Senectute
Sărută gura lumii cu setea unui orb,
Ce pipăie lumina prin temple abandonate,
Căci moartea croncăne ca sunetul de corb,
Şi caută de coasă la ușile-ncuiate.
Sub frunțile ridate se sapă o fântână,
Din care cerul nopții își soarbe încet răcoarea,
Iar omul bea din sine cu setea cea bătrână,
A viermilor, ce-n groapă, i-așteaptă înmormântarea.
Prin sângele din ceasuri curg ierni neterminate,
Cu turle de cenușă și clopote de lut,
Iar anii dorm sub pleoape în cearcăne umflate,
Și-n ochii șterși se pierde tot drumul străbătut.
Pe umerii lăsați, apasă mări de sare,
Și fiecare lacrimă ascunde-un continent,
Pierdut cândva de suflet prin neguri călătoare,
Ca o corabie frântă de ultimul curent.
Ne sprijinim de umbre ca orbii de bastoane,
Crezând că-n mâna noastră mai pâlpâie-un hotar,
Dar sufletul se mută cu fața spre icoane,
Și din privirea noastră se-nalță un altar.
Sub coastele bătrâne trosnesc păduri de umbre,
Cu trunchiuri de amintiri și frunze arămii,
Iar vremea trece iute cu tălpile ei sumbre,
Cărând și trup, și suflet spre zările pustii.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin ![]()
Data postării: 14 noiembrie
Timp de citire: ~2 min.
Vizualizări: 10
Alte poezii ale autorului
Poezii de dragoste
Poezii de despărţire
Poezii despre natura
Poezii de primavara
Poezii dedicate Mamei
Poezii pentru copii
Casa Părintească
Poezii pentru tata
Poezii despre animale
Poezii despre moarte
Poezii filozofice
Poezii confesive
Poezii triste
Poezii motivaționale
Proza
Colinde
Poezii comice
Poezii patriotice
Poezii de 8 Martie
Poezii de Paște
Poezii de Anul Nou
Poezii diverse
Gânduri
Dedicaţii
Felicitări
Poezii de prietenie
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 noiembrie
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 noiembrie
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 noiembrie
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 noiembrie
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 noiembrie
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 noiembrie
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 noiembrie
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 noiembrie
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 noiembrie
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.
Nuante calde
Deea
8 noiembrie
A D O RRRRR