Vin sărbătorile de iarnă

La ora dimineții am plecat,

Spre munte, să vizităm o stână,

Și totul e așa cum am visat,

Înaintăm, ținându-ne de mână

Să urci pe munte, nu-i deloc ușor,

De vrei să vezi mioarele cum pasc,

Eu, am uitat că am o rană la picior,

Păsesc cu grijă si ochii bine-i casc

Suim cu greu, dar nu ne plângem,

Vorbim, zâmbim și pașii-i calculăm,

Acolo sus, degrabă să ajungem,

Și un caș proaspăt, să degustăm

În fața noastră-i pădurea castanie,

E o splendoare și-o binecuvântare,

Sa vezi în juru-ți întinsa feerie,

Și după munte, cum soarele apare

Arunc privirea-n sus spre munte,

Și-n spate văd pretutindeni văi,

Simt o broboadă pe-a mea frunte,

O șterg si-naintez pe-aceste căi

Întreb îngândurat tovarășii de drum,

Cât ar mai fi de mers spre stână,

Dar iată-n zare văd și simt un fum,

Și-mi zic că am noroc si ziua-i bună

În fine, am ajuns la bravii ciobănei,

Care sunt obosiți și vor ei să se culce,

In jurul nostru sunt mioare și căței,

Și simt miros plăcut de urdă dulce

Pe munte mese de,,mâncat"nu sunt,

Așa că din picioare noi gustăm,

Și caș cu ceapă, urdă și chiar unt,

Și lor le mulțumim și ne-nchinăm

La stână totul e conform nu vorbă,

Regulamentul UE, implementat,

Biosecuritate, bunăstare, iarbă,

Mioare grase și-un caș..adevărat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Timp neliniștit afară

Vânt și ploaie, groaznic sună

Oameni chiuie prin strada

Norii gri se tot adună.

Seară de seară

Ies la geam.

Așteptând să cadă

Ploaie,măcar un gram. 

Tristă,cum mereu mă simt 

Îmi place cum adie vântul.

Ploaia vine,o presimt

Doar ca să-mi alunge gândul. 

Gândul,care nu mai pleacă

Nici măcar de îl alung,

Ploaia asta deja mă seacă

Și mii de lacrimi mă străpung. 

Un alt decor pe trotuare,
alte arome, altă culoare.
Soarele zâmbește duios
când răsare armonios.

Trotuarul își așterne covorul
multicolor și fermecător,
iar sufletul îmbracă dorul
dulce, până la mistuitor.

Mirosul de astre și gherghine,
ne îmbată în dimineață.
Ciorchinele sunt coapte bine,
iar sufletul se bucură de viață.

Pe drum și pe uliță,
copii la școală pleacă vioi.
Un băiețel și o fetiță cu cosiță
trezește nostalgia din noi.

Prin curți și pe la porți,
dovlecii în grămezi zac copți.
Porumbul uscat stă falnic pe camp
în așteptarea de a fi dat la pământ.

Înserarea se lasă mai devreme,
noaptea dreptul și-l cere.
Nopțile devin răcoroase,
cerul din stele covoru și-l coase.

Bine ai venit stimată doamnă,
cu straiele multicolor
Cum vă numiți?...Toamnă!
sunteți sora lui Dor?

Tu lași câmpiile și pomii goi,
ne speli pe față cu reci ploi
ne îmbeți cu arome minunate
ne bucurăm de ale tale roade.

Toamnă, toamnă vrăjitoare
te invit la un tangou,
mă vrăjești cu a ta splendoare
și eu te iubesc din nou.

Pasi de toamnă

Sunt ca ploile după vară

Ce ți-au încrețit fața,

Ți-au înmuiat buzele și

Ți-au udat podoaba de, deasupra frunții tale,

Toamnă,

Ploile cu pași mărunți,

ating frunzele rătăcite ,

căzute rebel pe sol,

cand stropii de apă rece

lovesc învelișul pămantului,

pămant pe jumatate degerat de toamnă,

și învelișul frunzelor înghețat,

de furia stropilor reci,

cad ca furtuna răzbunătoare 

pe natură.

Fereastra-mi e deschisă larg,

Simt un curent rece cum vine,

Un cocostârc stă pe catarg,

Cred c-a uitat că iarna vine

Și vântu-adie, îl simt adânc în nări,

În zare cocorii se-nalța spre nori,

Se duc în cârduri spre alte zări,

E toamnă târzie ce mușca din flori

Copacii își lasă pe jos frunzele,

Rămân dezgoliți, cu ramuri uscate,

Solul profită se-ngrașă cu ele,

Din el după iarnă vor ieși plante

Închid fereastra, ce văd nu-mi place,

Panoul la PECO cu prețu-afișat,

Șoferul înjură și cruce își face,

Văzând benzina, ce sus a urcat

Ma-mbrac în grabă și plec afară,

La piață s-ajung cu a mea doamnă,

Să cumpăr ceva, să pun în cămară,

Legume și fructe, culese pe toamnă

În piață e lume și marfa pe-alese,

Să cumperi produse, prășite cu sapa,

Să-l vezi pe țăran cu roada pe mese,

Bănuții strângând, în palma crăpată

Aud în stânga, privesc spre dreapta,

Negocieri de prețuri, nu se dă banul,

Toți vrem reduceri, vorbim în șoaptă,

Nu plătim țăranul, precum barmanul

Cu el ne târguim, la ultimul bănuț,

Și vrem un preț mai mic și la mărar,

Știm cine muncește pentr-un leuț,

Și cine primește baccișu-n numerar

Acum mă-ntreb retoric, pe mine și tine,

De ce noi banul, nu-l dăm cui se cuvine,

Când noi cu toții, cunoaștem prea bine,

Cine asudă-n câmp, ca noi s-avem pâine

Dar asta-i firea noastră, omenească,

Și uneori un pic mai mult, prostească,

Ca unii mai mereu să tot primească,

Iar necăjiții din greu, ei să trudească

Mă-ntorc acasă cu portbagajul plin,

Cu multe verdețuri și alte crudități,

Sunt mulțumit, c-am cheltuit puțin,

Și că-n camara am pus eu multe și gustoase....bunătăți!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!