Otrăvuri

Simt cum mi se usucă întreg corpul

Cum mi se răcește sângele în vene

Cum mă învăluie un întuneric și îmi pierd scopul

Cum joacă gânduri negre în tot felul de scene

Și aș tipa până aș răgușii, dar prefer să mă sufoc

Că de-aș vorbii n-ar înțelege nimeni ce parafrazez

Ar zice că-s nebună, psihopată, să-mi dau foc

Că doar eu pot durerea să-mi poetizez

Și îl simt iar, sentimentul de gol în piept

Cum mi-e sufletul străpuns de-un baltag, încet

Cum întunericul e al inimii adept

Iar tot ce aș mai putea rostii-i un scâncet de îngheț

Alerg și-ncerc să fug din iadul ăsta

Dar nu cunosc nimic altceva în afară de el

Și mă-ntorc la ce mi-e “acasă” căci altundeva n-aș rezista

Iar în capul meu răsună același cântec “ vesel ”…

Și mă asurzește, mă rănește, zdrobește oasele din mine

Sunt doar un sac de lacrimi, frustrare… acumulare

Lupta sângerie dintre suflet și gândire n-o să se termine

Până nu-mi opresc eu sângele din circulare

Prima dată când mi-ai dat mesaj

L-am deschis parcă era miraj

Mi-ai plăcut de la început

Când nu-mi erai deloc cunoscut

Apoi ca într-un vals lent , pas cu pas

Lumea amuțea și doar tu aveai glas

Ochii mei îți căutau privirea

Căci doar ei îmi puteau vedea strălucirea

Prima dată când mi-ai dat mesaj

Inima mea a făcut cu tine un colaj

De sentimente adunate aderent

Și doar prezența ta îmi era tratament

Și-am început să ne iubim ca focul pe pământ

Tot mai tare cu fiecare cuvânt

Nici unul n-a știut ce avea să fie în viitor

Nici că copacul din Eden v-a fi înfloritor

Te-ai luat și ai plecat cu iubire cu tot

Să te uit încerc dar tot nu pot

Amnezic ești în iubire

Încă mai aștept și o privire

Ce am trăit noi a fost un fel de rai

Parcă doar ieri al meu erai

Cu pumnii în lacrimi încă te aștept

Că ai plecat în grabă mi-e greu să accept

Vreau doar prin vis să ști

Că te caut ca-n povești

Să-ți spun că eu încă te aștept

Să-mi alini durerea ce o simt în piept

Te aștept să-mi spui din nou un te iubesc

Aș vrea să pot să-ți mai vorbesc

Că mă lupt să te las în amintiri de dor

Dar nu mă pot opri să te ador

Chiar de știu că nu te vei întoarce

Te tot chem în visele mele prin șoapte

Urlând că eu încă te aștept la mine

Căci doar inima ta mai poate să mă aline

Te-am întâlnit ca pe-o poveste

Un vis curat de dor ce mă lovește

Atingerea ta caldă m-a făcut din nou să sper

Că viața mea are iarăși mister

Cu tine râdeam tare ca un copil

Totul părea ca un glob cristalizat fragil

În ochii tăi senini găseam alin

Iar în brațele tale mari un drum divin.

Mi-ai fost balsam pe buze greu

Și un foc aprins în gândul meu,

Dar focul dintre noi se stinse repede

Lăsând în spate doar nopțile secrete…

Am strâns puternic secundele în palme

Săruturi dulci si inimile noastre calme

Ai fost ca un vis, ai fost furtună,

Mi-ai fost și soare cald, și un noapte bună.

Nu știu ce-ai făcut, dar m-ai atins

Ai aprins un “ceva” ce-l credeam stins

Doar cu un zâmbet într-o noapte târzie

Parcă în mine totul a prins iarăși magie

Mă întreb uneori dacă și tu ai simțit

Dacă și ție ți-a plăcut când m-ai privit

O scânteie și chiar de încă nu-i să ardă foc

Să știi că și-o clipă e de ajuns să știu că pot

Că defapt n-a fost tot pur întâmplător

Și că ăsta nu-i doar un gând mai trecător

O scânteie nu vine să ardă tot

Ci pur si simplu să-ți arate că ai loc

Pentru o clipă m-ai făcut să mă simt vie

N-a fost doar o fantezie, a fost o pură analogie

Și dacă și în tine a vibrat la fel de tare

Eu mai stau în sala de așteptare

Around the start of two thousand four,

A fragile girl, so young, unsure,

Almost eighteen, yet far away,

In white she stood, on wedding day.

Her “chosen one” was running late,

As always — maybe it was fate.

She knew, deep down, it’s all a mess,

But life had left her no redress.

She bore a child, she had no choice,

The world ignored her trembling voice.

Poor Iuly fell through hell’s cruel gate,

Beside a man who’d only hate.

He’d pull her hair, he’d make her bleed,

He crushed her bones with wicked greed.

The child was born, though love was gone,

Her tears kept falling, on and on.

She dreamed to run, to flee one night,

To take her child and seek the light.

But each attempt would end in pain,

With broken ribs and tears again.

For twenty years she lived in fear,

Depression whispering in her ear.

Through therapy, she tried to mend,

But pain refused to ever end.

One day, when darkness filled her head,

When every dream and hope was dead,

She walked onto the bridge so high,

And whispered soft, her last goodbye.

Beneath the green bridge’s embrace,

She sank away without a trace.

The river took her pain away,

And silence claimed her soul that day.

O conștientă degradare 

A sufletului trădare.

O erodare a propriului sine 

Plină de suspine.

O înstrăinare de lume

Si de a să putrezime.

Un destin înconjurat de de ruine.

Aflat sub furcile caudine.

O amăgitoare ruptură de ființă

Aflată în cădere și neputință.

Nu destinu-i vinovat
Nici soarta nu e vinovată
Nici ploaia rece ce-a udat
Pe caldarâm, o frunză moartă!
...
Dar frunza moartă nu acuză
Vântul ce-a smuls-o din ram,
Și a izbit-o-apoi în geam
Să cadă pe caldarâm
La mijlocul aspru de drum,
S-o calce roțile trecând
Strivind nervurile pe rând,
Și moare singură, tăcută,
Frunza de cireș căzută
Și nimeni nu va întreba,
De frunza moartă ce visa
Dormind și smulsă de pe ram
De vântul ce-a izbit-o-n geam.
...
O frunză moartă și atât
Printre atâtea frunze moarte,
Supusă unui destin mut.
Și viața merge mei departe!

Nu cu sicriul m-a chemat,
Ci cu lumină stinsă-n prag
O fată palidă de veac,
Cu pas domol și zâmbet drag.

Avea cunună din uitări
Și voal țesut din seri târzii,
Iar ochii-i, două adâncimi,
Plângeau cu liniștea pustii.

— Te-aștept de mult, mi-a spus încet,
Din clipa-n care te-ai născut,
Ți-am fost umbră la fiecare pas,
Și visul tău necunoscut.

Atunci am înțeles că viața

Nu e decât un drum spre ea,
Că toate dorurile mele
Îi poartă numele-n ascuns, cumva.

Ne-am logodit sub cer de toamnă,
Cu clopot mut și vânt și preot,
Iar stelele, bătrâne moașe,
Ne-au binecuvântat pe loc.

Mi-a pus pe mână-un inel rece,
Făurit din timp zdrobit,
Și mi-a jurat iubire veșnică
Cu glas de secol răstignit.

— Nu-ți voi lua ce-ai fost, iubite,
Ci doar ce-ai obosit să fii;
Te scap de tine, de durere,
De doruri care nu mai știi.

Mi-am lăsat trupul ca pe-o haină
La margini de pământ amar,
Iar sufletul mi-a fost luat
Ca un copil spre-un alt hotar.

Acum dorm în brațele ei reci,
Dar nu-i un somn fără de vis:
E pacea celor care-n viață
Au ars prea mult, prea interzis.

Și dacă-n lume mai rămâne
Un suspin din ce-am fost eu,
Să știi: nu moartea m-a ucis,
Ci m-a iubit prea greu.

A fost o zi de neuitat,

Din clipa din care am aflat

Că ai rămas fără răbdare..

Dar și putin fără suflare.

Durerea ți s-a agravat,

Și tu asta ascundeai,

Încercând să pari mai tare,

Știind că și pe noi ne doare...

Observam cum te stingeai,

Și lacrimi noaptea îmi curgeau,

Sufletul înțelegând

Că tu, bunicule, te duci.

Însă eu tot mă rugam

Să mai rămâi, să nu ne lași,

Fiindcă asta ne umplea

Orice gol ce mai era.

Dar pe noapte ți a ajuns

Și ai putut sa lași deoparte

Orice dulce amintire

Ai avut până in iulie.

Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.

Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.

Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...

Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...

Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!

Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.

Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.

Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...

Au trecut aproape doi ani

Doi ani de când zaci acolo sub pământ

Nici nu te mai simt,însă tristețe îmi emani

mereu când îți pun lumânări pe mormânt.

Mi-e așa dor de tine

Nici nu știu când trece timpul

Trece,trece și te alungă departe de mine

Așa cu el trece și anotimpul…

Nu s-a mai schimbat nimic pe-aici

Totul e la fel,doar vieți normale

Eu încă port dor de ale tale îmbrățișări

și de saluturile noastre speciale.

N-am să te mint… chiar îmi lipsești

Chiar aș vrea să te mai văd în forma ta originală

Te văd doar prin poze vechi

Chiar și așa n-am nici șansa ocazională.

Sper că ești bine acolo oriunde te aflii

Sper că nu ți-e frig la mâine

Că n-am să pot a le încălzi

N-am să pot a le atinge

Fiindcă tu nu te mai întorci,tu nu mai vii…