Siluete

O siluetă. Două. Trei...

Sunt vagi, aproape nevăzute.

Poartă cununi din flori de tei,

Păreau a fi pe veci pierdute,

 

Dar nu sunt. Iată le în cer

Pe nori, pe lună așezate 

Un singur lucru ne mai cer:

Vor doar să nu fie uitate.

 

Doar trupu-i încuiat în timp,

În amintiri scânteietoare, 

Au devenit nemuritoare,

Nu simt ai bolii aspri ghimpi.

 

Acum călătoresc prin lume,

Pe mări, prin codri înverziți,

Și peste piscuri - albe spume

A munților învăluriți.

 

Veniseră la mine doar

Ca să-mi aducă un mic dar:

O floare, ce părea să fie 

"Nu mă uita" cea albăstrie.

 

Cu glasuri de privighetori

Îmi spuseră că dintre nori

Ne vor vedea în seara 'ceasta

Din asfințit și până-n zori.

 

O siluetă. Două...Toți 

Vom fi o dată siluete.

Să nu-i uităm și să trăim 

O viață fără de regrete!


Category: Poems about death

All author's poems: Silva Codrian poezii.online Siluete

Date of posting: 25 February

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1025

Log in and comment!

Other poems by the author

Floarea de colț

Sunt multe flori rebele-n lumea asta,

Dar ca floarea de colț niciuna nu-i.

Trecând prin munți, o vezi pe câte-o creastă,

Și, fără voie, n-sinea ta îți spui:

 

"Ce floare! Ce culori și ce ambiții!

Pleca-și-ar capul? Nu. Mândria sa 

N-o lasă. Ea oricând, n-orice condiții 

Va sta cu capul sus, nu-i va păsa.

 

Când în această mare de bravură 

Un picur de trufie a căzut?

Mândria ei crescu, la fel și ura,

Iar ochii minții nu au mai văzut.

 

Uitase floarea că există oameni,

Uită și de iubirea dintre flori.

Pleca-va ura-i neagră pentru sameni',

Sau va rămâne floarea printre nori?

 

More ...

Brumar

Curge apa în izvor,

Susură prin pietre,

Primii fulgi lucesc în zbor,

Arde foc în vetre.

 

Nestatornic e Brumarul:

Ninge, plouă, ninge...

Niciodată nu știi când 

Gerul se va stinge.

 

Ploaie, brumă, nea și vânt,

Orice, dar nu soare.

El este pribeag; mai rar

Dintre nori apare.

More ...

Seara

O zi s-au stins. Din nou e seară, 

Și soarele pălise iară.

Din beznă stelele răsar 

Curate, ca de chihlimbar.

 

Din nou pe cer apare Luna, 

Schimbând pe astrul ce apune,

Și se reflectă-n apa vie,

Pe suprafața-i străvezie.

More ...

Aleea trandafirilor

În parcul sub arini, lângă fântână,

Se-află a trandafirilor alee.

Florile ei, râzând îmbujorate,

Pe-oricine vor înveseli de-ndată.

 

O, tânăr cavaler, ascultă-mi vorba,

De vrei domnița ta să te iubească,

Adu-o acolo-n ceasul înserării,

Iar ea în veci nu te va da uitării.

More ...

Luceafărul

Ce tare mi-a fost frică să scriu despre Luceafăr, 

Știind că Eminescu nu poate fi-ntrecut!

Dar sufletul meu cade, iar stelele-l țin teafăr,

Mă vindecă, mi-cos totul ce trebuie cusut.

 

Iubesc culoarea-i pală, lucirea-i îngerească

Și cântul lui și-al Lunii; duiosul lor duet,

Ce-ncepe de departe, dar știu că o să crească,

Să-mi lecuiască mintea cu dulcele sonet.

 

Aștept din nou să vină și să mi arunce-o scară,

O scară incrustată cu basme și cu flori,

Bătând la geam, să mi pună, chemându-mă afară,

Coroana-i cea călită în foc de meteori.

 

Să-mi dea veșminte albe, să-mi despletească părul,

Să-mi spună o poveste zburând peste câmpii 

Și să-l privesc în ochii-i albaștri ca și cerul,

Până adorm culcată pe norii argintii.

More ...

Micuț lăcaș...

Micuț lăcaș, câtă putere ai

Asupra sufletului meu? Se știe oare?

În ochii mei ești ca un colț de Rai,

Unde nimic nu plânge și nu doare.

 

Două bucăți de piatră într-un pod

Unite sunt. Iar pe sub ele trece

Un mic pârâu din munți, cu apa rece,

Zăpezilor de sus le este rod.

 

Pe partea stângă în a ei splendoare

Pădurea verde se întinde, deasă.

Se duce mult și bine, până-n zare, 

Unde de colți stâncoși devine rasă.

 

Pe partea dreaptă este înflorita 

Câmpie, și aleea însorită.

Cu pomi micuți și flori înmiresmate,

Și grâul foșnitor, când vântul bate.

 

Da, acest simplu peisaj îmi este

Atât de drag, că n-aș putea-l descrie

Decât așa; prin poezii, prin versuri.

Acel mic pod va continua să-mi fie

 

Un adăpost tihnit pentru gândire,

Pentru visat, citit, pentru odihnă,

Un loc pentru a-mi alina privirea,

Simbolul meu al păcii și al tihnei.

 

More ...

Poems in the same category

✨ Gol de iulie

A fost o zi de neuitat,

Din clipa din care am aflat

Că ai rămas fără răbdare..

Dar și putin fără suflare.

 

Durerea ți s-a agravat,

Și tu asta ascundeai,

Încercând să pari mai tare,

Știind că și pe noi ne doare...

 

Observam cum te stingeai,

Și lacrimi noaptea îmi curgeau,

Sufletul înțelegând

Că tu, bunicule, te duci.

 

Însă eu tot mă rugam

Să mai rămâi, să nu ne lași,

Fiindcă asta ne umplea

Orice gol ce mai era.

 

Dar pe noapte ți a ajuns

Și ai putut sa lași deoparte

Orice dulce amintire

Ai avut până in iulie.

 

 

More ...

Cînd moare o ființă dragă

Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.

Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.

Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.

Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C

a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.

More ...

Bărbatul bărbaților

Acest bărbat nu minte, nu bea și nu înșeală,

Acest frumos mascul e unicul perfect,

Chiar dacă de-acum stă pe orizontală,

Este lipsit de vicii, nu are vreun defect.

 

E-ascultător și calm, stabil și fără vină,

Cu domiciliu fix din care admiră veacuri,

La nici treizeci de ani îi este viața plină

De moartea cea eternă sosită fără leacuri.

 

S-a prăpădit în grabă, dezastru prematur,

Așa cum mor comete cu cozi strălucitoare,

L-au lăsat lat femei, alcool, droguri, huzur

Iar ca pedeapsă, soața îl îngroapă în picioare.

More ...

ÎNGERII MOR

Cu aripile frânte, crescute pe umerii mei,
Limpezite în roua tăcută a zilelor de ieri,
M-am înălțat din nou spre a luminii tâmple,
Lăsând în urmă, o lume pierdută în penumbre...

Și din adâncul ființei mele, am cutezat să salt,
Să cad mereu, nemărginit, către inevitabilul înalt,
Trăind, să mor și să renasc pentru a mia oară,
Pe catafalc nevrednic, unde doar timpul zboară...

Căci frică nu mi-a fost să-nchid atâtea guri,
Cu moartea rătăcind nebună pe la colțuri,
O lume-ntreagă am ridicat, din taine și genuni,
Și-am dăruit-o, pur, într-o corolă de minuni...

Sunt îngeri vii în lumea mea clădită cu migală,
Țesută-n viu și os, cât poate fi ea de reală,
Cu bolți albastre înscrise-n stele pline,
Și cu luceferi, ce ard etern, în holdele divine...

Și dintre toate ploile căzute trist pe noi,
Cu aripi topite-n argint, din flăcări, s-au născut eroi.
Îngerii mor. Îngerii mor - tăcuți și în zadar,
Cu frunți încleștate-n cununi de stejar...

#ingerulmeu

 

More ...

Sticlă

Stau în genunchi,

E frig și mă doare.

Lumina mi se stinge

Încet, cu onoare.

 

Să-mi puneți cruce

De granit prelucrat

În sicriul meu rănit,

Să fiu îngenuncheat.

 

Să-mi turnați țărână grea,

S-o aud cum se repede

Spre sicriul meu de sticlă,

Unde luna-mi se prevede.

More ...

Pic

Pic, pic, pic.

Ține-mă încă un pic.

Pic,

Peste oase, și frumoase

Și adormite

Și pline de viermi și de surprize.

Timp,

Zile și veacuri am așteptat 

Să îmi faci inima să bată cu un pic

Mai mult, am ezitat.

Flori,

Plante cu capetele retezate,

Cu frunze mumificate,

De păianjeni, de tine.

Orori,

Am dat noroc cu un diavol

Mi-a zis să facem schimb

Ție să îți dau viața 

Și mie să-mi dea moarte, zi-mi:

Viață,

E tot ce trăiai?

Dorința,

E tot ce îți doreai?

Speranța, 

E tot ce nu aveai?

Nu pot să mai fac un pact cu tine

Când tot te are pe tine

Când tot e despre tine

Când diavolul ești tu.

Un pic, de mă chemai la dialog

Pe stâncă, pe iarbă sau pe un nor

Un pic mai dura teroarea

Un pic te mai iubeam și iară,

Trebuia să se repete, din nou

Un pic? Un pic mai mult?

Arde-mă și fă-mi oasele scrum.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍