Speranța Moartă

Îmi e greu, și recunosc

Că ești unicul ce-mi poate

Readuce ce am fost 

Îmi e dor, dar ce pot face?

Eu ți-aș scrie fără sens

Tu crezi una, că-s nebună...

Eu simt alta, că mă pierd

Aș muri, că cui îi pasă?

Că trăiam eu pentru tine

Dar trăiam printre minciuni.

Vorbe calde îmi spuneai

Însă cu atâta drag

Puteam să jur că-i chiar real

Trăiesc în trecut

Trecutul frumos

În prezent nu pot

Nu pot să mă recunosc

Te visez că-mi ești alături

Însă, mă trezesc plângând

Dece? Că te iubesc!

La fel de mult cât mă urăști

Ai zis că-ți pasă, multe ai zis

Acum nu mai vrei.

Nu te mai simți singur

Și pe mine m-ai lăsat

Să te caut printre toți.

Și oricum mă doare, știi?

Știu că știi

Că eu ți-am zis

Dar reacție n-ai avut

Dacă-i indiferent, așa mi-ai zis

Dece nu pot să trec peste?

Dece cred că nu-i finalul?

Oare poate șansa este ?

Să te caut printre toți.

Și oricum mă doare, știi?

Știu că știi

Că eu ți-am zis

Dar reacție n-ai avut

Dacă-i indiferent, așa mi-ai zis

Dece nu pot să trec peste?

Dece cred că nu-i finalul?

oare poate sansa este ?

Și trăiesc doar cu speranța

Speranța să te văd din nou

Din nou la mine pe ecran 

Și din nou la mine în brațe

Și știu că-i imposibil

Că asta-i tot.

Vreau să te întreb, Ce faci?

Poate măcar la 2 noaptea

Îți mai amintești

Susținerea ce ți-am lăsat-o

Sau iarăși stau și inventez...

 


Category: Love poems

All author's poems: marta ți magică poezii.online Speranța Moartă

Date of posting: 27 May

Timp de citire: ~3 min.

Views: 817

Log in and comment!

Poems in the same category

Îngânare spre inimă

Nu știi tu cât zăbovesc, 

În viitor să nu privesc

Mi-e frică de ce are să fie,

Doar cu tine mi-ar fi bine.

 

Și, of, cât mă mai apasă 

Gândul că nu om avea o casă,

Eu nu vreau să mă știu fără tine 

Poate sunt orbită de iubire. 

 

Oriunde mergi tu, vreau să vin

Să fiu acolo de mână să te țin, 

Apusul să-l privim cuminți 

Iar tu dragoste să-mi prezinți. 

 

Inima mea te vrea mereu 

Nu contează că va fi greu, 

Atâta timp cât suntem împreună 

Vom face ca totul să iasă strună.

 

Fiindcă te iubesc la infinit,

Ochii tăi ce m-au amețit 

Mi-au arătat căldură și frumusețe

De-o altă naturalețe. 

More ...

Nu mai ating pământul

Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul

Șoptește valul povestind strălucitor

Plutind departe am uitat unde-i pământul

Vâslește sufletul mințit amăgitor

 

Privind o stea speranța caută prezentul

În așteptare se topește viitor

Zburând incert gândul descalecă pământul

Orbit de patimă lipsesc rătăcitor

 

Mă cuceresc troiene-abrupte de albastru

Lumina umblă prin abisul visător

Îngheață urmele impar călcând sihastru

Fuge pământul de sub tălpi amețitor

 

Strivit de umbră curge-n lacrimă trecutul

Prin amintire hoinăresc otrăvitor

Biată ființă ce întunecă pământul

Interpretând propria viață spectator

 

Din început crește-ncolțit deja sfârșitul

Mă sapă razele furtunilor de dor

Nu mai ating cu rădăcinile pâmăntul

Uscate zilele rănesc îngrozitor

More ...

Ne-am reîntâlnit

Din vălul nopții, lin, ne-am ridicat,

Ca pulbere de stele în dans ușor,

Privirea ta, un cer înstelat,

Iar eu, un vis ce-n brațe prinde dor.

 

Pe calea vremii, timpul s-a oprit,

Când mâna ta m-a prins, ușor de tot,

Ne-am regăsit într-un cosmos infinit,

Două scântei ce-n umbră fac un tainic rost.

 

Și dacă viața-i praf, un scurt fior,

Noi suntem vântul ce-l va risipi,

Din infinit, spre alt nemuritor,

Ca un ecou ce-n stele va sclipi

More ...

Usturoi

Usturoi

       

 

În poiana Căciulata, 

La răscrucea dintre drumuri 

Ședeau stupuri, ce fac miere,

De albine și bondari..

 

Mare vlagă si putere

aveau cele doua stupuri,

Acestea făceau multă miere

Să hrănească-atâtea trupuri

 

Totusi printre toate-acestea 

Într-o zi, un exemplar

Albinuța Miisa Vasa

Se-ntâlni cu un bondar

 

Miisa era silitoare

Zi de zi strângea polen

Pentru sute de surate

Ca să aibe stoc din plen

 

Bondărelul Niți Boia

Nu era asa de harnic

El mai mult privea spre ceruri

Astfel fiind un bondar calic

 

Miisa mergea la polen

Spre o floare de leurdă

Când deodată, pe teren

Apăru o altă rudă

 

Aceasta chiar încântată

Salută din depărtare

Prin mișcări de dans se pare

Fără vreo inverșunare

 

"Ziua bună, surioară!

Ai venit și tu pe-aici?"

Pe o voce masculină 

Un răspuns ca altul, nici

 

"Tu nu mă vezi fată dragă?

Nu-s albină, ci bondar! 

Am venit mai fără vlagă

Totusi sunt proprietar."

 

Se aproprie albina

"Doar așa de rezolvăm

Un concurs de dans să facem,

Talentul să-l arătăm!"

 

Bondarul mai înțepat

Acceptase, din instinct

Nu se pricepea la dans

Dar simțea ceva distinct

 

Albinuta se distra

Parcă era chiar acasă

Bondărelul mai grăsuț

Se impiedică indată

 

"Ești ok? Te-ai lovit tare?

Of, prostuță ești tu Miisa..

De vedeam că tu, bondare

Nu stii bine a dansa

Aș fi luat eu altă floare..

Dar voiam a mă distra!"

 

Bondărelul între timp 

Se îndrăgosti lulea

Părea doar o albinuță 

Dar, drăguță îi părea

 

"Ei acum, rezist și eu

Dar am altă întrebare;

Pe matale cum te cheamă,

Albinuță zburătoare?"

 

"Miisa Vasa mă numesc! 

Dar tu cum te numești?"

"Niți Boia mi se spune!

Și zi, unde locuiești"

 

Tot vorbiră și vorbiră

Până apusul veni

Totuși floarea de leurdă

Mintea le va cotropi

 

(...)

 

Au trecut de-atunci trei zile

Niți Boia, negăsit

Atunci Miisa realizase:

"Poate Boia a murit.."

 

Zbura repede spre floare

Acea floare de leurdă

"Unde ești tu măi,bondare?"

"Sunt pe floare!" Boia zburdă

 

"M-ai uitat tu oare, Boia?"

 Își spusese ea în minte.

Și atunci, Ea, chiar de Boia

Imediat se despărțise.

 

(…)

 

Patru sezoane s-au dus

Toamna, iarnă, primăvară,

Vara incepu culesul

De polen de-odinioară

 

Merse Miisa la leurdă

Uitând tot ce s-antâmplat

Iar acolo Niți Boia 

Recita, ea l-ascultat

 

"Albastru-i cerul, Galben soarele

Roșu e ce simt spre tine

Verde este usturoiul, 

Și m-aduce tot la tine"

 

Miisa fiind supărată

L-a certat de numa numa

Știa că a fost rănită

Deși tot dorea cu Boia

 

După-o vreme, și-ncă două

Leurda a și crescut

Și mirosul de-usturoi

Mereu când trec e plăcut

 

Albinuța și Bondarul

Trăiesc acum separați

În poiana Căciulata

De o floare separați

De un miros adunați

Și în vise căutați..



de Cioc Tiberiu

More ...

Fericit trăiesc!

E dimineață iar și, singur sunt

În camera unde iubeam odată,

Pe cineva ce o doream jumatea

Și lângă care, poate devin și..tată. 

 

Dar, viața este uneori nedreaptă

Cu cel îndrăgostit, făr'a primi iubire,

Degeaba crezi în visul tău și soartă

Când ce trăiești este...doar amăgire. 

 

Nu pot să cred că am trăit minciuna

Și am sperat în dragostea adevărată,

Până ce ochii minții, larg am deschis

Înțelegând că inima-i la altul...dată. 

 

A fost cam greu să-mi vindec rana

Și oblogesc durerea ce mă măcina,

Pân 'într-o zi când buna mea colegă

Mi-a spus s-o uit că...nu mă merita. 

 

Destul de rușinat la dânsa am privit

Simțindu-i dragostea curată în priviri,

Ce îmi zicea..iubirea mea te-așteaptă

Așa că doar renunță...la alte cuceriri. 

 

Și de aici a început povestea noastră

Pe care azi prin vers mi-o povestesc,

Colega-mi este acum, soția scumpă

Cu care am..urmaș și fericit..trăiesc!

More ...

Adevărul nu e drept. Nici blând. Nici sfânt.

Spui: „Să fiu iubit.” Dar ce-ai adus în schimb?

Un pumn de frici, un zâmbet exersat.

Ai vrut lumină, însă, pas cu pas, prin timp,

Ai stins chiar focul care ți s-a dat.

 

Spui: „Viața-i crudă.” Poate. Dar privește:

Câte dorinți ai îngropat de viu?

Câte adevăruri ai lăsat să putrezească

Fiindcă te dureau prea tare, prea târziu?

 

E simplă logica, și tocmai de aceea doare:

Nu iadul cade peste om din cer.

Întâi se vinde singur, pe bucăți, în fiecare seară,

Pentru un strop de liniște, pentru un efemer.

 

Apoi se miră că e gol pe dinăuntru,

Că nu mai simte, că nu mai poate plânge.

Dar cine și-a zidit tăcerea drept mormântul

Va auzi ecoul doar când sângele îi curge.

 

Adevărul nu e drept. Nici blând. Nici sfânt.

El nu răsplătește lacrimi și nici chin.

El spune doar atât: „Ai devenit ce-ai fost mereu în gând,

Iar faptele n-au făcut decât să te definești deplin.”

 

Și poate cel mai crunt dintre toate nu e moartea,

Nici anii care fug și nu se-ntorc.

Ci clipa când înțelegi, cu mintea toată,

Că multe vise n-au fost frânte de destin...

 

Și-atunci te vezi, în miezul nopții, fără apărare,

Nu victimă, nu erou, nu osândit.

Doar om — cu partea lui de întuneric mare —

Și cu regretul pentru tot ce-ar fi putut să fi trăit.

                                            ............. 

 

"Nu ne omoară suferința. Ne omoară anii în care ne-am mințit că suntem vii. Iar adevărul nu rănește. Adevărul doar îți arată rana pe care o ascunzi de o viață"

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍