Prezentul si un dor
Azi am rămas doar un gând
Rătăcit, pierdut în vânt,
Sau poate doar un cuvânt,
În al vieții cânt...sunt ceea ce sunt!
Azi prezentul mi-e în trecut
În vise și amintiri pierdut,
lar mâine, al meu viitor
E doar prezentul și un dor.
Pentru o clipă mă opresc
Îți aud numele si înfloresc
Dar, nu e decât vântul,
Ce-mi întoarce înapoi gândul.
Poate într-o zi mă vei regăsi,
Si gândurile-mi în rânduri, vei citi
Și ai să vezi și ultima mea lacrimă,
Căzută printre litere pe pagină.
Category: Love poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 27 мая
Views: 176
Poems in the same category
Aștept...
O comunicare mult mai strâns legată
Prin care, încetul cu încetul să începem
A ne cunoaște mult mai bine viața variată,
Fiind bucuroși de tot ce-acuma mai avem.
Să nu mai cădem prin piedicile astea ascunse,
De mână să ne ținem mergând noi mai departe.
Indiferent dacă luminile ar fi stinse sau aprinse
Să nu ne pierdem în nefolositoarele banale certe.
Să nu mai mergem despărțiri sau depărtați,
Să nu mai facem asta niciodată, niciodată!
Să fim mereu cei mai din cei mai apropiați
Văzându-ne alături în fiece clipă petrecută.
Să nu mai așteptăm nimic noi în zadar,
Dar să facem ceea ce visăm noi peste noapte.
Să nu mai avem acea reținere noi iar,
Dar să fim într-a noastră susținere pe cinste.
Să ajungem peste zeci de ani de zile
Împreună ca să mai trăim, și-n dragoste,
Să ne iubim ca la-nceput de astă cale
Construind a noastră proprie poveste...
17.10.24
Valsul amar
Ne iubim cu amar,
Trăim într-un coșmar,
Ne îmbrățișăm sărat,
Mă uit în ochii tăi și văd... uscat.
Te-am dorit și ne-am iubit,
Iar acum am lăsat în urmă un... nimic.
Un vals al falsității noi dansăm,
Iar mâinile nu ni le mai împreunăm.
Un gol a rămas,
Iar acum, tot ce a fost frumos, s-a ars.
Încă te mai aștept
Te-ai luat și ai plecat cu iubire cu tot
Să te uit încerc dar tot nu pot
Amnezic ești în iubire
Încă mai aștept și o privire
Ce am trăit noi a fost un fel de rai
Parcă doar ieri al meu erai
Cu pumnii în lacrimi încă te aștept
Că ai plecat în grabă mi-e greu să accept
Vreau doar prin vis să ști
Că te caut ca-n povești
Să-ți spun că eu încă te aștept
Să-mi alini durerea ce o simt în piept
Te aștept să-mi spui din nou un te iubesc
Aș vrea să pot să-ți mai vorbesc
Că mă lupt să te las în amintiri de dor
Dar nu mă pot opri să te ador
Chiar de știu că nu te vei întoarce
Te tot chem în visele mele prin șoapte
Urlând că eu încă te aștept la mine
Căci doar inima ta mai poate să mă aline
Toamna plânge
Toamna plânge, plâng și eu cu ea...
Cad frunzele, cad lin din copaci
Inimile noastre cad și ele în gol,
Un gol nesfărșit
Pe care nu îl mai putem evita.
Toamna plânge, plâng și eu cu ea și fără putere,
Rămânând goală
Ai luat totul cu tine cănd ai plecat,
Iar eu am rămas aici, cu toamna care plânge și plâng și eu cu ea...
Nu îți dau voie ca să pleci
Nu îți dau voie ca să pleci,
Atâta timp cât brațul te mai știe,
Cât umbra ta pe drumuri reci,
Al greierului cânt învie.
Te strig aiurea printre ploi,
Dar nu m-asculți, și stai sfioasă,
Iar cerul frânt sub pașii-ți moi,
Își fulgeră lumina păcătoasă.
Arunci ocheade înspre stele,
Să fiu gelos, să plec acasă,
Sclipirea lor ți-o faci mărgele,
Și-mi pari aievea de frumoasă.
Dar n-am nici cal ca să te fur,
Și nici palat cu împărăție,
Am doar un vis măreț și pur,
Ca tu să-mi fii pe veci soție.
Averi nu am îndeajuns,
De fapt sunt lefter în chimire,
Eu, însă țin în piept ascuns,
Un munte de iubire…
Am obosit...
Am obosit să-nfrunt al tău orgoliu
Să simt în urmă-ți atâta nostalgie
Să-mi fie sufletul în doliu
Și inima-mi... hemoragie.
Am obosit să sper în "revenire"
Am obosit să tot aştept
Mi-e sufletul plin de mâhnire
Durere tainică în al meu piept
Mi te-am bătut pe mână-n tatuaj
Să-mi amintesc de mi-o fi dor
De-al nostru tainic scurtmetraj
Frumos...incheiat..îngrozitor..
Am obosit sa mai scriu poezii
Despre-un erou nemuritor
Ce este al meu în nopţi târzii
în vise ce la răsărit imi mor..
Aștept...
O comunicare mult mai strâns legată
Prin care, încetul cu încetul să începem
A ne cunoaște mult mai bine viața variată,
Fiind bucuroși de tot ce-acuma mai avem.
Să nu mai cădem prin piedicile astea ascunse,
De mână să ne ținem mergând noi mai departe.
Indiferent dacă luminile ar fi stinse sau aprinse
Să nu ne pierdem în nefolositoarele banale certe.
Să nu mai mergem despărțiri sau depărtați,
Să nu mai facem asta niciodată, niciodată!
Să fim mereu cei mai din cei mai apropiați
Văzându-ne alături în fiece clipă petrecută.
Să nu mai așteptăm nimic noi în zadar,
Dar să facem ceea ce visăm noi peste noapte.
Să nu mai avem acea reținere noi iar,
Dar să fim într-a noastră susținere pe cinste.
Să ajungem peste zeci de ani de zile
Împreună ca să mai trăim, și-n dragoste,
Să ne iubim ca la-nceput de astă cale
Construind a noastră proprie poveste...
17.10.24
Valsul amar
Ne iubim cu amar,
Trăim într-un coșmar,
Ne îmbrățișăm sărat,
Mă uit în ochii tăi și văd... uscat.
Te-am dorit și ne-am iubit,
Iar acum am lăsat în urmă un... nimic.
Un vals al falsității noi dansăm,
Iar mâinile nu ni le mai împreunăm.
Un gol a rămas,
Iar acum, tot ce a fost frumos, s-a ars.
Încă te mai aștept
Te-ai luat și ai plecat cu iubire cu tot
Să te uit încerc dar tot nu pot
Amnezic ești în iubire
Încă mai aștept și o privire
Ce am trăit noi a fost un fel de rai
Parcă doar ieri al meu erai
Cu pumnii în lacrimi încă te aștept
Că ai plecat în grabă mi-e greu să accept
Vreau doar prin vis să ști
Că te caut ca-n povești
Să-ți spun că eu încă te aștept
Să-mi alini durerea ce o simt în piept
Te aștept să-mi spui din nou un te iubesc
Aș vrea să pot să-ți mai vorbesc
Că mă lupt să te las în amintiri de dor
Dar nu mă pot opri să te ador
Chiar de știu că nu te vei întoarce
Te tot chem în visele mele prin șoapte
Urlând că eu încă te aștept la mine
Căci doar inima ta mai poate să mă aline
Toamna plânge
Toamna plânge, plâng și eu cu ea...
Cad frunzele, cad lin din copaci
Inimile noastre cad și ele în gol,
Un gol nesfărșit
Pe care nu îl mai putem evita.
Toamna plânge, plâng și eu cu ea și fără putere,
Rămânând goală
Ai luat totul cu tine cănd ai plecat,
Iar eu am rămas aici, cu toamna care plânge și plâng și eu cu ea...
Nu îți dau voie ca să pleci
Nu îți dau voie ca să pleci,
Atâta timp cât brațul te mai știe,
Cât umbra ta pe drumuri reci,
Al greierului cânt învie.
Te strig aiurea printre ploi,
Dar nu m-asculți, și stai sfioasă,
Iar cerul frânt sub pașii-ți moi,
Își fulgeră lumina păcătoasă.
Arunci ocheade înspre stele,
Să fiu gelos, să plec acasă,
Sclipirea lor ți-o faci mărgele,
Și-mi pari aievea de frumoasă.
Dar n-am nici cal ca să te fur,
Și nici palat cu împărăție,
Am doar un vis măreț și pur,
Ca tu să-mi fii pe veci soție.
Averi nu am îndeajuns,
De fapt sunt lefter în chimire,
Eu, însă țin în piept ascuns,
Un munte de iubire…
Am obosit...
Am obosit să-nfrunt al tău orgoliu
Să simt în urmă-ți atâta nostalgie
Să-mi fie sufletul în doliu
Și inima-mi... hemoragie.
Am obosit să sper în "revenire"
Am obosit să tot aştept
Mi-e sufletul plin de mâhnire
Durere tainică în al meu piept
Mi te-am bătut pe mână-n tatuaj
Să-mi amintesc de mi-o fi dor
De-al nostru tainic scurtmetraj
Frumos...incheiat..îngrozitor..
Am obosit sa mai scriu poezii
Despre-un erou nemuritor
Ce este al meu în nopţi târzii
în vise ce la răsărit imi mor..
Other poems by the author
Inchin paharul!
Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult
Un adevăr dureros... atât de neplăcut...
Aleg să "uit" durerea să merg mai departe
Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.
Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune
Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....
Pentru rândurile scrise și nicicând trimise
Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.
Pentru acele zile când să merg inainte am continuat
Lipsită de orice motivație, dar cu voință.
Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat
Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.
Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate
Căci m-au schimbat complet fără întoarcere
Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte
Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!
Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.
Pentru atunci când la mine nu am renunțat
Chiar și atunci când au facut-o alții...
Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.
...pentru tot ce n-a fost ușor....
Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi
Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție
Închin pentru tăcere...un pahar de vin!
Ai fost lecția
Ai fost o lecție deghizată în iubire
Nu ai fost nimic din tot ce-am sperat
Deși mi-ai promis că o să mai fim
Ai fost doar ceea ce-am avut de învățat...
Ai fost lecția care m-a făcut să văd
Cât de mult mă puteam multumi cu puțin
Ai fost dovada că tăcerea duce la prăpăd
Când nu-mi doream decât o ultimă îmbratișare la un vin.
Ai fost lecția că singurătatea nu înseamnă plictiseală
Și că respectul n-ar trebui să fie negociabil
Ai fost lecția ce m-a făcut să sufăr ca niciodată
Lecția fără meditații... cum să-mi pregătesc sufletul în prealabil.
Ai fost lecția care cu durere mi-a arătat locul,
Omul de la care nicicând nu m-aș fi așteptat,
Că atunci când îți dorești cu ardoare ceva
Oricât ai răbda și spera... niciodată nu-l vei avea...
Deși te-ai vrut o lecție, eu pică nu îți port
Și nici la întrebări, azi nu mai caut răspunsuri
Nimic n-aș mai schimba chiar de-aș putea să pot
Datorită ție, gândurile, azi îmi sunt zeci de pagini în versuri...
Am obosit...
Am obosit să-nfrunt al tău orgoliu
Să simt în urmă-ți atâta nostalgie
Să-mi fie sufletul în doliu
Și inima-mi... hemoragie.
Am obosit să sper în "revenire"
Am obosit să tot aştept
Mi-e sufletul plin de mâhnire
Durere tainică în al meu piept
Mi te-am bătut pe mână-n tatuaj
Să-mi amintesc de mi-o fi dor
De-al nostru tainic scurtmetraj
Frumos...incheiat..îngrozitor..
Am obosit sa mai scriu poezii
Despre-un erou nemuritor
Ce este al meu în nopţi târzii
în vise ce la răsărit imi mor..
Te-as ruga
Te-aș ruga să vii cu mine
Pentru o clipă măcar
Într-un loc din altă lume
Unde visele nu au hotar.
Te-aș ruga să-mi stai alături
La ureche să-ti șoptesc
Dorul ce I-am strâns în mine
De când vise împletesc.
Te-aș ruga să mă asculți
Să-mi simți inima cum cântă
Însetată de ochii tăi căprui
Ce îmi spuneau că sunt dorită.
Te-aș ruga pentr-o ultimă dată
Să mă saruti, să mă îmbrățişezi
Un vin să mai ciocnim in noapte
Apoi să pleci, să nu te mai intorci.
Dar...m-ai "rugat" să uit de tine
Când dorul aprig ardea în mine
Mi-ai spus atât de rece, fără regret
"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.
Si..m-ai "rugat" să uit de noi
Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat
Dar n-ai gândit că am un suflet
Ce nu așa...te-a vrut uitat.
P.S
M-am tot rugat să te intorci
Așa m-a îndemnat instinctul
Că uneori și tu ai vrea
La un pahar de vin...sfârșitul.
Poezia care ne-a păstrat
...Două suflete ce ne-am întâlnit
Când ceasul și clipa nu s-au potrivit
Și nici timpul nu ne-a ținut aproape
Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.
Nicicând n-am prins contur în zori
Dar urme au rămas...fluturi, fiori...
Noi n-am avut destul ca să simțim deplin
Un spațiu fără margini, o umbră de destin
Azi mai vibrăm doar în versuri
În lumi paralele ne poartă prezentul
Cuvintele ne mai aduc pe același drum
... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.
Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă
Dar ceva îmi amintește mereu de tine...
Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă
Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.
Încerc să te alung mereu din gând
Să nu mai știu..nimic să nu mai știi
Dar când uitarea uită să se-aștearnă
Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.
În poezii am mestecat durerea toată
A poveștii noastre pierdută-n final
Și-am lăsat versul să ne împlinească
Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.
Inchin paharul!
Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult
Un adevăr dureros... atât de neplăcut...
Aleg să "uit" durerea să merg mai departe
Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.
Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune
Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....
Pentru rândurile scrise și nicicând trimise
Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.
Pentru acele zile când să merg inainte am continuat
Lipsită de orice motivație, dar cu voință.
Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat
Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.
Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate
Căci m-au schimbat complet fără întoarcere
Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte
Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!
Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.
Pentru atunci când la mine nu am renunțat
Chiar și atunci când au facut-o alții...
Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.
...pentru tot ce n-a fost ușor....
Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi
Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție
Închin pentru tăcere...un pahar de vin!
Ai fost lecția
Ai fost o lecție deghizată în iubire
Nu ai fost nimic din tot ce-am sperat
Deși mi-ai promis că o să mai fim
Ai fost doar ceea ce-am avut de învățat...
Ai fost lecția care m-a făcut să văd
Cât de mult mă puteam multumi cu puțin
Ai fost dovada că tăcerea duce la prăpăd
Când nu-mi doream decât o ultimă îmbratișare la un vin.
Ai fost lecția că singurătatea nu înseamnă plictiseală
Și că respectul n-ar trebui să fie negociabil
Ai fost lecția ce m-a făcut să sufăr ca niciodată
Lecția fără meditații... cum să-mi pregătesc sufletul în prealabil.
Ai fost lecția care cu durere mi-a arătat locul,
Omul de la care nicicând nu m-aș fi așteptat,
Că atunci când îți dorești cu ardoare ceva
Oricât ai răbda și spera... niciodată nu-l vei avea...
Deși te-ai vrut o lecție, eu pică nu îți port
Și nici la întrebări, azi nu mai caut răspunsuri
Nimic n-aș mai schimba chiar de-aș putea să pot
Datorită ție, gândurile, azi îmi sunt zeci de pagini în versuri...
Am obosit...
Am obosit să-nfrunt al tău orgoliu
Să simt în urmă-ți atâta nostalgie
Să-mi fie sufletul în doliu
Și inima-mi... hemoragie.
Am obosit să sper în "revenire"
Am obosit să tot aştept
Mi-e sufletul plin de mâhnire
Durere tainică în al meu piept
Mi te-am bătut pe mână-n tatuaj
Să-mi amintesc de mi-o fi dor
De-al nostru tainic scurtmetraj
Frumos...incheiat..îngrozitor..
Am obosit sa mai scriu poezii
Despre-un erou nemuritor
Ce este al meu în nopţi târzii
în vise ce la răsărit imi mor..
Te-as ruga
Te-aș ruga să vii cu mine
Pentru o clipă măcar
Într-un loc din altă lume
Unde visele nu au hotar.
Te-aș ruga să-mi stai alături
La ureche să-ti șoptesc
Dorul ce I-am strâns în mine
De când vise împletesc.
Te-aș ruga să mă asculți
Să-mi simți inima cum cântă
Însetată de ochii tăi căprui
Ce îmi spuneau că sunt dorită.
Te-aș ruga pentr-o ultimă dată
Să mă saruti, să mă îmbrățişezi
Un vin să mai ciocnim in noapte
Apoi să pleci, să nu te mai intorci.
Dar...m-ai "rugat" să uit de tine
Când dorul aprig ardea în mine
Mi-ai spus atât de rece, fără regret
"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.
Si..m-ai "rugat" să uit de noi
Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat
Dar n-ai gândit că am un suflet
Ce nu așa...te-a vrut uitat.
P.S
M-am tot rugat să te intorci
Așa m-a îndemnat instinctul
Că uneori și tu ai vrea
La un pahar de vin...sfârșitul.
Poezia care ne-a păstrat
...Două suflete ce ne-am întâlnit
Când ceasul și clipa nu s-au potrivit
Și nici timpul nu ne-a ținut aproape
Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.
Nicicând n-am prins contur în zori
Dar urme au rămas...fluturi, fiori...
Noi n-am avut destul ca să simțim deplin
Un spațiu fără margini, o umbră de destin
Azi mai vibrăm doar în versuri
În lumi paralele ne poartă prezentul
Cuvintele ne mai aduc pe același drum
... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.
Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă
Dar ceva îmi amintește mereu de tine...
Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă
Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.
Încerc să te alung mereu din gând
Să nu mai știu..nimic să nu mai știi
Dar când uitarea uită să se-aștearnă
Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.
În poezii am mestecat durerea toată
A poveștii noastre pierdută-n final
Și-am lăsat versul să ne împlinească
Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.