Însă iubirea

am îndepărtat toate culorile complementare din viața mea

trăiesc numai în alb și negru

ascetic

în tonuri de gri

nici nu-ți  închipui câte nuanțe ascunde acest amestec auster

câte emoții îți poate trezi monocromul  speranței

neutru dureros al  zilelor care trec

albul murdar al cerului

înserările dușmănoase ca niște maree de plumb

femeile  îmbrăcate în negru

și totuși cât echilibru

n-ai să mă crezi că dorm într-un pat de cremene albă

când toate stelele de pe cer devin argintii

tu apari mereu în visele mele îmbrăcată într-o rochie gri

așa cum n-ai purtat niciodată

și-arunci cu fulgere

”foarte bine, trăiește-ți  viața în alb și negru, eu nu pot!”

îmi zici și dispari pe o scară descrescătoare a luminii

într-o lume a umbrelor

acolo unde clapele albe și negre ale pianului răscolesc liniștea inimii..

.

Din volumul „Alb și negru”, aflat în lucru

diminețile din viața mea sunt ca niște femei somnoroase

lascive

îmbrăcate sumar

în derivă

de-aceea mi-e greu să asist la zvârcolirea frivolă a nopțiilor înjunghiate în zori

pe altarele zilei

și prelungesc  vraja

refuzând ispita înșelătoare-a luminii

cât să-mi trag sufletul adormit la umbra gândului

nu sunt încă pregătit să înfrunt stihiile dimineții

traficul infernal

fețele posomorâte ale trecătorilor

primejdiile care pândesc la tot pasul

n-am fost niciodată pregătit să intru în coliziune directă cu viața

să-mi asum riscurile

nici nu știu dacă a existat cineva atât de nebun

am așteptat mereu să răsară Soarele deasupra dimineților mele

înveninate de spaime

înainte de a lua în piept cerul cu inima…

nu cred c-aș mai putea trăi altă viață

pe lângă aceasta

mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta

de exemplu

m-aș rătăci aproape sigur prin tine

aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău

m-aș pierde printre aisbergurile  inimii

nici măcar n-aș încerca să-ți calc prin fața gândului

de teama  stihiilor carnivore ale minții

a monștrilor adormiți

nu știi niciodată ce entități  în stare vegetativă poți  trezi

lupii hămesiți  ai dragostei de pildă

meduzele otrăvitoare ale urii

bancurile  terifiante de piranha

ucigașii speranței

în viața mea nu mai există asemenea pericole

iminente

încă mai pot trăi liniștit la umbra palmierilor nemuritori ai resemnării

resuscitându-mi amintirile încremenite în timp

mângâindu-mi  creaturile inconștientului

afectate iremediabil de Alzheimer

nu mai am prea multe conexiuni cu propria-mi viață

ce-i drept

iar alte conexiuni din afară

cu alte vieți

par imposibile

devin pe zi ce trece din ce în ce mai senin și mai albastru…

Nu-mi cere să-mi calc pe inimă. Nu-ți pot deschide din nou sufletul

din carapacea tristeții.

Mai lasă-mă un an să-mi oblojesc rănile

mi-ar fi imposibil acum să te privesc în ochi cu mintea limpede,

există încă prea mult sânge la locul faptei

și prea multă confuzie.

Încearcă să înțelegi că dragostea mea e în stare de șoc

sub perfuzie,

probabil că n-o să-mi mai revin niciodată,

copilul nostru se va naște orfan într-o zi de duminică,

tu nu vei accepta să-i tai cordonul ombilical cu care s-a sufocat în timpul travaliului

și nu te va putea obliga nimeni.

Îl vei ține în viață doar ca să-mi amintești ce s-a ales din dragostea noastră,

oamenii vor întoarce capetele după noi siderați

nu vezi în fiecare zi o femeie trăgând după dânsa placenta cu pruncul înăuntru...

.

Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru

Apocalipsa biblică pare o poveste pentru copii

un fel de Divina Comedie a lui Dante Aligheri

implicând doar sufletele

într-o viață de apoi

dar adevărata Apocalipsă este trăită de noi, barbarii tehnologici,

astăzi

de la căldura înspăimântătoare și seceta cunplită

la topirea ghețarilor

de la inversarea polilor magnetici ai Pământului

la frecvența tot mai mare a dezastrelor

într-o lume a amenințărilor și războaielor nucleare

a foametei

a disperării

chipul lui Putin se suprapune peste chipul Satanei

acoperindu-l...

 Cineva îmi spunea că viața mea depinde de astre,

de constelațiile  Sistemului nostru Solar,

de  trecerea Soarelui în traiectoria sa ecliptică

peste cele douăsprezece câmpuri energetice al Cosmosului,

denumite zodii,

că ziua în care te naști se va afla sub influența unei planete din cele douăsprezece,

corepondente unui an, care are la rându-i douăsprezece luni,

și că această planetă în conjuncție cu Soarele îți determină inexorabil destinul

de pildă, dacă ești născut între martie și aprilie, în zodia berbecului, patronată de Marte,

vei fi un om năvalnic,

vei avea o căsătorie fericită și un renume de invidiat,

dacă te naști între aprilie și mai, sub influența lui Venus, în zodia taurului,

vei face mulți copii,

vei deveni bogat, dar poți, în egală măsură, să mori repede,

dacă vezi lumina  Soarelui între mai și iunie, sub influența lui Mercur, în zodia gemenilor,

vei fi nehotărât, dual în tot ce faci și s-ar putea să ai o moarte năprastică la o conjuncție nefericită a Soarelui cu primejdiosul Mercur,

dacă te naști între iunie și iulie, sub predicarele Lunii, în zodia racului, vei avea parte de câștiguri și perderi, precedate sau urmate de moarte,

dacă te naști între iulie și august, sub influența Soarelui, în zodia leului, vei deveni foarte puternic și vei ajunge foarte sus,

dacă vei începe să faci umbră Pământului între august și septembrie, în sfera aceluiași Mercur, în zodia fecioarei,

vei fi nefericit în dragoste,

dacă se întâmplă să vii între septembrie și octombrie, sub grațiile lui Venus, în zodia balanței, vei fi marcat de timiditate și aplecare înspre creație,

dacă deschizi ochii între octombrie și noiembrie, sub puterea lui Pluto, vei deveni extrem de îndrăzneț și ahtiat după funcții înalte,

altceva e dacă te naști între noiembrie și decembrie, guvernat de Jupiter, în zodia săgetătorului, vei avea parte de faimă și bogăție,

capricornii născuți între decembrie și ianuarie, sub influențele lui Saturn, vor fi optimiști și perseverenți,

vărsătorii născuți între ianuarie și februare, sub voia lui Uranus, vor fi leneși, dar norocoși,

iar peștii născuți între februarie și martie, sub ocrotirea planetei Neptun, vor fi firi pasionale, luptătoari desăvârșiți și cu stare,

ne spun astrologii în fiecare dimineață la știri,

problema e că uneori  influențele planetelor se suprapun,

că alteori se anulează reciproc între ele, la orice conjucție mai năbădăioasă cu Soarele

și te trezești cu destinul făcut flenduri,

zodia mea este aproape de sfârșitul anului,

iar până atunci sunt nevoit să trec prin toate zodiile cunoscute

fără să fiu influențat de niciuna,

o singură dată m-am rătăcit prin zodia gemenilor și era să mor,

Mercur retrogradase câteva grade spre jupiter

și mă prinse la mijloc…

Ce ne-am face
fără instinctul
de a ne opri….
Am fi infiniți
și cu noi durerea.
Ce ne-am face
fără dorința
de a uita…
Am fi răstigniți
și cu noi tăcerea.
Ce ne-am face
fără lacrima
din plâns…
Am fi secați
și cu noi iubirea.

Am fost trup si suflet 

Rană Și venin 

Toate au venit spre mine. 

Am amuțit. 

Am luat un zid 

L-am pus în față 

N-a mai venit

Am plecat 

Ca o noua 

Raza.

You flow through my mind like water

Sometimes it can be a turbulent flow,

Sometimes just nice and slow.

Like water you have stages,

Where your mad, then your sad,when you cry, then you laugh.

I don’t get you, i dont.

But sometimes, i cant think straight  when i dont hear your bubly vocal cords.

I dont get you, i dont.

But i feel like its just us in the whole world.

We flow, we fall, we cross each road we pass.

We never get tired of the waterblast.

You tend to pour your problems on me,

expecting to evaporate them just like warm tea.

I dont get you, i do.

I listen to every gush you have, to every little pond you have.

You flood my mind with words you say, with your problems within each day.

I dont get you, but oh how i do.

My mind when i talk to you is all blue.

All blue like the sea, until it turns black when your in missery.

I try to keep you clean, but each time there’s another plastic in your sea.

Your all soaked, from your tears you have leaked.

I try to offer a towel, but it just gets wet from your sorrows.

From your past wishes and hopes,how i wish i could just swim,

Through each of your dreams, and slowly make them appear, like a little fish swimming in the sea.

I dont get you, i dont.

But i cant help but admire your flows and waves, each time you slowly sway.

You flow through my mind like water,

And yet again you never seem to bother.

Pe mări învolburate, o corabie plutea,

Cu pânze sus, mândria ei se arăta.

Dar sub covertă, uneltiri și hoții,

Rodeau din ea, ca niște șobolani.

Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,

Corabia, lovită, începu să se scufunde.

Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,

Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.

Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,

Și-a văzut nava cum se duce la fund.

Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:

"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"

Și cei rămași, uniți de un dor nestins,

Au reparat corabia, cu trudă și credință.

Au aruncat hoții în mare, fără milă,

Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.

Corabia, renăscută din propria-i cenușă,

A navigat din nou, spre zări neatinse.

Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,

Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.

Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,

Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.

Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,

Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.

Încep să plâng 

Și eu ciudat 

Vreau în brațe sa te strâng 

Chiar aici la mine n pat

Încep să plâng 

Și rar o fac 

Vreau în brațe să te strâng 

Căci mi-ai pus capac

Încep să plâng

Și nu e bine 

Vreau în brațe să te strâng 

Da! chiar aici și chiar pe tine!

Încep să plâng 

Și mă topesc 

Vreau în brațe să te strâng 

Să mă mai gândesc?

Încep să plâng 

Și mă doare 

Vreau în brațe să te strâng 

De la cap până la picioare 

Pe un drum strâmt, ascuns de văluri,
Mă clatin în pași, căutând adevărul,
Fiecare clipă este o luptă aprinsă,
Iar visurile mele se fac scrum pe marginea lumii.

Căci întunericul mă cuprinde cu dorințe neîmplinite,
Visez un rai pierdut, dar realitatea mă trage în jos,
Sufletul meu se zbate într-o mare de contradicții,
Și mă întreb: oare am greșit că am ales să trăiesc?

Împovărat de răni neînțelese, mă răstignesc singur,
Cu fiecare pas, plătesc prețul unei iluzii,
Lupt pentru ceva ce nu pot înțelege,
Însă credința mă ține în viață, chiar dacă mă rănește.

Întrebările sunt frânghii ce mă țin captiv,
De ce am fost născut să port această povară?
Căci în fiecare suferință, în fiecare lacrimă,
Găsesc o parte din mine care încă speră,
Chiar dacă tot ce iubesc dispare în zori.