Otrăvuri
Când apun stelele ea îmi vorbește
Printre lacrimi de suspine îi las glas
Știu…, îi zic în șoaptă să n-audă nimeni
Nu mă pot ascunde , căci sunt de sticlă
Prin ochii ei , îi strălucește fața …
Îmi zâmbește dar cu lacrimi
Știe ce mă apasă , nu pot să i mint ochii
Căci doar ei îi pot spune de săgeata
Ce-mi străpunge sufletul în noapte
Și de fumul sumbru ce mă îneacă
Luna e roșie și arzătoare căci
Prin vene curge-un sânge otrăvit
Ce-mi îmbată abisul făcut franjuri
De-un cuțit subtil ce-mi stă la gât
Otrava ruinand tot ce am simțit vreodată
Категория: Стихи о смерти
Все стихи автора: Preda Loredana Gabriela
#tristete #moarte #adio
Дата публикации: 24 августа 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 589
Стихи из этой категории
Nu știu
Și să te simt, și să te miros,
Să-ți pot atinge firele de păr, să le gust,
Și să-ți ling urechile și obrajii,
Să-ți sărut pleoapele și sprâncenele,
Să pot simți pasta ta de dinți în respirația mea
Și să nu te mai las din priviri, să fii a mea și numai a mea.
Mort, asta sunt.
Ca un mort mă bălăngănesc, ca drogat iți visez atingeri de ceață și ca dement îmi închipui căldura-ți pe fruntea mea oarbă și învălurită.
Și ce lucru...da...ce lucru; de m-ai săruta și toate s-ar preschimba-n eternul iubirii mele, praful ar fi tot iar materia nimic, aș distruge-o cu simpla privire și iarba ar crește din venele-mi, sângele ar da viață și sudoarea lumină.
Am nevoie de timp, de un moment de răgaz și lipsă de sufocări, doar de aerul tău delirant și pielea-ți să ți-o mușc.
Negru....negru? Doar asta pot gândi când te văd, când te miros si când gândesc imposibilul atât de apropiat de inima-mi. Nu-l pot distruge, m-ar omorî. Nu vreau să-l distrug, am murit deja. Nu vreau să-l uit, te-aș omorî. Nu pot să te las, ne-am distruge.
Suntem doi fulgi de nea într-o mare de copii cartonate,
De kitschuri,
De mizilicuri,
Iar noi ne otrăvim cu singura trăire inedită, vie, palpabilă în metafizic și dincolo de infinitate,
Cu gânduri din inferiorități, în plebe; doi necunoscuți frați, soți, amanți, iubiți, două părți ale aceluiași suflet, aceleiași ființe, pe veci dezbinate de nimicul vieții materiale.
Nu mai pot plânge, lacrimile mi-au secat, au fost înghețate în pământ și s-au cristalizat
În piept, în ură și nimicnicie, în goluri de micegai și puroi ce mi se ridică ușor pe șiră.
Curge ca la urma lacrimi
Curge, ka la urma lacrimi.
Plec,adica sufletul imi pleaca.
Pling, sufletul imi plinge.
Singe, inima se-neka.
Gind, in ginduri viata trece.
Plin, sufletul mii plin de dor.
Dor, mii dor de tine mama.
Ascund, nu vreau sa te ranesc, si mor.
Mor, din viata moare.
Despart,ma despart de viata.
Moarte, nu ma lua moarte.
Mii, greu dar nu arat pe fata
.
Alung, de ce te mai alung.
Doar esti, mereu esti tu cu mine.
Moarte,esti moarte umbra mea.
Legat,ma tii legat de tine.
Cer, spre cer ma duce gindul.
Ma duc, adica sufletul se duce.
Si-adorm, durerea o adorm din mine.
Traiesc, dar am mormint si cruce.
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Când o să plec
Doar cadru mă mai ține
Mâinile-ncleștate, asta îmi aparține
Ploaie, se scurge din mine tot
Biletul spre sfârșit, un zgomot
Căci o să plec curând
Amintiri privind zărind
Grăbește-te, dacă-ai vrea să mă vezi
Dar tu nu-n cerca să mă salvezi
Nu spun când …sau cum
N-ai prea vrea să ști oricum
Trupul mie de piatră, cad în jos
Dar sufletu’ -i sticlos
Un singur gol ramas
Primavara-n suflet sau doar printre noi?
Un simplu anotimp,cuprins de nenumarate ploi.
Un rau de lacrimi reci,scurgandu-se-n trecut,
O singura alinare,sa-mi fie de temut.
Cat de fragil si tandru,este un simplu om,
Trecator prin lume,dar cu sufletul gol.
Transformand realitatea, intr-un vis lucid
Rasunand din rasputeri,urletul neauzit.
De ce lasam uitarea,pierduta printre vai ?
Dar si nepasarea,scurgandu-se intre noi.
Prea multa rautate,durere si suspin,
Pentru o viata rece,cu un necunoscut destin.
Un sir lung de ganduri,despre viata toata
O alinare calda,tinandu-ma strans de speranta.
Dar ce sens au toate framantarile interioare?
Daca la final,moartea are rezolvare.
Nu știu
Și să te simt, și să te miros,
Să-ți pot atinge firele de păr, să le gust,
Și să-ți ling urechile și obrajii,
Să-ți sărut pleoapele și sprâncenele,
Să pot simți pasta ta de dinți în respirația mea
Și să nu te mai las din priviri, să fii a mea și numai a mea.
Mort, asta sunt.
Ca un mort mă bălăngănesc, ca drogat iți visez atingeri de ceață și ca dement îmi închipui căldura-ți pe fruntea mea oarbă și învălurită.
Și ce lucru...da...ce lucru; de m-ai săruta și toate s-ar preschimba-n eternul iubirii mele, praful ar fi tot iar materia nimic, aș distruge-o cu simpla privire și iarba ar crește din venele-mi, sângele ar da viață și sudoarea lumină.
Am nevoie de timp, de un moment de răgaz și lipsă de sufocări, doar de aerul tău delirant și pielea-ți să ți-o mușc.
Negru....negru? Doar asta pot gândi când te văd, când te miros si când gândesc imposibilul atât de apropiat de inima-mi. Nu-l pot distruge, m-ar omorî. Nu vreau să-l distrug, am murit deja. Nu vreau să-l uit, te-aș omorî. Nu pot să te las, ne-am distruge.
Suntem doi fulgi de nea într-o mare de copii cartonate,
De kitschuri,
De mizilicuri,
Iar noi ne otrăvim cu singura trăire inedită, vie, palpabilă în metafizic și dincolo de infinitate,
Cu gânduri din inferiorități, în plebe; doi necunoscuți frați, soți, amanți, iubiți, două părți ale aceluiași suflet, aceleiași ființe, pe veci dezbinate de nimicul vieții materiale.
Nu mai pot plânge, lacrimile mi-au secat, au fost înghețate în pământ și s-au cristalizat
În piept, în ură și nimicnicie, în goluri de micegai și puroi ce mi se ridică ușor pe șiră.
Curge ca la urma lacrimi
Curge, ka la urma lacrimi.
Plec,adica sufletul imi pleaca.
Pling, sufletul imi plinge.
Singe, inima se-neka.
Gind, in ginduri viata trece.
Plin, sufletul mii plin de dor.
Dor, mii dor de tine mama.
Ascund, nu vreau sa te ranesc, si mor.
Mor, din viata moare.
Despart,ma despart de viata.
Moarte, nu ma lua moarte.
Mii, greu dar nu arat pe fata
.
Alung, de ce te mai alung.
Doar esti, mereu esti tu cu mine.
Moarte,esti moarte umbra mea.
Legat,ma tii legat de tine.
Cer, spre cer ma duce gindul.
Ma duc, adica sufletul se duce.
Si-adorm, durerea o adorm din mine.
Traiesc, dar am mormint si cruce.
În trecerea mea
Eu sunt în trecere prin lume,
Nu-mi amintesc de unde vin,
Rup pașii mei, mă las de lume,
Și merg desculță, fără chin.
Eu sunt o clipă printre voi,
Îmi scutur sufletul prin vise,
Sunt vântul blând printre nevoi,
În cartea mea de doruri scrise.
Eu sunt pe chipul mamei blânde,
Fără de școală și de rost,
Și-ajung la Dumnezeu oriunde
Când iau iubire drept adăpost.
Merg braț la braț cu-al timpului mers,
Și iert de-am rătăcit cărare,
De-am pus o umbră-n univers,
Pe vreun destin sau pe o floare.
Eu am venit pe drumul greu,
În lumea asta zbuciumată,
Și par că duc un vis mereu,
Dar nimeni nu mă mai așteaptă.
Scriu vorba simplă, cum mi-e dat,
Cu mâini ce vin din lut curat,
Sub unghii port pământ bogat,
Dar inima, mi-e de păcat.
Eu sunt o trecătoare-n zi,
E drumul aspru, nu-i de mine,
Căci merg desculță printre spini,
Cu sufletul… senin din mine.
Când o să plec
Doar cadru mă mai ține
Mâinile-ncleștate, asta îmi aparține
Ploaie, se scurge din mine tot
Biletul spre sfârșit, un zgomot
Căci o să plec curând
Amintiri privind zărind
Grăbește-te, dacă-ai vrea să mă vezi
Dar tu nu-n cerca să mă salvezi
Nu spun când …sau cum
N-ai prea vrea să ști oricum
Trupul mie de piatră, cad în jos
Dar sufletu’ -i sticlos
Un singur gol ramas
Primavara-n suflet sau doar printre noi?
Un simplu anotimp,cuprins de nenumarate ploi.
Un rau de lacrimi reci,scurgandu-se-n trecut,
O singura alinare,sa-mi fie de temut.
Cat de fragil si tandru,este un simplu om,
Trecator prin lume,dar cu sufletul gol.
Transformand realitatea, intr-un vis lucid
Rasunand din rasputeri,urletul neauzit.
De ce lasam uitarea,pierduta printre vai ?
Dar si nepasarea,scurgandu-se intre noi.
Prea multa rautate,durere si suspin,
Pentru o viata rece,cu un necunoscut destin.
Un sir lung de ganduri,despre viata toata
O alinare calda,tinandu-ma strans de speranta.
Dar ce sens au toate framantarile interioare?
Daca la final,moartea are rezolvare.
Другие стихотворения автора
Cât ne mai prefacem
“Te iubesc” n-am mai auzit să zică nimeni de mult
E cică despre timp ce-i scump și cult
Între ziduri îi auzi cum strigă înjură, da’ se roagă
Că atunci când tac nu-i nimeni să-i mai înțeleagă
Mă complac în situația de-a fii ca ei
Să nu-mi doresc cumva mai mult e un obicei
Și când luăm cina în familie la masă
Tactu’ deschide gura să arunce cu noroi în casă
Mâncarea-i destulă da’ sufletul piere de foame
Și primești iubire doar în grame
Că prețu’ e vital când nu-i nimeni să te ajute
Zilele pline de soare-s deja trecute
Ne prefacem că ne plăcem și ne zâmbim
Și când ușa-i trasă pe la spate ne vorbim
Mințim că ne e bine și când ne merge rău
Și ascunzi faptu’ că bărbată-tu e un “fătălău”
Că-ți cumpără flori doar când te înșală
Și abia atunci realizează cât ești de specială
Tu îi ierți tot să nu fie copii fără un părinte
Da ști că numai până mâine-i “cuminte”
Femeia-i “târfă” că doar te manipulează
Că-i vina fetei că moșu’ ăla o violează
Te minte te împinge îți i-a la rând toți nervii
Și apoi te i-a în brațe te bate pe spate si zice să-ți revii
Când îi vede pe doi ținându-se de mână
Ști că pe unu din ei l-ar arunca în fântână
Gen familia “perfectă” îi aia tradițională
Relația dintre doi e o punte tridimensională
Și abia atunci când e mult prea târziu
Când îți cade lumea în cap și capacu la sicriu
Abia atunci realizezi cât ești de prost
Că ai vorbit și aruncat cu ură fără rost
Pentru că ai fost tu prea frustrat și complexat
Că te-ai simțit prea atacat
Și într-un final n-ai demonstrat nimic
Și ai rămas singur fără niciun amic
Nici unu din noi nu suntem fără de păcate
Și orgoliile ce se rup sunt nejustificate
Ne ducem dracu cu tot cu religie
Căci toată viața noastră-i defapt o simplă regie
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
Te-aș blestema
Amintiri private, cu uși închise 🚪
Dragoste cum vezi numai în vise 🪄
Suflete pereche după o noapte împreună 🫂
Dar ne-am mințit înainte ca soarele să apună 🌅
Diluez dorul cu alcool, tăcerea eu o beau 🍾
Doua pahare… la al treilea te văd mereu 🍷
Mă sufoc, dar încerc să nu disper ☄️
Parfumul tău ca un blestem pe piept apasă fără aer 💨
Strig un suflet rece, în inimă e doar gol 🫙
Mă sting ușor , mă dor și cuvintele pe rol 🎭
Zi după zi, număr zile-n șoaptă 👄
E de parcă nu te-aș fi iubit vreodată 💔
Cum te-am iubit, nici tu, nici în altă lume
Nu vei găsi, … nici în flăcări nici în spume 🔥🌊
A mai trecut o zi, dar rana nu-i închisă 🔐
În caz că ți se face dor, las ușa deschisă 🔓
Cât te-am iubit, ai să înțelegi cândva ⏳
Că ai plecat, sper că nu vei regreta 🚬
Visele cu tine mă mai liniștesc 🥀
Te-aș blestema… dar încă te iubesc ❤️🩹
Până când moartea ne v-a despărții
De în ochi te-aș fi privit , de-ar fi fost lacrimi amare
Dulce dragoste scrisă între două inimi pare
De teamă să mi te duci ar cădea și un soare
Ca stelele stinse printre gânduri și fețe pale
De atâta dor focul să nu te ardă
Căci pentru tine mi-aș fi rupt din suflet
De răni ai ști că inima nu iartă
Sărutul nostru mare în apus de violet
De ar fi să te iubesc o fac până la moarte
Mi-aș tăia aripi , mi-aș fi strivit și vise
De n-ar fi fost viața să ne desparte
Acolo unde inimile , una în alta se lovise
Iar când plouă să ști, îs a mele lacrimi ude
Ca să fii fericit , tre’ să ștergi din amintiri
În genunchi căzută în ecouri surde
Târându-ți numele prin mănăstiri
Căci dacă sufletele noastre se potrivesc
Chiar de ar fi de tot acoperit
Un loc acolo de-ar fi am să-l găsesc
Unde iubirea noastră încă n-a murit.
Ea
Îmi e dor de iubirea ei pe sufletul meu
Parca tot ce simt acum e un clișeu
Ea era acolo mereu
Pentru mine ca un trofeu
Poate n am apreciat destul
Și mi-a pasat doar ce spun restul
Acum, când nu mai e aici
Nu mai văd nimic decât inamici
In jurul meu , totul era despre ea
Și parca lumea a devenit rea
De când a plecat , nu știu
Nu mai pot nici sa scriu
Parcă cuvintele mele au amuțit
Limba mi-a fost tăiată cu un cuțit
As da orice sa se întoarcă înapoi
Și sa pot iubi pentru ea mai apoi
Cum mă simt
Mă simt ca un ghimpe în picior
Goală și învechită în interior
Mă simt ca una singură pe lume
Făcută cioburi fără nume
Mă simt ca ultima picătură din pahar
În ziua nunți nedoritul dar
Mă simt uitată-n întuneric
Închisă vie in sufletul cadaveric
Mă simt ca un lucifer
Urât de lume și durere ofer
Mă simt ca o culoare ștearsă
O pictură aruncată și arsă
Mă simt înfiptă de-un cuțit la spate
Ca florile rupte în vază uscate
Mă simt strâns apucată de gât
Ca un biet copil amărât
Mă simt de tot orfană
Ca o regină fără coroană
Mă simt ca o moarte
Lumea fuge de mine departe…
Mă simt …cum mă simt …
Cât ne mai prefacem
“Te iubesc” n-am mai auzit să zică nimeni de mult
E cică despre timp ce-i scump și cult
Între ziduri îi auzi cum strigă înjură, da’ se roagă
Că atunci când tac nu-i nimeni să-i mai înțeleagă
Mă complac în situația de-a fii ca ei
Să nu-mi doresc cumva mai mult e un obicei
Și când luăm cina în familie la masă
Tactu’ deschide gura să arunce cu noroi în casă
Mâncarea-i destulă da’ sufletul piere de foame
Și primești iubire doar în grame
Că prețu’ e vital când nu-i nimeni să te ajute
Zilele pline de soare-s deja trecute
Ne prefacem că ne plăcem și ne zâmbim
Și când ușa-i trasă pe la spate ne vorbim
Mințim că ne e bine și când ne merge rău
Și ascunzi faptu’ că bărbată-tu e un “fătălău”
Că-ți cumpără flori doar când te înșală
Și abia atunci realizează cât ești de specială
Tu îi ierți tot să nu fie copii fără un părinte
Da ști că numai până mâine-i “cuminte”
Femeia-i “târfă” că doar te manipulează
Că-i vina fetei că moșu’ ăla o violează
Te minte te împinge îți i-a la rând toți nervii
Și apoi te i-a în brațe te bate pe spate si zice să-ți revii
Când îi vede pe doi ținându-se de mână
Ști că pe unu din ei l-ar arunca în fântână
Gen familia “perfectă” îi aia tradițională
Relația dintre doi e o punte tridimensională
Și abia atunci când e mult prea târziu
Când îți cade lumea în cap și capacu la sicriu
Abia atunci realizezi cât ești de prost
Că ai vorbit și aruncat cu ură fără rost
Pentru că ai fost tu prea frustrat și complexat
Că te-ai simțit prea atacat
Și într-un final n-ai demonstrat nimic
Și ai rămas singur fără niciun amic
Nici unu din noi nu suntem fără de păcate
Și orgoliile ce se rup sunt nejustificate
Ne ducem dracu cu tot cu religie
Căci toată viața noastră-i defapt o simplă regie
Te-aș mai fi iubit
Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc
M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc
Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit
Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit
Timpul doare și mie nu-mi mai trece
De dragoste-s frântă înghețată rece
Nicăieri nu-i ca la tine, acasă
Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă
Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești
Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești
Că ai fost al meu iubit
Pentru mine atunci cel mai potrivit
Hainele tale încă le mai țin
Să te chem mă tot abțin
Iubeam la tine tot , nu ști cât doare
Tu te mai gândești la mine oare ?
Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut
Ți-aș fi cerut încă un sărut
Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată
Te-aș mai fi iubit măcar odată
Te-aș blestema
Amintiri private, cu uși închise 🚪
Dragoste cum vezi numai în vise 🪄
Suflete pereche după o noapte împreună 🫂
Dar ne-am mințit înainte ca soarele să apună 🌅
Diluez dorul cu alcool, tăcerea eu o beau 🍾
Doua pahare… la al treilea te văd mereu 🍷
Mă sufoc, dar încerc să nu disper ☄️
Parfumul tău ca un blestem pe piept apasă fără aer 💨
Strig un suflet rece, în inimă e doar gol 🫙
Mă sting ușor , mă dor și cuvintele pe rol 🎭
Zi după zi, număr zile-n șoaptă 👄
E de parcă nu te-aș fi iubit vreodată 💔
Cum te-am iubit, nici tu, nici în altă lume
Nu vei găsi, … nici în flăcări nici în spume 🔥🌊
A mai trecut o zi, dar rana nu-i închisă 🔐
În caz că ți se face dor, las ușa deschisă 🔓
Cât te-am iubit, ai să înțelegi cândva ⏳
Că ai plecat, sper că nu vei regreta 🚬
Visele cu tine mă mai liniștesc 🥀
Te-aș blestema… dar încă te iubesc ❤️🩹
Până când moartea ne v-a despărții
De în ochi te-aș fi privit , de-ar fi fost lacrimi amare
Dulce dragoste scrisă între două inimi pare
De teamă să mi te duci ar cădea și un soare
Ca stelele stinse printre gânduri și fețe pale
De atâta dor focul să nu te ardă
Căci pentru tine mi-aș fi rupt din suflet
De răni ai ști că inima nu iartă
Sărutul nostru mare în apus de violet
De ar fi să te iubesc o fac până la moarte
Mi-aș tăia aripi , mi-aș fi strivit și vise
De n-ar fi fost viața să ne desparte
Acolo unde inimile , una în alta se lovise
Iar când plouă să ști, îs a mele lacrimi ude
Ca să fii fericit , tre’ să ștergi din amintiri
În genunchi căzută în ecouri surde
Târându-ți numele prin mănăstiri
Căci dacă sufletele noastre se potrivesc
Chiar de ar fi de tot acoperit
Un loc acolo de-ar fi am să-l găsesc
Unde iubirea noastră încă n-a murit.
Ea
Îmi e dor de iubirea ei pe sufletul meu
Parca tot ce simt acum e un clișeu
Ea era acolo mereu
Pentru mine ca un trofeu
Poate n am apreciat destul
Și mi-a pasat doar ce spun restul
Acum, când nu mai e aici
Nu mai văd nimic decât inamici
In jurul meu , totul era despre ea
Și parca lumea a devenit rea
De când a plecat , nu știu
Nu mai pot nici sa scriu
Parcă cuvintele mele au amuțit
Limba mi-a fost tăiată cu un cuțit
As da orice sa se întoarcă înapoi
Și sa pot iubi pentru ea mai apoi
Cum mă simt
Mă simt ca un ghimpe în picior
Goală și învechită în interior
Mă simt ca una singură pe lume
Făcută cioburi fără nume
Mă simt ca ultima picătură din pahar
În ziua nunți nedoritul dar
Mă simt uitată-n întuneric
Închisă vie in sufletul cadaveric
Mă simt ca un lucifer
Urât de lume și durere ofer
Mă simt ca o culoare ștearsă
O pictură aruncată și arsă
Mă simt înfiptă de-un cuțit la spate
Ca florile rupte în vază uscate
Mă simt strâns apucată de gât
Ca un biet copil amărât
Mă simt de tot orfană
Ca o regină fără coroană
Mă simt ca o moarte
Lumea fuge de mine departe…
Mă simt …cum mă simt …