt glas, altfel de minte,

... nerealizând că e un dar ceresc...

I-am întins brațele fără hotar

Mereu în suflet cu gând blând,

Căci e-un copil ce nu stă în tipar

Dar poartă minuni ce nu se vând. 

În ochii-i mari de un căprui senin

Se nasc ades sclipiri de curcubeu

Și deși pare pentru unii diferită,

Cerului ii este dragă... și-așa va fi mereu.

O vreme-n ochii mei s-au scurs dureri...

N-am renunțat... pășind în gând cu ea

Azi suntem bine fără temeri

Prin viață zboară lin ca pasărea...

And today I lost myself in an illusion

of love

Trying again to lie myself that it

doesn't hurt

I step on my thoughts and feelings

again

Wishing me a wine and a last hug...

Feelling guilty of wanting a wine

I pay you tribute every night

With hot tears I endure and sigh

For the end of the story we had.

I would like to forget everything but

I'm afraid

That longing will take over me again

And my heart will begin to groan

Torn by your lack of echo.

Privirea mea odata calda acum e rece

Se luptă in fiecare zi să ascundă,

Tot ce mi-ai dăruit în luni întregi

Și-ai rupt fără regret într-o secundă.

Mi-e zambetul acum un fals,

Nimic nu mai are din ce avea când erai

Caci azi tot ce mi-a mai rămas..

Sunt vorbele aruncate.. pline de neșans.

Inima mea in timp s-a transformat

A rămas dor aprins de vreme.

Din ziua în care ai plecat neimbratisat

Te-am mai avut... doar în poeme.

A trecut mult prea mult timp și-am înțeles,

Că pentru noi n-ai lăsat loc, chiar de esti singur... e prea târziu

Iar eu desi nu o mai fac la fel de des,

Când mi-amintesc... in versuri te mai scriu...