De ce?
De ce promitem și mințim?
De ce ascundem ce simțim?
De ce fugim și ne ferim?
Când avem să oferim
Cât e real și cât e vis?
Cât trăiești într-un abis?
Cât ai ucis și ai omis?
Pe toate astea le-am prezis
Dacă mâine nu mai vine?
Dacă vina e la mine?
Dacă totu-i înspre bine?
Tu ai vrut să se termine
Mai e ceva de regretat?
Mai e ceva de reparat?
Mai e ceva de reproșat?
Noi oricum n-am existat
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Eduard Gabriel G
Дата публикации: 2 декабря 2024
Просмотры: 242
Стихи из этой категории
Poesièe forcèe 2
Și m-ai forțat să plec iubind
Și mă privesc acum murind,
Cu fiecare clipă care trece
Mă simt pustie, tristă, rece.
Și m-ai forțat să plec iubind
Azi mă prefac că pot zâmbi,
Încerc la toate să fac față
Dar sufletul mi-e fără viața.
Și m-ai forțat să plec iubind
Cu simțurile pâlpâind,
Ce mereu mor, apoi învie
Să moară iarăși pe hârtie.
Da! M-ai forțat să plec iubind
Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.
Că nici cea mai neagră poezie
Nu descrie durerea ce-mi adie.
Forțată am plecat, fiind
Un ultim vin în doi dorind.
Și nu trăiesc și nici nu mor
Și port în suflet răni ce dor.
Tu m-ai forțat să plec iubind
Eu..încă te aștept venind,
În toamna ce-i deja târzie
Să-i dai parfum de fericire.
Tristețea mea
Muzica îmi cântă în căști,
Ochii îmi par triști,
Liniștea curge în plânsetul meu rău,
Lumea merge și nu stă pe un loc,
Am multe gânduri
Și toate-s diferite.
Dar...
Luna bate-n geam
Și de a câta oară eu nu ies?
Cred că ei,
Parcă îi este milă de mine.
Lui nu i-a fost milă, deloc
A uitat de mine, de parcă
Nu am existat măcar odată.
Autor Zamurca Alina
Poezia compusă pe 26.12.2025
Sătulă de umbre
M-am săturat de ziduri ce strigă,
De glasuri ce dor, de mâini ce înving,
De nopți fără pace, de teamă ce plânge,
De timpul ce trece, dar nu mă atinge.
În casă-i tăcere, dar nu e de pace,
Cuvintele-s arme, iar liniștea tace,
Priviri ce rănesc, ca otravă în vene,
Și inima strigă: „Ajunge, destule!”
Vreau soare-n priviri și voci ce m-alină,
Să uit umbrele reci, să-nvăț să revină
O clipă de viață, un zâmbet curat,
O iubire sinceră, ce n-am visat.
Nu vreau să mă tem de pași pe podea,
Să tresar la un glas sau să-mi pierd steaua mea.
Vreau brațe ce țin, nu lovesc fără milă,
Vreau o viață de om, nu o luptă umilă.
Cine sunt eu? Sunt suflet, sunt viață,
Nu un obiect pe-o masă de gheață.
Îmi vreau libertatea, iubirea de sine,
Un colț de lumină doar pentru mine.
Așa că strig azi, cu glasul curat:
Ajunge, e vremea să fiu vindecată!
Nu cer decât dreptul la o zi cu iubire,
Să las în trecut umbrele de mânie.
durerea
Durerea simt cum imi cuprinde inima
Si ma inec in alcolul durerii,
Sufletul nu mai poate respira
De cenusa care a ramas in urma sa.
Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat
Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,
A fost chinuita la fel si sufletul
Fara pic de mila, le-a zdrobit
Prefacandu-le in ruine
Care au nevoie de cineva,
Cineva care sa le poata face sa arate
Din nou ca doua capodopere de arta.
Am asteptat pentru acel cineva insa...
Insa nici macar inspiratia nu a sosit
Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.
Incet timpul tot trece
Dar parca mereu uita ceva
De mine, de tine, de noi
De speranta care exista candva.
Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte
Despre tine si relatia ta cu ea
Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,
Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti
S-o ti in brate, s-o saruti
Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.
O sarutai de mii de ori
Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".
Acum este cel mai mare cosmar al tau
Caci n-ai stiut s-o pretuiesti
Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,
Acum, nu stiu daca o mai iubesti,
Dar crede-ma ca ea inca o face.
E plina de sperante
Dar in acelasi timp e goala.
Tot ce n-are legatura cu tine
Pe ea nu o mai intereseaza
Caci nu mai poate simti nimic
Cand nelinistea mereu o apasa
Simte doar cum nu mai are nimic
Din tot ce avea o data mai de pret.
Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru
De la noptile grele si amare
Si momente fara tine,fara de pacat
Dar care se transforma
In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor
Despre care doar sufletul ei stie.
Inima ei nu mai simte nici o bataie
De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui
Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.
Zilele trec, caci ele sunt trecatoare
Dar nu si sentimentele
De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.
Ele insemnau totusi ceva...candva
Mult prea mult pentru a fi
Pur si simplu date uitarii
Dar prea putin pentru a fi exprimate.
Prapastia o tot ajungea din urma
Si a cazut intr-un final insangerat.
Se adancea din ce in ce mai mult
In chinurile durerii, in somnul de veci.
"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"
Striga ea si continua:
"Sufletul l-am facut sa nu mai simta
Iar inima nu mai are rost
Asa ca asta e finalul meu...
Un om cu trup, dar fara suflet
Mai de graba un suflet de pacatos.
Un om cu o inima ce nu mai bate
O inima de nefolos!"
Masca ce Nu Acoperă
Pun culoare pe pleoape, pe buze un roșu,
Dar tot mi-e oglinda un zid prea poroșu'.
Îmi trasez obrajii cu linii sculptate,
Și tot mă privesc... urâtă pe toate.
Fardul promite, dar nu mă ascunde,
Sub piele-mi șoptesc răni prea profunde.
Ce folos să pictez o mască senină,
Când în mine e umbră și-i teamă deplină?
Rimel pe gene, contur pe sprâncene,
Dar sub toate, doar goluri, doar vene.
Machiajul e luptă, dar nu-i un răspuns,
Frumusețea mea... parcă n-a fost de-ajuns.
Îmi desenez chipul ca pe-o operă rară,
Dar cine o crede, când mă simt o povară?
Oglinda nu minte, dar nici nu m-alintă,
Ea știe ce simt, chiar de buza mi-e vopsită.
Și-atunci mă întreb: ce e frumusețea?
Un joc de iluzii, o mască, o gheță?
Când nici culoarea, nici liniile fine,
Nu pot astupa ce-i ascuns în mine.
Machiajul e praful pe o rană adâncă,
Frumos nu-i ce-i văzut, ci ce în piept stă să cânte.
Dar ce să fac, când cântecul tace,
Și-n mine doar vântul cu frigul se joace?
Poate frumosul nu-i de găsit,
Când mă caut în locuri ce-s de negăsit.
Și poate, chiar mâine, fără machiaj,
Voi afla că urâtul a fost doar un miraj.
Poesièe forcèe 2
Și m-ai forțat să plec iubind
Și mă privesc acum murind,
Cu fiecare clipă care trece
Mă simt pustie, tristă, rece.
Și m-ai forțat să plec iubind
Azi mă prefac că pot zâmbi,
Încerc la toate să fac față
Dar sufletul mi-e fără viața.
Și m-ai forțat să plec iubind
Cu simțurile pâlpâind,
Ce mereu mor, apoi învie
Să moară iarăși pe hârtie.
Da! M-ai forțat să plec iubind
Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.
Că nici cea mai neagră poezie
Nu descrie durerea ce-mi adie.
Forțată am plecat, fiind
Un ultim vin în doi dorind.
Și nu trăiesc și nici nu mor
Și port în suflet răni ce dor.
Tu m-ai forțat să plec iubind
Eu..încă te aștept venind,
În toamna ce-i deja târzie
Să-i dai parfum de fericire.
Tristețea mea
Muzica îmi cântă în căști,
Ochii îmi par triști,
Liniștea curge în plânsetul meu rău,
Lumea merge și nu stă pe un loc,
Am multe gânduri
Și toate-s diferite.
Dar...
Luna bate-n geam
Și de a câta oară eu nu ies?
Cred că ei,
Parcă îi este milă de mine.
Lui nu i-a fost milă, deloc
A uitat de mine, de parcă
Nu am existat măcar odată.
Autor Zamurca Alina
Poezia compusă pe 26.12.2025
Sătulă de umbre
M-am săturat de ziduri ce strigă,
De glasuri ce dor, de mâini ce înving,
De nopți fără pace, de teamă ce plânge,
De timpul ce trece, dar nu mă atinge.
În casă-i tăcere, dar nu e de pace,
Cuvintele-s arme, iar liniștea tace,
Priviri ce rănesc, ca otravă în vene,
Și inima strigă: „Ajunge, destule!”
Vreau soare-n priviri și voci ce m-alină,
Să uit umbrele reci, să-nvăț să revină
O clipă de viață, un zâmbet curat,
O iubire sinceră, ce n-am visat.
Nu vreau să mă tem de pași pe podea,
Să tresar la un glas sau să-mi pierd steaua mea.
Vreau brațe ce țin, nu lovesc fără milă,
Vreau o viață de om, nu o luptă umilă.
Cine sunt eu? Sunt suflet, sunt viață,
Nu un obiect pe-o masă de gheață.
Îmi vreau libertatea, iubirea de sine,
Un colț de lumină doar pentru mine.
Așa că strig azi, cu glasul curat:
Ajunge, e vremea să fiu vindecată!
Nu cer decât dreptul la o zi cu iubire,
Să las în trecut umbrele de mânie.
durerea
Durerea simt cum imi cuprinde inima
Si ma inec in alcolul durerii,
Sufletul nu mai poate respira
De cenusa care a ramas in urma sa.
Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat
Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,
A fost chinuita la fel si sufletul
Fara pic de mila, le-a zdrobit
Prefacandu-le in ruine
Care au nevoie de cineva,
Cineva care sa le poata face sa arate
Din nou ca doua capodopere de arta.
Am asteptat pentru acel cineva insa...
Insa nici macar inspiratia nu a sosit
Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.
Incet timpul tot trece
Dar parca mereu uita ceva
De mine, de tine, de noi
De speranta care exista candva.
Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte
Despre tine si relatia ta cu ea
Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,
Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti
S-o ti in brate, s-o saruti
Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.
O sarutai de mii de ori
Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".
Acum este cel mai mare cosmar al tau
Caci n-ai stiut s-o pretuiesti
Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,
Acum, nu stiu daca o mai iubesti,
Dar crede-ma ca ea inca o face.
E plina de sperante
Dar in acelasi timp e goala.
Tot ce n-are legatura cu tine
Pe ea nu o mai intereseaza
Caci nu mai poate simti nimic
Cand nelinistea mereu o apasa
Simte doar cum nu mai are nimic
Din tot ce avea o data mai de pret.
Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru
De la noptile grele si amare
Si momente fara tine,fara de pacat
Dar care se transforma
In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor
Despre care doar sufletul ei stie.
Inima ei nu mai simte nici o bataie
De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui
Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.
Zilele trec, caci ele sunt trecatoare
Dar nu si sentimentele
De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.
Ele insemnau totusi ceva...candva
Mult prea mult pentru a fi
Pur si simplu date uitarii
Dar prea putin pentru a fi exprimate.
Prapastia o tot ajungea din urma
Si a cazut intr-un final insangerat.
Se adancea din ce in ce mai mult
In chinurile durerii, in somnul de veci.
"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"
Striga ea si continua:
"Sufletul l-am facut sa nu mai simta
Iar inima nu mai are rost
Asa ca asta e finalul meu...
Un om cu trup, dar fara suflet
Mai de graba un suflet de pacatos.
Un om cu o inima ce nu mai bate
O inima de nefolos!"
Masca ce Nu Acoperă
Pun culoare pe pleoape, pe buze un roșu,
Dar tot mi-e oglinda un zid prea poroșu'.
Îmi trasez obrajii cu linii sculptate,
Și tot mă privesc... urâtă pe toate.
Fardul promite, dar nu mă ascunde,
Sub piele-mi șoptesc răni prea profunde.
Ce folos să pictez o mască senină,
Când în mine e umbră și-i teamă deplină?
Rimel pe gene, contur pe sprâncene,
Dar sub toate, doar goluri, doar vene.
Machiajul e luptă, dar nu-i un răspuns,
Frumusețea mea... parcă n-a fost de-ajuns.
Îmi desenez chipul ca pe-o operă rară,
Dar cine o crede, când mă simt o povară?
Oglinda nu minte, dar nici nu m-alintă,
Ea știe ce simt, chiar de buza mi-e vopsită.
Și-atunci mă întreb: ce e frumusețea?
Un joc de iluzii, o mască, o gheță?
Când nici culoarea, nici liniile fine,
Nu pot astupa ce-i ascuns în mine.
Machiajul e praful pe o rană adâncă,
Frumos nu-i ce-i văzut, ci ce în piept stă să cânte.
Dar ce să fac, când cântecul tace,
Și-n mine doar vântul cu frigul se joace?
Poate frumosul nu-i de găsit,
Când mă caut în locuri ce-s de negăsit.
Și poate, chiar mâine, fără machiaj,
Voi afla că urâtul a fost doar un miraj.
Другие стихотворения автора
Arest
Prins în mintea mea, arest la domiciliu
M-aș îmbăta să nu mai simt dar îți văd chipul
M-aș înșela dar chiar incerc să nu fiu tipul
Ceva mă mișcă și nu cred că e nisipul
Ceva m-apasă, cred că-i partea mea de vină
Înțeleg acum de ce te porți ca o străină
Dacă te-am făcut să suferi, tu să-mi ierți păcatul
N-am meritat iubirea ta ce acum o poarta altul
Eternitate
Ce înseamnă cu adevărat să "trăiești pentru totdeauna"?
Pe chipuri zâmbete, pe suflete frici
Un joc de noroc în care pici
Tu, ființă, tatuată pe exterior cu piele
Cât de des încerci să îți speli păcatele?
Răul te înspăimântă dar binele de ce-l alungi?
Nu te teme când în pământ o să te ascunzi
Moartea nu-i pustie, doar plină de necunoscut
O paletă de culori, un tablou neînceput.
Libertate
O transpunere a timpurilor
Strigați democrație până la moarte
Urâți alți oameni pentru alegerile lor
Ei nu au dreptul la libertate?
Duminică de duminică prin biserici
Credincioși doar când e vorba de rău
Primii la morală, critici și predici
Dar o groapă mică nu se compară cu un hău
Nu susțin pe nimeni și nimic de fel
Nici partide sau comunități de vreme actuală
Omul ar trebui luat drept model
Indiferent de rasă sau orientare sexuală
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
Constiinta
Dacă te-am creat doar pentru că aveam nevoie să cred că cineva ca tine ar putea exista?
N-am avut nevoie de vreo coastă să te pot crea
Și nici de prea mult talent să te pot picta
De prea multe cuvinte să te pot descrie
Ești ceva perfect, cum nu a fost și n-o să fie.
Dacă nu ești reală unde se duce toată iubirea mea?
Stea adorată de mii de alte sfere
Luminezi abisul din obișnuință
Și arzi tot ce vrea să ți se ofere
Dar îmbătat de vină, știu că nu ai conștiință.
Arest
Prins în mintea mea, arest la domiciliu
M-aș îmbăta să nu mai simt dar îți văd chipul
M-aș înșela dar chiar incerc să nu fiu tipul
Ceva mă mișcă și nu cred că e nisipul
Ceva m-apasă, cred că-i partea mea de vină
Înțeleg acum de ce te porți ca o străină
Dacă te-am făcut să suferi, tu să-mi ierți păcatul
N-am meritat iubirea ta ce acum o poarta altul
Eternitate
Ce înseamnă cu adevărat să "trăiești pentru totdeauna"?
Pe chipuri zâmbete, pe suflete frici
Un joc de noroc în care pici
Tu, ființă, tatuată pe exterior cu piele
Cât de des încerci să îți speli păcatele?
Răul te înspăimântă dar binele de ce-l alungi?
Nu te teme când în pământ o să te ascunzi
Moartea nu-i pustie, doar plină de necunoscut
O paletă de culori, un tablou neînceput.
Libertate
O transpunere a timpurilor
Strigați democrație până la moarte
Urâți alți oameni pentru alegerile lor
Ei nu au dreptul la libertate?
Duminică de duminică prin biserici
Credincioși doar când e vorba de rău
Primii la morală, critici și predici
Dar o groapă mică nu se compară cu un hău
Nu susțin pe nimeni și nimic de fel
Nici partide sau comunități de vreme actuală
Omul ar trebui luat drept model
Indiferent de rasă sau orientare sexuală
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
Constiinta
Dacă te-am creat doar pentru că aveam nevoie să cred că cineva ca tine ar putea exista?
N-am avut nevoie de vreo coastă să te pot crea
Și nici de prea mult talent să te pot picta
De prea multe cuvinte să te pot descrie
Ești ceva perfect, cum nu a fost și n-o să fie.
Dacă nu ești reală unde se duce toată iubirea mea?
Stea adorată de mii de alte sfere
Luminezi abisul din obișnuință
Și arzi tot ce vrea să ți se ofere
Dar îmbătat de vină, știu că nu ai conștiință.