Drumul în jos

Stăteam pe-o piatră,pe vârful unei stânci, 

Priveam trist cum soarele răsare. 

Ziceam să sar având doar răni adânci

Și-o văd pe ea,pe fata dansatoare.

Vine grațios,îmi pare că zâmbește,

Și eu rămîn pe loc încremenit.

Iar chipul ei senin mă copleșește,

Mă uit la ea și stau nedumerit.

Vroiam de ea să mă apropii,

Să o întreb cum pot să o ajut.

Ea stă cuminte,de parcă-i fata popii,

Eu vreau să sar,nimic n-am de pierdut.

Ea zboară-ncet spre mine,de parcă e o pană,

Mă ia de mînă și mă invită la un ,,dans".

Cu toate că simțeam că e capcană,

Am început să ne rotim în vals.

O muzică din cer se revărsa cu jale,

Iar eu vedeam că dansul se sfârșește.

N-am observat cînd am zburat în vale,

Iar fata sus pe deal zâmbind privește.

Stau la pământ și râd ușor ironic,

Mă gândesc la dansul ăla fermecat.

La fata ceea cu un chip iconic,

Și înțeleg că viața mea s-a terminat.

Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.

Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.

Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.

Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.

Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.

Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !

În ochii tăi s-a stins o stea,

Iar eu, orb, te caut prin scrum,

Pe buze-ți moartea tremura

Ca un blestem rostit pe drum.

Iubirea – umbră, fum, delir,

Sau poate doar un gând,

În care mori fără să știi

Că te-ai născut în gol, în vânt.

Dar spune-mi tu, ce e iubirea?

Un vis murind, o amintire?

Sau doar un zeu ce-și uită firea

Și moare-n noi de nemurire?

Simplu trecător prin viață

Stau, privesc nedumerit

N-ai iubire nici povață

De la omul ce-a murit

Zace o căprioară moartă

Pe asfaltul uscat și închis

Plânge și Mama-natură

Astăzi omul iar a învins

Zbor păsările în tandem

Una carne și alta oțel

Și împroașcă mult în aer

Un prea toxic oxigen.

Verdele frumos odată

Azi e galben, veștejit

Casele cu mama, tatǎ

Rămân un loc ruginit

Totu-n jur fără culoare

Parcă toate au ruginit

Nimic nu mai e valoare

Nici cei viu, nici ce a murit

Când apun stelele ea îmi vorbește

Printre lacrimi de suspine îi las glas

Știu…, îi zic în șoaptă să n-audă nimeni

Nu mă pot ascunde , căci sunt de sticlă

Prin ochii ei , îi strălucește fața …

Îmi zâmbește dar cu lacrimi

Știe ce mă apasă , nu pot să i mint ochii

Căci doar ei îi pot spune de săgeata

Ce-mi străpunge sufletul în noapte

Și de fumul sumbru ce mă îneacă

Luna e roșie și arzătoare căci

Prin vene curge-un sânge otrăvit

Ce-mi îmbată abisul făcut franjuri

De-un cuțit subtil ce-mi stă la gât

Otrava ruinand tot ce am simțit vreodată

Ea-i blocată-n lumea ei cea pustie

Mâinile îi sunt pătate de sânge, știe

Vocea din umbră sângerie îi vorbește

Pe tine cine te iubește ?

Gânduri diabolice o împânzesc

Inima țipând în interior lacrimi trezesc

Ghiarele morții-n înfipte și focul o slăbește

Pe tine cine te iubește ?

Cuțitele-i atacă fantezia luându-i visele

Povara bolnăvicioasă pieirii rupându-i oasele

Urletul morbidității inima-i albește

Pe tine cine te iubește ?

Trăgând de ea și rupând-o în bucăți

O aruncă-n foc și-o zării arzând, fără prejudecăți

Îl lasă rece , o privește cum se prăbușește

Pe tine cine te iubește ?

Nopțile-mi sunt amare

Sufletu’- i pătat și înghețat

Lăsându-mi chipul să zboare

Rămânând doar trupul schițat

Un tablou în negru pictat

Umbre cenușii răscolind în fundal

Un junghi în piept am gustat

Întregul trup devenind pal

Cerul prăbușit mă nimici

Zdrobindu-mi oasele , un răgnet

Strigoi în jurul meu căzând anemici

Acum durerea-i doar un sunet

Sufocându-mă în nevoia după viață

Închisă, trasă în bezna din mormânt

Corpul legat îmi e doar cu o ață

Dezgropănd găsesc doar un veșmânt

Iartă-mă că te-am iubit

Că ți-am greșit și am rămas,

Căci sunt vinovată de fiecare clipă fără tine

Poate nu a fost niciodată despre noi,

De fapt noi nici n-am existat , doar mi s-a părut

Tu adormi , nu te gândești la mine dar eu adorm, doar dacă mă gândesc la tine

Iartă-mă că nu-ți mai pasă, că-mi imaginez că vei mai fi al meu măcar odată

Iartă-mă că atunci când am căzut am așteptat să mă ridici, crezând că nu pot fără tine

Iartă-mă că te-aș fi iubit prea mult , dar timpul ne-a despărțit, e clar

Iartă-mă că mai mult decât toate aș fi vrut să-mi fi tu acasă,  că pentru totdeauna dorul o sa fie acolo.

Iartă-mă că nu mă mai iubești , că nu-ți mai pasă,

Că tot ce-a fost a fost și nu va mai fi vreodată

Noi, n-am fost predestinați să fim da’ n-am văzut

Iartă-mă că nu mai pot să te privesc că am ochii plini de dor și inima mă doare…

Iartă-mă că te-am durut că nu știu cum să-ți spun că n-am să te mai uit,

Iartă-mă că am vrut să te iubesc mai mult decât aș fi crezut că pot, dar n-am știut

Iartă-mă că nu m-am aruncat cu totu și n-am crezut mai mult în iubirea ta, că m-ai învățat să simt dar m-ai și rănit.

Iartă-mă că n-am fost tot ce tu ți-ai fi dorit, că n-am putut să mai rămân măcar un timp…

Iartă-mă căci am lăsat iubirea noastră să se piardă,

Că nu mai văd nimic cunoscut în numele tău

Căci de mult nu mai suntem suflete pereche,

Iartă-mă că n-am putut să te mai țin , că trebuia să fie un “pe curând” dar din păcate-i un ,,adio “

Iartă-mă că orice lucru bun dintre noi nu a fost făcut să dureze,

Că sunt la capătul prăpastiei dar să nu-mi apari în față căci doar prezența ta mă dă pe spate

Iartă-mă că am lăsat tăcerea să își facă loc

Între noi, acolo unde cândva răsună doar iubirea.

Iartă-mă pentru cuvintele nespuse, că nu-mi convenea vreo secundă să te văd supărat

Că iubirea noastră s-a preschimbat în fum, lăsând doar amintirea ta

Iartă-mă că te-aș fi vrut pentru totdeauna și că mi-e greu să accept ca drumurile noastre s-au separat de mult

Că te-am pierdut , că te-am avut și că încă te văd în ochii mei

Iartă-mă că nu mai sunt , că nici n am fost vreodată

A ta si tu al meu, n-am fost a nici unuia nouă doar ni s-a părut.

S-a dus și vara asta

S-a dus și iubirea ta te-ai dus și tu

S-a dus și fericirea cu tot cu ea

S-a dus tot , s-au dus și amintirile

S-a dus și soarele tău ce-mi lumina întunericul

S-a dus , s-au dus și lacrimile mele

S-a dus și dorul tău

S-a dus durerea ce-mi lua respirația

S-a dus, s-a dus și totul meu a mai rămas un gol

S-a dus și ziua asta , se duc și celelalte

S-a dus zâmbetul , se duce și durerea

S-a dus primul gând în dimineață ce era cu tine

S-a dus și sclipirea , au rămas doar doi ochi reci

S-a dus urletul de suspine

S-a dus sunetul pașilor tăi grei ce-mi făcea inima să tresară

S-a dus căldura ta ce-mi încălzea sufletul

S-a dus și tristețea

S-a dus si ultima clipă petrecută cu tine

Toate se duc , numai tu nu ai stat

Mi-aș fi dorit să fi rămas , dar ți-aș fi cerut prea mult

Mă simt ca un ghimpe în picior

Goală și învechită în interior

Mă simt ca una singură pe lume

Făcută cioburi fără nume

Mă simt ca ultima picătură din pahar

În ziua nunți nedoritul dar

Mă simt uitată-n întuneric

Închisă vie in sufletul cadaveric

Mă simt ca un lucifer

Urât de lume și durere ofer

Mă simt ca o culoare ștearsă

O pictură aruncată și arsă

Mă simt înfiptă de-un cuțit la spate

Ca florile rupte în vază uscate

Mă simt strâns apucată de gât

Ca un biet copil amărât

Mă simt de tot orfană

Ca o regină fără coroană

Mă simt ca o moarte

Lumea fuge de mine departe…

Mă simt …cum mă simt …