Spovedanie

Și ce păcat că nu ai vrut să mă îmbrățișezi 

Să-mi pui capul în brațe când erai tot ce-mi doream

Păcat că-n ochi n-ai vrut să mă privești 

Și să-nțelegi că de-al tău drag, eu mă topeam.

Și ce păcat că-n serios nu m-ai luat

Și m-ai lăsat să cad de la extaz la agonie 

...te-am așteptat și nici că ai venit...

De-ai ști ce frig mi-a fost în toamna aia ruginie...

Și ce păcat că eu ți-am arătat ce e iubirea

Și tu mi-ai arătat cât doare despărțirea 

Păcat... Ți-am arătat cum e să fii dorit

Și drept răsplată... sufletul mi-ai rănit.

Și ce păcat că m-ai lăsat să trec prin infern

Vezi tu!?... și azi cuvintele tale mă dor

Dar spune-mi! Luând stelele de pe cerul meu,

Cumva, al tău a devenit mai strălucitor???...

O să revii la un vin când va fi frig afară? 

Nu-mi place frigul, nu vreau să mă mai doară...

M-am descurcat frumos pe timp de vară,

Dar timpul cald s-a dus și-i octombrie iară.

Mă-ntreb fără speranță căci te-ai îndepărtat, 

Cum frunza renunţă la viață, căzând din copac. 

lar tot ce-i în jur pălește treptat, 

La fel și sufletul meu fără tine-i, sărac.

O să-ți mai stau în brațe când va fi frig afară?

Nu-mi place frigul...te rog, o ultimă oară...

Afară-i din nou brumăriu și e ceață!

Și-aș vrea să mai fim... o ultimă dată-n viață.

Mă-ntreb fără speranță... demult tu ești plecat

Te-ai desprins ușor, ca frunza de copac

Lăsând în urmă o durere mută...surdă 

Ce la fiecare pas face rana mai adâncă.

Eram frumoasă și-ți plăceam

Pe-o aripă de vis pluteam

Și Doamne!... cât mai adoram

Să am din vinul tău în pahar!

...............................................

Eram frumoasă și-ţi plăceam

Părea să-ți fiu ceva aparte,

Sufletu-mi râdea când te-auzea

Și își dorea să-l ţii în brațe.

În părul meu plângea o lună

Eu, dinadins mereu zâmbeam

Când te vedeam ochi-mi erau furtună

Eram "nebună"... și-ți plăcea!

Cu dorul meu am spart tipare

Gândirea mea cumva te-a depășit..

Dar știi.. când dorul îmi era prea mare

Mereu cu al tău vin I-am potolit!

Mi-e dor de mine indiscutabil

Sufletul mi-i trist ...nefericit,

Că orice gest mi I-ai făcut condamnabil

De ce???..că doar m-ai plắcut și eu am iubit?

Am suportat mulți km de tăcere

Și "adevăruri" spuse printre rânduri,

Mi te-amintesc adesea cu durere

Când dorurile toate se deshumă!

Buzele incă îmi ard ca focul

Cu-n vin ar vrea să le săruti,

Încă îi simt mirosul, îi simt gustul

De luni întregi însă..tu mi-l refuzi!..

Aștept să ne mai treacă vremea,

Gândul ca vinul să ți se limpezească...

De te-ai grăbi un pic că trece vara!

Vreau fericirea să mă mai găsească!

N-am somn...mereu îmi zic răbdare

Am insomnii..stres, multă oboseală,

Nimic n-ajută.. e bezna-n a mea minte

Dar nu renunț...vreau să mai fiu ca înainte!

Azi timpu-mi trece atât de greu

Sunt mai mereu tristă... stingheră,

Să-ți spun de ce am teamă eu?

Că-mi vei rămâne o veșnică durere!... 

............................

Eram frumoasă și te-adoram 

Când vinul tău umplea al meu pahar...

Gândul mă poartă spre tine, prin spațiu și timp

Mi te așează pe pleoape intr-un pahar de vin

Și-ți șoptesc tăcut un vis ce l-am avut

Ce va rămâne poezie într-un viitor trecut

Era ca-n rai...

Îmi dădeai părul peste umăr și mă sărutai 

Pielea fină și catifelată ușor mi-o atingeai

Și ne inecam în păcate cu patimă 

Sfârșind frumos povestea asta zbuciumată....

Era ca-n viață...

Și îmi șopteai că sunt frumoasă 

Că-s senzuală și nebunește de gustoasă 

Că al meu chip când te privesc e storcător de minți 

Căci te priveam și mă luau fiori reci și fierbinți...

Era ca niciodată...

Îmi scoteai breteaua ce se voia atârnată

Îmi sărutai corpul de vin înfierbântat 

De dorință și plăcere m-am lăsat purtată 

Atât de mult si arzător te-am așteptat...

Și m-am umplut de tine în visul meu de noapte 

Nu ești să mă mai pierd în ochii tăi căprui 

Doar risipesc vise încinse într-o carte

În poezii... rostite oricui și... nimănui.

Te-aș suna în ultima zi de Mai,

Să-ți spun cât de mult îmi lipsești.

Măcar o clipă să mai stai,

Și-o altă clipă să-mi zâmbești!

Să te întreb cu nerăbdare...

Ai reușit să ai ce ți-ai propus?

Ai renăscut frumos în soare

Cum eu făceam cu vinul tău la apus?

De Mai-ul nostru îmbrățișat,

De ți-l amintești ca și mine.

... poate încă nu l-ai uitat...,

Si încă dăinuiește-n tine..

Te-aș întreba dacă mai simţi,

Așa cum eu încă-mi doresc

Sau dacă te mai scot din minți...

Că-i Mai și încă te gândesc!

Și plouă... și plouă... și plouă 

De mi se rupe poezia în două,

Dorul de noi în gând se afundă 

Cerneala curge și foaia inundă.

Și plouă... plouă mărunt și des,

Din picături vise plăpânde îmi țes

Le strâng pe toate în același pahar, 

Plin cândva cu al strugurilor nectar.

Și plouă... și plouă cu vânt

Și gândurile își iau avânt

În inimă imi bat ecouri mute

De dorul, ce nu vrea să te uite...

Scriu din nou, a nu știu câta oară

Și singură-mi fac sufletul să doară.

E-a nu știu câta poezie scrisă

Poveste-n versuri atât de tristă...

Atâtea lacrimi închinate-n van

Şi nici știi... nu bagi de seamă

Că sufletu-n mine se destramă

Și inima-mi.. bate cu teamă.

Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,

..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz

În nopţile lungi, de dor incinse

Cu speranțe ce-mi țin incă... sufletul treaz

#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie

Pe scara vieții urc, cobor
Și ani adun unul cu unul,
Mă întristez, că mai aud
Cum unii-mi zic, bătrânul.

Nu știu cum s-a dus timpul
Și m-a împins la bătrânețe,
Că ieri eram copil la mama
Iar azi cărunt și dau povețe.

Mă uit la cărțile din juru-mi
Pe care în ani le-am buchisit,
Și mulțumit îmi spun în gând
Fii fericit că timp... n-ai irosit.

Dar oare am citit..îndeajuns
Că simt, că multe lipsuri am,
Și nici nu le-nțeleg pe toate
Copil rămân și fiul...de țăran.

Acum, mai răsfoiesc vreo carte
Aminte să-mi aduc de altădată,
De vremi și timpuri..ce nu revin
Și cu tristețe zic, a fost... odată!

Nu-i dragostea alcătuită și din lacrimi,

Nu-s lacrimile perlele iubirii?

Cum să iubești fără să plângi tăcut,

Cum să te-audă Dumnezeu

De nu faci legamânt cu jertfa?

Primește lașul darul Lui cel sfânt,

De nu-și cerșește-n sânge fericirea?

Iubito tu ești îngerul cel blând,

Pe care îl gonesc și îl alung,

Când las păcatul meu cel strâmb,

Să prindă glas întunecat rostit...

Iți cer iertare în drumul meu ce pare infinit,

Știind că doar cu tine împreună

Îl vom cunoaște pe Dumnezeu într-un sfârșit,

Ținându-ne de mână, Îmbrațișați de taina dulcelui sărut,

Ce vine de la tine!

(19 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Mai ții minte zilele-n care,

Vânam răsărituri de stele polare?

Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,

Era călăuza picioarelor tale?

Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,

Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.

Noaptea se scade, lumina e goală,

Ca într-o transă chirurgicală –

Sunt umbra din umbră, caut în lună,

Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.

Oh suflet drag,

In miez de noapte iar nu dorm 

Si dupa el tanjesc

Cu foc in inima 

Si aspru regret

Ma gandesc ce ar fi fost ?

Unde am fi ajuns ? 

Dar oare ...? 

Si iar ma trezesc 

Ca am uitat sa traiesc 

 În amintiri ma pitesc 

Doar acolo siguranta gasesc 

Si caldura iluzorie primesc 

Cand doar de fapt ma amagesc ...

Ma cobor si nu reusesc 

Sa mai ating stele ce lucesc 

În înaltu" ceresc ...

Si aleg 

A vedea ce mi-ai daruit 

Si mereu invatat 

Sa rad,

Sa zambesc,

Sa i-au viata la misto,

Si sa traiesc frumos,

Caci cu amintirile am sa traiesc 

Si dupa cum mi ai spus

Cand n-am sa mai fiu  

O viata frumoasa 

In urma am sa las 

Presarata cu momente de haz

Si zambete cand e necaz 

Caci cu veselie am trait 

Fara regrete si amagiri

Nu cu lacrimi amare 

Cu parfumul greoi incarcate

Al unor trairi de mult uitate.

Iubito, cine este cel ce știe totul despre iubire,

Sau despre dragostea ce eu ți-o port ca un nebun?

Iar dacă dragostea nu este nebunie,

Atunci ce este?

Căci vorbele oricât ar vrea să dezvelească

Cele ce nu pot fi privite,

De proști ori simpli muritori,

Aici fac tainică vorbire despre amorul nostru,

Despre noi doi când încleștați

Și prinși în veșnicie, vorbim Precum nemuritorii zei,

Cine e cel care pe toate le cunoaște,

Și dragostea împarte doar celor ce-o cer?

Nu este însuși Dumnezeu?

Nu-i teama izgonită pe vecie,

Iar dragostea-i pecetea Sfinților ce stau în Cer?

Nu-s îngerii aceeași dulce melodie,

Ce vine când suspinele-s prea multe,

S-aducă blândă mângâiere,

Celor ce însetați după iubire,

O cer în rugăciune așa cum noi cerut-am amândoi?

(31 martie 2024 Vasilica dragostea mea)