Procesul Ceauşeştilor
Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.
Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.
Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.
Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.
Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.
Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.
Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,
Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.
Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.
Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.
Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.
După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.
Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.
Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.
Category: The patriotic poems
All author's poems: Dorel Marin
Date of posting: 7 февраля 2023
Views: 906
Poems in the same category
1 Decembrie
Vântul călător prin lume
Cântă astăzi pentru noi
Despre tot ce-i românesc
Flutură necontenit pe culme
Tricolorul strămoșesc
Mai la sud, eternul fluviu
Curge-n laude firești
Curge-n salve de omagii
Pentru toți eroii noștri
Ostași ai țării românești
Eroi pribegi ai neamului dibace
S-au osândit la veșnicie
Ce au zidit un singur crez:
E roșu, galben și albastru
E steagul nostru românesc
Marius Ene, Polonia, 30.11.2024
Strigăt pentru țară!
Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?!
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?!
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?!
Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește,
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?!
Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?!
Cât o să mai țineți călușul la gură
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului?
Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea!
Urâți ați ajuns la chipuri și suflet,
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc,
Duhnește a cadavru societatea
Cauza? Sunteți voi!
Încetați! Încetați nedreptatea!
Dați-ne pacea și țara-napoi!
Speranta in mijlocul dezastrului social
Nu se mai pune acum
Pe primul loc iubirea
Ci banii si doar tehnologia
Cine are un iphone ,
O casa mult mai mare ,
Nici unul nu intelege
Ca distruge o valoare
Toti sunt suparati
Si plang de viata ...
Toti sunt inșirati in lumea mare
In cautarea banilor
Si intr-adevar uita de valoare
Dar cata bogatie poti sa strangi in brate
Cand langa tine nui stima si nicidecum speranta...
Cum tu te confrunti cu durerea si suferinta
Cu banii ce-ti stau in poala
Si-ti trezeste doar dorinta?
Uitam cei aia simplitate..
Luptam pentru putere si autoritate
Uitam de mila si de compasiune
Si ne uitam doar la a noastre lucruri bune
Simti si tu un miros de indiferenta?
Cu multi oameni bogati dar si saraci in apartenenta
Toti vor sa traiasca in lux si cu mare mandrie
Uitand de cei saraci si de lumea din imprejurime..
A venit timpul sa lasam mandria
Si cu siguranta sa uitam prostia
Sa stim cu totii ce inseamna modestia
Sa ne oprim o clipa ,sa zambim
Sa ne redescoperim
Si pana intr-un final sa ne iubim
Strop de lacrimi peste țară...
Astăzi casele la țară
multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.
Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.
Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.
Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.
Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…
uitate sunt de nepoți
ei pe ele nu mai zabovesc.
De prin curți florile toate
sau uscat de timp uitate
hățișul, cornuții au invadat
locul care cândva de flori era scăldat
Geamurile pusteite
trist privesc spre drum
Multe vise neîmplinite
acum au devenit un scrum.
Ici colo prin sat,
mai găsești pe la vreo poartă
câte un bătrân care așteaptă
copiii care l-au uitat.
Undeva prin sate…
casele sunt în ruine, pustii …
tinerii au plecat departe
și au uitat de termenul ” revii ”.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în daneză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Let rødvin er godt,
Let rødvin er godt,
Høstet i det sene efterår,
Mere om frosten, mere om manden,
Jeg drikker meget mere, og jeg bliver ikke fuld.
Jeg svor, at jeg aldrig ville drikke igen
Men jeg kan ikke holde mig
God vin, god jeg kan lide det,
Jeg ved ikke, hvad de vil gøre ved ham.
Sjælden æblevin
Han klatrer ind i hovedet uden en stige,
Vinesor af grønne bogier
Gør manden usynlig.
Vinen er godt og velsmagende,
Når du drikker det med en smuk mand.
Men hvis du drikker det med en grim mand,
Vinen stopper i halsen.
Dorință!
Acum în zi de sărbatoare mare,
Nedumirit îmi pun o întrebare,
Oare mai sunt români adevărați,
Și nu doar oameni împovarați?
Trăim cu toții o perioadă grea,
Cu multe lipsuri și mari nevoi,
Am vrea să știm ce-i fericirea,
Și nu doar să trăim ca vai de noi
Am vrea ca azi să-ntindem masa,
Să ne aflăm cu toții strânși acasă,
Nu doar pe telefon să-neauzim,
Cum Doamne-ajută noi rostim
Dar ceea ce eu spun e doar un vis,
Pentru că știu că cei plecați afară,
În țară, nu se mai întorc precis,
Că n-au cum să trăiască cu ocară
Familii, frații noștri și-au făcut,
Peste hotare printre străini,
Copiii lor acolo sau născut,
Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni
Nimeni nu vrea să se întoarcă,
În țara de unde cândva au plecat,
Chiar dacă nostalgia îi încearcă,
Și au în suflet un dor înstrăinat
Patriotismul începe să dispară,
Și-a noastră limbă românească,
Străini prea mulți aflați în țară,
Pe-a noastră glie strămoșească
Dar cui în astă lume îi mai pasă,
De limbă, neam, pământul sfânt,
Si doar să ai ceva de pus pe masă,
Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt
Nădejdea noastră a românilor,
Este doar la bunul Dumnezeu,
Să nu ne vindem toți străinilor,
Chiar dacă azi, ne este tare greu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
1 Decembrie
Vântul călător prin lume
Cântă astăzi pentru noi
Despre tot ce-i românesc
Flutură necontenit pe culme
Tricolorul strămoșesc
Mai la sud, eternul fluviu
Curge-n laude firești
Curge-n salve de omagii
Pentru toți eroii noștri
Ostași ai țării românești
Eroi pribegi ai neamului dibace
S-au osândit la veșnicie
Ce au zidit un singur crez:
E roșu, galben și albastru
E steagul nostru românesc
Marius Ene, Polonia, 30.11.2024
Strigăt pentru țară!
Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?!
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?!
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?!
Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește,
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?!
Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?!
Cât o să mai țineți călușul la gură
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului?
Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea!
Urâți ați ajuns la chipuri și suflet,
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc,
Duhnește a cadavru societatea
Cauza? Sunteți voi!
Încetați! Încetați nedreptatea!
Dați-ne pacea și țara-napoi!
Speranta in mijlocul dezastrului social
Nu se mai pune acum
Pe primul loc iubirea
Ci banii si doar tehnologia
Cine are un iphone ,
O casa mult mai mare ,
Nici unul nu intelege
Ca distruge o valoare
Toti sunt suparati
Si plang de viata ...
Toti sunt inșirati in lumea mare
In cautarea banilor
Si intr-adevar uita de valoare
Dar cata bogatie poti sa strangi in brate
Cand langa tine nui stima si nicidecum speranta...
Cum tu te confrunti cu durerea si suferinta
Cu banii ce-ti stau in poala
Si-ti trezeste doar dorinta?
Uitam cei aia simplitate..
Luptam pentru putere si autoritate
Uitam de mila si de compasiune
Si ne uitam doar la a noastre lucruri bune
Simti si tu un miros de indiferenta?
Cu multi oameni bogati dar si saraci in apartenenta
Toti vor sa traiasca in lux si cu mare mandrie
Uitand de cei saraci si de lumea din imprejurime..
A venit timpul sa lasam mandria
Si cu siguranta sa uitam prostia
Sa stim cu totii ce inseamna modestia
Sa ne oprim o clipa ,sa zambim
Sa ne redescoperim
Si pana intr-un final sa ne iubim
Strop de lacrimi peste țară...
Astăzi casele la țară
multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.
Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.
Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.
Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.
Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…
uitate sunt de nepoți
ei pe ele nu mai zabovesc.
De prin curți florile toate
sau uscat de timp uitate
hățișul, cornuții au invadat
locul care cândva de flori era scăldat
Geamurile pusteite
trist privesc spre drum
Multe vise neîmplinite
acum au devenit un scrum.
Ici colo prin sat,
mai găsești pe la vreo poartă
câte un bătrân care așteaptă
copiii care l-au uitat.
Undeva prin sate…
casele sunt în ruine, pustii …
tinerii au plecat departe
și au uitat de termenul ” revii ”.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în daneză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Let rødvin er godt,
Let rødvin er godt,
Høstet i det sene efterår,
Mere om frosten, mere om manden,
Jeg drikker meget mere, og jeg bliver ikke fuld.
Jeg svor, at jeg aldrig ville drikke igen
Men jeg kan ikke holde mig
God vin, god jeg kan lide det,
Jeg ved ikke, hvad de vil gøre ved ham.
Sjælden æblevin
Han klatrer ind i hovedet uden en stige,
Vinesor af grønne bogier
Gør manden usynlig.
Vinen er godt og velsmagende,
Når du drikker det med en smuk mand.
Men hvis du drikker det med en grim mand,
Vinen stopper i halsen.
Dorință!
Acum în zi de sărbatoare mare,
Nedumirit îmi pun o întrebare,
Oare mai sunt români adevărați,
Și nu doar oameni împovarați?
Trăim cu toții o perioadă grea,
Cu multe lipsuri și mari nevoi,
Am vrea să știm ce-i fericirea,
Și nu doar să trăim ca vai de noi
Am vrea ca azi să-ntindem masa,
Să ne aflăm cu toții strânși acasă,
Nu doar pe telefon să-neauzim,
Cum Doamne-ajută noi rostim
Dar ceea ce eu spun e doar un vis,
Pentru că știu că cei plecați afară,
În țară, nu se mai întorc precis,
Că n-au cum să trăiască cu ocară
Familii, frații noștri și-au făcut,
Peste hotare printre străini,
Copiii lor acolo sau născut,
Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni
Nimeni nu vrea să se întoarcă,
În țara de unde cândva au plecat,
Chiar dacă nostalgia îi încearcă,
Și au în suflet un dor înstrăinat
Patriotismul începe să dispară,
Și-a noastră limbă românească,
Străini prea mulți aflați în țară,
Pe-a noastră glie strămoșească
Dar cui în astă lume îi mai pasă,
De limbă, neam, pământul sfânt,
Si doar să ai ceva de pus pe masă,
Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt
Nădejdea noastră a românilor,
Este doar la bunul Dumnezeu,
Să nu ne vindem toți străinilor,
Chiar dacă azi, ne este tare greu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Other poems by the author
Românii luptă la Mărăşti
Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.
La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.
După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.
Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.
E lună Martie, a primăverii lună,
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna, în care păsările încep să vină.
Şi florile în grădină, să înflorească,
Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.
E luna când, se dăruieşte în dar o floare,
Pentru femei, această lună îi sărbătoare.
Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,
Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.
La doamne, domnişoare, mame şi surori,
Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.
Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,
El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!
Acum în ţară este sărăcie mare,
Acum în ţară,este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.
Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.
Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.
Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.
Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?
Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.
Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.
Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.
Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.
Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.
Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.
Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !
Acum la miezul nopţii,
Acum la miezul nopţii,
Când clopotele bat.
Domnul Isus Hristos,
El singur a înviat.
Şi a înviat din morţi,
EL pentru omenire.
EL a înviat se ştie,
Ca să ne dea de ştire.
Că a venit acum,
Din nou e pe pământ.
EL e domnul Isus,
E domnul cel răpus.
De romani şi evrei,
Pe muntele Golgota.
Pe cruce îi pus se ştie,
Să moară în agonie.
La mâini şi la picioare,
Piroaie i-au bătut.
Pe cap i-au pus cunună,
De sârmă şi de rug !
Tu îmi trezeşti dorinţe multe de amor
Şi când speranțe multe mă cuprind,
Gândul deja îmi fuge încet departe.
Visând că în braţe deja eu te prind,
Să te iubesc întreaga noapte.
Tu îmi trezeşti dorinţe multe de amor,
Pe placul meu tu eşti fără îndoială.
Şi într-un târziu eu uit de toate ce mă dor,
Şi te visez că în braţe tu îmi eşti goală.
Eu sunt îndrăgostit de aceste nopţi de toamnă,
Iar tu de mult nu mai eşti o fiinţă aşa timidă.
Eu te visez mereu în fiecare seară doamnă,
Şi focul în inimă la tine să se aprindă.
Şi am să îi fac pe plac acum iubirii tale,
Eu am să fac acum iubirea mea tot ce se poate.
Am să îţi apar iubirea mea acum în a ta cale,
Să mă cunoşti nu doar în vis, ci şi în realitate!
Nu mă mai căuta,
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Chiar dacă e să vi, tu pînă în zori.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Cu braţele pline de flori.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
La mine că să vi ,să-ţi ceri iertare.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
De – acum nu mai există împăcare.
Nu mă mai căuta ,te rog acum iubire,
Căci dragostea, adevărată ai trădat.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Căci pentru un alt bărbat tu mai lăsat.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
În tine să mai cred ca altădată.
Nu mă mai căuta ,te rog acum iubire,
Eu te-am iubit şi asta a fost odată.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Să vi să mă trezeşti, cu un dulce sărutat.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
De-acum, sărutul tău eu l-am uitat.
Românii luptă la Mărăşti
Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.
La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.
După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.
Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.
E lună Martie, a primăverii lună,
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna, în care păsările încep să vină.
Şi florile în grădină, să înflorească,
Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.
E luna când, se dăruieşte în dar o floare,
Pentru femei, această lună îi sărbătoare.
Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,
Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.
La doamne, domnişoare, mame şi surori,
Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.
Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,
El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!
Acum în ţară este sărăcie mare,
Acum în ţară,este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.
Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.
Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.
Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.
Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?
Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.
Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.
Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.
Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.
Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.
Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.
Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !
Acum la miezul nopţii,
Acum la miezul nopţii,
Când clopotele bat.
Domnul Isus Hristos,
El singur a înviat.
Şi a înviat din morţi,
EL pentru omenire.
EL a înviat se ştie,
Ca să ne dea de ştire.
Că a venit acum,
Din nou e pe pământ.
EL e domnul Isus,
E domnul cel răpus.
De romani şi evrei,
Pe muntele Golgota.
Pe cruce îi pus se ştie,
Să moară în agonie.
La mâini şi la picioare,
Piroaie i-au bătut.
Pe cap i-au pus cunună,
De sârmă şi de rug !
Tu îmi trezeşti dorinţe multe de amor
Şi când speranțe multe mă cuprind,
Gândul deja îmi fuge încet departe.
Visând că în braţe deja eu te prind,
Să te iubesc întreaga noapte.
Tu îmi trezeşti dorinţe multe de amor,
Pe placul meu tu eşti fără îndoială.
Şi într-un târziu eu uit de toate ce mă dor,
Şi te visez că în braţe tu îmi eşti goală.
Eu sunt îndrăgostit de aceste nopţi de toamnă,
Iar tu de mult nu mai eşti o fiinţă aşa timidă.
Eu te visez mereu în fiecare seară doamnă,
Şi focul în inimă la tine să se aprindă.
Şi am să îi fac pe plac acum iubirii tale,
Eu am să fac acum iubirea mea tot ce se poate.
Am să îţi apar iubirea mea acum în a ta cale,
Să mă cunoşti nu doar în vis, ci şi în realitate!
Nu mă mai căuta,
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Chiar dacă e să vi, tu pînă în zori.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Cu braţele pline de flori.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
La mine că să vi ,să-ţi ceri iertare.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
De – acum nu mai există împăcare.
Nu mă mai căuta ,te rog acum iubire,
Căci dragostea, adevărată ai trădat.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Căci pentru un alt bărbat tu mai lăsat.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
În tine să mai cred ca altădată.
Nu mă mai căuta ,te rog acum iubire,
Eu te-am iubit şi asta a fost odată.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Să vi să mă trezeşti, cu un dulce sărutat.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
De-acum, sărutul tău eu l-am uitat.