Zbor infinit
În scăldat de apus,
Alene, în iarbă m-am pus.
Spre un vis m-am transpus,
Spre soare m-am înălțat.
La lumină mă uit,
De mine iar să uit.
O rază să dezghețe
Brumă sufletească,
Gânduri să se risipească,
Căldură să-și amintească
În vântul ce adie
O nouă melodie
Cu surâs de comedie,
Dar o altă energie.
Căci o clipă am zâmbit,
O secundă am orbit,
Un alt gând gândit,
Iar aripi am întins
Pentru un zbor infinit.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Thazoyom
Data postării: 27 mai
Vizualizări: 305
Poezii din aceiaşi categorie
Visul
Și dacă însuși Ramses ar fi spus o vorbă,
În loc să fi tăcut cu ochii în pământ,
Săgețile, cuminți ne-ar fi rămas în tolbă,
Decât să rătăcească fără sens în vânt.
Ah! ...visul lui smintit, de om bolnav,
Cu vite moarte, ciumă și furtuni,
Ciudat, răstălmăcit de preotul gângav,
A fost ca păcura, vărsată pe tăciuni.
Ce foc avan, aprins din întâmplare,
Ne-a pârjolit sălbatic și-ndelung...
Sub pași uciși, printre nisipuri mișcătoare,
Rupând bucăți și ani din timpul ciung.
Nu știe faraonul cântecele noastre,
Zapcii lui nu știu grăbiți, decât lovi,
Și au dreptate, ...zările albastre,
Câți dintre noi mai îndrăznesc a le privi?
E locul robului să tremure în lanțuri,
Cu orbi învățători ce îl grăbesc la groapă,
Împotmolit mereu în văgăuni și șanțuri,
Săpate-adânc, umplute cu țăruși în apă.
Am alergat atunci, mânați de frică,
Trimiși, din urmă să ajungem o himeră,
Și am căzut naivi, de pe un pod de sticlă,
Înfrânți de drumul lung și de holeră.
Temându-ne, am vrut să fim exemplu,
Un rost să dăm uitării, ...agoniei,
Și foc am pus icoanelor din templu,
Cenușă spulberată pe altarul nebuniei.
Plămadă
Doamne, sunt un adânc al neputinței,
Un întuneric umbrit de întuneric,
O lipsă aridă de ploaie,
O noapte fară stele,
Un mister fără de lună.
De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,
Doamne, sunt un Adam izgonit,
Tăcut și uitat în urmă.
Voi coborâ mereu mereu spre abis?
Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,
Aprinzând în inima mea lumina învierii,
Pălpâind în tăcere?
Sau nu...
Iluzia din Zori
În zori de zi, când soarele răsare,
Și când briza dă culoare în aer,
Natura-ntreagă parcă prinde viață,
După al nopții repaus, ea se trezește la viață.
Florile-și deschid petalele spre cer,
Zâmbește primordial frumosul giuvaer.
În fiecare colț, o nouă poveste se țese,
Fior de-ocean și valuri de cuvinte bine-alese.
Lumina zilei șoptește secrete nespuse,
Ecou îndepărtat de note în curcubeu ascunse.
Iar noi, martori tăcuți la spectacolul divin,
Croim drum prin iluzii, imagini în declin.
Purtați de valurile-nalte cu ritmul ancestral,
Jonglăm cu vise de spumă într-un dans existențial.
În complexitatea vieții, de valuri suntem duși,
De misterul naturii trădați, trădăm și-n lupte suntem prinși.
Ce era de făcut
Nu te teme de grecul, ascuns printre dune,
Așteptând vreo chemare, dinspre Troia să sune,
În vuiet de valuri șoptindu-și anume,
Al fiilor număr și-al soțiilor nume...
Sub praful acesta, de timp și cenușă,
Stau veacuri de ură, pândind după ușă,
Broboane de sânge picurând din țepușă,
Dușmănia firească dintre om și căpușă.
Dacă știi undeva, spre apus vreo cărare,
Mai departe de umbre, mai aproape de soare,
Îndârjitelor neamuri, părăsite-n uitare,
Tu arată-le calea, dă-le drum de scăpare.
Dă-le brânci peste margini zăvorâte-n minciună,
Printre ere de fum, ce s-au scurs fără urmă,
Peste cruci fără noimă, răstignite-ntr-o doară,
Vechi poeme de-amor pregătite să moară.
Spune tu fără frică, adevărul nebun,
Ca un înger ce doarme, într-o țeavă de tun,
Adevărul acela din cana cu vin,
Cu o aripă ruptă, înotând în sarin.
Nu te teme de grecul ascuns după dună,
De săgeata grăbită ce-ți vine din urmă,
Dacă știi undeva, vreun popas pentru turmă,
Izbăvește-o de lupii păstori și de ciumă.
Ca plecând de la Troia, acasă cu bine,
Să privești înapoi, înspre țărm la Ahile,
Peste vârfuri de lance, rezemat de un scut,
Ai făcut ca și ceilalți, ce era de făcut.
Renunţarea
M-aş retrage în cel mai groaznic deşert,
Aş renunţa la tot pentru singurătatea absolută,
Viaţa în lumea asta goală a devenit ceva incert,
Iar bucuria, fericirea este o trăire mută.
Pentru ce nu plesnesc ori nu mă risip în bucăţi?
De ce nu curg asemeni unui izvor de munte?
Să pot să zbor înspre infinităţi,
Şi-n haos trupu-mi să fie o punte.
Plăcerea mea este avântul ce mă prăbuşeşte,
Înălţările mele sunt căderi în abisuri,
Explozia mea este iubirea ce mă copleşeşte,
Iar zboru-mi spre neant este aterizarea în visuri.
Melodii izvorăsc din mine în nopţile fără somn,
Vrăjile se dezvoltă asemeni unui flux,
Cântând îngereşte mă îndeamnă să dorm,
Şi apoi liniştite se sting în reflux.
Eu sunt omul care va râde în clipa supremă,
În agonia finală şi-n clipa ultimei tristeţi,
Voi ridiculiza viaţa-mi tristă şi boemă,
Din suflet mi se vor naşte nopţi şi dimineţi.
Voi renunţa la tot în numele sângelui meu,
Voi declara nule toate trăirile avute,
Căci fiinţa mi s-a transformat într-un zeu,
Ce-a furat focul şi vraja din iubiri noi născute.
Inconsecvenţă
Am numai câteva stări sufleteşti,
Nu pot ajunge la limită niciodată,
Se sting în mine sentimente fireşti,
Fiindcă am conştiinţa pătată.
Trăiesc cu o exasperantă clocotire ura,
Disperarea, haosul, neantul şi iubirea,
Îmi e contrazisă de suflet făptura,
Şi în polemici mi se stinge privirea.
Mă consum la maxim în fiecare stare,
Şi mor treptat cu fiecare şi în fiecare,
Nu pot respira decât pe culmi de disperare,
Iar paroxismul este a mea răsuflare.
Sunt singur mai ales când cu alţii umblu,
Nu pot avea nicicând o evoluţie liniară,
Trăiesc ori în lumină, ori într-o umbră,
Iar spiritu-mi este blândeţe ori fiară.
Visul
Și dacă însuși Ramses ar fi spus o vorbă,
În loc să fi tăcut cu ochii în pământ,
Săgețile, cuminți ne-ar fi rămas în tolbă,
Decât să rătăcească fără sens în vânt.
Ah! ...visul lui smintit, de om bolnav,
Cu vite moarte, ciumă și furtuni,
Ciudat, răstălmăcit de preotul gângav,
A fost ca păcura, vărsată pe tăciuni.
Ce foc avan, aprins din întâmplare,
Ne-a pârjolit sălbatic și-ndelung...
Sub pași uciși, printre nisipuri mișcătoare,
Rupând bucăți și ani din timpul ciung.
Nu știe faraonul cântecele noastre,
Zapcii lui nu știu grăbiți, decât lovi,
Și au dreptate, ...zările albastre,
Câți dintre noi mai îndrăznesc a le privi?
E locul robului să tremure în lanțuri,
Cu orbi învățători ce îl grăbesc la groapă,
Împotmolit mereu în văgăuni și șanțuri,
Săpate-adânc, umplute cu țăruși în apă.
Am alergat atunci, mânați de frică,
Trimiși, din urmă să ajungem o himeră,
Și am căzut naivi, de pe un pod de sticlă,
Înfrânți de drumul lung și de holeră.
Temându-ne, am vrut să fim exemplu,
Un rost să dăm uitării, ...agoniei,
Și foc am pus icoanelor din templu,
Cenușă spulberată pe altarul nebuniei.
Plămadă
Doamne, sunt un adânc al neputinței,
Un întuneric umbrit de întuneric,
O lipsă aridă de ploaie,
O noapte fară stele,
Un mister fără de lună.
De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,
Doamne, sunt un Adam izgonit,
Tăcut și uitat în urmă.
Voi coborâ mereu mereu spre abis?
Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,
Aprinzând în inima mea lumina învierii,
Pălpâind în tăcere?
Sau nu...
Iluzia din Zori
În zori de zi, când soarele răsare,
Și când briza dă culoare în aer,
Natura-ntreagă parcă prinde viață,
După al nopții repaus, ea se trezește la viață.
Florile-și deschid petalele spre cer,
Zâmbește primordial frumosul giuvaer.
În fiecare colț, o nouă poveste se țese,
Fior de-ocean și valuri de cuvinte bine-alese.
Lumina zilei șoptește secrete nespuse,
Ecou îndepărtat de note în curcubeu ascunse.
Iar noi, martori tăcuți la spectacolul divin,
Croim drum prin iluzii, imagini în declin.
Purtați de valurile-nalte cu ritmul ancestral,
Jonglăm cu vise de spumă într-un dans existențial.
În complexitatea vieții, de valuri suntem duși,
De misterul naturii trădați, trădăm și-n lupte suntem prinși.
Ce era de făcut
Nu te teme de grecul, ascuns printre dune,
Așteptând vreo chemare, dinspre Troia să sune,
În vuiet de valuri șoptindu-și anume,
Al fiilor număr și-al soțiilor nume...
Sub praful acesta, de timp și cenușă,
Stau veacuri de ură, pândind după ușă,
Broboane de sânge picurând din țepușă,
Dușmănia firească dintre om și căpușă.
Dacă știi undeva, spre apus vreo cărare,
Mai departe de umbre, mai aproape de soare,
Îndârjitelor neamuri, părăsite-n uitare,
Tu arată-le calea, dă-le drum de scăpare.
Dă-le brânci peste margini zăvorâte-n minciună,
Printre ere de fum, ce s-au scurs fără urmă,
Peste cruci fără noimă, răstignite-ntr-o doară,
Vechi poeme de-amor pregătite să moară.
Spune tu fără frică, adevărul nebun,
Ca un înger ce doarme, într-o țeavă de tun,
Adevărul acela din cana cu vin,
Cu o aripă ruptă, înotând în sarin.
Nu te teme de grecul ascuns după dună,
De săgeata grăbită ce-ți vine din urmă,
Dacă știi undeva, vreun popas pentru turmă,
Izbăvește-o de lupii păstori și de ciumă.
Ca plecând de la Troia, acasă cu bine,
Să privești înapoi, înspre țărm la Ahile,
Peste vârfuri de lance, rezemat de un scut,
Ai făcut ca și ceilalți, ce era de făcut.
Renunţarea
M-aş retrage în cel mai groaznic deşert,
Aş renunţa la tot pentru singurătatea absolută,
Viaţa în lumea asta goală a devenit ceva incert,
Iar bucuria, fericirea este o trăire mută.
Pentru ce nu plesnesc ori nu mă risip în bucăţi?
De ce nu curg asemeni unui izvor de munte?
Să pot să zbor înspre infinităţi,
Şi-n haos trupu-mi să fie o punte.
Plăcerea mea este avântul ce mă prăbuşeşte,
Înălţările mele sunt căderi în abisuri,
Explozia mea este iubirea ce mă copleşeşte,
Iar zboru-mi spre neant este aterizarea în visuri.
Melodii izvorăsc din mine în nopţile fără somn,
Vrăjile se dezvoltă asemeni unui flux,
Cântând îngereşte mă îndeamnă să dorm,
Şi apoi liniştite se sting în reflux.
Eu sunt omul care va râde în clipa supremă,
În agonia finală şi-n clipa ultimei tristeţi,
Voi ridiculiza viaţa-mi tristă şi boemă,
Din suflet mi se vor naşte nopţi şi dimineţi.
Voi renunţa la tot în numele sângelui meu,
Voi declara nule toate trăirile avute,
Căci fiinţa mi s-a transformat într-un zeu,
Ce-a furat focul şi vraja din iubiri noi născute.
Inconsecvenţă
Am numai câteva stări sufleteşti,
Nu pot ajunge la limită niciodată,
Se sting în mine sentimente fireşti,
Fiindcă am conştiinţa pătată.
Trăiesc cu o exasperantă clocotire ura,
Disperarea, haosul, neantul şi iubirea,
Îmi e contrazisă de suflet făptura,
Şi în polemici mi se stinge privirea.
Mă consum la maxim în fiecare stare,
Şi mor treptat cu fiecare şi în fiecare,
Nu pot respira decât pe culmi de disperare,
Iar paroxismul este a mea răsuflare.
Sunt singur mai ales când cu alţii umblu,
Nu pot avea nicicând o evoluţie liniară,
Trăiesc ori în lumină, ori într-o umbră,
Iar spiritu-mi este blândeţe ori fiară.
Alte poezii ale autorului
Apusuri apuse
Suflet drag ,
Am sa șterg din minte
Orice apus
Oricat de colorat ar fi fost .
Deja este apusa clipa ....
Nu ma mai priponesc în amintiri iluzorii!
Tablourile sumbre
De pe pereți o sa le iau .
Nu mai privesc în trecut .
Nu mai zăbovesc
Privind acelasi chip
Acel chip speriat ...
Zidurile am sa le sparg
Vantul sa bata !
Adierea sa o simt ,
Cerul să-l privesc .
Răsărit sa mi fie în suflet
Ori de vreu
Stele sa admir .
Promit,
Nu mai construiesc iluzii,
Clipa o traiesc de azi !
Păpușarul și marioneta
Oh suflet drag,
În poze vechi mă uit
Regăsind un zâmbet blând
Inocent- radiant
Care pe chip înflorea
Și rad ,mă amuz
Cum timpul este cel mai mare dușman
Și totodată cel ce te susține
Zâmbetul de copil
Împietrit este acum
Rigid și casant
Masca o porți
Chiar de te ustură
Și răsuflarea ți-o taie
Așa trăiești
Marioneta propriului univers
În care tu ai creat
Atât păpușarul cât și scenariul
Recuzita cât și simtiriile
De sfori vrei să fi tras
Tarat și apoi lăsat
În abis căzut
Până te întreb :
Când vrei sforile să le tai
Și masca să o spargi?
Deriva căderii
Suflet drag ,
Simt cumva frica ?
Tremuri în neliniște?
Oare iar te gândești ,
Ce are sa fie mâine?
Suflul îl priponești
În jgheaburi costale
Când nesigur te simți.
Spre visul tău
Lin te drepți
Și tot in deriva te crezi.
Hai cu mine,
Chiar te rog,
Hai sa vezi un visător!
Un alt sine
Ce viețuiește
În nelimitarea vieții
De neam străvechi
- Sublim-
De mana am sa te țin
Pana curaj obții
Zăbovim cât dorești
Odihna sa găsești
Din zumzet de ganduri
Iar când te întorci
Aminte sa ti aduci
De liniste si fericire
În fiecare clipa
Caci n am sa mai plec
De lângă tine
Și vei ști ca mereu
Ai sa ma gasesti
Privind spre stele.
Eticheta
Oh suflet drag,
Oare ce însemn yo pentru tine ?
Oi fi o dulce amintire
A unor vremuri de mult apuse ?
Sau poate urma unui dureros ghimpe ,
Care o lasat în urma numai o adâncă urma?
Plăcuta sau dureroasa
Urma mea ,draga om
Este numa așa cum o dorești tu a o vedea
Căci în toată povestea vieții tale
Cândva ai să realizezi că am fost doar un emițător
Doar un canal de comunicare
Prin care altu a lasat un mesaj
Descifrat sau nu de tine
Însă tu, te ai preocupat mai mult
De a pune o eticheta alba sau neagra
În jurul gatului meu....
Altă zi
Suflet drag,
O zi în viața
În dar am mai primit
O nouă zi ,
O rază de soare,
Un zâmbet pe buze.
Cerul îl privesc
Când pe iarba zăbovesc
Gândire semantică
Abstractă - lucidă
Inspir adiere de viață
Expir gânduri uitate
Gânduri despre iubire
Despre nemurire de neam
Întrebări puse
Dar neraspunse
... si un apus privesc
Alene ma ridic
Ma îndrept spre stele
Iar asa a trecut
Printre doua lacrimi
Și un zâmbet
Alte zi din a mea viață.
Simplu gând
Suflet drag,
Tu ști oare ...
Cât de drag îmi ești ?
Că al tău zâmbet
Încă mă liniștește
Iar când te văd
Doar mă bucur ?
La un gând mahmur
Și al cordului tremur
Unui simplu bonjur
Rostit numai cum tu știi
În excursia vieți turiști
Dar a iubirii artiști
Apusuri apuse
Suflet drag ,
Am sa șterg din minte
Orice apus
Oricat de colorat ar fi fost .
Deja este apusa clipa ....
Nu ma mai priponesc în amintiri iluzorii!
Tablourile sumbre
De pe pereți o sa le iau .
Nu mai privesc în trecut .
Nu mai zăbovesc
Privind acelasi chip
Acel chip speriat ...
Zidurile am sa le sparg
Vantul sa bata !
Adierea sa o simt ,
Cerul să-l privesc .
Răsărit sa mi fie în suflet
Ori de vreu
Stele sa admir .
Promit,
Nu mai construiesc iluzii,
Clipa o traiesc de azi !
Păpușarul și marioneta
Oh suflet drag,
În poze vechi mă uit
Regăsind un zâmbet blând
Inocent- radiant
Care pe chip înflorea
Și rad ,mă amuz
Cum timpul este cel mai mare dușman
Și totodată cel ce te susține
Zâmbetul de copil
Împietrit este acum
Rigid și casant
Masca o porți
Chiar de te ustură
Și răsuflarea ți-o taie
Așa trăiești
Marioneta propriului univers
În care tu ai creat
Atât păpușarul cât și scenariul
Recuzita cât și simtiriile
De sfori vrei să fi tras
Tarat și apoi lăsat
În abis căzut
Până te întreb :
Când vrei sforile să le tai
Și masca să o spargi?
Deriva căderii
Suflet drag ,
Simt cumva frica ?
Tremuri în neliniște?
Oare iar te gândești ,
Ce are sa fie mâine?
Suflul îl priponești
În jgheaburi costale
Când nesigur te simți.
Spre visul tău
Lin te drepți
Și tot in deriva te crezi.
Hai cu mine,
Chiar te rog,
Hai sa vezi un visător!
Un alt sine
Ce viețuiește
În nelimitarea vieții
De neam străvechi
- Sublim-
De mana am sa te țin
Pana curaj obții
Zăbovim cât dorești
Odihna sa găsești
Din zumzet de ganduri
Iar când te întorci
Aminte sa ti aduci
De liniste si fericire
În fiecare clipa
Caci n am sa mai plec
De lângă tine
Și vei ști ca mereu
Ai sa ma gasesti
Privind spre stele.
Eticheta
Oh suflet drag,
Oare ce însemn yo pentru tine ?
Oi fi o dulce amintire
A unor vremuri de mult apuse ?
Sau poate urma unui dureros ghimpe ,
Care o lasat în urma numai o adâncă urma?
Plăcuta sau dureroasa
Urma mea ,draga om
Este numa așa cum o dorești tu a o vedea
Căci în toată povestea vieții tale
Cândva ai să realizezi că am fost doar un emițător
Doar un canal de comunicare
Prin care altu a lasat un mesaj
Descifrat sau nu de tine
Însă tu, te ai preocupat mai mult
De a pune o eticheta alba sau neagra
În jurul gatului meu....
Altă zi
Suflet drag,
O zi în viața
În dar am mai primit
O nouă zi ,
O rază de soare,
Un zâmbet pe buze.
Cerul îl privesc
Când pe iarba zăbovesc
Gândire semantică
Abstractă - lucidă
Inspir adiere de viață
Expir gânduri uitate
Gânduri despre iubire
Despre nemurire de neam
Întrebări puse
Dar neraspunse
... si un apus privesc
Alene ma ridic
Ma îndrept spre stele
Iar asa a trecut
Printre doua lacrimi
Și un zâmbet
Alte zi din a mea viață.
Simplu gând
Suflet drag,
Tu ști oare ...
Cât de drag îmi ești ?
Că al tău zâmbet
Încă mă liniștește
Iar când te văd
Doar mă bucur ?
La un gând mahmur
Și al cordului tremur
Unui simplu bonjur
Rostit numai cum tu știi
În excursia vieți turiști
Dar a iubirii artiști