Nu te iert

E mult prea trist sa simt 

Ca pt tine n-am contat 

Cât sa-mi fi dăruit 

O-mbrățisare de final

Doare... de ce?...nu știu 

Un "la multi ani" și eu

Să-ți urez as fi vrut...

A rămas ecou în sufletul meu...

Umilința mi-a fost imensă 

Sa-ti vad ochii frumoși

Ce candva îmi zambeau

Ca azi...doar sunt furioși. 

Frustrarea...nemărginită 

Am crezut în ceva special

Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită

Visand la un vin în 2 de final.

De-ai sti ce teamă ma cuprinde

De se-ntampla in cale sa-mi ieși

Desi inima toata imi surâde 

De chipul iti întâlnesc 

De-ai ști ce doare dorul

În suflet cum îmi arde

Cat si-ar dori o alinare

C-un vin si o îmbrățișare...

Un curcubeu de sentimente

Uneori sufletul mi-l încearcă 

Desi demult noi nu ne mai vorbim

Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...

Doar pentru o secundă 

De-ai fi in locul meu

Sa simti și tu

Ce simt și eu

Ti-ai smulge inima din piept

Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.

Eu doar...te scriu...aștept sa treci

Nu mi-e ușor sa duc

Povara grea ce mi-ai lăsat

Ca n-ai avut in gand nicicând 

Un vin și-o-mbrățisare de final...

Ades îmi amintesc

Vorbele tale grele

Sufletul inca-mi nimicesc

Când ma gândesc la ele...

Am tot insistat ...dar in zadar

De nimic nu vrei sa mai ai habar

Ma ignori stupid fără remușcare 

Neștiind cât de mult inca doare...

Doare.. desi am renunțat 

Sa mai sper intr-o schimbare

Gustul Vinului de buze mi-e străin

Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...

Eu nu mă tem de foc,

Pentru că eu sunt singură, foc!

Eu nu mă tem de anaconda,

Pentru că sunt singură,anaconda!

Eu nu mă tem de moarte,

Pentru că eu sunt singură,viața.

Autor Alina Zamurca 

 Poezia compusă pe 19.10.2024

Hai să sorbim din noaptea revederii

Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării

Ma bucur să te simt din nou in brațe

Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate

Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte

Nici prea târziu, nici prea devreme frate

Să ne legăm şireturile vieții

În promenadā pe aleea Hohenzollern

Din Bulevardul Revederii...

Genele respiră cu un gând

Întins pe verdele de pe pământ 

Ca ramura, dansând în vânt, 

Și eu te văd chiar și închisă în mormânt,

Iar irisul ascunde-nvolburat

Tornada ce  se-ndreaptă înspăimântat

Spre casa mea sădită-n mintea ta -

E  întuneric și-i speranța mea!

Și lacrima șterge nori domoli,

Ei scurg iubirea, provocând fiori,

Îi șterge de cenușa risipită,

Suflată de pe amintirea negăsită.

Iar trupul îți pulsează îngrozitor,

Fiind scheletul printre flori de dor, 

Scheletul slab ce ține tot pământul,

Iar lava-ți e ca sângele cu gândul.

Tu cazi și te zdrobești

De propriul univers 

Făcut să danseze pe ultimul meu vers,

Unde aerul e doar speranța ta, 

Iar moartea e o viață - tu și ea.

Unde lumina e regina 

Glasului morților, frumoasă și divină...

"Domnule polițist, eu sunt nevinovată”
“În inima ta l-ai ținut încătușat,
Ai merita să nu ieși niciodată,
Din pușcărie, să ai și mandat.”

“Dragă instanță, dar cu ce-am greșit?
A fost o greșeală că l-am iubit?”
“Păi dragoste cu sila nu se poate,
Meriți o condamnare chiar la moarte!”

“Nu l-am silit, dar l-am iubit prea tare,
Credeți că pe mine nu mă doare?
Aș da orice să-l am măcar o zi,
Să îi citesc din ale mele poezii.”

Iar polițistul și instanța au tăcut,
Și dânsul din senin a apărut,
Cu o falcă în pământ și una-n cer,
“Îmi cer iertare, mă vei ierta, sper!”

În ochii mei se-aprinde o scânteie,
“Acum tu vei pleca de-aici, femeie!
Dar domnul se va duce la răcoare,
Să vadă și el cât de tare doare.”

Tristețea din a sa privire se vedea,
Lumina din ochii mei se pierdea,
Dar a primit ceea ce-a oferit,
Era mai simplu să mă fi iubit.

Din nou senilul cer coboara

Se scurge

ploaia ca puroiul dintr-o rana,

Si-mi spala tamplele murdare

De transpiratie si sange.

Ma uit in jos si am 

picioare

infundate greu in tina;

Ingerul, de-a carui vina

m-am afundat in nepasare

Danseaza-acum,si eu...in mina...

Am tot gustat clipe amare.

M-asez si simt, in mine

tremura

O pasare-alba si-nghetata

Care canta cu foc o data...

Acum e singura si

Tremur

Ma zgarie cu unghiile-i albe

Si ma acuza...

O vad in ochii ei plapanzi:

"Nu trebuia sa ma ucizi..."

Au mai rămas câteva clipe din anul in care tot te-am

asteptat,

Și sper ca in cel ce urmează, să nu o mai fac...

Au trecut atâtea luni de când nu ne-am mai auzit

Privesc în jurul meu, nu te văd, nu te mai simt

Mi-ai lasat inima grea... sufletul ciunt

De când ai decis să mă laşi în trecut

Mai esti doar în versuri scrise intr-un strigat mut

N-ai fost nicicum ceea ce-am crezut.

N-ai fost nici ce-ai făcut să pară.

Cândva credeam că tu ești special

Că am fost "2" nicicand o să doară...

Dar uita-te la mine cum termin acest an.

Că in anul în care te-am asteptat,

Am pierdut orice speranta, inclusiv inima...

E anul in care sufletul mi-ai condamnat,

Cu tăcerea ta cruntă și nepăsarea ta...

Degrabă e septembrie...ultima data te-am privit n

iunie

De atunci, uneori câte o lacrimă îmi scapă pe

obraz...stie ea de ce.....

"te-as fi sunat" ieri gând stingher

"te-as fi sunat "...azi doar unul efemer..

..te-as fi sunat să-ti spun.. nu te-am uitat, că nu

te vreau să-mi fii o trista amintire... si că de frică să

nu-mi pleci din suflet și din minte, te scriu în versuri,

rime si în poezie.

..te-aş fi sunat să-ti spun, ca inca mă apasă acea zi...

când mi-ai vorbit ca unei oarecare... și că în fiecare zi

ceva din mine moare..că doar mi-ai fost, nu-mi ești și

nu-mi vei fi.

Știu femeie... că de el ți-e dor

Știu că nu-i deloc ușor 

Să ți-l scoți din a ta minte

Doar scriind pe foi, cuvinte...

Știu femeie... te-ai obișnuit cu el

Și cu vinul lui la fel

Dezvoltând un sentiment

De dor... permanent.

Știu femeie... 

L-ai visat și zi și noapte

Așteptând să te gândească,

Ți-a fost rugă printre șoapte 

Așteptând să te găsească...

Știu femeie...

Vrei să-l ții la piept cu dor

Să te simtă cum respiri

Trupul să-ți îmbrace ușor 

În parfumul lui de vin...

Dar spune-mi, tu femeie,

Tu flacără ce arzi etern!

Cum as putea să mi te sting?

El, nu mai este cel de ieri!

...Nu vreau durerea să-ți încing...

Azi femeie...

Ți-e taina ce-o porți in suflet

Și-l simți în orice răsuflet,

Femeie...

Tot ce-ai visat cândva să-ți fie

Ți-e azi... un pahar de poezie!

Din ochi îmi curge-o lacrimă amară

Alunecă pierdută, stinghera pe obraz

Când struna-mi cântă o nota tristă la chitară

Și vocea gândului îmi spune să te las..

Mi-e greu, sufletu-mi plange-ntruna

Tristețea e tot ce i-a rămas

C-am fost a ta cum n-a fost una

Dar ai uitat și..trebuie sa te las.

Din tot ce-a fost nimic n-a mai rămas

Doar nopți scăldate-n gânduri.. insomnii

Așteptând zorii să-mi spună c-o să vii

N-ai mai ajuns..e timpul sa te las.

Atât mi-a fost lăsat să te trăiesc

Și sa rămân c-un suflet amputat

Ca ai uitat să mă îmbrățișezi

N-a fost frumos...de-aceea eu te las..

In așteptare activă,

La un pahar de poezie..

Spuneti-mi care știți? voi, mie,

Să-mi spună va rog careva,

Cât măsurată, durează iubirea?

Dar speranța? să răspundä cine poate

Are cumva termen de valabilitate?

C-am cam uitat ce-nseamna fericirea..

Astept..doar c-așteptarea imi e eternitate.

Și așteptând îmi pleac-o vară

Tot așteptând mai trece-o zi

Și asteptand vine o toamna

Și numai tu nu îmi mai vii...

Știu.. așteptarea mi-i nebună

Dar sper cândva sa mai vorbim

Sub razele de luna plină

Candva...cu drag sa ne privim.

Astept...azi nu ai timp de mine

În gând mereu eu sunt cu tine,

Astept ca așteptarea nu-i păcat

Astept deși.. totul în zadar.

Pe mine demult m-ai uitat

De parcă nici n-am existat..

Îmbrățișează-mă, sărută-mă și taci

Nu am nevoie de cuvinte,

De vise vreau să mă dezbrac

Când mă ating de pielea ta fierbinte.

Îmbrăţișează-mă, sărută-mă și taci

Să gust din vinu-ți astă noapte

Și-n brațele-mi culcuș să-ti fac

Sub albe cearșafuri dantelate.

Îmbrățișează-mă, sărută-mă și taci

Alină-mi dorul cu-al tău vin

Pe buze să mi se scurgă ncet

Să mă bucur de parfumu-i discret.