Un ultim poem în noapte

Mi-ai fost drag dincolo de timp 

Ca un legământ ars pe pământ 

Omul ce c-un vin imi bucura ființa 

Dar ai plecat lăsându-mi suferința...

Ai venit peste mine ca o furtună 

Într-o secundă m-ai întors pe dos

Însă atât cât tu ai vrut,

Ai fost visul meu frumos!

Azi tăcerea imi este glas,

Un strigăt mut la orice pas

Mi-ai fost drag de m-am pierdut

Iar tu m-ai uitat într-un minut...

Azi suntem doar doi străini 

Nu stiu de ce ai vrut să fie așa...

Ai plecat fără un ultim vin

Într-o zi de toamnă, din viața mea.

Azi suntem doar doi străini 

Toate visele mi s-au stins

Însă dorul meu de vin, 

E-un foc ce-mi stă aprins...

Azi suntem doar doi străini,

Poezii pe zeci de pagini,

Scrise mereu cu același dor

Într-un colț de lumină ce doare ușor.

Nu-ți port pică si nici măcar regret

Dar mi-ai arătat cum dorul doare.

Am obosit să stau să tot aștept

O clipă îmbrățișată, plină de culoare.

Am obosit în noapte să mă îmbăt 

Cu vise pline de-al tău vin...

Ai fost un foc și eu m-am ars

De-atunci, mi-e rana umbră pe senin.

Chiar și așa îti spun "adio"..blând,

Cu vocea tremurată, palidă, stinsă 

Nu te mai strig... demult nu plâng,

De-mi va fi dor... imbrățișa-voi a ta lipsă.

Și nu c-aș mai spera ceva... cândva 

Ci pentru c-așa s-a-nvățat inima

Să te aibă tăcut în al nopții miez

În clipe ce nicicând avea-vor preț.

Rămâi acolo, după zid... în tăcere 

Eu m-am intors la mine, deși cu temere.

Și de-o vrea viața să ne vedem vreodată 

Te voi ocoli... Ignorând și eu, că am fost odată.

Mă opresc, o clipă, să caut într-un ieri,

Comoara risipită a altor primăveri.

Dar strâng în palme rodul și tot ce-am învățat,

Păstrând în suflet cerul, curat și neîntinat.

O clipă, cât o viață, mai mult sau mai puțin,

Reînvie, prin ceață, fărâme de destin.

Privesc cu mândru zâmbet spre tot ce am clădit,

Un drum croit prin pietre, dar drept și împlinit.

Visul și realitatea se împletesc pe rând,

Îmi sunt amestecate de fiecare gând.

Aleg să cred în bine, în forța de-a visa,

Căci viața e o artă și o voi onora așa.

A fost... Dar cine poate să separe, precis,

Trăirile schimbate cu timpul într-un vis?

Rămâne însă urma unui pas curajos,

Ce-a transformat tot greul în ceva luminos.

A fost... Dar cine știe dacă mai are rost,

Când nimic va mai fi din toate cate-au fost?

Are un rost prezentul, e darul cel mai sfânt,

Să las o urmă caldă pe acest pământ.

Zâmbesc nedumerită, că am uitat să plâng,

Sunt foarte obosită și zilele mă strâng.

Dar mă ridic spre soare, cu ultimul fior,

Să-mi scriu cu demnitate destinul viitor.

Pe-o margine de lună, eternul visător,

-Eminescu- încă scrie într-un colț nemuritor, 

Cu penița-i tremurândă peste zări, 

Ne pune-n versuri dorul în mii de culori.

Al nostru luceafăr, coborât pe pământ, 

Un râu de gânduri, veșnic curgând, 

A fost iubire, a fost și tăcere, 

O limbă română plină de durere.

Pe lângă plopii fără soț, cu sufletu-n abis,

El a iubit cum nu s-a mai citit, 

A plâns pământul, lăsând în urmă flori, 

A scris a noastră limbă, trezind mii de fiori.

Omagiu să-i aducem în ianuarie geros,

Luceafărului ce arde etern și luminos...

Poemele-i cuprind și astăzi necuprinsul

Și somnoroase păsărele îi cântă cuvântul.

Unde-s promisiunile, pe care le făceai 

Îmbrățișările ce pentru mine le păstrai?...

Ai zis că îți sunt dragă, și mult m-am bucurat

Păcat c-au fost doar vorbe, nimic adevărat!

Dar mult am mai greșit, să cred că tu nu minți

Erau doar vorbe goale, niște gogoși fierbinți.

Pe-atunci atât de mult, cu drag eu te-ascultam

Și fiecare vorbă, în sufletul o strângeam.

Cu ochii tăi frumoși și vorba minunată

Frumos m-ai cucerit ca pe-o naivă fată. 

În suflet imi puneam, vorbele tale calde

N-aș fi crezut vreodată, că nu-s adevărate!

În astă seară mă învelesc de frig într-o speranță,

Durerea încerc să o tratez c-o aroganță 

Și chiar de vântul urlă și cerul se răscoală 

Visele-mi vreau să le scriu cu cerneală...

De-ai ști cum sună ploaia prin fumul de țigară 

Cum îmi reamintește de zilele de vară 

Când gândurile-ți erau senine despre mine

Și așteptam cu nerăbdare să stau în brațe la tine.

De-ai ști ce simt când tot apari în gândul meu

Și cum din amintiri mi-apare chipul tău 

Deși am renunțat la tot, mai simt cum încă doare

Visu-mi neîmplinit.... un vin și-o-mbrățisare.

De-ai sti cum pentru tine am înmuiat lacrimi în vin

Purtând tăcerea-ți ca o cruce în fiecare anotimp

Și deși anii îmi vor trece, tu vei rămâne,

Dorul ce îmi va curge mereu prin sânge.

M-ai parasit demult,demult,

Si m-ai lasat sa zac plangand.

Nici nu știam ce singur sunt,

Un jalnic om,cu cea mai mare vină.

Iubesc eu steaua de pe cer?Când ea își are luna?

Căci e ca mine stea si ea,dar eu sunt numai ziua.

De ce să vrei doar întuneric,când tu ai soarele pe cer?

Si când se lasă noaptea rece,să stai cu cele care pier?

Te strig in vise si n auzi

Te acuză vorbe ce le ai spus

Când imi șopteai ca mă refuzi

In seara rece la apus.

Ești eșecul ascuns in perfect,

Mă faci sa cred ca eu sunt defect,

Fără tine mă simt incomplet

Și nici nu știu de ce te mai iubesc.

Sărutul tău m-a mângâiat,

Acum mă doare amintirea

Povetsea noastră s ancheiat

Dar nu îți pot uita privirea...

De ce îmi este așa de dureros pe suflet?

Că plâng cu lacrimi de sânge,

Am săpat cuiva groapa,

și singură în ea am căzut,

Sunt prea rea și am meritat 

Durerea să o simt,

Lacrimile să-mi curgă un râu,

Mă cert, mă sfădesc,

Și caut eu veșnic ceva,

Și din cauza caracterului meu, 

Sufăr și eu și ceilanți

Mă doare-n suflet, 

Din cauza cuvintelor spuse 

Nu la timpul lor.

Mă blestem singură pe mine,

Că trăiesc, și respir

Mai bine e poate să mor,

Să fiu în rai,

Să-mi văd ziua înmormântării,

Și sicriul meu ,unde

mâinele îmi stau una peste alta,

Buzele rosii,și reci,

Iar eu într-o rochie îmbrăcată.

Și în liniște să mor,

Nimeni să nu mai  știe.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024

Am fost acolo, chiar punctuală,

Când tu uitai că-s reală.

Ți-am dat din suflet? Ce greșeală.

Nu știam că o să mă doară 

Ți-am scris romane? Ce păcat.

Erai prea ocupat cu alt chat.

Ți-am plâns în glas? Hai, nu fi tristă,

Se pare că-s doar o simplă artistă.

Mi-ai zis că-ți pasă. Am zâmbit.

N-am înțeles că ai mințit.

Dar azi îți zic, sincer, cu tact:

Ce rol genial ți-ai jucat, act cu act.

Și-acum că nu mai sunt decor,

N-ai vrea să pleci un pic din nor?

Că jos e frig, dar eu rămân,

Să-mi reconstruiesc din gol... un drum.

I’m Like an Autumn Leaf

I’m like an autumn leaf,  

So unstable and fragile.  

The wind makes it hard—  

I can’t hold myself up,  

I can’t.

I’m like an autumn leaf,  

Broken by the coldest night,  

Slowly about to die tonight,  

Departing from this life,  

From you.

I’m just a dead leaf today.  

You’re yelling for me to stop,  

But the wind keeps blowing.  

It’s hard to hold on,  

So I’m letting you go, just go.

I feel the rupture.  

I’m held by a rope,  

And as soon as it breaks,  

I’ll be forever gone.

I’m floating alone,  

Held by the clouds,  

Flying away, higher and higher.  

I’m drifting now.  

I’m leaving today.  

I’m leaving you now.

I’m afraid of the moment  

I’ll touch the cold earth.  

I know I’ll be just another one,  

Covering the ground  

Like a dead carpet of leaves.

A nobody—just one in a million leaves.  

Would you recognize me?  

Would you?

Time will fade my colors.  

I’ll be withered and buried in dust.  

I’ll vanish in silence,  

But for a moment, I was yours.

I’m just a dead leaf today.  

You’re yelling for me to stop,  

But the wind keeps blowing.  

It’s hard to hold on,

So I’m letting you go, just go.

Poate pentru totdeauna, la noi a luat sfârșit.

Ştii, visam zi de zi ca doi copii...

Nu m-aș fi gândit că nu o să mai fim,

Iar eu să te țin din nou ascuns în poezii...

Te țin în inima mea zi de zi,

Măcar o șansă de ne-ai mai oferi.

Căci inima mea de tine e plină în fiecare zi,

Nu cred că ce a fost între noi, acum se va sfârşi.

Fiecare clipă cu tine a fost un dar,

O amintire ce nu vreau să dispară în zadar.

Aş vrea să ne regăsim, să fim din nou doi,

Să lăsăm în urmă lacrimile și dorul amândoi

E noapte de plecare,

Îmi țin mințile, inima și nervii,

Înceți, liniștiți.

Tot cadu-mi în privire,

Urma ta, pe ușă lăsată.

Încă odată o caut,

Dar nu o găsesc.

Am  pierdut-o.

"Noapte de plecare" este o  dedicație. 

Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤