Apă

Ce maini frumoase scriu astazi cu pixul

Cu vene calde , armoniose

Pielea cea fina si intinsa se muleaza

Perfect pe unghia de sticla

Doar pixul cel de plastic gol o strica

La atingerea-i brutala

Si de pasta- neagra

Lasa in urma

O linie murdara…

La fel ca viata

In care anii se muleaza perfect pe trup si suflet

La fel cum ochii de cristal se fac ca apa

Cu pleoapele cazute de durere,

Asa si Timpul

Topeste tot in urma

La atungerea- i brutala

Lasand in urma Sa

O linie de smoala.

"Exista atâtea lucruri frumoase pe care/trebuie sa le ocolim.locul meu/pe Pământ rămâne un armistitiu/dezastruos:suflarea din mijlocul unui tratat de fizica /elefantul pe umerii unui pui de broasca țestoasă pe umerii mei/accidentul care poate fi o forma/intr-un inel de gheata/am 6 ani și Raluca ma întreabă daca/știu sa impotrivez/îmi vede toate defectele ,stie/ca o sa moara curand/firele albastre care stau deasupra creierului/nu sunt asa străine de tine/prin pieptanul din solzi de peste /se uita la mine nu/bănuiește ca acasă eu sunt/un animal care poarta hamuri.Trec prin casa de lângă lac/unde am stat amândouă si/nu-mi imaginez cum arata oamenii/dacă trăiesc sub pământ,/dacă pot sa răstoarne cu mersul lor lotului Messier/dacă inimile lor zornăie ca monedele/de tinichea sau subt/simpla materie desfășurată pe benzile fumurii/Sfâșierea înconjurată de un santulet/cu apa trandafirie/am fost acolo,am deschis geamurile/ca după o procesiune lunga cu praf/și pulbere ,celelalte surori ale noastre subnutrite/cu parul strălucind de curățenie si/degete lungi de dactilografa nordica/m-au dus pe scări,mi-am amintit tot/amfore de ghips,soarele artificial deasupra/obiectelor vii nerevedincate:aici sunt eu.Instalstia sub un clopot de sticla/cruzimea psihologilor care spun:"Oamenii mai buni decât tine te pot/vindeca fără urme de violenta./Când nu mai pot indura ,/ma chinui sa păstrez imaginea ei,/supraviețuirea e mai suportabila dimineata/scanez codul de bara,al cărnii, orice eroare,/o pun pe seama unui mecanism /căruia nu ii datorez nimic din firimiturile jilava &binecuvântate, /din căldură umana."

Soare blând,

Ușor luminând,

Și razele zboară ,

Ca o comoară.

Autor: Nicoleta Postovan

Cușca singur am creat-o,
Căci conștiința mă împiedică să sar.
Lumea toată am uitat-o,
Și mă regăsesc în mine tot mai rar.

Dă-mi doamne-n fiecare zi

Un vers din  poemul   vieții

Mai lasă-mi ziuă până la apus

Și lumină-n timpul nopții

Să pot să  simt , să deslușesc

Șoapte în ploaia de stele

Doamne,  pios îți mulțumesc….

Îngenuncheat și resemnat

Îndrăznesc  timid, să te conjur

Dă  zilelor un nou contur

Lumina ochilor să o  scald

Printre cuvinte de smarald

Ce-n suflet mi s-au incrustat

Într-un  poem neterminat…

Coborând pe-a  vieți-mi trepte

Se sting stelele în noapte

Te rog îngăduie-mi  s-aud doar…

A lunii harpă cu tăcute șoapte.

În zori de zi, când soarele răsare,
Și când briza dă culoare în aer,
Natura-ntreagă parcă prinde viață,
După al nopții repaus, ea se trezește la viață.

Florile-și deschid petalele spre cer,
Zâmbește primordial frumosul giuvaer.
În fiecare colț, o nouă poveste se țese,
Fior de-ocean și valuri de cuvinte bine-alese.

Lumina zilei șoptește secrete nespuse,
Ecou îndepărtat de note în curcubeu ascunse.
Iar noi, martori tăcuți la spectacolul divin,
Croim drum prin iluzii, imagini în declin.

Purtați de valurile-nalte cu ritmul ancestral,
Jonglăm cu vise de spumă într-un dans existențial.
În complexitatea vieții, de valuri suntem duși,
De misterul naturii trădați, trădăm și-n lupte suntem prinși.

Bătaia inimilor
Zguduie orizontul.
Bat cu putere ca pumnale
În ale rațiunii ziduri înfricoșătoare.

Luptă pe viață și pe moarte:
Deliciul dorinței;
Versus siropul speranțelor deșarte
Ce se scurge printre craniile capetelor sparte.

Gândul, oștean temerar,
Frate de sânge cu pornirea parșivă
De a crea o lume distopică
În care fiece idee e liberă.

Sincronism în sincretism,
Istețime-n cretinism.
Alăturări frivole de valori
Premergătoare unor inerente orori.

Asta-i bătălie de idealuri.
Ce n-au fost vreodată sfinte.
Doar cu-aghiasm'-un pic stropite
Ca să semene cu cele sfinte.

Dar, și-aghiasma apă se preface
În mâinile ce nu-s dibace.
Iar inimile din pumnale-asurzitoare,
Se înmoaie precum paiul atins de lama unei cositoare.

Când ești făcut din paie,
Te mistui de la o scânteie prefăcută-n vâlvătaie.
Suflul unei brize mici,
Te face să te ridici.

Tot ce-ai construit cu paie,
Se împrăștie-n odaie.
Se cutremură lăuntru-n-tine,
Sinele se preface în ruine.

Cuvântul spus devine scrum.
Scrumul se împrăștie-n neant.
Acompaniat de-un ultim pai
Din care tu pe tine te-ai creat.

S-a dus iubirea,
În tainică noapte.
Umblă cu călcâie goale,
Pășind pe șoapte.

Suspine susură,
În tainică ploaie,
Luna se scaldă-ntr-o baie
De lacrimi greoaie...

Pe jos e ghețuș, cerul e smoală,
E rece afară.
Crengi încărcate de sloată,
Sunt rama tabloului în care luna se-arată.

M-afund în abis,
Abisul se-afundă întru mine.
Vântul bate, stau singur cu sufletu-nchis,
Amorțesc, și simt cum noaptea fură iubirea, dar uită de mine.

Bătaia inimilor
Zguduie orizontul.
Bat cu putere ca pumnale
În ale rațiunii ziduri înfricoșătoare.

Luptă pe viață și pe moarte:
Deliciul dorinței;
Versus siropul speranțelor deșarte
Ce se scurge printre craniile capetelor sparte.

Gândul, oștean temerar,
Frate de sânge cu pornirea parșivă
De a crea o lume distopică
În care fiece idee e liberă.

Sincronism în sincretism,
Istețime-n cretinism.
Alăturări frivole de valori
Premergătoare unor inerente orori.

Asta-i bătălie de idealuri.
Ce n-au fost vreodată sfinte.
Doar cu-aghiasm'-un pic stropite
Ca să semene cu cele sfinte.

Dar, și-aghiasma apă se preface
În mâinile ce nu-s dibace.
Iar inimile din pumnale-asurzitoare,
Se înmoaie precum paiul atins de lama unei cositoare.

Când ești făcut din paie,
Te mistui de la o scânteie prefăcută-n vâlvătaie.
Suflul unei brize mici,
Te face să te ridici.

Tot ce-ai construit cu paie,
Se împrăștie-n odaie.
Se cutremură lăuntru-n-tine,
Sinele se preface în ruine.

Cuvântul spus devine scrum.
Scrumul se împrăștie-n neant.
Acompaniat de-un ultim pai
Din care tu pe tine te-ai creat.

S-a dus iubirea,
În tainică noapte.
Umblă cu călcâie goale,
Pășind pe șoapte.

Suspine susură,
În tainică ploaie,
Luna se scaldă-ntr-o baie
De lacrimi greoaie...

Pe jos e ghețuș, cerul e smoală,
E rece afară.
Crengi încărcate de sloată,
Sunt rama tabloului în care luna se-arată.

M-afund în abis,
Abisul se-afundă întru mine.
Vântul bate, stau singur cu sufletu-nchis,
Amorțesc, și simt cum noaptea fură iubirea, dar uită de mine.