Un ultim poem în noapte

Regret că n-am spus te iubesc la timp

Aș fi putut să te am lângă mine dar am ales să te las altcuiva

Prefer să te părăsesc, meriți tot ce e mai bun pe lumea asta,

Am început să iubesc din nou cu apariția ta.

De ce trebuie să-mi las sufletul să zboare de lângă mine

Dacă știu ca se va duce la spinii înțepători

Și nu se va mai întoarce înapoi la pieptul meu

Am greșit când mi l-am ales.

Nu te recunosc, ai ales pe altcineva în locul jumătății tale

Fericirea mea a plecat odată cu plecarea ta

M-ai împins în prăpastie chiar dacă eu am vrut să mă arunc

Te-am rugat să nu plângi și să mă împingi.

Ți-ai refăcut viața,înțeleg, însă chiar cu ea trebuia?

Din mii și sute de femei ea a ajuns să-ți fure inima

Ai ales-o după chip, dar sufletul ei cum era?

“Ea” și nu “Eu” creează doar suferinți asupra mea.

Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune

Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier 

Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie

Nu mai sunt îngerul tău,

Nu-ți voi mai fi niciodată,

Decât o iubire neconsolată.

Te-ai defragmentat între mine şi viață,

Crezând că durerea de tine m-agață.

În firul laic, persistent, o decepție stoarsă,

Te umple macabru cu lopata-n neviață.

In grădina Edenului, permanent devastat,

Am intrat răvăşit/ă de-al nostru impact.

Te-am aprins cu-o scânteie de zâmbet ştrengar,

Te-am lăsat atârnând iluzoriu în ştreang barbar.

Îmi pare rău, aş vrea să înțelegi,

Prin lumea reală navigăm prin poveşti.

Şi e drept, ne-am iubit, pătimaş, nesilit

Dar renaşterea-i ploaie de vis năruit.

Păstrează povestea şi fiorul stârnit,

Alungă narativul de nor mohorât.

Regăseşte iubirea în alt soare mohnit

Sau poate în ceru-nstelat, pripăşit

Pe Calea Lactee prin infinit.

Navighează furtuna ṣi gândul perfid

Ce ne duce în derivă

Pe mine din înger în demon

Şi tu rătăcit.

Cine sunt eu, dacă nu un atlas al greșelilor,

un munte de umbre care se scurg în jos,

căutând oceanul care nu există?

În piept, port o busolă stricată,

ce arată mereu spre nordul unde te-am pierdut.

Dar poate că nu te-am avut niciodată.

Inima mea este un mecanism vechi,

o oră spartă care ticăie în gol,

ca și cum timpul ar fi un secret

pe care trupul meu refuză să-l înțeleagă.

Și totuși, te caut.

În fiecare respirație, în fiecare absență,

în fiecare pas greșit care devine cărare.

Mâinile mele sunt continente sfărâmate,

insule care se scufundă sub greutatea dorului.

Ce este pielea mea, dacă nu hârtie veche

pe care universul a scris o poezie,

dar a uitat s-o termine?

Am fost cândva lumină, o stea care a uitat

că trebuie să ardă pentru a străluci.

Acum, sunt doar cenușă,

plutind într-un vânt care nu duce nicăieri.

Și tu, tu ești aerul care mă împinge înainte,

dar niciodată destul de aproape.

Oare câți pași îmi mai rămân

până la marginea hărții?

Acolo unde toate cuvintele dispar,

iar liniștea devine singurul adevăr?

Poate că într-o altă viață

voi fi o planetă fără oameni,

doar valuri și vânt,

doar ecoul unui cântec

pe care nimeni nu-l va cânta vreodată.

Dar până atunci, te port cu mine,

o rană ascunsă în geografia ființei.

Un punct mic, un detaliu pe marginea universului,

care mă definește mai mult decât vreau să recunosc.

Sa simți durerea neputinței mele
Și lacrimile mele sângerânde...
Când m am făcut doar colb în stele
Și m am împrăștiat în caste strâmbe…

Sa simți puterea neputinței mele
Și sufletu mi rătăcitor...
Când am zburat cât un cocor,
Peste un munte de inele…

O crimă devastatoare, oh tu inima mi-ai furat 

Ce chin și jale să trăiesc doar cu umbra ta

M-ai fermecat cu-n glas de sticlă

Lin și atât de curat, cum inima mea de la el a țâșnit de îndat' cu suspin însângerat

Eu zbieram printre umbre după scânteia luminii de iubire ce m-a îndurerat, iar tu doar de voioșiea agoniei mele 

M-ai strâns de brațe, ce dulce m-ai zgruzumat, vrând sa-mi fi muza ai rămas doar un spin neiertat

Mi-ai dezgolit sufletul cu semnele tăietoare ale iubirii tale, iar sub pielea despicata mi-ai soptit-n scris ce dor îmi este să te dor

Iar eu ca naiva te-am lăsat sa-ți verși veninul, crezând că voi simiți ceva fior...

Ceva sa mi facă sufletul mort sa simtă ceva...

O iluzie de a iubirii

Asa ca crima mea a fost că te-am iubit, iar a ta că ai ucis un suspin, necrezând că el poate iubi

Mi-amintesc de prima noastră întâlnire,

Când ochii pentru prima dată au făcut cunoștință 

M-ai hipnotizat cu privirea, greu mi-am revenit în fire,

Căci fluturi colorați mi-au cuprins întreaga ființă 

Imi amintesc cum apoi ne-am dat întâlnire 

Intr-o seara de april... sa fim doar noi doi

Primul sărut... a buzelor inevitabilă ciocnire...

Cu aromă fructată, dulce, catifelată de Merlot. 

Mi-e dor de acel sărut dulceag, magic de început 

De acea primă îmbrățișare, piele pe piele, ce părea fără sfârșit.. 

Lângă tine visam la vioiciunea și opulența Cabernetului Sauvignon 

Vin rămas scris pe nisip...o promisiune uitată, fără ecou...

Dar cine știe... poate-ntr-o zi te va găsi vreun dor

Sa-ti dorești sa simți o ultimă îmbrățișare...

Să savuram in doi, noul tău vin, Bordeaux 

Buzele să-i cunoască aroma vanilată,...intr-o ultimă sărutare...

Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe

nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...

Nu imi e frig, dar imi e frica

In fiecare zi ma pierd putin

Mă răzbun, si ii port pica

Sticlei din dulap.de vin.

Zi ce trece sunt mai rece,

Insensibila si cruda...

O racoare ce nu-mi trece..

sticla goala-mi face-n ciuda.

Nu E e frig...parca mi-i mila

E un tremurat subtil de nervi..

Ma simt ca vremea....instabila.

Tu cel ce stai la distanta

Altceva, ce mai observi?.

Extremităţi mai reci?tipice mie

Scriu si plang cu-n nod în gat

Ma răzbun pe poezie,

Ma-ntelege ea..atât!

2024-08-06

Cine știe... poate cândva va înțelege

Ce-a fost în sufletul din mine pentru el,

Atunci va ști că dorul nu se șterge 

Doar pentru că-i ordoni că trebuie...

C-a fost un vis, o mângâiere,

Un dulce vin în viața mea,

Un drum cu soare și durere

Și toate le-aș trăi din nou, așa.

A fost tăcerea ce-am vegheat-o,

Zâmbetul plin când sufletul plângea,

A fost un dor ce incă mai așteaptă

Să-i fie alinare vinul promis cândva.

Dar cine știe... poate timpul va aduce

O clipă de gând, un ceas de amintire,

Și-n liniștea ce vrea să-i pară dulce,

Va înțelege durerea ce-a lăsat-o în suflet la mine...

Azi ti-am trimis in dar un semn de vin

M-am bucurat nespus sa știu ca I-ai primit,

Parca și norii de pe cer s-au risipit

Ti l-am trimis din suflet cu-n gând senin.

Parc-am uitat ca-mi esti departe

Pentru o clipă dorul nu mi-a fost greu,

Deși-mi mai trece-o zi fără de chipul tău

În gânduri si în vise tu îmi trăiești mereu.

As vrea în brate sa te strâng ca niciodată

Ca mi-ai rămas pe veci un dor nebun,

Sa-ti dăruiesc a mea ființă toată

Răspuns la toate câte nu se spun

Sa ma ascunzi în gândul tău o noapte

Sa fti renasc în vise mai apoi

Sa ma auzi cum îi vorbesc în șoaptă

De cât de dor mi-a fost de vin, de noi.

Cât va doresc nici n-ai sa crezi

Îmi sunteţi vina ce-am ales-o,

E-o dragoste cum nu m-ai vezi,

Din amintiri cu noi eu am cules-o

Căci am văzut mereu frumos in tot

Când mi-amintesc sufletu-mi cântă

Și speră să reviic-un antidot

Care s-alunge dintre noi...tăcerea cruntă.

De-ai ști... de-ai sti cât mi-e de dor...

Mi-e dor de al tău vin dulceag

De parfumul lui, după care aș putea să mor...

Sa imi dispară fumul de țigară din al nopții prag.

Mi-e dor... de cum "mă îmbatai"

Când îmi turnai muza ta în pahar...

Cum sărutându-mă gustam o parte din rai

Și mă îmbrățișai de dragă ce-ți eram....

Mi-e dor... și nu pot decât să imi revin, să mă complac

Cu ideea că sufletu-mi va rămâne de dor prăfuit

Mult timp de-acum încolo... până peste timp

Ca sticla ce-am savurat-o în doi... de vin învechit...

Mi-e dor și pot doar să te scriu... mâna mi-e rece

Oare n-ai putea să-mi treci... în trecere?....

Cu o îmbrățișare toată să mă încălzești 

Cu-n vin bun din crama ta, sufletul de dor să-l vindeci....?

Mi-am făcut un capuccino

Sa-l beau în loc de-al tău "vino"

Are-o tentă de amar 

Cum ai fost tu la final...

Si-mi stârnește amintirea

Și simt cum mă pierd cu firea

Și te simt cum bați în piept

De parcă încă te aștept....

Bătaia lui îmi zdruncină gândirea 

Și îmi întunecă privirea

Și simt dezamagire-n suflet

Ca azi mi-e vinul... tăcut urlet...

Si-n loc de al tău dulce " vino"

Beau astă seară un capuccino

În trei culori, cu gust amar

Ca al nostru "story" pe final...