Spovedanie

Vino sa ne regăsim...focul este nestins,

Dorul încă îmi arde adânc în piept!

Într-o îmbrățișare să zburăm spre paradis

Între noi sa nu mai stea al tăcerii deșert...

Buzele înmuiate de vin să ne spună povești fără cuvinte

Pe piele să m-atingi, să-mi desenezi dorințe vii

Să ne lăsăm purtați de-un vint fierbinte

Să ne adie-n jur parfum de vin și.. fantezii.

Cu tine să mă pierd, apoi să mă găsesc

Visul în sfârșit să simt că-l trăiesc 

Într-un extaz ce n-ar putea fi descris

Decât la un pahar... din vinul promis...

Ce este omul când pașii își adună?

O frunză purtată de timp prin furtună,

Când are lumină, vrea cerul mai viu,

Când totul se pierde, privește-n pustiu.

Când drumul e neted, mai cere o stea,

Când n-are nimic, ar dori a spera,

Când este rănit, uită iertarea de sus

Și plânge pe margini de timp apus.

Alergă prin lume cu sufletul ars,

După un vis ce-n nisip s-a vărsat,

Și-abia când lumina în seară se-nclină,

Înțelege ce-a fost și ce-o să mai vină.

Se plânge de toate când norul e greu,

Dar uită să privească în sufletul său,

Iar când oboseala pe umeri s-a strâns,

Își lasă durerea în tăcere și-n plâns.

Ce este omul? Un strop de mister,

O punte întinsă între glie și cer,

Un suflet ce caută, prin mări de suspine,

Un pic de iubire și-un pic de mai bine.

Și poate că rostul, în scurta sa cale,

Nu-i zborul spre culmi sau căderea în vale,

Ci simplul răsunet din inima sa

Să lase o mână ce-a putut ajuta!

N-a fost să fie mai mult între noi, 

N-am rămas nici de-o amintire...

Doar m-am mințit eu, iar apoi, 

Rămas-am în dezamăgire...

Nu a fost pace, a fost mister. 

Mister cu gust de agonie....

Probabil n-am știut să-ți cer 

Sau nu ţi-am fost destulă tie.

Noi n-am fost răsărit... doar un apus,

Am fost ruine de durere....

Cuvinte nespuse am strâns, 

În ziduri pline de tăcere...

N-a fost să fie!... pur și simplu... 

Și Doamne cât mi-am mai dorit!

Probabil că... nu ne-a fost timpul...

Sau poate doar, nu ți-ai dorit....

Pặcat ca nu ne-nvata nimeni ce și cum sa simțim

Sa ne-arate pe cine şi cum sa iubim

De ce nu-i nimeni sa ne spună cất și cum sa plângem

Să ne-arate cum inima să nu ne-o frângem?

Oare exista vreo dreaptă măsură?

Plânsul oare are și el a lui formulă?

Aplicată la un gram de durere

Atunci când inima și-o cerne?

Păcat ca nu ne-nvata nimeni sa trăim

Când după un eșec rămânem singuri

Ai nimănui cu sufletul prins între scânduri

Păcat... ca nu există dex să uităm ce iubim..

Îmi valseaza fluturi-n stomac când ma gândesc la tine

Și mă topește gându| ca-i vrea măcar să mă privești

Te simt în suflet...te simt cum te-apropii de mine..

E doar un vis.. te rog să nu-l trezeşti.

C-as vrea să știu ce ai simtit tinându-ma in brate

Când aplecam urechea să-ti ascult inima cum bate

.mi-atat de dor de noi și nu știu cum să-ti spun

Te simt, mă pierd, mă sparg...nu pot să mă adun..

Cu al tău vin m-ai fermecat, mi-ai dat lumea peste cap

Nopti și zile am îmbrăcat in speranțe 

Că vei reveni la un apus de soare, 

Sa ciocnim un pahar, să ne unim în brațe.

Spune-mi! Cum să uit ce n-am trăit 

Cum să-mi sting dorul ce-n suflet arde?

De noi, de-un ultim pahar de vin

Când doar a ta tăcere mă-nvăluie în noapte?

Spune-mi! Cum pot să uit de noi

Când umbrele clipelor în doi mă cheamă? 

Cum să mă despart de tot ce-am fost

Când dorul, să-mi amintesc, mă îndeamnă?

Te-am așteptat, sperând să te intorci

Și am rămas acolo unde m-ai lăsat 

Am tot sperat povestea s-o reîntorci 

Ca prin vis...ca și când n-ai plecat...

Spun Te Iubesc, inima grea abia de bate

A obosit, de-atâta liniște se zbate

Nu simt nici veri, nici primăveri, zile uitate

Strivit de cer sufletul strigă, foc îl arde

Spun Te Iubesc, prin uşa-nchisă nu răzbate

Chiar şi pereţii se topesc s-asculte-aproape

Acoperişul a zburat, ploaie se-abate

Trimisă-n ceruri către nori pleacă departe

Plimbaţi de dor stropii se-arată la ferestre

Pământul florilor din geam udând de sete

Când tu răsari în dimineţi privind prin gene

Dintr-e petale-un Te Iubesc va face semne

Şi Te Iubesc pe-un singur sens fără scăpare

Chiar de e-nchisă către tine orice cale

Ne-am împărţit în două lumi clădind hotare

Ce e stupid, un Te Iubesc sau pagini goale?

Spun Te Iubesc seara când somnul nu mai vine

 Adorm cu greu, visul frumos iarăşi revine

Tu mă săruţi până topit dispar în tine

Cu două inimi vei trăi şi pentru mine

În privirea ta m-am pierdut,

Încă din prima zi în care te-am cunoscut.

Mi-ai zâmbit, mi-ai vorbit,

Şi atunci inima de tine s-a îndrăgostit.

Nu mă așteptam ca tu să fii,

Cel care mi va umple inima de bucurii.

Dar m-am pierdut în ochii tai senini,

Şi datorită lor, al meu am vrut să fii.

Mă iei de mâna, timpul se opreste în loc,

Îmi zâmbești și inima îmi ia foc,

Te iau de mâna, îți șoptesc încet,

Trecem împreună peste orice moment.

Şi dacă drumul e mai greu,

Mă vei avea pe mine mereu.

Împreună, orice luptă va fi ușoară,

Iubirea noastră, promit ca n-o să doară.

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Se oli "rakastan sinua" aika

Me kaksi elimme onnellisina unelmissamme

Se oli "rakastan sinua" aika

Ja sitten halusin lentää siivilläni

Halusin kokea muita rakkauksia

Toiset "rakastan sinua", toiset "aina"

Mutta sinä, rakkaani, näin unta yöllä

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Se oli halua ja tietää

Kaikki elämässä, ehkä liian nopeasti

Se oli elämän löytämistä

Surunsa, ilonsa ja hulluutensa kanssa

Halusin elää kuin aikaa

Seuraa tuntejani, elä nykyhetkessä

Mitä enemmän elin, sitä enemmän rakastin sinua hellästi

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua.

Când dezolarea-mi lovește privirea

Și norii negri tot apar,

Te rog din suflet 

Adu-mi sclipirea și lacrimile din pahar!

M-am săturat să strig, să plâng! 

M-am saturat și de-al meu gând! 

M-am săturat de-a vieții farsă,

Ce pare a fi doar o pedeapsă!

Nu știu măcar...cum să încep? 

Și ce să fac? Să mai aștept? 

Cum scap de golul meu din piept?

Să tot renunț,  eu tot încerc! 

Nu reușesc să-nfăptuiesc

Nimic din ceea ce-mi doresc.

"Procrastinare" îmi e prenume

Și "Agonie" mi-e-al doilea nume!

Într-un infinit departe 

Jocul pare a fi hazard,

Miilor de ani lumină 

Încă un pas le-a trebuit 

Pe o TEERA neștiută

Și -au găsit un asfințit.

Printre galaxii,printre ceruri etajate

Suflete de oameni vii 

Cu priviri decente bate.

Raiu-i sus în ceruri înalte

Iadu-i jos și-i plin de smoală 

Și de multe ce-s păcatele 

Dau pe afară.

Ți-am scris o scrisoare cand lumea era pe sfarșite.A ta începea,dar a mea se dispersa in cuvinte...

Nu voiam sa stiu cat de mult poate sa doară.Am încercat să culeg fulgii de nea fara sa moară.

Așa că am încetat.Am lăsat ninsoarea să-mi arate calea printre ființe,

Și m am bucurat!Și am lasat tristețea sa mi inunde fața în mii de dorinte.

Era peste tot!Mazgâlit pe cer si-n privire,și pe zambetul meu care ți trezește o singura amintire.

Ma sting incet,pierdut in furtuna de cristale.Arunc cu priviri fierbinti ce ti aduc numai jale.

Vremea imi raceste inima,dar eu sunt un cub de gheata care arde,

Și speră să nu fie uitat în nămeți ca celelalte.

Dacă citești asta,să ști ca țurțurii din pământ au început să iasă!

Îmi scot iubirea astupata la suprafață!

Și ca sa ma găsești ai nevoie de o lumânare!

Semnat:Un străin în furtuna din ninsoare.

Am pus sigiliul pe scrisoare...

Sunt o armă de foc în paradisul tău de gheață,

Ținută sub control doar dacă mi dai speranță.Nu uita de mine!Ț𝖎𝖓𝖊-𝖒ă î𝖓 𝖛𝖎𝖆𝖙𝖆!