De ce?

 În viața întâlnim atât de multe persoane care ne sunt scoase în drum cu anumite motive

Unii lasă rani adanci si dureroase

Unii ne învață cum iubim si ce este iubirea

Învață să îți vindeci singur rănile, chiar daca sunt produse de altcineva dar nu merita nimeni să fie folosit ca pansamentul rănilor tale

Rănile nu pot fi vindecate complet, rămân cicatrici ce ascund amintiri

Îmi aștern gândurile în scris

Poate așa voi trece mai ușor peste

sau vei găsi aceste versuri

și vei înțelege

Că a te uita nu este o opțiune. 

Caut orice fărâmă de speranță

Din dorința de un posibil noi

care a ajuns un imposibil...

Ai fost titlul poeziilor mele,

iar acum stau și privesc foile

pentru a te păstra în sufletul meu!

mă uit în ochii lunii,

Doresc să observ ceva,

Ea nu mă vede deloc 

Și nu știe 

Că mai exist pentru ea.

Trădare!! 

Eu am tradat-o!

Lume să auziți toți.

Autor Zamurca Alina 

Poezia compusă pe 26.12.2024

Te caut în tăceri ce dor,

În pași ce nu mai vin spre mine,

O lume-ntreagă ne-a fost contra,

Dar n-a știut ce-i rău sau bine.

Cu mâinile mi-ai scris pe piele

Povești ce nu s-au mai sfârșit,

Dar lumea nu ne-a vrut la soare,

Și ne-a-ncuiat în întuneric etern.

Ai plecat… și n-ai întors privirea,

Doar vântul ți-a păstrat mirosul,

Eu încă port în sân tăcerea,

În care ți-am rostit frumosul.

Și doare să iubesc atât,

Când tu n-o mai simți deloc.

Mă sting în tine zi de zi,

Dar tu te-ai dus, încet, pe loc.

Am ars ca două stele oprite

Pe cerul care nu ne-a vrut aprinse,

Dar n-am regret… doar răni deschise

Și scrisori către tine — nescrise.

Cândva, poate în altă viață,

Ne vom ține iar de mână,

Fără teamă, fără vină,

Fără condamnare.

Dar până-atunci, în fiecare gând,

În fiecare “de ce?” ce mă frânge,

Te port, iubirea mea din gheață,

Și doare să iubesc atât, când tu n-o mai simți deloc.

nu te mint, crede-mă când îți spun

că n-am chef să fiu visul tău frumos

împachetat ca un cadou de aniversare 

pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea 

să mă întrebi ce vreau.

n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal

din ce-ai crezut tu că sunt, 

din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus, 

iar tu doar să pleci când încep

să respir real în preajma ta.

ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,

nu te-am scris pe tine, 

n-am scris-o nici pe ea, 

nu m-am scris nici pe mine, 

dar eu nu recitesc nimic. 

nu-s nici citat pentru bio,

rana ta de exprimat artistic,

din care să experimentezi cat

de mult pot duce 

pentru tine. 

sunt întreagă și uneori, da,

îmi dau permisiunea să

o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.

dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,

undeva pe la sfârșitul listei noastre. 

și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,

îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu. 

trăiește-mă sau pleacă pe ușă. 

Dacă aș fi moartă, m-ar iubi?”

Ce să mai fac, să te fac să simți?

Să îți dau tot ce am, să mă dau uitării,

Să mă pierd în tăcere, să renunț la mine?

Dar mă întrept mereu: mă vei iubi cu adevărat?

Dacă aș fi moartă, m-ar iubi?

Ar rămâne dorul tău, sau timpul mă va șterge?

Căci acum, în viață, mă simt adesea singură,

Și nu știu dacă inima ta mă ține sau mă lasă.

Aș da orice ca iubirea să nu fie o iluzie,

Să nu fiu doar un moment trecut, uitat,

Dar dacă n-aș fi, m-ar iubi mai mult?

Ar regreta când totul s-ar stinge și-ar pleca?

Dacă aș fi moartă, m-ar iubi?

Sau doar atunci ar înțelege ce am fost?

Cum să îți cer să mă iubești acum,

Când, poate, nu mă vezi cu adevărat?

Și totuși, în adâncul meu, sper că da,

Că iubirea nu se măsoară în viață sau moarte,

Ci în acele clipe când inima bate,

Chiar și atunci când nu mai sunt.

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc

Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns

Asta e ultima oară cand mă mai ascult
Am exagerat când am spus cât de bine sunt
Sute de lame se aruncă între suflet si trup
Vor să pună capăt definitiv acestui loop

Crezi că mi-a păsat prea mult ca să se vindece?
Vrăjești ce faci să pară că sunt farmece
Muzica în urechi a început să țiuie
Dacă o oprești tot o să mă chinuie

Căutam un semn, dar lumina m-a orbit
Războiul din mine e fără de sfârșit
E dureros din poet să devii poem
In viata celui care-l scrie ca pe un blestem

Ce înseamnă cu adevărat să "trăiești pentru totdeauna"?

Pe chipuri zâmbete, pe suflete frici
Un joc de noroc în care pici
Tu, ființă, tatuată pe exterior cu piele
Cât de des încerci să îți speli păcatele?
Răul te înspăimântă dar binele de ce-l alungi?
Nu te teme când în pământ o să te ascunzi
Moartea nu-i pustie, doar plină de necunoscut
O paletă de culori, un tablou neînceput.

Lucifer, pețitor al Soarelui cu Luna
Până și diavolul se îndrăgostește
Amesteci adevărul cu minciuna
Transformi orice cuvânt intr o poveste

Înger căzut, în doruri ostenit
Și demonii știu gustul unui zeu
Iubit și blestemat la infinit
Cauți mântuirea rătăcind mereu

Controlează-ți respirația atunci când

Bătăile inimii ating pereții pieptului

Eliberând un curent prin tot toracele.

Se sparge,

Globul ce îți comunică formele

Otrăvind gustul amar al dorinței

Ce hrănește setea creației.

Vulnerabil, mâinile tremură

Picioarele caută drumul corect

Lumina e rece, o pierzi

Poate mâine, în același loc.

Zâmbește-mi printre lacrimi
Parfumul tău, fato, ocean de amintiri
Ești drogul magic din care poți să te inspiri
Alcoolul ce te face să nu ai emoții
Țigara de după amorul din toiul nopții
Cafeaua dulce din diminețile cu Soare
Durerea mea, ascunsă-n versuri amare
Deschid fereastra, mă uit în gol, nu mai e nimic de spus
Zâmbește-mi printre lacrimi încă o dată de acolo de sus