Procesul Ceauşeştilor
Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.
Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.
Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.
Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.
Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.
Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.
Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,
Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.
Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.
Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.
Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.
După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.
Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.
Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.
Categoria: Poezii patriotice
Toate poeziile autorului: Dorel Marin
Data postării: 7 februarie 2023
Vizualizări: 914
Poezii din aceiaşi categorie
MÂDRU DAC
Ești mizul de pâine curat ,
Ești izvorul cu apă zglobie
Ești argila din care olarul
Urzește ulciorul ciudat.
Ești sufletul pe are
În brazdă adâncă însămânțat
Strămoșul meu mândru DAC.
Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte
Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte,
Să aprindem cîte o lumînare, la a lor morminte.
Căci fără voia lor, au fost mitraliaţi,
Murind atunci, femei, bărbaţi, copii şi fraţi.
Nici cînd, să nu-i uităm vreodată,
Pe aceşti eroi, ce nu mor niciodată.
Prin noi trăiesc, ei luminîndu-ne cărarea,
În cinstea lor, să le aprindem lumînarea.
Să nu uităm nici cînd, acel decembrie sîngeros,
Căci pentru noi atunci, o revoluţie a fost.
Românii cu toţii, la libertate atunci ei au visat,
Dar sînge mult, în ţara noastră s-a vărsat.
Şi au murit la revoluţie şi tineri şi bătrîni,
Fiind îngropaţi atunci, unii ca nişte cîini.
În gropi comune, aruncate trupurile lor,
Să fie identificate, niciodată nu a fost uşor.
Şi li s-a dat atunci la toţi, un nume de martir,
Şi în cinstea lor, un monument este în cimitir.
Pe el e scris, cu litere de aur al lor nume,
Să nu ne uiţi, nici cînd în veci române!
Iubită țară
Un dor de casă mă apasă,
peste casa strămoșească.
Un suflet trist profund vibrează,
ca Duhul Sfânt ce-i pasă,
de țara noastră românească.
Ce-ai pățit tu scumpă țară,
că te văd atât de amară.
Oare poporul e de vină
că te privește fără milă.
Nu fii tristă țara mea,
eu sunt cu tine și voi lupta,
pentru glorie îmi voi da,
toată puterea mea.
Acum să privim cu bucurie,
cu toții către tine,
către patria noastră măreață,
iubită țară românească.
Nu există mai sfânt pe lume,
decât CREDINȚĂ și PATRIE,
pentru a noastră eternitate.
(Prof. Andrei GUȚU)
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în islandeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Létt rauðvín er gott
Létt rauðvín er gott,
Uppskera síðla hausts,
Meira um frostið, meira um manninn,
Ég drekk miklu meira og verð ekki full.
Ég sór að ég myndi aldrei drekka aftur
En ég get ekki haldið mér
Gott vín, gott mér líkar við það,
Ég veit ekki hvað þeir munu gera við hann.
Sjaldgæft eplavín
Hann klifrar upp í höfuðið án stiga,
Vinesor af grænum bogíum
Gerðu manninn ósýnilegan.
Vínið er gott og bragðgott,
Þegar þú drekkur það með myndarlegum manni.
En ef þú drekkur það með ljótum manni,
Vínið stoppar í hálsinum.
Mai poate fi iubită România?
Mai poate fi iubitã-aceastã ţarã,
Cu toate câte sunt cuprinse-n ea,
Cum o iubeau bunicii-odinioarã,
Privind-o ca pe cea mai sfântã stea?
Mai poate "românismul" fi o cinste,
El însuşi fiind privit ca un stigmat?
Mai figurãm pe-ale virtuţii liste
Cu-onoarea, care nouã ni s-a dat?
Cum poţi sã mai pretinzi integritate
Când mişunã cei lacomi şi nedrepţi?
Când se aprinde focul în cetate,
Ce linişte şi calm sã mai aştepţi?
Cei ce se ţin pe propriile picioare,
Nu lasã laşitãţii sinonim.
Dar dacã toţi fug, care mai de care,
Noi ce sã facem? Unde sã fugim?
O-aşa tendinţã, tot mai progresivã,
A maselor de culţi şi de inculţi,
Ne sugereazã o alternativã:
Sã facem şi noi ce fac cei mai mulţi.
Se afişeazã-o lume irealã,
Fãrãdelegi, în vãzul tuturor;
Şi creierul românului se spalã
Cu ştirile de la televizor!
E clar cã sunt ascunse-interese
De-a cufunda poporul în prãpãd;
Şi încercãri, din ce în ce mai dese,
De-a-nchide ochii celor care vãd!
Ce farmece bãbeşti, "de-a Babei-Dochii"
Popor creştin, cu oameni educaţi!?
Cum v-au convins sã vã închideţi ochii,
Sã nu vedeţi? Pe voi...care vedeaţi?
Cum de au reuşit sã se strecoare
Asemenea-ntuneric vinovat
Şi alte chestii manipulatoare,
De la colibã, pânã la palat?
Pe micile, pe marile ecrane,
Ni se aratã cât suntem de rãi.
Atrocitãţi, de-a dreptul inumane,
Înjurãturi, şi certuri, şi bãtãi...
Minciuna e prezentã la tot pasul
Scoţând, în faţã, oameni populari;
Şi, de la microfon, îşi drege glasul,
S-o poatã crede toţi: şi mici, şi mari!
Înfieraţii-acestei generaţii
Aruncã cu acid şi cu noroi,
Sã se urascã între dânşii, fraţii,
Sã ne scârbim, noi înşine, de noi.
Noi nu ne asumãm aşa osândã
Ci renunţãm chiar astãzi, la pãcat,
Îndepãrtând pe cel ce stã la pândã,
Cu-ntoarcere spre Cel ce ne-a creat!
Sã preţuim aceastã scumpã ţarã,
Cu câte a-nzestrat-o Dumnezeu!
Sã nu ne mai vãitãm, spre cei de-afarã,
Şi nici sã nu fugim, când dãm de greu!
Noi nu suntem nici irecuperabili
Nici prãpãdiţi, stând toatã ziua-n geam!
Sunt, printre noi, atâţia inşi capabili
Şi virtuoşi şi iubitori de neam!
Sã iasã, dar, din mintea tuturora
Aceastã aberaţie cumplitã!
Vestiţi, s-audã fratele şi sora,
CĂ ROMÂNIA POATE FI IUBITĂ!
Către fiii României
Ah, românime junã, ce-ai rãmas
Acasã, pe strãvechea noastrã glie,
Pãstreazã curãţia limbii-n glas
Şi bunul simţ din vechea Românie!
Iar floarea rar-a gândului curat
Mai seamãn-o, cât încã poţi s-o sameni!
Cã... uitã-te şi tu, cum au plecat
Ruşinea şi dreptatea dintre oameni!
Tu eşti nãdejdea celor ce trãiesc
Cu dorul ridicãrii naţiunii,
Având în inimi sânge românesc,
Jertfindu-se, cum se jertfeau strãbunii!
Perseverenţã, râvnã şi rãbdare
Sã punem astãzi, mânã de la mânã;
O ţarã, stând pe propriile-i picioare,
Nepoţilor, mãcar, sã le rãmânã!...
MÂDRU DAC
Ești mizul de pâine curat ,
Ești izvorul cu apă zglobie
Ești argila din care olarul
Urzește ulciorul ciudat.
Ești sufletul pe are
În brazdă adâncă însămânțat
Strămoșul meu mândru DAC.
Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte
Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte,
Să aprindem cîte o lumînare, la a lor morminte.
Căci fără voia lor, au fost mitraliaţi,
Murind atunci, femei, bărbaţi, copii şi fraţi.
Nici cînd, să nu-i uităm vreodată,
Pe aceşti eroi, ce nu mor niciodată.
Prin noi trăiesc, ei luminîndu-ne cărarea,
În cinstea lor, să le aprindem lumînarea.
Să nu uităm nici cînd, acel decembrie sîngeros,
Căci pentru noi atunci, o revoluţie a fost.
Românii cu toţii, la libertate atunci ei au visat,
Dar sînge mult, în ţara noastră s-a vărsat.
Şi au murit la revoluţie şi tineri şi bătrîni,
Fiind îngropaţi atunci, unii ca nişte cîini.
În gropi comune, aruncate trupurile lor,
Să fie identificate, niciodată nu a fost uşor.
Şi li s-a dat atunci la toţi, un nume de martir,
Şi în cinstea lor, un monument este în cimitir.
Pe el e scris, cu litere de aur al lor nume,
Să nu ne uiţi, nici cînd în veci române!
Iubită țară
Un dor de casă mă apasă,
peste casa strămoșească.
Un suflet trist profund vibrează,
ca Duhul Sfânt ce-i pasă,
de țara noastră românească.
Ce-ai pățit tu scumpă țară,
că te văd atât de amară.
Oare poporul e de vină
că te privește fără milă.
Nu fii tristă țara mea,
eu sunt cu tine și voi lupta,
pentru glorie îmi voi da,
toată puterea mea.
Acum să privim cu bucurie,
cu toții către tine,
către patria noastră măreață,
iubită țară românească.
Nu există mai sfânt pe lume,
decât CREDINȚĂ și PATRIE,
pentru a noastră eternitate.
(Prof. Andrei GUȚU)
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în islandeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Létt rauðvín er gott
Létt rauðvín er gott,
Uppskera síðla hausts,
Meira um frostið, meira um manninn,
Ég drekk miklu meira og verð ekki full.
Ég sór að ég myndi aldrei drekka aftur
En ég get ekki haldið mér
Gott vín, gott mér líkar við það,
Ég veit ekki hvað þeir munu gera við hann.
Sjaldgæft eplavín
Hann klifrar upp í höfuðið án stiga,
Vinesor af grænum bogíum
Gerðu manninn ósýnilegan.
Vínið er gott og bragðgott,
Þegar þú drekkur það með myndarlegum manni.
En ef þú drekkur það með ljótum manni,
Vínið stoppar í hálsinum.
Mai poate fi iubită România?
Mai poate fi iubitã-aceastã ţarã,
Cu toate câte sunt cuprinse-n ea,
Cum o iubeau bunicii-odinioarã,
Privind-o ca pe cea mai sfântã stea?
Mai poate "românismul" fi o cinste,
El însuşi fiind privit ca un stigmat?
Mai figurãm pe-ale virtuţii liste
Cu-onoarea, care nouã ni s-a dat?
Cum poţi sã mai pretinzi integritate
Când mişunã cei lacomi şi nedrepţi?
Când se aprinde focul în cetate,
Ce linişte şi calm sã mai aştepţi?
Cei ce se ţin pe propriile picioare,
Nu lasã laşitãţii sinonim.
Dar dacã toţi fug, care mai de care,
Noi ce sã facem? Unde sã fugim?
O-aşa tendinţã, tot mai progresivã,
A maselor de culţi şi de inculţi,
Ne sugereazã o alternativã:
Sã facem şi noi ce fac cei mai mulţi.
Se afişeazã-o lume irealã,
Fãrãdelegi, în vãzul tuturor;
Şi creierul românului se spalã
Cu ştirile de la televizor!
E clar cã sunt ascunse-interese
De-a cufunda poporul în prãpãd;
Şi încercãri, din ce în ce mai dese,
De-a-nchide ochii celor care vãd!
Ce farmece bãbeşti, "de-a Babei-Dochii"
Popor creştin, cu oameni educaţi!?
Cum v-au convins sã vã închideţi ochii,
Sã nu vedeţi? Pe voi...care vedeaţi?
Cum de au reuşit sã se strecoare
Asemenea-ntuneric vinovat
Şi alte chestii manipulatoare,
De la colibã, pânã la palat?
Pe micile, pe marile ecrane,
Ni se aratã cât suntem de rãi.
Atrocitãţi, de-a dreptul inumane,
Înjurãturi, şi certuri, şi bãtãi...
Minciuna e prezentã la tot pasul
Scoţând, în faţã, oameni populari;
Şi, de la microfon, îşi drege glasul,
S-o poatã crede toţi: şi mici, şi mari!
Înfieraţii-acestei generaţii
Aruncã cu acid şi cu noroi,
Sã se urascã între dânşii, fraţii,
Sã ne scârbim, noi înşine, de noi.
Noi nu ne asumãm aşa osândã
Ci renunţãm chiar astãzi, la pãcat,
Îndepãrtând pe cel ce stã la pândã,
Cu-ntoarcere spre Cel ce ne-a creat!
Sã preţuim aceastã scumpã ţarã,
Cu câte a-nzestrat-o Dumnezeu!
Sã nu ne mai vãitãm, spre cei de-afarã,
Şi nici sã nu fugim, când dãm de greu!
Noi nu suntem nici irecuperabili
Nici prãpãdiţi, stând toatã ziua-n geam!
Sunt, printre noi, atâţia inşi capabili
Şi virtuoşi şi iubitori de neam!
Sã iasã, dar, din mintea tuturora
Aceastã aberaţie cumplitã!
Vestiţi, s-audã fratele şi sora,
CĂ ROMÂNIA POATE FI IUBITĂ!
Către fiii României
Ah, românime junã, ce-ai rãmas
Acasã, pe strãvechea noastrã glie,
Pãstreazã curãţia limbii-n glas
Şi bunul simţ din vechea Românie!
Iar floarea rar-a gândului curat
Mai seamãn-o, cât încã poţi s-o sameni!
Cã... uitã-te şi tu, cum au plecat
Ruşinea şi dreptatea dintre oameni!
Tu eşti nãdejdea celor ce trãiesc
Cu dorul ridicãrii naţiunii,
Având în inimi sânge românesc,
Jertfindu-se, cum se jertfeau strãbunii!
Perseverenţã, râvnã şi rãbdare
Sã punem astãzi, mânã de la mânã;
O ţarã, stând pe propriile-i picioare,
Nepoţilor, mãcar, sã le rãmânã!...
Alte poezii ale autorului
Oraşul trandafirilor fără pereche,
Oraşul trandafirilor fără pereche,
La mine în oraşul meu,
Mi-a aduc aminte tot mereu.
Cum străzi imense paralele,
Erau frumoase şi aveau pavele.
Şi pe frumoasele alei aveam castani,
Erau bătrîni, dar ninşi de ani.
În parcuri şi pe străzi aveam,
Frumoase bănici unde stăteam.
Şi-n parcuri cînd păşeam uşor,
Şi trandafirii aveau mirosul lor.
Şi străzi frumoase dar iluminate,
Cu lampadare vechi şi suspendate.
Şi lumea aceia simplă o priveam,
Prin parcuri şi pe bulevarde cînd mergeam.
Era o lume atît de simplă dar cinstită,
Pe faţa lor citeai că-i toată fericită.
Şi seara pe faleză în port mergeam,
Pe bancă stam, famfara o ascultam.
Şi încet vapoarele spre port veneau,
Veneau la dană unde ancorau.
Acest frumos oraş a fost şi este milenar,
Datînd de la strămoşii Decebal, Traian.
Acest oraş a fost şi încă este,
Alfabetu-i ceva sfînt.
De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.
A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.
E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.
I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.
M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.
R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.
U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.
Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
A început, marea escrocherie în ţară,
Cu alte moaşte, scoase acum afară.
De popii, cei mai escroci prostesc,
Pe acest popor, credul românesc.
Se plimbă acum, pe stradă cu racla,
O plimbă ei popii, escrocii cu roaba.
Cu oasele, într-un mare sicriu,
Ale Sfântului Dimitrie, care zice că îi viu.
Pe români să meargă, îi prostesc acum popii,
Să vină să pupe racla, cu oasele morţii.
Ei spun că dacă, pupi oase moarte,
Vei avea, mare noroc în toate.
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
Îi prostesc acum, pe românii toţi.
La ei să vină, să pupe îndată racla,
Şi la escrocii de popi, să le facă plata.
Că popii prostesc, românii cu racla,
Că vor avea noroc, când ei fac plata.
Iar românii, proşti şi creduli de fel,
Fac plecăciuni, la popi şi la raclă niţel.
Şi apoi românii constată, că au fost înşelaţi,
Fiindcă de oase moarte, nu au fost ajutaţi.
Ba mai mult unii, când se întorc spre casă,
De moarte, în accident de maşină nu scapă.
Şi atunci cum să fii prost, să crezi în oase,
Că acolo în racla cu geam, stau nişte moaşte.
Iar popii peste noapte, se îmbogăţesc se ştie,
Datorită unui popor, îndoctrinat de ei în prostie !
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură
Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!
Ochii tăi frumoşi albaştri,
Ochii tăi frumoşi albaştri,
Ca azurul îi ai mamă.
Părul tău frumos şi negru,
Chipul tău de pus în ramă.
Mâinile tale firave,
Inima blândă şi bună.
Sufletul tău bună mamă,
El e bun de pus la rană.
Ştiu mamă că ai plecat,
Sus la ceruri ai zburat.
Îngerii au venit de sus,
Şi te-au dus la Domnu Sfânt.
De când ai plecat la ceruri,
Zi de zi eu te visez.
Şi mă rog la tine Doamne,
Sărutând multe icoane.
Acolo în penitenciare,
Acum ori nici odată,
La fund la PSD le este lată.
Vor merge, cu toţi acum se pare,
Acolo, cu toţii în penitenciare.
Acolo, lor de acum le este locul,
Se pare, că ia c-am lăsat acum norocul.
Şi după ani, de criză şi de aşteptare,
Cu duba, îs duşi acum la penitenciare.
Că au minţit, cu toţii şi au ruinat această ţară,
Ei au batjocorit –o şi au jefuit –o iară.
Să n-aibă, parte de colaci şi lumânare,
Cu toţii, să ajungă în penitenciare.
Că au suferit, de frig şi foamete românii,
Au suferit, enorm aşa precum sunt câinii.
Ei au maşini şi vile şi avere mare,
Să zacă, acolo cu toţii în penitenciare.
Pe aceşti neghiobi, de nu i-ar mai răbda pământul,
Să îi vedem, chiar morţi acolo chiar ne duce gândul.
Că au distrus, această frumoasă ţară ca o floare,
Lor să le putrezească, oasele acolo în penitenciare.
Şi cap de listă, acum să fie ea Dăcnilă,
La o întreagă, naţiune ea provoacă silă.
Şi toţi ciumistii, acum cu mic cu mare,
Să fie condamnaţi şi duşi în penitenciare.
Şi clopotele acolo, într-una să le bată,
De vor muri, acolo la români chiar nu le pasă.
Un singur gând, avem şi o ultimă întrebare:
Dacă mai este, acum vreun PSD –ist în penitenciare !
Oraşul trandafirilor fără pereche,
Oraşul trandafirilor fără pereche,
La mine în oraşul meu,
Mi-a aduc aminte tot mereu.
Cum străzi imense paralele,
Erau frumoase şi aveau pavele.
Şi pe frumoasele alei aveam castani,
Erau bătrîni, dar ninşi de ani.
În parcuri şi pe străzi aveam,
Frumoase bănici unde stăteam.
Şi-n parcuri cînd păşeam uşor,
Şi trandafirii aveau mirosul lor.
Şi străzi frumoase dar iluminate,
Cu lampadare vechi şi suspendate.
Şi lumea aceia simplă o priveam,
Prin parcuri şi pe bulevarde cînd mergeam.
Era o lume atît de simplă dar cinstită,
Pe faţa lor citeai că-i toată fericită.
Şi seara pe faleză în port mergeam,
Pe bancă stam, famfara o ascultam.
Şi încet vapoarele spre port veneau,
Veneau la dană unde ancorau.
Acest frumos oraş a fost şi este milenar,
Datînd de la strămoşii Decebal, Traian.
Acest oraş a fost şi încă este,
Alfabetu-i ceva sfînt.
De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.
A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.
E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.
I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.
M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.
R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.
U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.
Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
A început, marea escrocherie în ţară,
Cu alte moaşte, scoase acum afară.
De popii, cei mai escroci prostesc,
Pe acest popor, credul românesc.
Se plimbă acum, pe stradă cu racla,
O plimbă ei popii, escrocii cu roaba.
Cu oasele, într-un mare sicriu,
Ale Sfântului Dimitrie, care zice că îi viu.
Pe români să meargă, îi prostesc acum popii,
Să vină să pupe racla, cu oasele morţii.
Ei spun că dacă, pupi oase moarte,
Vei avea, mare noroc în toate.
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
Îi prostesc acum, pe românii toţi.
La ei să vină, să pupe îndată racla,
Şi la escrocii de popi, să le facă plata.
Că popii prostesc, românii cu racla,
Că vor avea noroc, când ei fac plata.
Iar românii, proşti şi creduli de fel,
Fac plecăciuni, la popi şi la raclă niţel.
Şi apoi românii constată, că au fost înşelaţi,
Fiindcă de oase moarte, nu au fost ajutaţi.
Ba mai mult unii, când se întorc spre casă,
De moarte, în accident de maşină nu scapă.
Şi atunci cum să fii prost, să crezi în oase,
Că acolo în racla cu geam, stau nişte moaşte.
Iar popii peste noapte, se îmbogăţesc se ştie,
Datorită unui popor, îndoctrinat de ei în prostie !
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură
Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!
Ochii tăi frumoşi albaştri,
Ochii tăi frumoşi albaştri,
Ca azurul îi ai mamă.
Părul tău frumos şi negru,
Chipul tău de pus în ramă.
Mâinile tale firave,
Inima blândă şi bună.
Sufletul tău bună mamă,
El e bun de pus la rană.
Ştiu mamă că ai plecat,
Sus la ceruri ai zburat.
Îngerii au venit de sus,
Şi te-au dus la Domnu Sfânt.
De când ai plecat la ceruri,
Zi de zi eu te visez.
Şi mă rog la tine Doamne,
Sărutând multe icoane.
Acolo în penitenciare,
Acum ori nici odată,
La fund la PSD le este lată.
Vor merge, cu toţi acum se pare,
Acolo, cu toţii în penitenciare.
Acolo, lor de acum le este locul,
Se pare, că ia c-am lăsat acum norocul.
Şi după ani, de criză şi de aşteptare,
Cu duba, îs duşi acum la penitenciare.
Că au minţit, cu toţii şi au ruinat această ţară,
Ei au batjocorit –o şi au jefuit –o iară.
Să n-aibă, parte de colaci şi lumânare,
Cu toţii, să ajungă în penitenciare.
Că au suferit, de frig şi foamete românii,
Au suferit, enorm aşa precum sunt câinii.
Ei au maşini şi vile şi avere mare,
Să zacă, acolo cu toţii în penitenciare.
Pe aceşti neghiobi, de nu i-ar mai răbda pământul,
Să îi vedem, chiar morţi acolo chiar ne duce gândul.
Că au distrus, această frumoasă ţară ca o floare,
Lor să le putrezească, oasele acolo în penitenciare.
Şi cap de listă, acum să fie ea Dăcnilă,
La o întreagă, naţiune ea provoacă silă.
Şi toţi ciumistii, acum cu mic cu mare,
Să fie condamnaţi şi duşi în penitenciare.
Şi clopotele acolo, într-una să le bată,
De vor muri, acolo la români chiar nu le pasă.
Un singur gând, avem şi o ultimă întrebare:
Dacă mai este, acum vreun PSD –ist în penitenciare !