Am nevoie de tine.

ideile se diminueaza

cand seara iar se lasa,

norii negrii tot coboara

in lumea cea pacatoasa.

unde oare fuge vremea

timpul, ora si secunda 

inainte stateai aici

dar acum esti departe iar.

exact ca la inceput

cand te-am vazut prima oara

erai distant si rece

dar m am lasat pacalita de razele ce te-ncalzeau.

puteam sta sa ma holbez

ore-n sir, ani si poate chiar mileni

 caci fata ta e cel mai frumos peisaj

iar eu ador pictura.

este anotimpul in crare 

copacii raman fara frunze

iar eu raman fara tine 

cu durerea asta grea.

sufletul ma doare

iar absenta ta-i un chin

ce ma doare atat de tare

de ma aduce la disperare.

Vreau să dau timpul înapoi

Înapoi atunci cand mai exista o șansa,

O speranta ca se mai poate întampla ceva.

Vreau să dau timpul înapoi

Atunci cand bătăile inimi mele

Pulsau sângele plin de speranță

Prin venele sănătoase și pure.

Vreau să dau timpul înapoi

Atunci când trupul era sănătos

Fără nici o zgârietură.

Vreau să dau timpul înapoi atunci cand

Sufletul era curat și nu știa

Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.

Să dau timpul înapoi atunci când

Nu știam ce-i suferința,

Nu știam ce-i durerea,

Când totul era o joacă

Și neliniștea nu exista.

Înapoi atunci când nu știam

Ce înseamnă să iubești pe cineva,

Când nu știam cum se simte 

când ai inima însângerată

Peste tot rănită de cuțite, lame, drame

Și iubire falsă, doar pe interes.

Aș fi vrut să dau timpul înapoi

Și să petrec timp din nou cu tine

Deși ce imi doresc de fapt

Este liniștea dinaintea ta

Și înainte a orice are legarură cu tine.

Am început să trec peste

Însa inima tot mai grea îmi este,

Sufletul mi se deprinde

Din cauza lacrimilor vărsate de mine.

Corpul plin de cicatrici

În locuri care candva erau prea fine

Și neatinse de mâinile altora,

Neatinse nici acum, decat de mainile mele.

Obișnuiam să cred că 

Lumea este un loc pașnic și bun,

Însa am realizat ca nimic din ceea ce pare

Nu este adevărat, de fapt totul este doar o aparitie.

În mintea în care înainte erau doar povești cu zâne

Și tărâmuri buune cu fericire veșnică,

Acum se află doar gânduri rele despre

Sinucidere și tot ce nu îti dorești.

Inima o simțeam cum bătea atât de tare

De fericire doar dacă primeam o bomboană,

În schimb, acum o simt de parca...

Este pentru ultima oara.

Țineam mereu un lup de pluș în brațe

Crezând că îmi dă putere,

Acum stau cu un urs de pluș

Ștergandu-mi lacrimile de 'blana' lui.

Mă machez,

Mă spăl, pieptăn și mă îmbrac,

Învăț și scriu singură,

Lucruri care mi se pareau atât de greu când eram mică.

Mă urasc din cauza aspectului meu,

Mă atac, mă judec și mă fac cu placa.

Încerc să mă costumez în ceva ce nu sunt,

Doar sa nu mai simt durerea din înauntrul meu.

Cât de multe s-au schimbat

De când eram mica până acum...

Însă eu tot mă cert cu ai mei

Și nu mă întreabă niciodată "ești bine?" sau "de ce ești așa cum ești?".

Lucrurile dor și dor din ce în ce mai tare

Atunci când noaptea se lasă

Și zgomotul revine iară in mintea mea ciudată

Și dezorientată de copil.

Nu m-am marurizat,

Doar am început să văd adevărul crunt

Din lumea rea în care ne aflăm

De când ne-am născut.

Tot ce se află în jurul meu

Simt că mă copleșește din ce în ce mai mult

Și nu mai vreau nimic

Decât inocența pe care o aveam cândva de mult.

Mi s-a prăbușit lumea când am auzit

Mi s-au înmuiat picioarele

Și am simtit un gol amar

Un gol infinit

Iar tu..nu mai erai printre noi.

Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe

Să-ți fi spus măcar că te iubesc

Și că țin la tine.

Însă acum e prea târziucăci..

Nu mă mai poți auzi.

ERam pe strada goală

Cu 2-3 oameni pe ea

Când am auzit vestea că 

Tu nu mai erai deja.

Nu m-am așteptat

Și chiar a fost greu

Să primesc vestea grea

Precum un cer

CAre-mi atacă inima și din ușoară

Tot mai grea o făcea.

Mergeam tot mai departe

Cu telefonul la ureche

Crezand ca e un vis

Sau un coșmar fara pereche.

Îmi venea să mă las jos

Să țip atat de tare

Din cauza durerii care zăcea înauntru

Și încerca să mă omoare

Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.

Mă tot gândeam atunci 

La ce mi-ai zis ultima oarăî

Însa nu mai îmi aduceam aminte,

Dar acum știu 

Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.

Uită-te acum la mine 

Și șterge-mi lacrimile

Care-mi curg pe obraji

Implorând să te trezești.

Dorul mă tot mă apasă 

Și tot nu îmi vine a crede

Această oribilă întâmplare.

Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie

Căci v-ați dus amandoi

Și m-ați lăsat

Dar sper din tot sufletul

Că într-o zi ne vom revedea

În lumea fără de sfarșit și grea.

I remember the time

We used to talk about our future as one,

Talking about our kids

And wich school they would go to.

Talking about his apartment

And me moving in for college.

I remember the time we were non-smokers,

The time we were the future.

I remember our little world,

Our little normal future

And two kids running

In a big kitchen for a hug.

I remember our story

And tree years fly like a butterfly.

I remember waking up with the smell of coffe

And the view of his smile.

I remember every trip,

Every single sunrize from the beach. 

I remember every night talk

And our rose thing.

I remember every gentle touch,

Every heartbeat,

Every brathe.

I remember how happy we used to be

And sometimes I lie myself

We still are.

Cum pot să trăiesc fără tine?

Cum poți tu dormi noaptea

Cu gândul că nu vom mai vorbi

Când eu stau zi și noapte 

Și te caut în venin?

iubirea mea poate a fost prea mult 

La fel precum încrederea pe care ți-am dăruit-o.

"Your fault!" Asta ai spus

Când eu plângeam dorindu-mi o îmbrățișare la apus...

Înainte eram totul,

În prezent suntem nimic

Decât un zâmbet pe ascuns 

Și un "bună" nespus.

Și îmi doresc ca ale mele lacrimi să fie date-n ecoul uitării 

Și singura durere care să pulseze în mine să nu fie cea a nepăsării voastre de un suflet ce deja s-a stins

Durerea din păcate e mult mai imensă și triumfează asupra ființei mele, care și-ar dori să dispară de pe suprafața acestui pământ căci dacă pentru voi eu nu sunt îndeajuns, iar durerea mea e una falsă, așa vă da și vouă Dumnezeu un gol în suflet, deoarece nu a-ți prețuit ceea ce ați avut și ați lăsat să sece de iubire 

Ați tot profitat toți de darul nepăsării și v-ați urât mai mult decât v-ați iubit vreodată într-o viață a cărui clipă-i pe ducă, iar clipa mea după care am tânjit a rămas doar o clipă pripeagă a morții

Te-am lăsat în urmă, dar nu și din suflet,

Oricât aş vrea să mă mint că-i mai bine,

Te simt în tăcere, în vânt, în amurguri,

În toate ce încă mai poartă parfum de tine.

Mi-e dor de privirea ce-mi ardea cerul,

De brațele ce cândva mă țineau strâns,

Dar mi-e dor și de tine, cel care-ai fost,

Nicidecum de cel ce m-a lăsat în plâns.

Te-am ales să-mi pleci, dar nu să dispari,

Te port cu dor chiar de nu mai pot,

...într-o altă lume, într-un alt timp,

Poate n-am fi fost doar un vis mort...

Mesajele au incetat 

Interesul sa oprit

Si viata mea a luat sfarsit.

Am zis să-l las să plece

Din suflet,Din gând, din vene 

De ce mi-aș lăsa inima tot înecand? 

A stat prea mult pe-un covor

Tare mult suflet el n-a pus,

Ea și-a tuns părul, puțin câte puțin..

Din buclele aurii,s-au transformat în " Nu "te mai aștept să vii",

Șarmant, cu ochii blânzi, căprui 

Părul negru... puțin ondulat

C-un vin m-a invitat in viața lui

Bărbat frumos...foarte galant!

Era un Martie rece, vântos

Cu cerul mai mult noros,

O lună ce rămâne să-mi amintească 

De-a sa creație dumnezeiasca...

El m-a dorit, m-a vrut și m-a avut,

O vară l-am tot așteptat cu dor

Ii eram dragă...cum as fi știut,

Că-n toamnă, ne-om pierde ușor...

Și ne-am pierdut in miez de toamnă,

Când copacii isi dezgolesc a lor ram

Când vinul ii fierbea în butoaie

Si soarele-ncălzea din ce în ce mai rar...

L-am petrecut cu ai mei căprui 

C-un suflet plin de-amărăciune 

Pe cel ce mi-a dăruit din pasiunea lui

Cu riscul de-ai duce dorul pe vecie...

Ochi-mi frumoși azi mi-s orbiți 

Uscați și tulburi de-un dor divin

Reci...și-s mai mereu împietriți

Când privesc că-i gol, paharul de vin.

Nu pot să uit, de-aș vrea n-aș putea,

Lipsa lui insistă la vin mortuar

Cu promisiuni uitate îmbăt durerea

Țin toast funebru cu poezie-n pahar.

Ai plecat…

Ai plecat ca o boare de vânt,

Ca un șopot de gând,

Ai plecat ca și când

Nici n-ai fost pe Pământ!

Ai plecat și din gând

Și din fapt, din cuvânt…

Ai plecat și-ai lăsat

Numai doruri…

Și dureri și izvoruri

De nori și de vânt!

De ți-am greșit,

Rogu-te, mă iartă!

Nimic cu voie n-am făcut

Ca să te supăr,

Sau să te înfrunt!

De mi-ai greșit,

Te iert!

Nu am venit să judec

Și nici să schimb prea multe…

Atâta pot să-ți spun:

Din tot ce s-a-ntâmplat

Am tras învățăminte!