Am nevoie de tine.
Am nevoie de tine
Și de lumea din privirea ta
Am nevoie de liniștea pe care
Doar tu poti să mi-o oferi.
Am nevoie de ceva ce nu-i al meu
Și se simte atat de bine
Dar totodată atat de greșit,
Însa eu vreau doar sa-ți spun ce simt.
Vreau să te gândești și tu
La ce m-am tot gandit eu
Și sa-mi spui cum te simti
Sau cum te-ai simti dacă ai fi in locul meu.
Inima mi-o poți strapunge
Iar eu nu mă voi opune
Căci îți aparțin doar ție
Și nu mai știu ce pot face fără tine.
Fără tine mă simt a nimămnui
Și zilele parcă
Devin tot mai monotone
Și ma doare atat de tare
Sa te vad cu ea de mana
Dar macar esti fericit,
Însa în sufletul meu au ramas doar ruine
Care te așteaptă pe tine
Să vi înapoi
Măcar sa-mi spui în față
Că nu ai simțit nimic.
Am nevoie să-ți simt atingerea
Am nevoie să-ți văd iar privirea
Am nevoie să am iar atenția ta
Și îmi e dor de respirația ta caldă
Și glumele pe care le făceai mereu
Și zambeai cu ale tale dulci gropițe.
Am nevoie doar de încă un minut cu tine
Să te pot simți cu mine
Și să pot să te întreb:
"Ce are ea și nu am eu?"
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: lexi salvatore
Дата публикации: 27 января
Просмотры: 190
Стихи из этой категории
Te vom iubi
Încă un an a trecut
I-ar sufletul meu este mut
Simt cum parcă stau in loc
Dar..tot la tine mă întorc
In orele târzii ale dimineții
Stau și-mi ascult sufletul
Este mut
S-au poate nu pot să-l ascult...?
Dar cred ca este trist
Suferă în tăcere
Si vrea a ta mângâiere
Câtă durere...
Sa te întorci înapoi ar vrea
Dar asta nu se va întâmpla
Căci ai plecat departe
Săracul meu..nu scoate nici măcar șoapte
Însă...inima mea
Gălăgie mare face
Parcă este pusă pe ace
Căci durerea și-o manifestă așa
Prin urlete de suferință
Și strigate fară voință
Rănită la infinit
Săraca..a răgușit
Căci atât de tare striga
Însă glasul tu nu-l vei auzi
Dar poate cândva îți voi vorbi
Și ți voi spune ca mereu te vom iubi...
Înmormântarea mea
De ce îmi este așa de dureros pe suflet?
Că plâng cu lacrimi de sânge,
Am săpat cuiva groapa,
și singură în ea am căzut,
Sunt prea rea și am meritat
Durerea să o simt,
Lacrimile să-mi curgă un râu,
Mă cert, mă sfădesc,
Și caut eu veșnic ceva,
Și din cauza caracterului meu,
Sufăr și eu și ceilanți
Mă doare-n suflet,
Din cauza cuvintelor spuse
Nu la timpul lor.
Mă blestem singură pe mine,
Că trăiesc, și respir
Mai bine e poate să mor,
Să fiu în rai,
Să-mi văd ziua înmormântării,
Și sicriul meu ,unde
mâinele îmi stau una peste alta,
Buzele rosii,și reci,
Iar eu într-o rochie îmbrăcată.
Și în liniște să mor,
Nimeni să nu mai știe.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 30.10.2024
Copilului meu
tu, copilu din mine, vei plange
o sa te tortureze cum stiai langa el a rade
si cum in bratele lui te facea a cade,
maine insa in bratele durerii vei sade
unde vei simtii cum inima ti impietreste.
sa nu te invinovatesti
sa nu cumva la suflet sa te racesti
cand vei afla ca singurica o sa trebuiasca sa te incalzesti,
ori ca altfel ai sa stralucesti
dar acu in durerea straniu de mare.
ti as fi scris, sa te pregatesti
dar stiu cum esti
ai incepe in ganduri sa te ratacesti,
si cand durerea va lovi din plin ai sa amortesti
caci esti al meu copil ce zace in iubire.
Neînsuflețit făr' de tine
Te uiți la ceas amuia la biata viață ce ți-a trecut, rând pe rând cu anotimpul ce te străpunge
Doar înnăbușeala asta al naibii de amară mi-a zăcut în inimă astă vară căci am rămas cu sufletul tare însetat tânjind după iubire
Ploile au fost mult mai rare precum "dragostea" ce lumea o poartă, cu atâta asprime, direct drept în stomac
Și-n piept ei poartă numai și numai fală, un ego triumfător ce îi mai rece ca lacrimile însuși ploilor fierbinți de vară
În gândul tău te oglindești pustiu, la ce ai fost și la prezentul tu tot neiubit
Iarna tuturor ni s-a imprimat pe suflet, deși ea e vizita ce ne așteaptă doar-n îndepărtare
Însă privesc la al meu suflet cu un altsfel de gând că nici un anotimp nu m-a răscolit cum m-a răscolit iarna căci chiar și acum "ea mi-a dus dorul", păstrându-mi umbra-n doliu și inima congelată-n necontenit
Am remușcări și tresar câteodată cu-n mintea inpodmolită la toate cele întâmplate, cred că se rezumă toate la tot ce am iubit și nu m-a putut iubi
Căci dragostei vieții mele i-am închinat tot, iar ea a împărtășit cu mine nimic din totul sublim
Nimicul din care am croit eu totul, s-a dovedit predat pe brațele unui spin răvășitor-n totă liniștea mea profundă
Și acul din golul meu mă doare strafund acum în nimicului meu suflet mare
Nu mă doare, căci știu că am iubit pur și cu ardoare ci mă doare de ea, de ființa interiorul meu copil ce s-a scufundat în marea de prejudecăți pierzându-și esența eului
Cuvinte scurte și puține
În ochii nopții,
am privit cu jale.
Luna argintie,și palidă,
am sărutat-o cu vise neîmplinite,
Fluturii albaștri,
Ultima dată i-am citit din carte.
Am citit "Luceafărul" de Eminescu,
ultima melodie la pian,
"The manipulator"
am ascultat.
Îmi iau rămas bun de la toți!
Și plec în altă lume,
Fiți sănătoși! Și nu mă căutați,
nu mai vin la voi,
De mine puteți să uitați.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Constelație incompletă
Îmi varsă cerul lacrimi ce-mi suspină neconteni la ureche, cu-n tact frenetic ce lovește în golul inimii mele
Stelele-mi plâng îndurerate în ecoul zgomotos al conștiinței mele
Ploia îmi stropește umbra ce eclipsa pământul meu arid
O mulțime de vietăți, o mulțime de încercări de a mă înrevia
Universul voia să retrăiesc și să iubesc din nou
Dar în centrul universului meu există doar colosul cosmic, cel pentru care trăiesc și mă simt iubită
Că, cu ce folos să am o lume întreagă?
Să fiu înconjurată de toți și de toate când înec în sulfetul meu propriul haos ca să-mi reamintesc iar și iar că niciodată nu va mai fi la fel
Fără de pacea mea sufletească, care sub forma unei stele a părăsit pământul, lăsându-mi întreagă constelație incompletă
Te vom iubi
Încă un an a trecut
I-ar sufletul meu este mut
Simt cum parcă stau in loc
Dar..tot la tine mă întorc
In orele târzii ale dimineții
Stau și-mi ascult sufletul
Este mut
S-au poate nu pot să-l ascult...?
Dar cred ca este trist
Suferă în tăcere
Si vrea a ta mângâiere
Câtă durere...
Sa te întorci înapoi ar vrea
Dar asta nu se va întâmpla
Căci ai plecat departe
Săracul meu..nu scoate nici măcar șoapte
Însă...inima mea
Gălăgie mare face
Parcă este pusă pe ace
Căci durerea și-o manifestă așa
Prin urlete de suferință
Și strigate fară voință
Rănită la infinit
Săraca..a răgușit
Căci atât de tare striga
Însă glasul tu nu-l vei auzi
Dar poate cândva îți voi vorbi
Și ți voi spune ca mereu te vom iubi...
Înmormântarea mea
De ce îmi este așa de dureros pe suflet?
Că plâng cu lacrimi de sânge,
Am săpat cuiva groapa,
și singură în ea am căzut,
Sunt prea rea și am meritat
Durerea să o simt,
Lacrimile să-mi curgă un râu,
Mă cert, mă sfădesc,
Și caut eu veșnic ceva,
Și din cauza caracterului meu,
Sufăr și eu și ceilanți
Mă doare-n suflet,
Din cauza cuvintelor spuse
Nu la timpul lor.
Mă blestem singură pe mine,
Că trăiesc, și respir
Mai bine e poate să mor,
Să fiu în rai,
Să-mi văd ziua înmormântării,
Și sicriul meu ,unde
mâinele îmi stau una peste alta,
Buzele rosii,și reci,
Iar eu într-o rochie îmbrăcată.
Și în liniște să mor,
Nimeni să nu mai știe.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 30.10.2024
Copilului meu
tu, copilu din mine, vei plange
o sa te tortureze cum stiai langa el a rade
si cum in bratele lui te facea a cade,
maine insa in bratele durerii vei sade
unde vei simtii cum inima ti impietreste.
sa nu te invinovatesti
sa nu cumva la suflet sa te racesti
cand vei afla ca singurica o sa trebuiasca sa te incalzesti,
ori ca altfel ai sa stralucesti
dar acu in durerea straniu de mare.
ti as fi scris, sa te pregatesti
dar stiu cum esti
ai incepe in ganduri sa te ratacesti,
si cand durerea va lovi din plin ai sa amortesti
caci esti al meu copil ce zace in iubire.
Neînsuflețit făr' de tine
Te uiți la ceas amuia la biata viață ce ți-a trecut, rând pe rând cu anotimpul ce te străpunge
Doar înnăbușeala asta al naibii de amară mi-a zăcut în inimă astă vară căci am rămas cu sufletul tare însetat tânjind după iubire
Ploile au fost mult mai rare precum "dragostea" ce lumea o poartă, cu atâta asprime, direct drept în stomac
Și-n piept ei poartă numai și numai fală, un ego triumfător ce îi mai rece ca lacrimile însuși ploilor fierbinți de vară
În gândul tău te oglindești pustiu, la ce ai fost și la prezentul tu tot neiubit
Iarna tuturor ni s-a imprimat pe suflet, deși ea e vizita ce ne așteaptă doar-n îndepărtare
Însă privesc la al meu suflet cu un altsfel de gând că nici un anotimp nu m-a răscolit cum m-a răscolit iarna căci chiar și acum "ea mi-a dus dorul", păstrându-mi umbra-n doliu și inima congelată-n necontenit
Am remușcări și tresar câteodată cu-n mintea inpodmolită la toate cele întâmplate, cred că se rezumă toate la tot ce am iubit și nu m-a putut iubi
Căci dragostei vieții mele i-am închinat tot, iar ea a împărtășit cu mine nimic din totul sublim
Nimicul din care am croit eu totul, s-a dovedit predat pe brațele unui spin răvășitor-n totă liniștea mea profundă
Și acul din golul meu mă doare strafund acum în nimicului meu suflet mare
Nu mă doare, căci știu că am iubit pur și cu ardoare ci mă doare de ea, de ființa interiorul meu copil ce s-a scufundat în marea de prejudecăți pierzându-și esența eului
Cuvinte scurte și puține
În ochii nopții,
am privit cu jale.
Luna argintie,și palidă,
am sărutat-o cu vise neîmplinite,
Fluturii albaștri,
Ultima dată i-am citit din carte.
Am citit "Luceafărul" de Eminescu,
ultima melodie la pian,
"The manipulator"
am ascultat.
Îmi iau rămas bun de la toți!
Și plec în altă lume,
Fiți sănătoși! Și nu mă căutați,
nu mai vin la voi,
De mine puteți să uitați.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Constelație incompletă
Îmi varsă cerul lacrimi ce-mi suspină neconteni la ureche, cu-n tact frenetic ce lovește în golul inimii mele
Stelele-mi plâng îndurerate în ecoul zgomotos al conștiinței mele
Ploia îmi stropește umbra ce eclipsa pământul meu arid
O mulțime de vietăți, o mulțime de încercări de a mă înrevia
Universul voia să retrăiesc și să iubesc din nou
Dar în centrul universului meu există doar colosul cosmic, cel pentru care trăiesc și mă simt iubită
Că, cu ce folos să am o lume întreagă?
Să fiu înconjurată de toți și de toate când înec în sulfetul meu propriul haos ca să-mi reamintesc iar și iar că niciodată nu va mai fi la fel
Fără de pacea mea sufletească, care sub forma unei stele a părăsit pământul, lăsându-mi întreagă constelație incompletă
Другие стихотворения автора
Scrum
În loc de inimă am scrum
Și am realizat asta
Când mi-ai spus
Că trebuie să mă îndepărtez.
Scrumul a început să ardă
Iar eu mă tot apropiam
Până o cascadă de lacrimi
A ajuns în locul inimi
Și a rămas doar scrum din nou.
Ai fost ceva fantastic,
Ceva de necrezut
Așa că mă apropii iarăși
Să simt foc, nu doar scrum,
Însă pe zi ce trece scrumul dispare,
Focul nu se mai aprinde,
Inima nu mai este
Și cascada a secat.
Tu ai plecat și nu te mai întorci
Deci..ce fac eu fără focul tău?
Ce fac eu aici defapt
Când tu esti departe iar?
În loc de inima am un gol.
Unde ești când am nevoie de brațul tău?
Vino înapoi și nu mai îmi da drumul
Am nevoie de tine și de focul tău.
Îmi e frig,
Vino și încălzește-mă
Cu focul ce arde în inima ta.
Iubirea amestecată
Îl aud în orice bătaie în vânt
Și adorm cu el în gând.
Sufletul mi l-a cucerit
Chiar dacă am adormit nopți plângând.
Sufletul mi-a sângerat
Chiar dacă nu a fost nimic adevărat,
A fost greu, însă nu am renunțat
Și l-am iubit, chiar dacă m-a uitat.
Iubirea...a fost un joc mortal
Fără reguli, limite sau milă
Dar nu era un simplu joc
La mijloc era inima mea
Care avea reguli în timp ce
Sufletul avea alte legi
Și mintea urla alt adevăr.
Le-am amestecat,
Le-am încălcat,
Și le-am încurcat
Până am căzut
Într-o prăpastie adâncă, fără fund.
El nu a căzut cu mine,
Sunt doar eu, durerea
Și tăcerea
Care nu mai întreabă nici în șoapte.
Durere sau Neliniște?
Ceva mă apasă tare,
Să fie oare un sentiment vechi
Pierdut prin chin și durere
Sau este o altă parte din inimă care moare?
Fiecare propoziție sfârșește
Ca o simplă întrebare,
E vina mea
Sau dorul a început să doară mai tare?
Neliniștea o confund cu durerea.
M-am pierdut,
M-am regăsit,
M-am înecat
Și am murit,
Spune-mi tu, m-ai regăsit?
My dad's princess
I always was my dad's princess,
My dad's girl,
But now something is diffrent
And we always fight.
I used to be my dad's girl,
A model in every photo,
A perfect princess from every movie i was watching,
And a singer every time i hearded a song.
I was always my dad's princess,
Everyone said out loud
And i laughted in his arms
Until now, we always fight.
I always was my dad's princess,
Like a queen who waits the crown,
But in my path its a hole
and I'm still falling down.
I always was my dad's princess,
He always used to read me stories
About castells, kings and princess,
But in one day, he randomly stopped.
I always was my dad's princess,
But now, the person i know is gone
And I'm fighting with a stranger
Who still thinks he is my dad.
ideile
ideile se diminueaza
cand seara iar se lasa,
norii negrii tot coboara
in lumea cea pacatoasa.
unde oare fuge vremea
timpul, ora si secunda
inainte stateai aici
dar acum esti departe iar.
exact ca la inceput
cand te-am vazut prima oara
erai distant si rece
dar m am lasat pacalita de razele ce te-ncalzeau.
puteam sta sa ma holbez
ore-n sir, ani si poate chiar mileni
caci fata ta e cel mai frumos peisaj
iar eu ador pictura.
este anotimpul in crare
copacii raman fara frunze
iar eu raman fara tine
cu durerea asta grea.
sufletul ma doare
iar absenta ta-i un chin
ce ma doare atat de tare
de ma aduce la disperare.
Licoarea iubirii
"Începe să dispară din lichoarea iubirii
După un an de zile
Lucru la care nu m-aș fi așteptat.
Mi-aș fi vândut și sufletul pentru el
Fară nici o ezitare
Însă acum aș sta să mă gândesc puțin.
Nu înțelege greșit,
Încă țin la el!
Este greu sa nu ma am sentimente pentru el
Deoarece în ochii lui vedeam întreaga lume.
În ochii lui căprui și dulci întunecați
Puteam vedea munții reci și singuratici
Iar deasupra lor, o lumina atât de pătrunzătoare
Cauzată de luna strălucitoare
Pierdută printre stelele argintii.
Am să descriu și buzele lui rozali
Câteodată puteau fi și rosi
Exact ca nuanta perfectă a trandafirilor.
I-aș fi putut admira toată ziua genele
Care completau tabloul din ochii săi.
Sprâncenele sale sunt atât de dese
Sunt de culoarea aurului și ai soarelui.
Zâmbetul său îmi încălzea sufletul
Iar imima îmi tremura la auzul voci sale
Însă era un sentiment plăcut."
Asta este conversația pe care o port aproape zilnic
Cu străinul din oglinda mea.
Începe să dispară efectele licorii iubirii
Însă am momente în care
Mă îndrăgostesc din nou de el.
Scrum
În loc de inimă am scrum
Și am realizat asta
Când mi-ai spus
Că trebuie să mă îndepărtez.
Scrumul a început să ardă
Iar eu mă tot apropiam
Până o cascadă de lacrimi
A ajuns în locul inimi
Și a rămas doar scrum din nou.
Ai fost ceva fantastic,
Ceva de necrezut
Așa că mă apropii iarăși
Să simt foc, nu doar scrum,
Însă pe zi ce trece scrumul dispare,
Focul nu se mai aprinde,
Inima nu mai este
Și cascada a secat.
Tu ai plecat și nu te mai întorci
Deci..ce fac eu fără focul tău?
Ce fac eu aici defapt
Când tu esti departe iar?
În loc de inima am un gol.
Unde ești când am nevoie de brațul tău?
Vino înapoi și nu mai îmi da drumul
Am nevoie de tine și de focul tău.
Îmi e frig,
Vino și încălzește-mă
Cu focul ce arde în inima ta.
Iubirea amestecată
Îl aud în orice bătaie în vânt
Și adorm cu el în gând.
Sufletul mi l-a cucerit
Chiar dacă am adormit nopți plângând.
Sufletul mi-a sângerat
Chiar dacă nu a fost nimic adevărat,
A fost greu, însă nu am renunțat
Și l-am iubit, chiar dacă m-a uitat.
Iubirea...a fost un joc mortal
Fără reguli, limite sau milă
Dar nu era un simplu joc
La mijloc era inima mea
Care avea reguli în timp ce
Sufletul avea alte legi
Și mintea urla alt adevăr.
Le-am amestecat,
Le-am încălcat,
Și le-am încurcat
Până am căzut
Într-o prăpastie adâncă, fără fund.
El nu a căzut cu mine,
Sunt doar eu, durerea
Și tăcerea
Care nu mai întreabă nici în șoapte.
Durere sau Neliniște?
Ceva mă apasă tare,
Să fie oare un sentiment vechi
Pierdut prin chin și durere
Sau este o altă parte din inimă care moare?
Fiecare propoziție sfârșește
Ca o simplă întrebare,
E vina mea
Sau dorul a început să doară mai tare?
Neliniștea o confund cu durerea.
M-am pierdut,
M-am regăsit,
M-am înecat
Și am murit,
Spune-mi tu, m-ai regăsit?
My dad's princess
I always was my dad's princess,
My dad's girl,
But now something is diffrent
And we always fight.
I used to be my dad's girl,
A model in every photo,
A perfect princess from every movie i was watching,
And a singer every time i hearded a song.
I was always my dad's princess,
Everyone said out loud
And i laughted in his arms
Until now, we always fight.
I always was my dad's princess,
Like a queen who waits the crown,
But in my path its a hole
and I'm still falling down.
I always was my dad's princess,
He always used to read me stories
About castells, kings and princess,
But in one day, he randomly stopped.
I always was my dad's princess,
But now, the person i know is gone
And I'm fighting with a stranger
Who still thinks he is my dad.
ideile
ideile se diminueaza
cand seara iar se lasa,
norii negrii tot coboara
in lumea cea pacatoasa.
unde oare fuge vremea
timpul, ora si secunda
inainte stateai aici
dar acum esti departe iar.
exact ca la inceput
cand te-am vazut prima oara
erai distant si rece
dar m am lasat pacalita de razele ce te-ncalzeau.
puteam sta sa ma holbez
ore-n sir, ani si poate chiar mileni
caci fata ta e cel mai frumos peisaj
iar eu ador pictura.
este anotimpul in crare
copacii raman fara frunze
iar eu raman fara tine
cu durerea asta grea.
sufletul ma doare
iar absenta ta-i un chin
ce ma doare atat de tare
de ma aduce la disperare.
Licoarea iubirii
"Începe să dispară din lichoarea iubirii
După un an de zile
Lucru la care nu m-aș fi așteptat.
Mi-aș fi vândut și sufletul pentru el
Fară nici o ezitare
Însă acum aș sta să mă gândesc puțin.
Nu înțelege greșit,
Încă țin la el!
Este greu sa nu ma am sentimente pentru el
Deoarece în ochii lui vedeam întreaga lume.
În ochii lui căprui și dulci întunecați
Puteam vedea munții reci și singuratici
Iar deasupra lor, o lumina atât de pătrunzătoare
Cauzată de luna strălucitoare
Pierdută printre stelele argintii.
Am să descriu și buzele lui rozali
Câteodată puteau fi și rosi
Exact ca nuanta perfectă a trandafirilor.
I-aș fi putut admira toată ziua genele
Care completau tabloul din ochii săi.
Sprâncenele sale sunt atât de dese
Sunt de culoarea aurului și ai soarelui.
Zâmbetul său îmi încălzea sufletul
Iar imima îmi tremura la auzul voci sale
Însă era un sentiment plăcut."
Asta este conversația pe care o port aproape zilnic
Cu străinul din oglinda mea.
Începe să dispară efectele licorii iubirii
Însă am momente în care
Mă îndrăgostesc din nou de el.