Un ultim poem în noapte

posacă fire adoptând

fără lacrimi ce se preling

inima cu alene bătând

cu chip searbăd, veștejit

spre extaz tot alergând

și cu tainic diagnostic

am istovit continuând

nu mai pot simți nimic

ochii eu mi-i pot minți

dar inima nici de-oi voi

si nici un cavaler din zări

nu egalează in așteptări

drag călător, privește aici

și fii îngăduitor cu mine

cu patimă și suflet gol

venind toate de la sine

mii de eforturi anevoioase să poți face

garantez, nu vor fi în zadar

natura mea să te convoace

și să pot fi iubită iar

te implor tu fii-mi loial

nu te topi ca neaua-n arșiță

nu te vreau superficial

și nici din orhidee să te faci rapiță

căci greu îmi e cu indulgența

cu intenții alese tu fă-ți prezența

să mă pot regăsi în tine

Ah,tu,care mi-ai fost iubire,

Pasiune,dragoste, speranță...

Ai dispărut,dar fără știre 

Și-ai luat și cheful meu de viață 

În visele mele din noapte,

Ești mai frumoasă ca oricând 

Parcă aud mereu dulci șoapte 

Și-adorm cu chipul tău în gând.

Somnul acum e mai plăcut,

E cheia mea spre fericire...

Nu știu...oare ce mi-ai făcut?

Să mi doresc a ta nemurire...

Eu stiu ca si tu stii dar nu vrei sa stii

Eu stiu ce gandesti si tu o stii

Stii ca nu are durata dar tot te tii

De forta mea interioara

Ca un magnet sustragi 

Si ultima mea suflare

Inainte de a ma lasa prada

Chemarii cerului cel mare

As aluneca asa de lin

M-as lasa in bataia vantului

As intinde bratele as inchide ochii

As asculta cum sunetul apare

Cum se simte adierea dulce

A libertatii ce o poti atinge

Si atunci realizezi si-ti dai seama

Ca totul nu a fost in van

Totul nu s-a naruit, nici nu s-a sfarsit

Nu a fost doar un plan ticnit

De a sta cuminte si smerit

Cat timp va fi necesar

Pana gustul cel amar

Dispare si nu a fost in zadar

Acum ma predau, priveste!

Imi dau aripile jos si sar

Nu am nevoie de tine sa ma prinzi

Caci asta ar insemna inchisoare

Iar eu la libertate am chemare

Sa nu tresari cand sar, sa nu clipesti

Sa nu ma prinzi am spus!

Plutesc, ma vezi? nu-ti cer nimic

Iti resping ajutorul!

Arunc corsetul si pot respira

Pentru prima oara

Mai mult de un deceniu 

Fara tine in preajma mea 

Crezi ca nu voi reusi?

Nu mai e treaba ta a afla

Asa ca sar si ma arunc

Ramuri ma prind si ma lasa

Usor sa cad pe acest pamant

Ating usor nisipul si iarba

Miros frunzele si creanga

Natura ma primeste

Si nu ma izgoneste

Acasa! Esti acasa!

Asta-mi sopeste padurea

Lasa-te pe spate si adulmeca

Ce simti in aer?

Simt?Da! Simt!

Ce?Raspunde usor!

FERICIREA! O pierdusem!

Am crezut ca m-a abandonat

Intr-un colt ca m-a uitat!

Doamne..iar m-am inselat!

Sufletul tu mi l-ai redat!

Eu nu sunt om ci sunt pamant!

Trupul sufletul si vocea

Se contopesc cu spiritul

Ce dainuie in preajma

Naturii vesnic nemuritoare!

Asta sunt eu de fapt...

Nemuritoare!

Doamne, de ce mă mai ții pe pământ,

Când fiecare pas pe care-l fac mă doboară?

Într-un trup bolnav, pierdut într-o mare de lacrimi,

Nu mai știu dacă trăiesc sau doar supraviețuiesc,

Și mă întreb, dacă nu sunt de folos nimănui,

De ce mă ții încă în această prizonieră roată de suferință?

Ai uitat de mine, Doamne, în mijlocul acestei frânghii frânte,

De ce mă legi de un pământ care mă sfâșie

Și mă roade pe dinăuntru, zi după zi?

Fiecare celulă din mine strigă, dar cine mă aude?

Trăiesc printre oameni, dar sunt o fantomă printre ei,

O umbră ce se stinge încet, în timp ce aș vrea să fiu o lumină.

Sunt un vis rătăcit, o rămășiță a unei ființe care cândva visa,

Dar acum sunt doar o fărâmă de carne și o minte prăbușită,

Cum poate fi un om atât de singur în fața Ta,

Când sunt înconjurat de răni ce nu se vindecă niciodată?

Cum mă pot folosi de această viață,

Când nu am nici putere, nici glas, nici speranță?

Mă întreb, oare mai am vreun sens aici,

Sau sunt doar un chip pierdut în neant,

Un trup care nu mai răspunde la chemările lumii?

Și totuși, mă ții în viață… pentru ce?

Poate că în toată această suferință, în fiecare clipă de durere,

Se află un plan pe care nu-l înțeleg, un sens care îmi scapă.

Dar dacă nu pot să dau nimic înapoi,

Dacă nu pot să fac nici măcar o umbră de bine în lume,

De ce mă lași încă să respir, să mă simt prins într-o capcană de carne?

Răspunde-mi, Doamne, căci sufletul meu se zbate,

Și nu mai știu dacă încă sunt omul care odată visa la ceruri

Sau doar o rămășiță ce caută alinare în adâncul acestei lumi.

Am invatat  ca oamenii uită ce impreuna au trăit 

Și se pierd printre cei ce cu un block te infrang...

Caci orice început duce către o poveste frumoasă

Si în final totul se șterge iar omul își arată

adevărata față.

Am învăţat văzând cu ochii și cu sufletul plângând

Că uneori trebuie să taci sau să vorbești un pic mai

mult,

Oamenii se schimbă în momentul când aripile le cresc

Și dacă zborul tău nu-i ca a lor atunci ...te părăsesc!

Am învățat că cei frumos de obicei nu ține prea mult

lar oamenii te pot înlocui findcă nu mai ești de

ajuns.

Pe propria piele am simţit-o și oricât incerc a ascunde

Pe suflet mi-ai rămas  o rană din care din când în când mai

curge sânge.

Trec anotimpuri

Dar durerea tot nu trece,

Îmbibat cu ale iubiri reziduri

Sufletul e precum iarna de rece,

A înghețat iubirea,

O conservă-n timp,

Și-a înghețat privirea,

În al său ultim anotimp

Și-a înghețat sufletul,

Așteaptă ca tu să-l dezgheți,

Îți va căuta zâmbetul,

Și-n următoarele vieți.......

Mi-ai fost drag dincolo de timp 

Ca un legământ ars pe pământ 

Omul ce c-un vin imi bucura ființa 

Dar ai plecat lăsându-mi suferința...

Ai venit peste mine ca o furtună 

Într-o secundă m-ai întors pe dos

Însă atât cât tu ai vrut,

Ai fost visul meu frumos!

Azi tăcerea imi este glas,

Un strigăt mut la orice pas

Mi-ai fost drag de m-am pierdut

Iar tu m-ai uitat într-un minut...

Azi suntem doar doi străini 

Nu stiu de ce ai vrut să fie așa...

Ai plecat fără un ultim vin

Într-o zi de toamnă, din viața mea.

Azi suntem doar doi străini 

Toate visele mi s-au stins

Însă dorul meu de vin, 

E-un foc ce-mi stă aprins...

Azi suntem doar doi străini,

Poezii pe zeci de pagini,

Scrise mereu cu același dor

Într-un colț de lumină ce doare ușor.

ce vină am că te iubesc?

si cum sẵ uit vreodată!

doi ochii ce inima-mi topesc

de dor înflăcărată

sunt vinovata că te-am privit

si mi-ai rămas în minte?

ori tu ai greșit că mi-ai vorbit

dincolo de cuvinte?

ce vină am că te iubesc?

n-am vrut asa să fie,

a fost sortit să te-ntâlnesc

in iarna mea târzie.

imbratisarea ta mi-a pus in piept

dorinţa ce-a mai mare,

si doar pe tine te aștept

când soarele răsare!

"adio"al tău mă arde-n piept

aprins ca un carbune,

si tot pe tine te aștept

când soarele apune! 

Poate într-o oarecare zi, te vei uita înapoi 

Și vei realiza de câte ori am încercat să vorbesc cu tine 

De câte ori mi-a fost dor sa fim amândoi 

Chiar și de final... să rămânem cu bine.

Intr-o oarecare zi, poate îți vei aminti 

De câte ori ți-am spus c-al tău comportament mă doare

Si-n loc să încetezi, să-ncerci să mă-nțelegi,

Mi-ai lăsat tăcerea... încet și sigur, 

 sufletul să-l omoare.

Poate într-o oarecare zi, iti vor lipsi și ție 

Săruturile, îmbrățișările...lucrurile mărunte

Ce cu-atâta drag si emoții le făceam pentru tine

Părea să apreciezi...chiar de-o spuneai în puține cuvinte.

Într-o oarecare zi, poate îți vei aminti 

De ciudățeniile mele...ce le-ai numit "nebunie"

Și poate atunci cu alți ochi le vei privi

Înțelegând c-au fost, de prea mult drag de tine...

Până atunci, te las... să cunoști tăcerea și absența mea

Nu îți mai caut atenția... nu vreau să-ți mai vorbesc

Am renunțat... nu mai am pentru ce lupta

Într-o oarecare zi, sper doar, să nu mai simt că-mi lipsești...

Regret că ți-am fost prea multă 

Regret tot eu că n-ai știut a prețui

Prea puțin adultă, copilăroasă, naivă 

Sperând să fiu cum tu puteai să-mi fii...

Regret c-am fost nepotrivită 

Bucati din suflet servindu-ți pe tavă 

De-al tău vin m-am lăsat vrăjită 

Și n-am simțit cum mă-mbătam cu-a ta otravă...

Regret doar că ți-am fost adevărată 

Regret tot eu că doar ți-am prisosit

Fii sincer... ți-am fost măcar apropiată 

Sau ai jucat rolul în care nimic n-ai simtit?

Regreți și tu măcar pentr-o secundă sfârșitul?

Că m-ai servit, în loc de vin, cu ignoranță 

Când nu-mi doream decât un ultim vin îmbrățișați

Finalul poveștii să-l creionăm într-o altă nuanță...

obrajii imi ard,

talpile mi-s reci,

gândul imi fuge la tine,

nicicum nu îmi treci.

simt cum îmi fuge

lumea de sub picioare

e de la anotimp, sau..

anotimpul ești tu, oare?

inchid și redeschid,

pagini, poze,mesaje,

dorul doare mai mult

ca acu'-n tatuaje.

te visez, mă trezesc,

nimic nu-i real,

esti prea departe,

alt capăt, alt mal..

deschid ochii

nu te mai caut,

puţin te mai plâng

inima nu vrea

sa te mai simta

am gol în stomac,

fluturi morți,

am dorul hoinar

fără țintă..

Azi ti-am trimis in dar un semn de vin

M-am bucurat nespus sa știu ca I-ai primit,

Parca și norii de pe cer s-au risipit

Ti l-am trimis din suflet cu-n gând senin.

Parc-am uitat ca-mi esti departe

Pentru o clipă dorul nu mi-a fost greu,

Deși-mi mai trece-o zi fără de chipul tău

În gânduri si în vise tu îmi trăiești mereu.

As vrea în brate sa te strâng ca niciodată

Ca mi-ai rămas pe veci un dor nebun,

Sa-ti dăruiesc a mea ființă toată

Răspuns la toate câte nu se spun

Sa ma ascunzi în gândul tău o noapte

Sa fti renasc în vise mai apoi

Sa ma auzi cum îi vorbesc în șoaptă

De cât de dor mi-a fost de vin, de noi.

Cât va doresc nici n-ai sa crezi

Îmi sunteţi vina ce-am ales-o,

E-o dragoste cum nu m-ai vezi,

Din amintiri cu noi eu am cules-o

Căci am văzut mereu frumos in tot

Când mi-amintesc sufletu-mi cântă

Și speră să reviic-un antidot

Care s-alunge dintre noi...tăcerea cruntă.