Nu te iert

De te-aș zări?... ce s-ar întâmpla?... la ce folos?...

Privirea ta de azi, ar fi ca o săgeată până-n os

Si m-ai rănit destul....destul mi-ai arătat ce nu trebuie să fiu

M-am pierdut... tot așteptând să treacă al tău fum.

Într-un final...aș scrie, că e doar păcatul tău... 

Că ochii ce îți prețuiau privirea, azi doar varsă lacrimi,

Ce curg doar să imi croiască destinul

Și mă inundă de vise, dorințe.... de patimi... 

Păcatul meu - că-n fiecare zi mă chinui să te uit

Și în același timp sufletul ar vrea să te întorci 

...Te strigă mereu... fără să stie unde ești,

Și-n gând imi strecoară o șoaptă... "îmi lipsești..."

Poate-ntr-o zi vei ști... c-ai fost cel mai frumos capitol din viața mea

Dar și cel care m-a durut cel mai mult să-l închid 

Poate-ntr-o zi, cât ar fi contat îmbrățișarea ta... vei realiza!...

Azi, nu m-aș mai agăța de ce mă doare... doar să-mi mai fii... un pic.

Te-am iubit

Dar poate nu a fost destul

Chiar credeam ca îți sunt menit

Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit

Ti-am dat tot ce am avut

Si am făcut tot ce am putut

Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine

Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine

Mi-ai arătat ca pot iubi

Ca ma pot deschide fără dubii

Dar cu ce folos ai făcut-o

Daca dragostea tot tu ai omorât-o

Vindecarea nu exista

Exista doar o viața trista

Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine

Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine

Poate in alta viata ne vom putea iubi

Acum pot doar inceta din a trai

Hei,ce faci acolo în întuneric,

De ce nu vii înapoi la lumină?

Pământul îți acoperă trupul

Cerul îți păstrează sufletul.

N-ai cum sa faci cumva

Să te întorci în brațele mele?

Încă te aștept să vii

Încă aștept temele să mi le scrii.

Teme pe care n-am să le rezolv

Sunt despre tine,omule,

Tu ești casa mea dinainte să fii mort.

În a te reînvia n-am depus niciun efort,

Știam că n-am să pot.

Încă-mi lipsesc bazaconiile tale

Care mă făceau să fiu eu însămi

Câte amintiri frumoase,

Am început tot mai multe să le uit.

De-aș putea, mi-aș da și sufletul

Doar să te întorci

Doar să-ți văd chipul noaptea

Oh, de prezența ți-aș simți-o!

Am s-ajung să nu mai pot continua așa…

Am încercat sa iti dăruiesc totul

Dar tu m-ai refuzat

Acum stau plângând în pat

Simțindu-mă înjunghiat 

Încerc sa te uit

Dar îmi apari în vis

Inima eu ți-am dăruit

Dar tu ai aruncat-o în abis

A trecut o lună, doua, trei

Mulți îmi zic ca nu m-ai meritat

Dar eu am refuzat

Sa accept ca tu nu mai vrei

Ca eu sa fiu al tău iar tu a mea

Stau și ma uit la cutia de pastile

Ea fiind goala-n mâna mea

În sfârșit pun capăt acestor zile

Căci eu chiar nu mai puteam 

Ce scrisoare nedreaptă ți-am scris,

N-am pomenit în ea de iubire,

Și mai mult peste toate am omis,

Să-ți vorbesc de costumul de mire.

Dar de fapt nu ți-am scris niciun rând,

C-am avut mai demult niște vise,

Cu ale mele scrisori sângerând,

Și sfârșind într-un colț nedeschise.

Savurez aiureli cu răspunsuri venind,

Dar goală-i mereu cutia poștală,

Nefiresc mai aștept zi de zi suferind,

Ca un ultim cartuș, o scrisoare fatală.

Noaptea asta pare sa fie blestemată 

Ecoul tău îmi sună tot mai tare 

Și nici chitara nu mai scoate note-n șoaptă 

Te cântă grav, pe note amăgitoare.

Torn vin in pahar, din sticla începută de Malbec

Ii simt de la distanță parfumul negru, sec

...Mă-ntreb de ce nu ai luat totul cu tine

Să nu-mi rămână nici măcar o amintire...

Pe-acorduri grave de chitară, inchin paharul

Ce sângerează un roșu pur 

Căci al tău "iarta-ma ", c-un vin, nu-l mai aștept 

Oricum... nu ar mai fi... destul.

Și parcă aseară vinul tău,

Curgea în picături pe gâtul meu

in brațe mă strângeai ușor

Și... am simţit din nou acel fior.

Râsu-ți amețitor îl auzeam în vis

De ale tale brate cu drag m-am prins,

Pe gât cu buzele usor m-ai atins.

Ce trist..un vis ce-n zori s-a stins.

Un vis de-o noapte am avut

Și-n urma lui o lacrimă mi-a căzut

Căci ești ca o himeră dintr-o altă lume

Și rece, nepăsător, distant te porți cu mine.

Și-mi las dorul și visul să curgă-n poezie

O poveste ce-a fost odată să scrie

Un final ce a fi schimbat nu se mai poate

Decât în gânduri scrise intr-o carte.

P.S

Off, babe ce dor de-un vin îmi e...

Și cât de mult să știu, aş vrea,

De-ai fi păstrat si pentru mine

Ceva bun din crama ta, pentru cândva..

Uită-mă tu!..că eu nu pot

Cu dor in suflet mi te port

C-am încercat a te uita

Și mintea e-n război cu inima.

Uită-mă tu!..cắ eu nu pot

Din inima să mi te scot

Am încercat să mi te smulg din ea

Si-acum mai tare-o doare lipsa ta.

Eu n-o sa po..Uita-ma tu!

Și nicicând sa nu-ti aminteşti

Ca ai fost cel ce-ai spus nu

Unui final, îmbrățișați, ca in povesti.

P.S

în lacrimi tot astept uitarea

Poate-ntr-o zi ma va gasi

Să mi te ia de pe cărarea

Povești noastre atât de gri..

Mi-amintesc când m-ai sărutat pe frunte

Sărutul pe frunte...promisiune,

Spune-mi azi dorului ce să-i spun???

...închid ochii ușor, și te strig pe nume...

Si-mi ești mai viu decât ai fost vreodată 

Amintirile ma prind ca intr-o vrajă 

Și ma întind pe o pagină albă, fără hotar

Să nu mai vad intunericul ce zace-n pahar

Mi-amintesc cum mi-ai prins părul în pumn

Cât mi-a plăcut...stiu că-mi venea sa te sărut 

Păcat c-acest moment a fost nedemn

Și n-a primit o-mbrățisare de sfârșit...

De-as putea aș da "reset " inimii.

Ca unui telefon prea încărcat...

Un simplu buton...ștergere totală.

Fără întrebări... fără nimic de regretat.

Să dispară mesajele care o dor...

Toți acei fluturi scriși cu degete tremurânde...

Toate amintirile salvate în memorie...

Cele urâte...prea grele...prea multe...

Să revină la starea sa din fabrică

Când nu știa ce înseamnă să doară că iubești. 

Prea mult... și să primeşti "nu-mi pasă"...

Dar, inima nu are buton și-atunci, cu lacrimi o clătesc.

Azi m-am trezit in fața ochilor

Cu a ta privire, dintr-o poza trimisă candva

Intr-o seara de vară, în amurgul zorilor

Când te-am întrebat ce sunt în viata ta...

Răspunsul ti-a fost atât de jucăuș...ghidus,

"Dragostea vieții mele"....

Declarație ce-a îndulcit un apus

Azi doar un vers în poeziile mele.

Stiam că nu-s... dar m-a făcut sa sper

Ca-n urmă va rămâne ceva bun

Și chiar de timpul peste noi va trece

Sa te-a amintesc mereu prin al tău vin...

Tin minte ca ti-am spus cât de frumos poți fi

Și îmi doream să mi te simt in brațe 

Și mi-am pus în pahar dulcele tău vin

Și dorul s-a mai potolit, gustând din a ta creație.

Ce rost mai au atâtea gânduri... in poezii scrise

Dacă de ochii tăi... nu sunt citite...

La ce folos că-mi ești de-un an doar în vise

Dacă în realitate toate cele... mi-s interzise...

Mi-e sufletul în haos... și nimic nu mai înțeleg 

Nimic din ce eram cândva nu se mai leagă,

Te strig de dor in tăcere, încercând să mă dezleg

De durerea nopții ce pare că mă încearcă...

Să nu cedez... mă mint, e tot ce pot să fac

Și scot din pahar vise, iluzii, speranțe 

Toate intr-o imensă și profundă tăcere

Să mă mai simt, cum eram, în ale tale brațe...