Toamna din mine

Cerul e atât de albastru
încât mă doare să-l privesc -
o seninătate care nu-mi seamănă,
în timp ce eu, pe dedesubt,
ruginesc încet, frumos,
ca frunzele care știu să cadă cu grație.

Soarele încă mă mângâie pe obraz,
blând, ca o promisiune ținută pe jumătate,
și eu îl las,
așa cum lași pe cineva să te atingă
fără să te cunoască.

Toamna se simte altfel
când porți singurătatea în piept
ca pe o a doua inimă,
una tăcută, care bate doar pentru ea.
Atunci vezi cum pleacă păsările
și înțelegi că nu tu ai rămas -
ci ele au știut să plece.

Viața încetinește,
liniștea se așează peste mine
ca o pânză fină,
și rămân doar eu,
închisă în infinitul meu de gânduri,
cu emoții atât de multe
încât nu-ncap în cuvinte,
stârnite de cei pe care îi iubesc
și care mă privesc
fără să vadă până unde sunt...

Delicată ca lumina de septembrie
și complicată ca umbrele ei lungi.
Sunt frumoasă în felul în care e frumoasă toamna -
cu o tristețe care nu strică nimic,
ci doar adâncește.

Și zilele vesele, și cele triste
îmi șoptesc același adevăr:
oricât de mulți oameni m-ar înconjura,
oricât de iubită aș fi,
sunt singură -
o femeie făcută din nuanțe
pe care nimeni nu le vede pe toate,
pierdută cu grație,
printre frunzele ruginii.


Category: Love poems

All author's poems: NicOnic poezii.online Toamna din mine

Date of posting: 16 September

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~3 min.

Views: 318

Log in and comment!

Other poems by the author

Imi amintesc

Era o vreme când așteptam octombrie
ca pe o scrisoare de la cineva drag.
Deschideam fereastra dimineața
doar ca să trag în piept
mirosul acela de ploaie rece,
de pământ ud și frunze lipite de caldarâm.

Iubeam cerul căzut jos, de plumb,
care nu-mi cerea să fiu veselă.
Iubeam cum lumea se strângea în ea însăși,
cum orașul își trăgea gulerul pe urechi
și felinarele se aprindeau mai devreme,
parcă doar pentru mine.

Mi se părea că tristețea aceea blândă
era, de fapt, o odihnă:
singurul anotimp care nu se grăbea,
care mă lăsa să tac
și să fiu, pur și simplu, acolo.

Nu s-a pierdut nimic.
Ploaia încă știe drumul spre fereastra mea.
Am să ies într-o seară, fără umbrelă,
să respir adânc.
Poate că toamna
mă va recunoaște prima.

More ...

Ziua în care am murit

În ziua în care am murit
nu a sunat niciun clopot.
Soarele a răsărit la fel,
cafeaua s-a răcit la fel,
doar eu am rămas în urmă,
ca o haină uitată pe un scaun.

Am murit încet, pe dinăuntru,
cu fiecare cuvânt înghițit,
cu fiecare „sunt bine” spus
cu buzele altcuiva.
M-am învățat să tac
până când tăcerea a început
să vorbească în locul meu.

Las în urmă o fată care râdea
fără să ceară voie,
care știa cum îi sună numele
rostit de cineva drag.
O las acolo, în fotografii,
și nu mai știu drumul înapoi spre ea.

Acum sunt între,
nici ce am fost, nici ce voi fi,
o crisalidă care nu știe
dacă dinăuntru va ieși lumina
sau mai mult întuneric.
Nu știu ce vine.
Știu doar că doare schimbarea
ca un pantof prea strâmt.

Singurătatea mea are ziduri moi,
mă afund în ea ca într-o apă
care nu e nici rece, nici caldă,
doar adâncă.
Mintea mea, odată casă,
a devenit un labirint
cu ușile încuiate pe dinăuntru.
Eu țin cheile,
dar nu-mi mai amintesc la ce folosesc.

Totuși,
în colțul cel mai ascuns din mine
ceva încă așteaptă.
O lumină, oricât de mică.
O mână pe umăr.
Cineva care să-mi spună
„te văd, chiar și așa,
mai ales așa”.

Poate că ziua în care am murit
nu e un sfârșit,
ci doar noaptea dinaintea
unei dimineți pe care încă n-o văd.
Și eu, cea care a rămas,
încă ascult după pașii ei.

More ...

Culorile copilariei

Îmi amintesc un cer

care nu se oprea deasupra casei,

ci cobora până la genunchi

și mă lua în brațe.

Cerul acesta avea un albastru pe care nu l-am mai găsit nicăieri,

nici în mări, nici în ochii celor pe care i-am iubit,

un albastru crud, ca laptele de dimineață,

pe care îl beam cu privirea până mă îmbătam de lumină.

Infinitul locuia atunci la capătul uliței.

Știam exact unde e: după salcâmul bătrân,

acolo unde praful se făcea aur

și drumul își pierdea numele.

Nu am ajuns niciodată până la el

Dar nici nu era nevoie.

Îmi era de ajuns să știu că există.

Eram mică și totul avea o alta insemnatate:

Un mac era o inimă smulsă din pământ.

O păpușă de cârpă purta în ea toate tainele unei mame.

O panglică pierdută era o tragedie,

iar o cireașă coaptă, o sărbătoare

pentru care pământul își îmbrăca hainele de duminică.

Zilele erau lungi ca niște râuri

în care intram desculță dimineața

și ieșeam abia la apus,

cu părul ud de soare

și cu sufletul plin până la buze.

Acum timpul curge prin mine ca nisipul printr-o mână obosită...

Mă grăbesc spre lucruri care nu mă așteaptă.

Privesc cerul doar ca să văd dacă plouă.

Și nu mai am răbdare,

nici măcar atât cât îți trebuie

ca să întorci capul

spre fetița care stă în urma mea,

în rochița ei cu buline,

ținând în palme, ca pe o pasăre rănită,

toată culoarea pe care am pierdut-o.

 

More ...

Spune-mi

Spune-mi, ce culoare are părul tău
atunci când vântul te mângâie -
eu zic că are culoarea dimineților noastre,
când te trezești lângă mine
și nu te grăbești să pleci,
pentru că nicăieri nu e mai bine ca aici.

Spune-mi, cum cad fulgii de zăpadă
atunci când lângă tine
este doar cartea neterminată,
începută demult, de pe vremea în care erai doar tu?
Eu știu cum: blând și domol,
pentru că nu mai citești singur.
Sunt semnul de carte
pe care l-ai lăsat nevăzut între pagini
și pe care nu-l mai scoți nici atunci când o citești.

Nu am nevoie de răspunsuri.
Le știu deja
din felul în care îmi rostești numele
ca pe o certitudine,
din mâna ta care o găsește pe a mea
fără să o caute,
din liniștea noastră
care nu e goală,
ci plină de tot ce nu mai trebuie spus.

Sunt frumoasă în ochii tăi
și mică în brațele tale,
și tu mă iei întreagă,
cu toamnele și primăverile mele,
cu toate culorile
pe care doar tu le vezi dimineața.

Tu ești anotimpul meu de rezervă,
cel în care înfloresc
chiar și atunci când ninge cu soare
sau plouă senin.

Așa că nu-mi spune nimic.
Rămâi.
Terminăm cartea împreună.

More ...

Despre astazi

Despre astazi

Port prezentul ca pe o rochie

croită după trupul meu de acum,

nu după cel de ieri,
nici după cel pe care alții l-au visat pentru mine.

Îi cunosc fiecare cusătură:
aici am iertat, aici am tăcut,
aici am înțeles că tandrețea
e o formă de curaj.

Seara, când lumina cade pieziș peste tot,
văd cum umbrele prind contur,
cum fiecare rană își găsește un nume
și fiecare nume, un loc unde să se odihnească.

Nu aștept viitorul la fereastră.
Îl chem încet, pe nume,
cu vocea care a prins putere,
iar el vine fără teamă,
pentru că știe că îl pot primi.

Astăzi este vorba despre mâna care nu mai tremură,
privirea care nu mai cere voie,
iubirea care nu se mai teme,
somnul care vrea să fie dormit.

More ...

Nenatural

Am învățat să-mi port pe dinăuntru
tot ce ar vrea să iasă la lumină,
să pun un lacăt pe fiecare gând
și cheia s-o arunc într-o fântână.
Ce simt ascund, sau poate uit anume,
mă fac că nu mai știu ce doare,
îmi spun domol povești cu voci străine
și-ncerc să cred în ele — spre uitare.
Ce am de spus rămâne nerostit,
cuvinte înghițite la o masă,
tăcerea mea a devenit un fel
de-a fi in casa fără a fi acasă.
Și chiar și ce iubesc - iubesc distant,
cu mâinile ținute lângă trup,
de teamă că, de le-aș ridica spre tine,
ar da pe față tot ce-n mine-astup.
Așa trăiesc acum, întors pe dos:
ca râul care urcă lin spre munte,
ca ploaia care se întoarce-n cer,
nenatural, ca nu cumva să te inunde.

More ...

Poems in the same category

Călătoare în poezie

Când lumea tace și se pierde, eu scriu și totul prinde glas 

Mă-mbrac în versuri ca-n armură, cu ele trec prin orice ceas, 

Sunt rătăcita-n rime simple, mă regăsesc în ce-am rostit 

Și-n fiecare poezie e-un colț din mine ce-a plâns și a zâmbit.

 

Nu sunt o taină de pătruns, ci-un joc de soare și furtuni 

Mă ascund des în cuvinte și râd mereu printre minuni, 

Am învăţat că viaţa doare când ești respins de ce iubești 

...Și strângi în palme clipa toată, chiar și cu lacrimi te hrănești...

 

Eu nu mă tem de cine sunt, nici de ce pare imposibil 

Că-n mine arde-un dor de viață ce se ridică invincibil 

Cu fiecare zâmbet dat, îmi fac lumea mai bună 

Și-n ochii celor ce-i iubesc, mă regăsesc blândă... senină.

 

Sunt uneori copil cu vise, alteori vânt fără oprire 

Dar nu mă pierd ci mă ridic, din orice umbră de rătăcire, 

Chiar și căzând, pășesc spre mine, cu pași tăcuți dar hotărâți 

Și-nvăt că marile dureri nasc oameni calzi, nu amărâţi.

 

Azi nu mai fug de dorul meu, ci-l pun în strofe și-l rostesc 

Mă-mbrac în rime și culoare, că doar aşa mă odihnesc, 

Nu port vreo mască, nici nu lupt, să fiu pe placul cuiva

Eu sunt un suflet ce iubește și scrie tot ce simte inima.

 

Călătorind prin poezie, eu mă intorc mereu la mine 

Și fiecare vers răzbate-o flacără ce nu se ține, 

Și chiar de nimeni nu mă prinde, rămân cu zborul meu opac 

Să fiu misterul care râde și zboară liber, fără leac.

More ...

Parcă și ceru-i mai clar

Parcă și ceru-i mai clar când îmi zâmbești,

Și vântul parcă-mi știe numele pe buze,

În ochii tăi mă pierd ca-n alte povești

Unde iubirea nu cunoaște scuze.

 

Te port în sânge ca pe-o rugă vie,

Ca pe un cântec care nu mai tace,

În tine timpul uită să mai fie,

Și lumea pare simplă când te face.

 

Când mâna ta îmi caută tăcerea,

Îmi scrii pe piele versuri fără glas,

Iar cerul își deschide larg vederea

Să ne privească îndrăgostiți fără glas.

 

Dacă iubirea e o mare frântă,

Atunci eu sunt corabia ta-n derivă,

Cu tine orice rană-mi pare sfântă,

Și orice noapte pare mai naivă.

 

Parcă și ceru-i mai clar când ești aproape,

Și stelele se-aprind doar pentru noi,

Iar dragostea, în mii de alte șoapte,

Îmi spune simplu: „Iubirea nu e veșnică-n doi.”

More ...

Respirația iubirii noastre

 

Te iubesc în ritm de respirație,

Inspir iubindu-te,

Expir iubindu-te!

Dragostea mea este respirându-te pe tine,

Tu inspirându-mă pe mine,

Noi respirând împreună iubindu-ne!

Respirația iubirii noastre nu încetează vreodată,

Moartea nu știe și nici nu poate să ne oprească,

Hristos ne ține de mână,

Noi respirăm veșnicia prinsă-n cunună!

Dragostea mea este respirându-te pe tine,

Tu inspirându-mă pe mine,

Noi respirând împreună iubindu-ne!

(7 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

More ...

Un asfințit cu Thalassa

O lacrimă se prelinge pe obrazul ei

Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.

În bărbie-i tremură gropițe băltite

De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.

Un ocean de atâta adânc şi mister

Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd

Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,

Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,

Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.

Dincolo de lume, din lume retras

Sunt doar o epavă,

Iar tu asfințit,

Un doi în impas,

De neregăsit.

More ...

Amintire

 

Pe aripile vântului,

Ca frunzele-n toamnă, de timp și doruri ispitiți.

Cândva ne legănam în raze, în zori de zi îmbrățișați,

Acum doar amintirea ne-a rămas.

 

Odată, cuvinte de prisos,

Priviri și gesturi , neîntrerupți.

Râuri ce curg, iar apele nu se mai întorc acasă,

Și ce-a fost cândva o flacără, acum cenușă și uitare.

 

Cum să uit acele seri,stelele vegheau și somnul,

Când luna ne păzea sărutul și timpul părea Domnul.

Acum, în locul acelui pat, distanță și recul,

O înstrăinare rece, un zid.

 

Iubire pierdută ,pagini dintr-o carte smulsă

Povestea s-a oprit, finalul un suspin, în vânturi cufundate.

Am căutat în mii de stele, sfinxul îngâmfat,

Scânteia ce-a unit și iarã n-a vorbit.

 

În adieri de vânt și picături de ploaie ,

În licăriri  de soare, te caut evadare,

Povară ce o port, un vis frumos ce-a fost,

Acum o amintire ,în zborul unui idiot.

More ...

Prinde-mă

Am căzut adând

În curenții durerii

Care mă poartă prin fundul oceanului

Întunecat și rece.

 

Sângele mi se răcește în vene

Eu mă scufund tot mai adânc

În apa înghețată și

Plină de necunoscut.

 

Hainele și corpul îmi sunt ude,

Apa unindu-le ușor,

Șoptindu-mi ușor un dulce adevăr

Chiar și atunci când mor...

 

Nu mai pot ieși la suprafață

Chiar daca sunt aproape.

Nu mai am voința de a mă ridica

Iar corpul tot mai în jos se scufundă.

 

Nu mai rezist

Așa că întind mâna 

sperând că mă va prinde cineva

Dprindu-mi ca tu sa fii acela.

 

Vreau să te aud spinând

"Prinde-mă și nu-mi da drumul

Ține-mă strâns și cât mai aproape

Sau dă-mi drumul pentru o eternitate".

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍