Cât de greu
Albastrul de la apus
Ne-a adus un moment în plus
Pe când al tău supra apus
Ne-a dus zâmbetul în sus
Cât de greu a fost să-i cer
Inimii sa plece în cer
Să se întoarcă cu al meu tată
Cu lacrima deja uscată
Prin sicrie am umblat
Prin cimitire am strigat
Al meu tată mort sa vie
Să-i dedic o poezie
Să-i arat cu amănunt
Casa în care m a crescut
Să-i prezint al lui fecior
Ginerele și un nepot.
Poems in the same category
Etern In Inima Mea
Tată, piatra noastră de sprijin, stâlpul care nu s-a frânt niciodată sub povara vieții.
Ultimele tale cuvinte au fost pentru mine o binecuvântare sfântă,
o ultimă rază de lumină înainte ca cerul să se întunece.
Mi-ai spus „Succes la școală”, ca și cum, în ultima ta suflare, nu ți-ai purtat propria durere,
ci ai ridicat-o pe a mea, oferindu-mi aripile de care aveam nevoie pentru a zbura.
Te-ai dus, dar ecoul vocii tale vibrează în fiecare colț al sufletului meu. Te văd în stelele care ard în noapte,
în vântul care-mi mângâie obrazul când mă pierd în gânduri, în bătăile inimii mele, care par să-ți rostească numele în tăcere.
Ai fost diamantul nostru dur, strălucitor, veșnic. Și acum, sub greutatea pierderii, îți promit că nu mă voi sfărâma.
Voi fi noua piatră a familiei, voi căra moștenirea ta cu mândrie, Și în fiecare pas pe care-l fac,
te voi simți alături, ca o umbră blândă care mă veghează.
Nu te plâng ca pe o plecare, ci te slăvesc ca pe o renaștere în inimile noastre.
Odihnește-te, tată, sub cerul care va păstra mereu amintirea ta.
Iar eu, copilul căruia i-ai încredințat ultimele tale cuvinte,
voi transforma acele șoapte în forță,
pentru că, prin mine, tu vei trăi pentru totdeauna.
Eliberare
Mi-e greu să suflu-n lumânare,
Căci sufletul îmi este istovit,
Și nu mai simt pământul sub picioare,
Ci levitez pe-un vis neîmplinit.
Lumina galbenă sălășluiește în odaie,
Și simt că dorm cu Luna-n pat,
Pustiul ei îmi curge-n păr șuvoaie,
În ceara lumânării aproape-s îngropat.
În sfeșnic parcă mi-i întreaga viață,
Fitilul ars e aidoma ce-am trăit,
Și simt mucarnița în fiecare dimineață,
Cum se preschimbă-n moartea cu chipul ceruit.
Mi-e pâlpâirea rece și într-un tremurat,
O aripă de înger ușor o întremează,
Zăresc o siluetă cu ochiul meu uscat,
Cum stinge lumânarea și mă eliberează.
Haide
E ca-ntr-o noapte când sari gardul,
Ești aproape de țintă,
la fel e și ogarul...
Haide!
E ca pe mare când vezi țărmul,
Ești singurel pe plută,
putrezit de-o săptămână...
Haide!
E chiar mai simplu, mai ușor,
Ca atunci când ești în zbor,
și strigi tare: ,,eu azi nu mor!"
Haide!
E aproape, e ca o pretinsă sete,
Bei din sticlă și pășești pe alee,
și de la lumină-ți iei la revedere,
Haide!
E ca o călătorie lungă și pustie,
Nu te teme, căci eu sunt lângă tine,
și vei ajunge să-ți fie mult mai bine,
Haide!
...
Nu sunt eu sau m-am păcălit?
Pe marginea de lemn e greu să rezist,
poate că nu, sigur e-un vis!
,,Haide!"
Dar acum se aude mai tare?
Nu, nu, sigur doar mi se pare,
Și drumul până jos parc-a devenit mai mare...
,,Haide!"
Și dacă totuși ajung unde-mi zice?
Pe o pajiște arsă în funingine...
sau parcă a zis că acolo mereu ninge?
,,Haide!"
Sunt la fel de aproape să cad acum pe spate,
Și sigur nu-i la fel de departe,
dar nu mai renunț... speranțe deșarte!
,,Haide!"
Închid ochii și n-aud mai nimic,
Cad printre nori de praf înroșit,
e ca un sentiment ce m-a părăsit...
...
E altfel când te vezi deasupra,
Să simți că și soarele-i de fapt tot una,
până ce-am simțit zdravăn căzătura...
,,Haide!"
Acum nu mai visez,
E un fel de gol fără miez,
și mă cheamă ca să-l urmez...
,,..."
Nu se mai repetă, nu-mi zâmbește,
E ca atunci când prinzi un pește,
și pescarul sigur nu mai zăbovește...
Să fim împreună din nou...
La căpătâiul tău,bărbate
Ore n șir nenumărate
Vegheam nopți și zile,
Rătăcindu mi mințile
Te zvărcoleai în așternut,
Răzbit de cancerul temut,
Istovit de a i ține piept,
Domnul meu,cel bun și drept.
Te căzneai din răsputeri,
Să nu mi divulgi căt suferi,
Ștergeai lacrima în taină
Și o pitulai sub haină .
Zâmbeai din colțul gurii,
Sfidănd chinul tumorii.
Eu îți plângeam de milă,
Rugăciuni rosteam, umilă.
Și te ai stins pe inserat;
Urlă marea,clopotele bat..
Eu mă târăsc prin amintiri
Pustie n simțuri și trăiri .
Ce rost am eu,fără tine,
Să te urmez ar fi mai bine?..
Sa fim împreună din nou,
Mă bântuie al tău ecou;
Mă ntind in patul răvășit
Să mi aștept al meu sfârșit ..
Etern In Inima Mea
Tată, piatra noastră de sprijin, stâlpul care nu s-a frânt niciodată sub povara vieții.
Ultimele tale cuvinte au fost pentru mine o binecuvântare sfântă,
o ultimă rază de lumină înainte ca cerul să se întunece.
Mi-ai spus „Succes la școală”, ca și cum, în ultima ta suflare, nu ți-ai purtat propria durere,
ci ai ridicat-o pe a mea, oferindu-mi aripile de care aveam nevoie pentru a zbura.
Te-ai dus, dar ecoul vocii tale vibrează în fiecare colț al sufletului meu. Te văd în stelele care ard în noapte,
în vântul care-mi mângâie obrazul când mă pierd în gânduri, în bătăile inimii mele, care par să-ți rostească numele în tăcere.
Ai fost diamantul nostru dur, strălucitor, veșnic. Și acum, sub greutatea pierderii, îți promit că nu mă voi sfărâma.
Voi fi noua piatră a familiei, voi căra moștenirea ta cu mândrie, Și în fiecare pas pe care-l fac,
te voi simți alături, ca o umbră blândă care mă veghează.
Nu te plâng ca pe o plecare, ci te slăvesc ca pe o renaștere în inimile noastre.
Odihnește-te, tată, sub cerul care va păstra mereu amintirea ta.
Iar eu, copilul căruia i-ai încredințat ultimele tale cuvinte,
voi transforma acele șoapte în forță,
pentru că, prin mine, tu vei trăi pentru totdeauna.
Eliberare
Mi-e greu să suflu-n lumânare,
Căci sufletul îmi este istovit,
Și nu mai simt pământul sub picioare,
Ci levitez pe-un vis neîmplinit.
Lumina galbenă sălășluiește în odaie,
Și simt că dorm cu Luna-n pat,
Pustiul ei îmi curge-n păr șuvoaie,
În ceara lumânării aproape-s îngropat.
În sfeșnic parcă mi-i întreaga viață,
Fitilul ars e aidoma ce-am trăit,
Și simt mucarnița în fiecare dimineață,
Cum se preschimbă-n moartea cu chipul ceruit.
Mi-e pâlpâirea rece și într-un tremurat,
O aripă de înger ușor o întremează,
Zăresc o siluetă cu ochiul meu uscat,
Cum stinge lumânarea și mă eliberează.
Haide
E ca-ntr-o noapte când sari gardul,
Ești aproape de țintă,
la fel e și ogarul...
Haide!
E ca pe mare când vezi țărmul,
Ești singurel pe plută,
putrezit de-o săptămână...
Haide!
E chiar mai simplu, mai ușor,
Ca atunci când ești în zbor,
și strigi tare: ,,eu azi nu mor!"
Haide!
E aproape, e ca o pretinsă sete,
Bei din sticlă și pășești pe alee,
și de la lumină-ți iei la revedere,
Haide!
E ca o călătorie lungă și pustie,
Nu te teme, căci eu sunt lângă tine,
și vei ajunge să-ți fie mult mai bine,
Haide!
...
Nu sunt eu sau m-am păcălit?
Pe marginea de lemn e greu să rezist,
poate că nu, sigur e-un vis!
,,Haide!"
Dar acum se aude mai tare?
Nu, nu, sigur doar mi se pare,
Și drumul până jos parc-a devenit mai mare...
,,Haide!"
Și dacă totuși ajung unde-mi zice?
Pe o pajiște arsă în funingine...
sau parcă a zis că acolo mereu ninge?
,,Haide!"
Sunt la fel de aproape să cad acum pe spate,
Și sigur nu-i la fel de departe,
dar nu mai renunț... speranțe deșarte!
,,Haide!"
Închid ochii și n-aud mai nimic,
Cad printre nori de praf înroșit,
e ca un sentiment ce m-a părăsit...
...
E altfel când te vezi deasupra,
Să simți că și soarele-i de fapt tot una,
până ce-am simțit zdravăn căzătura...
,,Haide!"
Acum nu mai visez,
E un fel de gol fără miez,
și mă cheamă ca să-l urmez...
,,..."
Nu se mai repetă, nu-mi zâmbește,
E ca atunci când prinzi un pește,
și pescarul sigur nu mai zăbovește...
Să fim împreună din nou...
La căpătâiul tău,bărbate
Ore n șir nenumărate
Vegheam nopți și zile,
Rătăcindu mi mințile
Te zvărcoleai în așternut,
Răzbit de cancerul temut,
Istovit de a i ține piept,
Domnul meu,cel bun și drept.
Te căzneai din răsputeri,
Să nu mi divulgi căt suferi,
Ștergeai lacrima în taină
Și o pitulai sub haină .
Zâmbeai din colțul gurii,
Sfidănd chinul tumorii.
Eu îți plângeam de milă,
Rugăciuni rosteam, umilă.
Și te ai stins pe inserat;
Urlă marea,clopotele bat..
Eu mă târăsc prin amintiri
Pustie n simțuri și trăiri .
Ce rost am eu,fără tine,
Să te urmez ar fi mai bine?..
Sa fim împreună din nou,
Mă bântuie al tău ecou;
Mă ntind in patul răvășit
Să mi aștept al meu sfârșit ..
Other poems by the author
De ce oare?
Lumea asta mare,
e plină de oameni puși pe picioare,
dar atunci de ce oare,
când ceri o mâna de ajutor,
cu toții fug încetișor,
dar când ai ceva de dăruit,
chiar și dusmanii parca ar fi venit
Fii puternica, femeie
Vinul stă rece pe masă din bucătărie,
Și tu,femeie,te rogi ca el din nou să vie.
Nu ești doar o păpușă ce face din lumea lui un paradis,
Pe care astăzi,cu un ultim gând și fără grijă,rapid el te-a ucis.
Părul tău negru ca întunericul noptii visătoare,
Îți mângâie ai tăi umeri mici și albi ca valurile mării,
Și stai atât de rece și umilă,parcă neînvingătoare..
Haide,ia-ți rochia ta roșie și astăzi dă-l uitării.
Nu plange,suspina și omorî speranța,
Tu dai bucăți din tine și el doar discordanța.
Pe care-adesea ți-o făcea cadou ce pe-un buchet de flori,
Iar astăzi,tu,femeie,simți tăcere și fiori.
Ștergeți,te rog,ale tale lacrimi grele și amare,
Ce pe al tău chipul îți zugrăvesc doar vătămare,
Un suflet așa cald și plin de viață,
Nu merită să fie atât de greu și izolat în gheață.
Acum,din fericire,ai scăpat la timp,
Dar viața și iubirea sunt mereu în contratimp.
Așa ca tu învață să ți drămuiești inima si mintea,
Înnoiește-ți astăzi,nu doar îmbrăcămintea.
Suflet ranit BV
Ah! atit de dor âmi e de tine.
Îmi pare rau ca team perdud.
Ai fost tu prima mea iubire .
Si vreau sa stii ,ca team iubit.
Am multe amintiri cu tine .
Care din cap nu sau perdut .
As vrea atit de mult ,sa vin la tine .
Si sati spun cit ma durut!
Dar stim ca asa ,a fost sa fie .
Si Nu putem face nimik.
Doream eu sa mai fiu cu tine .
Sa o luam dela inceput.
Cu bune si cu rele in tine .
Îmi pare bine ca ai fost .
Imi pare bine ca existi .
Sii mulțumesk lui Dumnezeu .
Ca mai apari la mine-n vis.
Dar au trecut multi ani de-a tunci,
Si stiu ca mai-e doar posibil.
Sa te mai vad eu doar aici,
Sa te mai vad la mine -n vis.
Tu vii cind vrei si pleci cind vrei ,
Dar cu tine nu ma ei!
Cuibar rotind de ape
Trasnește-n juru-mi pretutindeni.
Vuiește negrul nopți-n jur.
De zor și fără de contur
Lumina gri împingen-n pinteni.
Se-ntinde gros pe-ntreg pământul
Ca linoleum de catran,
Și zguduind acest cazan
Melasa grea o-nvarte vântul.
N-am aer dincolo de zid
Și am decis s-opresc furtuna
Aici.Acolo.Mi-e totuna,
Și-aleg ca ochii să-i deschid.
“mai mult decât”
Eu nu-mi sunt carapacea,
Nu-mi sunt cuvertura
Care poartă uzura,
Care nu-mi dă pacea
De a avea liniște.
De a-mi lăsa gândurile să se miște.
Sunt mai mult decât aspectul
Care nu și are efectul,
Decât defectul
Care nu-mi aduce respectul,
Decât imperfectul
Față de care-i invizibil intelectul.
Apar ca fiind un obiect,
Niciodată perfect,
Mereu un poem incomplet
Scris de un defect poet.
Aș vrea să mi se cunoască inteligența,
Să-mi fie vizibilă divergența.
de Beatrice Lotreanu
De ce oare?
Lumea asta mare,
e plină de oameni puși pe picioare,
dar atunci de ce oare,
când ceri o mâna de ajutor,
cu toții fug încetișor,
dar când ai ceva de dăruit,
chiar și dusmanii parca ar fi venit
Fii puternica, femeie
Vinul stă rece pe masă din bucătărie,
Și tu,femeie,te rogi ca el din nou să vie.
Nu ești doar o păpușă ce face din lumea lui un paradis,
Pe care astăzi,cu un ultim gând și fără grijă,rapid el te-a ucis.
Părul tău negru ca întunericul noptii visătoare,
Îți mângâie ai tăi umeri mici și albi ca valurile mării,
Și stai atât de rece și umilă,parcă neînvingătoare..
Haide,ia-ți rochia ta roșie și astăzi dă-l uitării.
Nu plange,suspina și omorî speranța,
Tu dai bucăți din tine și el doar discordanța.
Pe care-adesea ți-o făcea cadou ce pe-un buchet de flori,
Iar astăzi,tu,femeie,simți tăcere și fiori.
Ștergeți,te rog,ale tale lacrimi grele și amare,
Ce pe al tău chipul îți zugrăvesc doar vătămare,
Un suflet așa cald și plin de viață,
Nu merită să fie atât de greu și izolat în gheață.
Acum,din fericire,ai scăpat la timp,
Dar viața și iubirea sunt mereu în contratimp.
Așa ca tu învață să ți drămuiești inima si mintea,
Înnoiește-ți astăzi,nu doar îmbrăcămintea.
Suflet ranit BV
Ah! atit de dor âmi e de tine.
Îmi pare rau ca team perdud.
Ai fost tu prima mea iubire .
Si vreau sa stii ,ca team iubit.
Am multe amintiri cu tine .
Care din cap nu sau perdut .
As vrea atit de mult ,sa vin la tine .
Si sati spun cit ma durut!
Dar stim ca asa ,a fost sa fie .
Si Nu putem face nimik.
Doream eu sa mai fiu cu tine .
Sa o luam dela inceput.
Cu bune si cu rele in tine .
Îmi pare bine ca ai fost .
Imi pare bine ca existi .
Sii mulțumesk lui Dumnezeu .
Ca mai apari la mine-n vis.
Dar au trecut multi ani de-a tunci,
Si stiu ca mai-e doar posibil.
Sa te mai vad eu doar aici,
Sa te mai vad la mine -n vis.
Tu vii cind vrei si pleci cind vrei ,
Dar cu tine nu ma ei!
Cuibar rotind de ape
Trasnește-n juru-mi pretutindeni.
Vuiește negrul nopți-n jur.
De zor și fără de contur
Lumina gri împingen-n pinteni.
Se-ntinde gros pe-ntreg pământul
Ca linoleum de catran,
Și zguduind acest cazan
Melasa grea o-nvarte vântul.
N-am aer dincolo de zid
Și am decis s-opresc furtuna
Aici.Acolo.Mi-e totuna,
Și-aleg ca ochii să-i deschid.
“mai mult decât”
Eu nu-mi sunt carapacea,
Nu-mi sunt cuvertura
Care poartă uzura,
Care nu-mi dă pacea
De a avea liniște.
De a-mi lăsa gândurile să se miște.
Sunt mai mult decât aspectul
Care nu și are efectul,
Decât defectul
Care nu-mi aduce respectul,
Decât imperfectul
Față de care-i invizibil intelectul.
Apar ca fiind un obiect,
Niciodată perfect,
Mereu un poem incomplet
Scris de un defect poet.
Aș vrea să mi se cunoască inteligența,
Să-mi fie vizibilă divergența.
de Beatrice Lotreanu