2018
Când amintirile mă-nșeală,
Mor în somn de nădușeală.
Te visez fără să vreau,
Sentimentele m-ademeneau.
Dar cât nu m-aș gândi la tine,
Tu nu vii, nu vii la mine.
Putrezesc și nu mai pot,
Ești, ai fost și vei fi tot.
Cât de tragic nu ar fi,
Pentru tine m-aș jertfi.
Când amintirile mă-nșeală,
Mor în somn de nădușeală.
Cel mai strașnic este acum,
O să uit cândva, oricum,
Cum pe tine te-am iubit,
Cum pe tine te-am dorit.
Doar amintirile mă-nșeală,
Că totul este o greșeală.
Dar când la tine mă gândesc,
Mor de dor, înnebunesc.
Poems in the same category
Florile așa ca tine...
Ca o briză-n ziua pârjolitoare
mă înviora inima ta plină,tremurătoare
Doar un înger de lumină
Are vocea atât de lină
O ! iubito, ce n-aș da
să fi cu mine pe pământ
dar florile așa ca tine
sunt fărâmițate-n vânt...
risipite far' să zică un cuvânt
Mă așez în câmpia de flori
umbra se lungește...
Gândul meu reînvie fiori !
Când din nou te citește.
Pe calea mea aud un foșnet
Un pârâu fredonează note
dintr-o cântare cu măsuri frânte
Eu visător, în cuget
limpezesc atât de clar
vocea iubită făr' de hotar
Iar când zorii se revarsă
Țin in mână-o floare de gorun
Să pot cunoaște pe deplin
aripa blândeții întinsă
Iar când soarele coboară
Înegrind orizontul drept
te văd în pat bolnavă
murind încet, încet...
Lacrimile ce încep să cadă
nasc lanțuri de lumină
Gândind că într-o zi
te voi revedea, îmi dă putere
să parez sabia ce voi să secere
sufletul meu, ca un spic de grâu
Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?
Sau ridica-se va să plece
La portul către stele
Razele lunii să îl spele...
O tornadă te ridică...
Să calci pe lift de nori
Printre abise, printre strâmtori
Praf de stele...lași în urmă
Deschide cerul pentru mine
să pot vedea lumina-ți blândă
atunci când luna-i o minune
iar fii cu mine împreună !
Coboară pe o scară constelată
În frunte vino, c-o nestemată
Nu-ți schimba înfățișarea !
Că e proaspătă ca primăvara.
Eu ţi-am spus…
Eu ţi-am spus… într-o toamnă ploioasă,
Când picuri dansau pe-a ta faţă frumoasă,
Când vântul sufla neîncetat şi câinos,
Prin rănile din sufletu-ţi blând şi pios,
C-am să plec undeva la capăt de lume,
Unde soarele se pierde-n genune,
Şi luna urlă neîncetat la pustiu,
Aruncând peste noapte praf argintiu.
Eu ţi-am spus… neîncetat la ureche,
C-am să zbor către lumea cea veche,
Pe-alt tărâm unde-s pajuri şi zmei,
Şi-am să lupt pentru tine cu ei…
Iar apoi să mă-ndrept spre Demiurg,
Şi să-l rog, spre sfârşit, în amurg,
Nemurire să sufle peste ochii mei reci,
Să rămân lângă tine peste moarte, pe veci.
Ființă interstelară
Ființă interstelară,
arată-ți aripile, coboară printre cei muritori.
Coboară la mine.
Te veghez de pe pământ și mă gândesc
la cât de mult îți duc lipsa,
Deși nu am reușit să te ating niciodată.
Mi-ar plăcea să am o bucată
din aripile tale, să pot să zbor spre inima ta
Și să am grijă de ea.
Tu, ființă interstelară, nu ți-e dor
de ceva ce nu ai avut niciodată?
Nu ți-e dor de mine?
Dacă te-aș atinge, ai exploda
în bucăți de stele decolorate
și ai cădea în neant deasupra pământului (a mea).
Poate atunci te-aș putea avea, măcar pentru un moment.
Ființă, înger alb și melodios,
Nu ți-e urât să fii singur pentru atâta vreme?
De ce nu-mi duci lipsa?
Amintire
E umbra ta iubite și nu te văd.
Și-aș vrea nespus să te revăd.
Să-ți spun cât de iubesc
Că am un dor de tine nebunesc.
Și mereu să ne îmbrățișăm,
Pe alei să ne furișăm,
Duși de un gând sublim
Și împreună veșnic să iubim.
La bătrânețe aș vrea să fim
Aici, tot la fel să ne iubim.
Să admirăm flori de salcâm
Tot aici pe acest tărâm.
Întoarce-te din neant la mine,
Trecutu-ți să nu mai pomine,
Și vei afla că-n veci, tu plecând
Poți vedea ce ai lăsat plângând.
DOI OCHI CE ARD
Am tresărit când am privit
În ochi -ți mari ,întrebători
Și ca un flux m-a străbătut
Al dragostei fior.
Am înțeles de la început
Că tu esti alesul,
Dar ai plecat nepăsător
Neîncetindu-ți mersul.
Te -am urmărit cum te pierde -ai
Nepăsător și rece
Nu știi că lași în urma ta
Doi ochi arzând ...
Cu dorul te petrece!
Alt poem de iubire nebună
Iubita mea,
Să știe lumea-ntreagă,
De-a mea iubire pentru tine,
Iar pentru cei ce-ntreabă cu rost,
Sau mai degrabă fără rost,prostește,
Cine-i nebunul care își declară nebună a sa iubire,
Ori nu cumva iubirea este bună
Iar el este pierdut cu firea?
Iubita mea,ieri te-am ținut de mână,
Și m-am simțit plutind pe Lună,
Nu-i Luna astrul celor ce se declară îndrăgostiți?
Ba da,dar noi suntem cu mult mai diferiți,
Tu ești regina nopții ce trece liniștită
Pe la Unirii,piața bine cunoscută,
Iar eu rătăcitorul Cavaler îndrăgostit,
Știi bine că ți-am povestit!
(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Florile așa ca tine...
Ca o briză-n ziua pârjolitoare
mă înviora inima ta plină,tremurătoare
Doar un înger de lumină
Are vocea atât de lină
O ! iubito, ce n-aș da
să fi cu mine pe pământ
dar florile așa ca tine
sunt fărâmițate-n vânt...
risipite far' să zică un cuvânt
Mă așez în câmpia de flori
umbra se lungește...
Gândul meu reînvie fiori !
Când din nou te citește.
Pe calea mea aud un foșnet
Un pârâu fredonează note
dintr-o cântare cu măsuri frânte
Eu visător, în cuget
limpezesc atât de clar
vocea iubită făr' de hotar
Iar când zorii se revarsă
Țin in mână-o floare de gorun
Să pot cunoaște pe deplin
aripa blândeții întinsă
Iar când soarele coboară
Înegrind orizontul drept
te văd în pat bolnavă
murind încet, încet...
Lacrimile ce încep să cadă
nasc lanțuri de lumină
Gândind că într-o zi
te voi revedea, îmi dă putere
să parez sabia ce voi să secere
sufletul meu, ca un spic de grâu
Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?
Sau ridica-se va să plece
La portul către stele
Razele lunii să îl spele...
O tornadă te ridică...
Să calci pe lift de nori
Printre abise, printre strâmtori
Praf de stele...lași în urmă
Deschide cerul pentru mine
să pot vedea lumina-ți blândă
atunci când luna-i o minune
iar fii cu mine împreună !
Coboară pe o scară constelată
În frunte vino, c-o nestemată
Nu-ți schimba înfățișarea !
Că e proaspătă ca primăvara.
Eu ţi-am spus…
Eu ţi-am spus… într-o toamnă ploioasă,
Când picuri dansau pe-a ta faţă frumoasă,
Când vântul sufla neîncetat şi câinos,
Prin rănile din sufletu-ţi blând şi pios,
C-am să plec undeva la capăt de lume,
Unde soarele se pierde-n genune,
Şi luna urlă neîncetat la pustiu,
Aruncând peste noapte praf argintiu.
Eu ţi-am spus… neîncetat la ureche,
C-am să zbor către lumea cea veche,
Pe-alt tărâm unde-s pajuri şi zmei,
Şi-am să lupt pentru tine cu ei…
Iar apoi să mă-ndrept spre Demiurg,
Şi să-l rog, spre sfârşit, în amurg,
Nemurire să sufle peste ochii mei reci,
Să rămân lângă tine peste moarte, pe veci.
Ființă interstelară
Ființă interstelară,
arată-ți aripile, coboară printre cei muritori.
Coboară la mine.
Te veghez de pe pământ și mă gândesc
la cât de mult îți duc lipsa,
Deși nu am reușit să te ating niciodată.
Mi-ar plăcea să am o bucată
din aripile tale, să pot să zbor spre inima ta
Și să am grijă de ea.
Tu, ființă interstelară, nu ți-e dor
de ceva ce nu ai avut niciodată?
Nu ți-e dor de mine?
Dacă te-aș atinge, ai exploda
în bucăți de stele decolorate
și ai cădea în neant deasupra pământului (a mea).
Poate atunci te-aș putea avea, măcar pentru un moment.
Ființă, înger alb și melodios,
Nu ți-e urât să fii singur pentru atâta vreme?
De ce nu-mi duci lipsa?
Amintire
E umbra ta iubite și nu te văd.
Și-aș vrea nespus să te revăd.
Să-ți spun cât de iubesc
Că am un dor de tine nebunesc.
Și mereu să ne îmbrățișăm,
Pe alei să ne furișăm,
Duși de un gând sublim
Și împreună veșnic să iubim.
La bătrânețe aș vrea să fim
Aici, tot la fel să ne iubim.
Să admirăm flori de salcâm
Tot aici pe acest tărâm.
Întoarce-te din neant la mine,
Trecutu-ți să nu mai pomine,
Și vei afla că-n veci, tu plecând
Poți vedea ce ai lăsat plângând.
DOI OCHI CE ARD
Am tresărit când am privit
În ochi -ți mari ,întrebători
Și ca un flux m-a străbătut
Al dragostei fior.
Am înțeles de la început
Că tu esti alesul,
Dar ai plecat nepăsător
Neîncetindu-ți mersul.
Te -am urmărit cum te pierde -ai
Nepăsător și rece
Nu știi că lași în urma ta
Doi ochi arzând ...
Cu dorul te petrece!
Alt poem de iubire nebună
Iubita mea,
Să știe lumea-ntreagă,
De-a mea iubire pentru tine,
Iar pentru cei ce-ntreabă cu rost,
Sau mai degrabă fără rost,prostește,
Cine-i nebunul care își declară nebună a sa iubire,
Ori nu cumva iubirea este bună
Iar el este pierdut cu firea?
Iubita mea,ieri te-am ținut de mână,
Și m-am simțit plutind pe Lună,
Nu-i Luna astrul celor ce se declară îndrăgostiți?
Ba da,dar noi suntem cu mult mai diferiți,
Tu ești regina nopții ce trece liniștită
Pe la Unirii,piața bine cunoscută,
Iar eu rătăcitorul Cavaler îndrăgostit,
Știi bine că ți-am povestit!
(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Arată drumul nostru...
În mâinile tale mă topesc încet,
Tu ești lumina, eu – al nopții cer,
Îți arde inima, un foc nestins,
Iar eu, iubind, mă las cuprins.
Te caut printre umbre reci,
Aștept să-mi simți chemarea-n gând,
Dar soarta-mi scrie pași prea seci,
Și dorul arde-n tăcere blând.
Cu ochii tăi mă cauți iar,
Dar eu privesc, păstrez mister,
Întind spre tine mâini de jar,
Să aprindem stele-n cer.
E liniște
E liniște-n minte, în suflet, în viață,
Lumina străpunge sufletul,
Și mă simt a lumii creație.
Gândesc deseori ce-a fost în trecut,
Și joc în cap noi scenarii,
E fără sens, deși înțeleg,
Că trecutul e neschimbabil.
E liniște, doar tot mă frământ,
În suflet eu sunt o mare,
Ce trece furtunile tremurând,
Că voi îneca corăbii.
Cred
Știu,
Cred,
Voi iubi,
Nu există frică, nici îndoieli,
Doar fericire de a crea.
Sunt valuri de căderi,
Dar am puterea să mă ridic,
Și toți, cu uimire,
Văd cine pot deveni.
Ești unică,
Iubește-te pe tine însăți,
Nu lăsa vorbele rele
Să-ți întunece sufletul.
Cred,
Știu,
Vei fi mereu plină,
Doar de tine însăți,
Și îndrăgostită de viață.
Arată drumul nostru...
În mâinile tale mă topesc încet,
Tu ești lumina, eu – al nopții cer,
Îți arde inima, un foc nestins,
Iar eu, iubind, mă las cuprins.
Te caut printre umbre reci,
Aștept să-mi simți chemarea-n gând,
Dar soarta-mi scrie pași prea seci,
Și dorul arde-n tăcere blând.
Cu ochii tăi mă cauți iar,
Dar eu privesc, păstrez mister,
Întind spre tine mâini de jar,
Să aprindem stele-n cer.
E liniște
E liniște-n minte, în suflet, în viață,
Lumina străpunge sufletul,
Și mă simt a lumii creație.
Gândesc deseori ce-a fost în trecut,
Și joc în cap noi scenarii,
E fără sens, deși înțeleg,
Că trecutul e neschimbabil.
E liniște, doar tot mă frământ,
În suflet eu sunt o mare,
Ce trece furtunile tremurând,
Că voi îneca corăbii.
Cred
Știu,
Cred,
Voi iubi,
Nu există frică, nici îndoieli,
Doar fericire de a crea.
Sunt valuri de căderi,
Dar am puterea să mă ridic,
Și toți, cu uimire,
Văd cine pot deveni.
Ești unică,
Iubește-te pe tine însăți,
Nu lăsa vorbele rele
Să-ți întunece sufletul.
Cred,
Știu,
Vei fi mereu plină,
Doar de tine însăți,
Și îndrăgostită de viață.
Arată drumul nostru...
În mâinile tale mă topesc încet,
Tu ești lumina, eu – al nopții cer,
Îți arde inima, un foc nestins,
Iar eu, iubind, mă las cuprins.
Te caut printre umbre reci,
Aștept să-mi simți chemarea-n gând,
Dar soarta-mi scrie pași prea seci,
Și dorul arde-n tăcere blând.
Cu ochii tăi mă cauți iar,
Dar eu privesc, păstrez mister,
Întind spre tine mâini de jar,
Să aprindem stele-n cer.
E liniște
E liniște-n minte, în suflet, în viață,
Lumina străpunge sufletul,
Și mă simt a lumii creație.
Gândesc deseori ce-a fost în trecut,
Și joc în cap noi scenarii,
E fără sens, deși înțeleg,
Că trecutul e neschimbabil.
E liniște, doar tot mă frământ,
În suflet eu sunt o mare,
Ce trece furtunile tremurând,
Că voi îneca corăbii.