A fost singur.

N-am nevoie de un glob de cristal 

Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar 

Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final 

Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar 

La început credeam că poate o să fie diferit 

La început credeam că însfârșit voi fi iubit 

Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit 

Deci nare sens să mai încerc și să mă agit 

Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă 

Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față 

Se vede de la distanță că nu ești fată de casă 

Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață

Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia 

Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția 

Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate 

N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate

Mi-e dor, mi-e dor;

Mă mir, ce trist.

Mi-e dor de a ta voce,

Mi-e dor de al tau vis.

Mi-e dor să mă cufund în gânduri,

Mi-e dor de viața noastră,

Mi-e dor de moartea care vine,

Mi-e dor de pacea noastră.

Şi când mi-e dor, mă mir

Cum am putut să te pierd,

Cum viața asta şi-a permis,

Mă mir de acest abis.

Și îmi doresc ca ale mele lacrimi să fie date-n ecoul uitării 

Și singura durere care să pulseze în mine să nu fie cea a nepăsării voastre de un suflet ce deja s-a stins

Durerea din păcate e mult mai imensă și triumfează asupra ființei mele, care și-ar dori să dispară de pe suprafața acestui pământ căci dacă pentru voi eu nu sunt îndeajuns, iar durerea mea e una falsă, așa vă da și vouă Dumnezeu un gol în suflet, deoarece nu a-ți prețuit ceea ce ați avut și ați lăsat să sece de iubire 

Ați tot profitat toți de darul nepăsării și v-ați urât mai mult decât v-ați iubit vreodată într-o viață a cărui clipă-i pe ducă, iar clipa mea după care am tânjit a rămas doar o clipă pripeagă a morții

Te-aș fi iubit cum vântul plânge

În nopți cu lună fără somn,

Cum dorul vechi în piept se frânge

Când bate-n tâmple ca un domn.

Te-aș fi iubit ca-n basme, sfântă,

Cu flori de mac și vis curat,

Dar lumea noastră prea măruntă

Ne-a stins iubirea-ntr-un păcat.

Te-aș fi iubit pe căi de seară,

Prin ploi de toamnă fără rost,

Dar ai plecat, iubirea moare—

Și-mi ești străină cum mi-ai fost.

Și totuși, umbrele din mine

Îți mai șoptesc un gând târziu...

Te-aș fi iubit... dar nu știu cine

Ne-a blestemat să nu mai fiu.

Și uite așa încă o dată
Se-ntâmplă ca mai mereu,
Încă o lacrimă cedată
Și de vină sunt doar eu.

Poate vina de a ierta
Sau frica de singurătate vine,
Dar felul în care se purta
Știam că mult nu va mai ține.

Ca pe un fir de ață subțire
Toată „dragostea” stătea,
Nu găseam calea spre ieșire
Minciunile iar le rostea.

„Îmi pare rău” „Mă voi schimba”
Poate cele mai des primite,
Inima din nou îl aproba
Pentru minte, de mult auzite.

„Te iubesc” „O știi deja”
A mia oară iar rostite,
Inima nu se mai proteja
Iar mintea a început să țipe.

Măcar o dată lasă eu să decid!
La început poate o să doară
Iubirea trebuie s-o ucid,
Că altfel ea, azi ne omoară.

Inima trebuie s-o opresc
Până nu e prea târziu,
Poate nu asta doresc
Dar înțeleg, bine o să fiu.

E o lecție pentru toți
Când inima din nou cedează,
Să nu crezi că n-o să poți
Știi că mintea nu trădează.

În lumina rece a unui ecran strălucitor,

Iubirea se frânge în mii de bucăți,

Fiecare like, o vorbă nespună,

Fiecare comentariu, o adiere de dorință neîmpărtășită.

Tu ești acolo, o prezență ce așteaptă,

Printre imagini ce se topesc în timp,

Un zâmbet aparent, dar un suflet plin de întrebări,

Unde te afli, în vâltoarea acestui joc nesfârșit?

El te vede doar prin fereastra lumii virtuale,

Un click, un mesaj, dar nu și un sărut,

Privirea-i se pierde în altele, în mângâieri necunoscute,

Iar tu, femeia ta, rămâi neauzită, îngropată în umbrele cuvintelor.

Nu îți vrea privirea, nu îți cere cuvintele,

Dar îți fură inima, ca pe o monedă de schimb.

În lumea aceasta, de nevoi nesatisfăcute,

Iubirea nu are formă, nu are consistență,

Doar un ecou, o reflexie de dorință ce se stinge.

Tu ai devenit o umbră pe ecran,

O piesă într-un joc de imagini și adorație rapidă,

Unde orice sentiment este un click,

Și fiecare speranță se pierde în goana după altceva.

Tu nu ești de ajuns, pentru că nu ești altcineva,

Nu ești doar o poză sau o vorbă de moment,

Ci ești mai mult - o femeie, un univers tăcut,

Ce vrea să fie iubită nu dintr-o fantezie,

Ci dintr-o realitate întreagă, dintr-o alegere adevărată.

Dar cine îți va vedea cu adevărat sufletul,

Dacă privirea se pierde între hashtaguri și profile?

Cine te va simți în toată splendoarea ta,

Dacă iubirea devine doar un trend, un vis de vânt?

Femeia adevărată nu cere promisiuni pe care nu le va trăi,

Nu cere să fie aleasă între imagini și dorințe neînfrânate,

Ci cere respect, cere să fie văzută așa cum este:

Nu doar o umbră, nu doar un nume de pe ecran.

Tu ești un univers viu, nu un obiect de consum,

Iar iubirea ta merită să fie trăită, nu filtrată.

Și poate că, într-o zi, cineva va înțelege

Că nu ești doar o imagine pe care o poți înlocui,

Ci o femeie adevărată, cu un suflet ce merită să fie iubit,

Nu doar în cuvinte sau în semne efemere,

Ci în fiecare bătaie a inimii ce așteaptă să fie întâlnită.

N-am nevoie de un glob de cristal 

Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar 

Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final 

Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar 

La început credeam că poate o să fie diferit 

La început credeam că însfârșit voi fi iubit 

Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit 

Deci nare sens să mai încerc și să mă agit 

Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă 

Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față 

Se vede de la distanță că nu ești fată de casă 

Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață

Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia 

Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția 

Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate 

N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate

Priveam parcă hipnotizat o floare

Ce mă lăsase fără de cuvinte,

Eram captat de sublima ei culoare

Floare vie printre morminte

Au început întrebări să apară

Legate de nesimnificativa existență

Luciditatea a început să dispară

În timp ce mă îngropam în dependență

Gândurile au început să-mi dispară

Pentru prima dată eram liniștit,

Sufletul a încetat să mă mai doară

Amintirile s-au pierdut la asfințit,

Până la răsărit sunt altă persoană

Mă desprind de eu cel care sunt,

Las în urmă a suferinței coroană

Cea care m-a făcut cea ce sunt...

În mijlocul furtunii

Mi-ai aruncat sufletul când ai plecat,

Fată dulce, suflet amar

De lacrimile tale m-am lăsat înduplecat,

Mare greșeală,

Dar, aș greși din nou,

În inima mea goală

Iubirea ta rămâne un ecou,

Va răsuna la infinit,

Îmi va aminti mereu de tine,

La fiecare răsărit

Voi adormi gândindu-mă la tine

Fată dulce ce n-ai ochi pentru mine.....

Voi aștepta o viață,

Nerăbdător să-ți aud al tău glas,

Voi aștepta o viață,

Cu speranța să reluăm de unde am rămas...

Iubire crudă abis rece blestemat,

Tabloul tău este imposibil de pictat,

Pictorul din mine urlă zi de zi neîncetat

Ultimul său tablou rămâne neterminat....

Tot încearcă să picteze prin cuvinte 

Vrea să expună tot ce inima îi simte 

Dar mereu se pierde prin cuvinte 

Este haos total la el în minte............

Mi-ai fost precum un înger păzitor

Când eram cu tine uitam de durere

Dar acum simt că mor de-al tău dor 

Ți-ai luat zborul fără să-ți iei la revedere 

Mi-a fost bine lângă tine, fără tine-mi este rău 

Dacă nu te-ntorci la mine, voi fi eu îngerul tău.

Până atunci nu pot decât s-aștept

Nu pot decât ca-n amintiri să te privesc,

Asta poate că pare puțin nedrept 

Dar n-am ce face, trebuie s-accept.

Nu pot decât să sper c-ai să te-ntorci la noi.

Dar nu știu dacă mai putem fi amândoi 

Ști că la mine-n suflet am doar ploi

Nu vreau să-ți murdărești aripile cu noroi.

Te caut dar mi-e teamă c-am să te găsesc 

Te doresc, dar n-am dreptul să te privesc, 

Mereu greșesc, deci n-am dreptul să te iubesc 

Spune-mi ceva nu mă lăsa să-nebunesc

Blestemat să te iubesc o eternitate,

Blestemat să port dorul tău,

Blestemele sunt lipsite de dreptate,

Blestemele sunt menite să-mi facă rău.....

Blestemat să nu-ți mai vorbesc,

Blestemat să fiu doar un fost,

Blestemat veșnic să te iubesc,

Blestemat să te iubesc cu orice cost...

Nu vreau să rup blestemul

Nu vreau să te arunc în uitare,

Vreau să-nbrățișez infernul

Fără să găsesc alinare........