Apusuri apuse
Suflet drag ,
Am sa șterg din minte
Orice apus
Oricat de colorat ar fi fost .
Deja este apusa clipa ....
Nu ma mai priponesc în amintiri iluzorii!
Tablourile sumbre
De pe pereți o sa le iau .
Nu mai privesc în trecut .
Nu mai zăbovesc
Privind acelasi chip
Acel chip speriat ...
Zidurile am sa le sparg
Vantul sa bata !
Adierea sa o simt ,
Cerul să-l privesc .
Răsărit sa mi fie în suflet
Ori de vreu
Stele sa admir .
Promit,
Nu mai construiesc iluzii,
Clipa o traiesc de azi !
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Thazoyom
Data postării: 18 aprilie 2024
Vizualizări: 477
Poezii din aceiaşi categorie
Spovedanie
Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa gura care tace.
Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.
Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul fără de pleoapă,
Buzele cu mult venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.
Cursa vieții
Nepoatei mele după altă mamă
Îi scriu de-aici, de dincolo de zare...
Că viața e ciudată pentru toți...
Un ghem de ață moale, fără rost.
Suntem ceea ce suntem toți
Niște mașini ce umblă fără roți,
Scoțând scântei ce ard pe fiecare,
Un singur drum și nicio altă cale.
Ne rupe din obraji, din ochi și din tot corpul
Asfaltul și prundișul ăsta tare...
Și-n fiecare răsărit de soare
Suntem mai mici și-ncepe să ne doară.
Ne salutăm plângând cu crucile din drum,
Spunând la cei ce se opresc un rămas-bun
Și împărțind din noi la fiecare
În cursa vieții la sfârșit se moare.
Păpușarul și marioneta
Oh suflet drag,
În poze vechi mă uit
Regăsind un zâmbet blând
Inocent- radiant
Care pe chip înflorea
Și rad ,mă amuz
Cum timpul este cel mai mare dușman
Și totodată cel ce te susține
Zâmbetul de copil
Împietrit este acum
Rigid și casant
Masca o porți
Chiar de te ustură
Și răsuflarea ți-o taie
Așa trăiești
Marioneta propriului univers
În care tu ai creat
Atât păpușarul cât și scenariul
Recuzita cât și simtiriile
De sfori vrei să fi tras
Tarat și apoi lăsat
În abis căzut
Până te întreb :
Când vrei sforile să le tai
Și masca să o spargi?
Din oglindă
Mă privește din oglindă
Chipul ofilit
Și o voce plăpândă
Freamătă un ticăit .
-Cine ești?-întrebam
Te cunosc de undeva?
Ochii mei ,din geam
Erau reflecția cuiva..
-Ce lași în urmă
Prin sticlă glăsuia
O umbră oviformă
Ce-n răsunet zguduia.
În imagini perinda
Anii scurși în zare
Și obrazul mi -l uda
Din cărunta ei culoare.
Mă-ndepărtez ,mä pândește,
Mä imită, surâzând.
Ìntr-un jilț se adâncește,
Sorbind din simț și gând.
Mintea te minte
Oh suflet drag ....
Iar în iluzi m-am priponit
Iar alerg după răspunsuri deja știute
Și refuzate a fi crezute ....
Iar inima se îmbată cu un parfum de speranță
Cu iz de încredere
Însă ști clar că nu asta trebuie
Adânc în sinea ta ști ce e de făcut
Da oare ai curaj ?
Ai curajul de a te lasă liber
Să cazi în mâinile sufletului tău
Căci bine ști
Că mintea te minte...
Ai să accepți oare cândva
Că nu trebuie să cauți un răspuns
Că deja ai înțeles tot ce necesar era
Și că restu numai a mintii rezultat este ...
Așa ca respiri si observi ca
Tot ce ai de făcut
Suflet drag .... este rai din tot ce ai!!
Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.
Spovedanie
Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa gura care tace.
Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.
Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul fără de pleoapă,
Buzele cu mult venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.
Cursa vieții
Nepoatei mele după altă mamă
Îi scriu de-aici, de dincolo de zare...
Că viața e ciudată pentru toți...
Un ghem de ață moale, fără rost.
Suntem ceea ce suntem toți
Niște mașini ce umblă fără roți,
Scoțând scântei ce ard pe fiecare,
Un singur drum și nicio altă cale.
Ne rupe din obraji, din ochi și din tot corpul
Asfaltul și prundișul ăsta tare...
Și-n fiecare răsărit de soare
Suntem mai mici și-ncepe să ne doară.
Ne salutăm plângând cu crucile din drum,
Spunând la cei ce se opresc un rămas-bun
Și împărțind din noi la fiecare
În cursa vieții la sfârșit se moare.
Păpușarul și marioneta
Oh suflet drag,
În poze vechi mă uit
Regăsind un zâmbet blând
Inocent- radiant
Care pe chip înflorea
Și rad ,mă amuz
Cum timpul este cel mai mare dușman
Și totodată cel ce te susține
Zâmbetul de copil
Împietrit este acum
Rigid și casant
Masca o porți
Chiar de te ustură
Și răsuflarea ți-o taie
Așa trăiești
Marioneta propriului univers
În care tu ai creat
Atât păpușarul cât și scenariul
Recuzita cât și simtiriile
De sfori vrei să fi tras
Tarat și apoi lăsat
În abis căzut
Până te întreb :
Când vrei sforile să le tai
Și masca să o spargi?
Din oglindă
Mă privește din oglindă
Chipul ofilit
Și o voce plăpândă
Freamătă un ticăit .
-Cine ești?-întrebam
Te cunosc de undeva?
Ochii mei ,din geam
Erau reflecția cuiva..
-Ce lași în urmă
Prin sticlă glăsuia
O umbră oviformă
Ce-n răsunet zguduia.
În imagini perinda
Anii scurși în zare
Și obrazul mi -l uda
Din cărunta ei culoare.
Mă-ndepărtez ,mä pândește,
Mä imită, surâzând.
Ìntr-un jilț se adâncește,
Sorbind din simț și gând.
Mintea te minte
Oh suflet drag ....
Iar în iluzi m-am priponit
Iar alerg după răspunsuri deja știute
Și refuzate a fi crezute ....
Iar inima se îmbată cu un parfum de speranță
Cu iz de încredere
Însă ști clar că nu asta trebuie
Adânc în sinea ta ști ce e de făcut
Da oare ai curaj ?
Ai curajul de a te lasă liber
Să cazi în mâinile sufletului tău
Căci bine ști
Că mintea te minte...
Ai să accepți oare cândva
Că nu trebuie să cauți un răspuns
Că deja ai înțeles tot ce necesar era
Și că restu numai a mintii rezultat este ...
Așa ca respiri si observi ca
Tot ce ai de făcut
Suflet drag .... este rai din tot ce ai!!
Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.
Alte poezii ale autorului
Cât mai poți?
Oh suflet drag ,
În ale mele cuvinte
Alinare cauți
Să mă bucur că m-ai citit ?
Sau să jelesc că m-ai înțeles ?
Suflet tânăr ...
De ce petalele ți se ofilesc ?
Și chipul rigid îl ai
Când nu poți exprima cu adevărat
Ce simți
Împietrit rămâi
În tine fericirea izbucnește
Dar nu o poți arăta
Nu știi oare ?
Când un dans nu-l poți dansa
Dar muzica o simți
Înlemnit rămâi
Și te gândești de ce ....
Și te întreb cât ai ascuns ?
Cât ai evitat ?
Că nu este momentul
Sau ce o să spună cei din jur
În colivie singur te ai închis
Zăvorul l-ai pus
Și lumina ai închis o
În siguranță să fi pretinzi
Ohhh ohh oh
Cât mai poți să înduri ?
Măi chip blajin
De mână te țin
Calm în centru te pun
Și te las să vezi
Că numa cât vrei
Doar atât ai să suferi .
Flori de gheată
Suflet drag,
Flori de gheată,
În buchete aș alege,
Presărate cu stele
Legate cu panglică de vise pentru tine.
Numai pentru al tău zâmbet,
Sincer și inocent.
Cu grijă în mâna am să-l țin
Ușor că nu se topească
Din nesăbuința mea ,
Din zbucium să nu-l sparg.
Ghiață limpede
Asemenea de cristal
Oglindește un suflet curat
Unit de cer prin stele
Pământ prin rădăcini
Printr-o panglică
De aur făurita
Care îmbină
A ta ființă
Cu al tău vis
Amintire amară
Oh suflet drag,
In miez de noapte iar nu dorm
Si dupa el tanjesc
Cu foc in inima
Si aspru regret
Ma gandesc ce ar fi fost ?
Unde am fi ajuns ?
Dar oare ...?
Si iar ma trezesc
Ca am uitat sa traiesc
În amintiri ma pitesc
Doar acolo siguranta gasesc
Si caldura iluzorie primesc
Cand doar de fapt ma amagesc ...
Ma cobor si nu reusesc
Sa mai ating stele ce lucesc
În înaltu" ceresc ...
Si aleg
A vedea ce mi-ai daruit
Si mereu invatat
Sa rad,
Sa zambesc,
Sa i-au viata la misto,
Si sa traiesc frumos,
Caci cu amintirile am sa traiesc
Si dupa cum mi ai spus
Cand n-am sa mai fiu
O viata frumoasa
In urma am sa las
Presarata cu momente de haz
Si zambete cand e necaz
Caci cu veselie am trait
Fara regrete si amagiri
Nu cu lacrimi amare
Cu parfumul greoi incarcate
Al unor trairi de mult uitate.
Încredere
Oh suflet drag,
Când încredere o să ai în mine ?
Fară griji,
Sau vorbe de suspin
Să mi te adresezi ...
Viață de hoinar caut
Liber să fiu
Aripile să mi le întind
În pace să fiu.
Nu ști cât mă rănesc
Ale tale vorbe
Frici ... sau neîncrederi,
Cât mă strâng în cușcă,
Într-o temniță întunecată
Prăfuită și rece
Fară suflu mă lași
Mă doare să respir
Să mi simt inima în piept
Cum mă sfășie
Zi după zi,
Ani după ani ....
Mă doare să stiu
Că iar mă trezesc
Și inima mi bate
În aceeași neîncredere
Cu care mereu mă privești.
Ce simti ?
Dar tu ce simți?
Chip de lut, străin, tăcut,
Inima la galop te poartă,
O lacrimă pe pământ căzuta,
Râuri a făcut de durere adancă.
Bântui singur, necontenit,
În căutarea unui dor pierdut,
Un înger de zăpadă-a venit,
Lângă tine liniștit s-a așternut.
În gheață sufletu-ți cuibărit,
Întrebi ce simt, de ce suspin,
Ah, cuvintele, arme-n asfințit,
Pentru un suflet mut, străin.
Cuvintele se sparg de ziduri,
Șoapte mute în noaptea adâncă,
Răsfrângându-se în ecouri surde,
Într-un abis fără de margini.
Pașii mei, greoi și stingheri,
Lasă urme pe un pământ rece,
Înghețat sub greutatea unui gând
Ce nu-și găsește alinare.
În oglinda ochilor tăi,
Caut o fărâmă de lumină,
Dar găsesc doar umbre
Ce se strecoară nevăzute.
Și totuși...
În acest vid tăcut,
Mă întreb, mereu și mereu:
Dar tu ce simți?
O secunda in rai
Suflet drag ,
Pentru o secunda in rai
O viata as da
O infima secunda
De caldura si iubire
O secunda sa zambesc
O clipa sa nu gandesc
Iar viata mea sa devina
O eterna clipa
Cât mai poți?
Oh suflet drag ,
În ale mele cuvinte
Alinare cauți
Să mă bucur că m-ai citit ?
Sau să jelesc că m-ai înțeles ?
Suflet tânăr ...
De ce petalele ți se ofilesc ?
Și chipul rigid îl ai
Când nu poți exprima cu adevărat
Ce simți
Împietrit rămâi
În tine fericirea izbucnește
Dar nu o poți arăta
Nu știi oare ?
Când un dans nu-l poți dansa
Dar muzica o simți
Înlemnit rămâi
Și te gândești de ce ....
Și te întreb cât ai ascuns ?
Cât ai evitat ?
Că nu este momentul
Sau ce o să spună cei din jur
În colivie singur te ai închis
Zăvorul l-ai pus
Și lumina ai închis o
În siguranță să fi pretinzi
Ohhh ohh oh
Cât mai poți să înduri ?
Măi chip blajin
De mână te țin
Calm în centru te pun
Și te las să vezi
Că numa cât vrei
Doar atât ai să suferi .
Flori de gheată
Suflet drag,
Flori de gheată,
În buchete aș alege,
Presărate cu stele
Legate cu panglică de vise pentru tine.
Numai pentru al tău zâmbet,
Sincer și inocent.
Cu grijă în mâna am să-l țin
Ușor că nu se topească
Din nesăbuința mea ,
Din zbucium să nu-l sparg.
Ghiață limpede
Asemenea de cristal
Oglindește un suflet curat
Unit de cer prin stele
Pământ prin rădăcini
Printr-o panglică
De aur făurita
Care îmbină
A ta ființă
Cu al tău vis
Amintire amară
Oh suflet drag,
In miez de noapte iar nu dorm
Si dupa el tanjesc
Cu foc in inima
Si aspru regret
Ma gandesc ce ar fi fost ?
Unde am fi ajuns ?
Dar oare ...?
Si iar ma trezesc
Ca am uitat sa traiesc
În amintiri ma pitesc
Doar acolo siguranta gasesc
Si caldura iluzorie primesc
Cand doar de fapt ma amagesc ...
Ma cobor si nu reusesc
Sa mai ating stele ce lucesc
În înaltu" ceresc ...
Si aleg
A vedea ce mi-ai daruit
Si mereu invatat
Sa rad,
Sa zambesc,
Sa i-au viata la misto,
Si sa traiesc frumos,
Caci cu amintirile am sa traiesc
Si dupa cum mi ai spus
Cand n-am sa mai fiu
O viata frumoasa
In urma am sa las
Presarata cu momente de haz
Si zambete cand e necaz
Caci cu veselie am trait
Fara regrete si amagiri
Nu cu lacrimi amare
Cu parfumul greoi incarcate
Al unor trairi de mult uitate.
Încredere
Oh suflet drag,
Când încredere o să ai în mine ?
Fară griji,
Sau vorbe de suspin
Să mi te adresezi ...
Viață de hoinar caut
Liber să fiu
Aripile să mi le întind
În pace să fiu.
Nu ști cât mă rănesc
Ale tale vorbe
Frici ... sau neîncrederi,
Cât mă strâng în cușcă,
Într-o temniță întunecată
Prăfuită și rece
Fară suflu mă lași
Mă doare să respir
Să mi simt inima în piept
Cum mă sfășie
Zi după zi,
Ani după ani ....
Mă doare să stiu
Că iar mă trezesc
Și inima mi bate
În aceeași neîncredere
Cu care mereu mă privești.
Ce simti ?
Dar tu ce simți?
Chip de lut, străin, tăcut,
Inima la galop te poartă,
O lacrimă pe pământ căzuta,
Râuri a făcut de durere adancă.
Bântui singur, necontenit,
În căutarea unui dor pierdut,
Un înger de zăpadă-a venit,
Lângă tine liniștit s-a așternut.
În gheață sufletu-ți cuibărit,
Întrebi ce simt, de ce suspin,
Ah, cuvintele, arme-n asfințit,
Pentru un suflet mut, străin.
Cuvintele se sparg de ziduri,
Șoapte mute în noaptea adâncă,
Răsfrângându-se în ecouri surde,
Într-un abis fără de margini.
Pașii mei, greoi și stingheri,
Lasă urme pe un pământ rece,
Înghețat sub greutatea unui gând
Ce nu-și găsește alinare.
În oglinda ochilor tăi,
Caut o fărâmă de lumină,
Dar găsesc doar umbre
Ce se strecoară nevăzute.
Și totuși...
În acest vid tăcut,
Mă întreb, mereu și mereu:
Dar tu ce simți?
O secunda in rai
Suflet drag ,
Pentru o secunda in rai
O viata as da
O infima secunda
De caldura si iubire
O secunda sa zambesc
O clipa sa nu gandesc
Iar viata mea sa devina
O eterna clipa