Fara titlu

Trec anotimpuri

Dar durerea tot nu trece,

Îmbibat cu ale iubiri reziduri

Sufletul e precum iarna de rece,

A înghețat iubirea,

O conservă-n timp,

Și-a înghețat privirea,

În al său ultim anotimp

Și-a înghețat sufletul,

Așteaptă ca tu să-l dezgheți,

Îți va căuta zâmbetul,

Și-n următoarele vieți.......

M-am săturat de toți oameni din jurul meu,

Sunt sătul să-i ascult cum mă critică mereu.

Fac greșeli la fel cum face orice semizeu 

Am un motiv să fiu în război continu cu Dumnezeu 

Mă îndrept cu pași grăbiți către destinația finală 

Ca la final  să fiu judecat de un zeu cu inima goală

Vreau să-i spun în față cât de mult pot să-l detest 

Nu iau în calcul că tot ce trăiesc este un simplu test 

Nu pot să iau în calcul faptul că ne iubește pe toți 

Ne fură șansa la fericire și tot noi suntem numiți hoți 

Ne privește de sus, de parcă el este mai bun ca toți 

Este un criminal cu sânge rece ce ne vrea morți 

N-am să mă închin în fața lui, n-am cum să-l iert 

N-am decât ca sfârșitul inevitabil să mi-l aștept 

Cu ură în suflet și cuvinte de ură pe buze 

Am să-l scuip spiritul dacă vrea să mă acuze 

Chiar cu riscul de a suferi o eternitate 

N-am să-mi cer scuze nici măcar după moarte 

Mă fut în raiul său în viața și fericirea eternă 

Divinitatea sa nu-și are loc în viziunea mea modernă 

Am să-i iau în pulă fără excepți toți sfinți 

De cenvingerile mele am să trag mereu cu dinți 

Am să-l urăsc o eternitate fără pic de regret 

Simpla lui existență pentru mine rămâne un pamflet

În lumea mea eu am să-mi fiu propriul zeu 

Am să fac doar cea ce vreau să fac mereu 

Chiar dacă uneori nu țin cont de principi morale 

Am să-mi fac viața să înflorească ca o floare,

Am s-o umplu de spini ca să țină la distanță 

Pe toți care nu-și au locul în a mea viață.

Îmi doresc să plec undeva departe de tot,

Nu vreau să rămân în viață cu sufletul mort,

Vreau să-mi demonstrez mie că și singur pot 

Să fiu fericit chiar dacă-n viață n-am niciun scop

Nu tânjesc după succes sau după lucruri materiale 

Toate astea sunt ca un trandafir rămas fără petale

N-au pic de frumusețe pentru mine, ști destul de bine...

Tot ce-mi doresc în viață e legat cumva de tine,

Tu ești tot ce-mi doresc, ești "totul" după care tânjesc

Tu ești tot ce visez, de asta delirez, de asta greșesc.

În fiecare zi, în fiecare clipă doar la tine mă gândesc,

Am s-o fac mereu, n-am să m-opresc nici dacă-nebunesc.

În prima strofă am mințit, tu ești al meu scop, 

Fără tine nu pot fi fericit, fără tine-s pe deplin mort

Oferă-mi din râul iubiri tale măcar un singur strop

Ș-am să-ți ofel din al meu un întreg potop.....

Oferă-mi din timpul tău măcar câteva clipe,

Măcar o dată să fac parte din ale tale vise 

Măcar o dată să mai aud că-mi zici că mă dorești 

Pentru o ultimă dată să simt că mă iubești.....

Mereu te simt rece ca de gheață

Chiar dacă-mi zici că mă iubești,

A venit timpul să dăm cărțile pe față

Eu nu sunt persoana pe care ți-o dorești....

Poate ți-ai dori să fiu,

Poate că-ți dorești să mă iubești,

Poate am eu sufletul prea pustiu,

Sau poate tu altceva îți dorești,

Poate nu-nțeleg eu ce-i iubirea,

Sau poate tu nu ști să iubești,

Poate ți-am ratat eu privirea,

Care să-mi dea de-nțeles că mă dorești...

Poate n-am fost eu atent la gesturi,

Sau poate nu ști tu să gesticulezi,

Poate din iubirea ta au rămas doar resturi

Din cauza cărora tu acum mă pierzi...

Poate nu ești tu de vină,

Poate nu sunt nici eu,

Pur și simplu lipsește iubirea divină,

Pentru care ș-ar da viața orice zeu,

Poate simți și tu la fel ca mine,

Sau poate o simți diferit în felul tău,

Abandonăm o poveste între ruine,

Ca să evităm să ne facă rău.....

Mi-a plăcut că ești diferită,

Eu o vedeam în sensul bun,

Voiam să te fac fericită,

Dar acum o să-mi văd de drum......

Nu știu să trăiesc,

Conjug trăind verbul a distruge,

Nu știu să iubesc,

Când eu zâmbesc, un înger plânge.......

Am un zâmbet blestemat, 

Parcă de Picasso pictat,

Îl folosesc când sunt dezarmat,

Să nu știe nimeni că-s debusolat.......

Pacea din gând,

E spulberată de un sentiment,

Se distruge un suflet blând,

Pentru o iubire de moment......

Fericirea ce părea permanentă,

Se spulberă într-o clipă,

Femeia ce tu o vezi perfectă,

Lângă tine nu poate fi fericită....

Sar de la persoana întâi,

La persoana a treia,

Dar rămân la dragostea dintâi,

Nu-mi înșel femeia.......

Zâmbesc când vorbesc cu tine,

Zâmbesc și atunci când mi-e dor,

Am zâmbit și când a fost el lângă tine,

Dar pe interior simțeam că mor......

La apusul zorilor 

Pe cărarea norilor

Lângă vârful munţilor 

Îmi stă speranţa.....

Suflă vânt devastator 

Peste brazii de lângă izvor 

Dezbină echilibrul din decor 

Asta îmi este viața.......

O poveste de amor 

Un suflet cald şi visător

Ce prin lume-i călător

Îşi pierde speranţa......

Poate doru-i trecător

Visul meu nemuritor 

Dulce, abstract, copleșitor

Pentru el îmi dau şi viaţa....

    Sub asediu, cetatea, stă gata să cadă,
    Cu porțile frânte de berbecele greu,
    Rămas fără oaste, regele face rocadă,
    Ferindu-se-n turn, de regele leu...
    
    Corbul, de moarte, aripa își frânge,
    Arme lucesc în holda de vară,
    Eroii sfârșesc în baia de sânge,
    Din zorii de zi și până în seară...
    
    Noaptea albă, cumplită și grea,
    Fără nori, fără lună și stele,
    Noaptea aceasta se va trece și ea,
    Precum se vor trece și umbrele rele...

Crăciunul nu apune, el se-ntrupează
în pașii mei, în aerul de-afară.
Hristos rămâne. Nu se retrage. Veghează
în tot ce-i smerit și merge fără grabă.

Nu-i vuiet sfânt, ci lege luminoasă,
ce face dintr-un om un loc ales.
Iubirea Sa, adâncă și frumoasă,
se mută din minune în firesc.

Pe masă stă rânduiala începută,
iar iarna ține cerul mai aproape.
Nu-i sărbătoare, e viața ținută

de mâna Lui, prin zile simple, șoapte.
A doua zi ne-nvață, fără teamă,
că Dumnezeu rămâne, și ne cheamă!

În jurul Mesei, ne-am adunat
Să ascultăm o rugă în Tăcere,
Și să vorbim despre Brâncuși
Ce lumii a lăsat... mare avere.

Spre cer o Pasăre se-ndreaptă
Sculptată cu talent și măiestrie,
Ce-n zbor, în tril...este...Măiastră
Ce sufletul ne umple de mândrie.

Suntem îndrăgostiți...sub Poarta
Numită de Maestru...a Sărutului,
Ne-mbrățișăm cu multe sărutări
Simțind în inimi torentul pulsului.

Privim către Coloana, ce se înalță
La cer, fiind fără sfârșit... a Infinitului,
De unde am putea, mâna să-ntindem
Spre EL, piciorul să atingem, Sfântului.

Maestre, Brâncuși, rămâi în națiune
Românul sculptor, fără egal sub soare,
Iar ale tale, capodopere... sculptate
Poporului român și lumii fac...onoare!

M-ascund de oameni căutând doar omenie

Găsind ființele robite de mândrie

Plătesc tăcerile să-mi țină companie

Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie

Stă invizibilă tăcuta modestie

Se etalează convenabila prostie

Sau aroganța mănuind o șmecherie

Prezintă-n scenă opulența cu măndrie

Pierdute suflete adună bogăție

Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie

Clădind palate din minciună și hoție

Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie

Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie

Considerându-ne doar sclavi la datorie

Elaborând fraze scrobite cu trufie

Explică gloatei cât de greu e la domnie

Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie

Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie

Aștept secundele să bată armonie

Un imposibil delirând o teorie

si daca miine va fi mult mai bine,

sa-mi spui despre asta sau mai bine sa-mi cinti.

deja nu mai trec fiori reci prin mine,

cind imi amintesc momente fierbinti.

si daca miine vom muri in furtuna,

sa fii fericit, ca nu-i nevoie sa fugi.

eu nu te iubesc si, daca nu ti-e totuna,

poti azi sa vii si-ncet sa ma distrugi.

mi-e frica, ca miine n-o sa fie mai bine,

iar sa respiram ne va fi foarte greu.

eu stiu, sa ating tot nervul din tine,

iar tu stii, unde e sufletul meu.

uneori despre tine amuzant lumea-mi spune -

zgircit astepti, ca sa scriu versuri noi.

dar sa stii, la final, cind punct se va pune,

viu va ramine doar unul din doi.

si, daca victoria eu voi detine,

n-o sa mai iau pixu-n miina si nu voi mai scri.

eu nu te iubesc, dar cunosc foarte bine

a ochilor tai 50 de nuante de gri.

În fiecare noapte

dispari.

În fiecare dimineață

te întorci

puțin altfel.

Numim asta somn

ca să nu ne speriem

de câte ori

suntem mai mulți decât unul.