Etern In Inima Mea
Tată, piatra noastră de sprijin, stâlpul care nu s-a frânt niciodată sub povara vieții.
Ultimele tale cuvinte au fost pentru mine o binecuvântare sfântă,
o ultimă rază de lumină înainte ca cerul să se întunece.
Mi-ai spus „Succes la școală”, ca și cum, în ultima ta suflare, nu ți-ai purtat propria durere,
ci ai ridicat-o pe a mea, oferindu-mi aripile de care aveam nevoie pentru a zbura.
Te-ai dus, dar ecoul vocii tale vibrează în fiecare colț al sufletului meu. Te văd în stelele care ard în noapte,
în vântul care-mi mângâie obrazul când mă pierd în gânduri, în bătăile inimii mele, care par să-ți rostească numele în tăcere.
Ai fost diamantul nostru dur, strălucitor, veșnic. Și acum, sub greutatea pierderii, îți promit că nu mă voi sfărâma.
Voi fi noua piatră a familiei, voi căra moștenirea ta cu mândrie, Și în fiecare pas pe care-l fac,
te voi simți alături, ca o umbră blândă care mă veghează.
Nu te plâng ca pe o plecare, ci te slăvesc ca pe o renaștere în inimile noastre.
Odihnește-te, tată, sub cerul care va păstra mereu amintirea ta.
Iar eu, copilul căruia i-ai încredințat ultimele tale cuvinte,
voi transforma acele șoapte în forță,
pentru că, prin mine, tu vei trăi pentru totdeauna.
Poems in the same category
Cerul negru
ȘI-AM PRIVIT SPRE CERUL NEGRU
ȘI SOARE C-UN PIGMENT ROȘU
PIGMENT ROȘU,ULTIMĂ PICĂTURĂ
DOAR DECĂT DE O INIMĂ BUNĂ.
NEGRUL CERUL ÎL ARE
DE LA UN PREZENT DE RĂUTATE
MOARTE NOAPTE DE NOAPTE
ÎMI CER DOAR EU ÎN ȘOAPTE
VIAȚA-MI PARE INCOLORĂ
UNII O VĂD MULTICOLORĂ,
VIAȚA SPER SĂ REVINĂ
SĂ FIE PUȚIN AMUZĂ.
INGERII MOR
Cu aripile frânte, crescute pe umerii mei,
Limpezite în roua tăcută a zilelor de ieri,
M-am înălțat din nou spre a luminii tâmple,
Lăsând în urmă, o lume pierdută în penumbre...
Și din adâncul ființei mele, am cutezat să salt,
Să cad mereu, nemărginit, către inevitabilul înalt,
Trăind, să mor și să renasc pentru a mia oară,
Pe catafalc nevrednic, unde doar timpul zboară...
Căci frică nu mi-a fost să-nchid atâtea guri,
Cu moartea rătăcind nebună pe la colțuri,
O lume-ntreagă am ridicat, din taine și genuni,
Și-am dăruit-o, pur, într-o corolă de minuni...
Sunt îngeri vii în lumea mea clădită cu migală,
Țesută-n viu și os, cât poate fi ea de reală,
Cu bolți albastre înscrise-n stele pline,
Și cu luceferi, ce ard etern, în holdele divine...
Și dintre toate ploile căzute trist pe noi,
Cu aripi topite-n argint, din flăcări, s-au născut eroi.
Îngerii mor. Îngerii mor - tăcuți și în zadar,
Cu frunți încleștate-n cununi de stejar...
#ingerulmeu
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.
Eliberarea
Vocile îți vorbesc,
Șoaptele te înnebunesc
Ele strigă neîncetat
Sari..., mori înecat.
Ești un nimeni, un nimic,
Încă de când erai un copil mic.
Vinul vorbește, vodka gândește,
Iar creierul meu încetinește
Se stinge..., durerea nu mă va mai atinge
Asta e moartea, lipsa vieții,
Unde nu te poți afla intre pereții tristeții...
tata
intro zi de toamna cand
aveam doar saрte anisori
nu stieam ca asa va fi
va рleca de рrintre noi
a рlecat taticul meu
intro groaрa intunecata
linga gard la cimitir
fara sa scoata o soaрta
mama mia zis ca tata doarme
si se va trezi curind
eu рe mama o redeam
si asteрtam langa mormint
asteрtam sa se trezeasca
sami mai sрue vorbe dulci
nimeni no sa ne desрarta
asa credeam eu рe atunci
au trecut doar noua ani
da рarca a trecut o vesnicie
nam reusit atunci
sai sрun sa mai ramie
acum el e un inger
un inger рazitor
care ma invatat de toate
si no sal uit chiar daca mor
Cerul negru
ȘI-AM PRIVIT SPRE CERUL NEGRU
ȘI SOARE C-UN PIGMENT ROȘU
PIGMENT ROȘU,ULTIMĂ PICĂTURĂ
DOAR DECĂT DE O INIMĂ BUNĂ.
NEGRUL CERUL ÎL ARE
DE LA UN PREZENT DE RĂUTATE
MOARTE NOAPTE DE NOAPTE
ÎMI CER DOAR EU ÎN ȘOAPTE
VIAȚA-MI PARE INCOLORĂ
UNII O VĂD MULTICOLORĂ,
VIAȚA SPER SĂ REVINĂ
SĂ FIE PUȚIN AMUZĂ.
INGERII MOR
Cu aripile frânte, crescute pe umerii mei,
Limpezite în roua tăcută a zilelor de ieri,
M-am înălțat din nou spre a luminii tâmple,
Lăsând în urmă, o lume pierdută în penumbre...
Și din adâncul ființei mele, am cutezat să salt,
Să cad mereu, nemărginit, către inevitabilul înalt,
Trăind, să mor și să renasc pentru a mia oară,
Pe catafalc nevrednic, unde doar timpul zboară...
Căci frică nu mi-a fost să-nchid atâtea guri,
Cu moartea rătăcind nebună pe la colțuri,
O lume-ntreagă am ridicat, din taine și genuni,
Și-am dăruit-o, pur, într-o corolă de minuni...
Sunt îngeri vii în lumea mea clădită cu migală,
Țesută-n viu și os, cât poate fi ea de reală,
Cu bolți albastre înscrise-n stele pline,
Și cu luceferi, ce ard etern, în holdele divine...
Și dintre toate ploile căzute trist pe noi,
Cu aripi topite-n argint, din flăcări, s-au născut eroi.
Îngerii mor. Îngerii mor - tăcuți și în zadar,
Cu frunți încleștate-n cununi de stejar...
#ingerulmeu
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.
Eliberarea
Vocile îți vorbesc,
Șoaptele te înnebunesc
Ele strigă neîncetat
Sari..., mori înecat.
Ești un nimeni, un nimic,
Încă de când erai un copil mic.
Vinul vorbește, vodka gândește,
Iar creierul meu încetinește
Se stinge..., durerea nu mă va mai atinge
Asta e moartea, lipsa vieții,
Unde nu te poți afla intre pereții tristeții...
tata
intro zi de toamna cand
aveam doar saрte anisori
nu stieam ca asa va fi
va рleca de рrintre noi
a рlecat taticul meu
intro groaрa intunecata
linga gard la cimitir
fara sa scoata o soaрta
mama mia zis ca tata doarme
si se va trezi curind
eu рe mama o redeam
si asteрtam langa mormint
asteрtam sa se trezeasca
sami mai sрue vorbe dulci
nimeni no sa ne desрarta
asa credeam eu рe atunci
au trecut doar noua ani
da рarca a trecut o vesnicie
nam reusit atunci
sai sрun sa mai ramie
acum el e un inger
un inger рazitor
care ma invatat de toate
si no sal uit chiar daca mor
Other poems by the author
Ce e Viața?
Mai stau și mă mai gândesc
ca și un tip vorbăreț
Ce e lumea asta întreagă
de trăim noi intregi atât de brusc?
Uneori mă gândesc daca suntem reali,
sau dacă suntem o simulare controlată
De un simplu tip ce stă la calculator
văzând cum se mișcă omuleții ăia mici.
Cred în Dumnezeu și in existența sa
dar, mă mai intreb
Cum de am apărut noi dintr-o dată?,
oamenii de știința spun
Că am apărut de la big-bang,
dar, de unde a apărut acel bang
Dacă înainte nu era nimic în galaxia noastră?
Poate sunt eu mai ciudățel,
dar mereu mă gândesc
De unde am apărut noi ca și omenire
dacă înainte nimic nu era sub stăpânire?
Dragostea Infernă
O lume, ești ca un diamant
valoroasă, luminată și tot ce iți dorești,
Mi-am găsit iubirea sufletească
deodată când am ajuns și eu pe pământ.
Mă uit la mine însumi ca și soarele spre pământ,
îmi e drag si nu mă mai pot opri
De a-mi vedea caracteristicile mele frumoase,
cu care am fost dat în carne si oase.
Viața poate fi brutală
dar așa mă înfrumusețesc eu pe mine,
Prin războaiele pe care le duc cu mine însumi
care îmi dezvoltă gândirea universala.
Sunt unic si valoros
și nimeni nu mă poate contrazice,
Altfel m-aș fi dat bătut de mult datorită greutății vieții
dar, frumusețea mea inferioară, o învinge.
Renașterea
Într-o seară plină de nuanțe
a apărut un vis plin de speranțe,
Dar, roata vieții se întoarce
ca și un câine ce mânancă oase.
Oamenii se-n bolnăvesc si mor,
cu mințile in nori.
Draga lume neprețuită,
De ce mi-ai luat lumea in spită?
Ma gandesc si mă mai uit
Tu dragă lume iubitoare,
ce ai pățit?
Ecoul
Intr-o minte stralucita
s-a adeverit lumea cea de taina,
Dar, ce mai face si lumina
cand eu ma straduiesc sa traiesc intotdeauna?
Da, viata mi-o fac eu singur,
dar de ce viata pe care am primit-o de mic fiind
este ca un soldat canibal razand?
Inteleg, viata este grea si dura,
dar eu nu as fi trebuit sa o indur.
Ma uit acum la copilul din mine
care se razbata sa iasa si sa se vindece,
Dar, cum sa se vindece
daca el niciodata nu a fost bine?
Ce e Viața?
Mai stau și mă mai gândesc
ca și un tip vorbăreț
Ce e lumea asta întreagă
de trăim noi intregi atât de brusc?
Uneori mă gândesc daca suntem reali,
sau dacă suntem o simulare controlată
De un simplu tip ce stă la calculator
văzând cum se mișcă omuleții ăia mici.
Cred în Dumnezeu și in existența sa
dar, mă mai intreb
Cum de am apărut noi dintr-o dată?,
oamenii de știința spun
Că am apărut de la big-bang,
dar, de unde a apărut acel bang
Dacă înainte nu era nimic în galaxia noastră?
Poate sunt eu mai ciudățel,
dar mereu mă gândesc
De unde am apărut noi ca și omenire
dacă înainte nimic nu era sub stăpânire?
Dragostea Infernă
O lume, ești ca un diamant
valoroasă, luminată și tot ce iți dorești,
Mi-am găsit iubirea sufletească
deodată când am ajuns și eu pe pământ.
Mă uit la mine însumi ca și soarele spre pământ,
îmi e drag si nu mă mai pot opri
De a-mi vedea caracteristicile mele frumoase,
cu care am fost dat în carne si oase.
Viața poate fi brutală
dar așa mă înfrumusețesc eu pe mine,
Prin războaiele pe care le duc cu mine însumi
care îmi dezvoltă gândirea universala.
Sunt unic si valoros
și nimeni nu mă poate contrazice,
Altfel m-aș fi dat bătut de mult datorită greutății vieții
dar, frumusețea mea inferioară, o învinge.
Renașterea
Într-o seară plină de nuanțe
a apărut un vis plin de speranțe,
Dar, roata vieții se întoarce
ca și un câine ce mânancă oase.
Oamenii se-n bolnăvesc si mor,
cu mințile in nori.
Draga lume neprețuită,
De ce mi-ai luat lumea in spită?
Ma gandesc si mă mai uit
Tu dragă lume iubitoare,
ce ai pățit?
Ecoul
Intr-o minte stralucita
s-a adeverit lumea cea de taina,
Dar, ce mai face si lumina
cand eu ma straduiesc sa traiesc intotdeauna?
Da, viata mi-o fac eu singur,
dar de ce viata pe care am primit-o de mic fiind
este ca un soldat canibal razand?
Inteleg, viata este grea si dura,
dar eu nu as fi trebuit sa o indur.
Ma uit acum la copilul din mine
care se razbata sa iasa si sa se vindece,
Dar, cum sa se vindece
daca el niciodata nu a fost bine?
Ce e Viața?
Mai stau și mă mai gândesc
ca și un tip vorbăreț
Ce e lumea asta întreagă
de trăim noi intregi atât de brusc?
Uneori mă gândesc daca suntem reali,
sau dacă suntem o simulare controlată
De un simplu tip ce stă la calculator
văzând cum se mișcă omuleții ăia mici.
Cred în Dumnezeu și in existența sa
dar, mă mai intreb
Cum de am apărut noi dintr-o dată?,
oamenii de știința spun
Că am apărut de la big-bang,
dar, de unde a apărut acel bang
Dacă înainte nu era nimic în galaxia noastră?
Poate sunt eu mai ciudățel,
dar mereu mă gândesc
De unde am apărut noi ca și omenire
dacă înainte nimic nu era sub stăpânire?
Dragostea Infernă
O lume, ești ca un diamant
valoroasă, luminată și tot ce iți dorești,
Mi-am găsit iubirea sufletească
deodată când am ajuns și eu pe pământ.
Mă uit la mine însumi ca și soarele spre pământ,
îmi e drag si nu mă mai pot opri
De a-mi vedea caracteristicile mele frumoase,
cu care am fost dat în carne si oase.
Viața poate fi brutală
dar așa mă înfrumusețesc eu pe mine,
Prin războaiele pe care le duc cu mine însumi
care îmi dezvoltă gândirea universala.
Sunt unic si valoros
și nimeni nu mă poate contrazice,
Altfel m-aș fi dat bătut de mult datorită greutății vieții
dar, frumusețea mea inferioară, o învinge.