Acum fierbe tot Lupeniul,
Acum fierbe tot Lupeniul,
Că în mină e minerul.
E blocat în subteran,
Că nu a mai primit vreun ban.
N-au primit bonuri de masă,
N-au primit nici prima toată.
Toate aceştia nu sunt date,
De opt luni sunt amânate.
În grevă îs de şase zile,
Sperând că banii o să vie.
Însă guvernanţii hoţi,
Îi mint pe minerii toţi.
Îşi cer drepturile toate,
Că n-au bani şi îs pe moarte.
N-au din ce să mai trăiască,
Dări la stat să mai plătească.
Că de astăzi la Lupeni,
Şi la mina Livezeni.
Toţi ortacii au sosit,
Lângă ei s-au alipit.
Au sosit ca să îi susţină,
Pe ortacii ce îs în mină.
Şi nu vor afar să iasă,
Până nu îşi iau banii în dată.
Cu toţii s-au săturat,
Că guvernul ia trădat.
Si nu vor ca să îi mai creadă,
Şi-au ieşit cu toţii în stradă.
Şi cu toţii protestează,
Pân ce banii îşi încasează.
Fiindcă ei s-au săturat,
Să fie minţiţi de stat.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Dorel Marin
Data postării: 10 februarie 2023
Vizualizări: 564
Poezii din aceiaşi categorie
Liceu de George Bacovia în germană
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Gymnasium
Gymnasium, - Friedhof
Von meiner Jugend –
Pedante Lehrer
Und harte Prüfungen...
Und heute lässt du mich erschaudern
Gymnasium, - Friedhof
Von meiner Jugend! –
Gymnasium, - Friedhof
Mit langen Gängen –
Heute bin ich nicht mehr ich selbst
Und mein Verstand tut weh...
Ich will nichts mehr -
Gymnasium, - Friedhof
Mit langen Gängen... –
Gymnasium, - Friedhof
Von meiner Jugend –
Du hast mich in die Welt gegeben
In den schweren Wellen,
So blasiert...
Gymnasium, - Friedhof
Von meiner Jugend!
Timpul nevăzut
Am plecat si nam uitat,
oamenii ce m-au indrumat.
Au ramas ei cineva,
pentru mine în viata mea.
Ei sunt mierea si amarul
ceam gustat eu in tot anul.
Si ajungand eu cineva
tot ramane viata mea.
Scopul fiind finisat
mai am mult eu de lucrat.
A fost greu si indurerat
insa mergem neincetat.
Timpul vine nevazut
cu fapte de necrezut.
Asta este realitatea
pentru toata majoritatea.
Trăirea pe pamant,
este doar un lucru sfant,
este doar o incercare
care cere o indrumare.
Fiecare pe pamant
au in ei si duhul sfant.
Meșterul Man-UE
Aceeași zi de spart la piatră,
Cu târnăcoape de burete,
Cu apă chioară și azimă coaptă,
Zidim ferestre în perete.
Mâncăm betonul uns pe pâine,
Și bem rugină de Cotnari,
Ne latră mațul ca un câine,
Iar ochii-n cap privesc hoinari.
Ne plânge-n zid la fiecare,
Câte o Ana ce-a fugit de-acasă,
Ne-au pus în cap laboratoare,
Ca să ne facem alta mai frumoasă.
Dormim toți azi și pentru ieri,
Și împărțim avutul pe din două,
Între pereți zidim și prizonieri,
Și le dăm drumul când nu plouă.
Adio mamă! Adio, țară dragă!
Și toți copiii mei înstrăinați,
Vă spun, ca toți să ne înțeleagă:
Noi n-am plecat, am fost forțați...
Sunt acolo unde mai lăsat
Dacă mă cauți sunt acolo unde mai lăsat
Dacă vrei să mă uiți e greu
Tot în mintea ta am rămas
De fapt ce sa mai spun
Când unu +unu fac 2
Eu nu am existat în cercul ăla de 2
Prefer să mă ascund în noapte
Poate poate nu te dau pe spate
Sau poate mă joc cu mintea ta
Ca la aparate
Nu sunt perfect
Îmi place să o ard cum vreau
Chiar daca nu sunt ce vreau
Dar știi cum e
O carte dacă o ai
Nu o arunci de la prima parte
O citești puțin și după vezi daca îți place
E un joc de cuvinte
Cine pe cine arde ?
Prefer sa fiu eu în neajunsul meu
Când mintea mea e un labirint
Dacă intri e greu să ieși
Știi ce zic ?
Când timpul face cu ochiul
Prefer sa fiu orb
Sau poate
Prefer sa fug de viitor
Când sunt fericit cu berea aia la jumate
Fără stresul ăla
Ce îl simți tu mereu în noapte
Eu incerc să mă găsesc
Într-o lume de culori
Chiar dacă știu că cerul meu e incolor
E o lume alb negru
O privesc mereu cu gândul că poate
Într-o bună zi din tot răul asta
O să învăț ceva bun poate
Poți să ai o sută de fapte frate
Una greșită le anulează pe celelalte
De aia îți zic nu te uita în spate
Că cine știe
Din incolor se vor colora toate
Și crede în tine
Chiar daca nimic din ce am spus nu te-a dat pe spate
De mic copil răpus
De o ură controlată
Că unu azi ți-e frate
Mâine e dușmanul tău de moarte
De aia o trădare doare .
Că niciodată nu vine de la oarecare
Vine de la ăla că în trecut
Îi spuneai
Te iubesc mă frate
Chiar dacă ești mic sau mare
Tu tre să zâmbești și să îți vezi de ale tale
Și să îți zici mereu că toate sunt trecătoare
Și să înveți din fiecare
Să te înveți singur doare
Dar te ajută să fii tare
Dar o să vezi că nimeni nu mai are cum sa te doboare
De aia îți zic ești cel mai tare
E viitorul tau
Prezentul ești tu
Trecutul nu tre să-l uiți
Că din ăla dacă nu înveți ceva
Nu poți fii cineva
Tu ia și ascultă
Prezentul doare mai puțin
Când din trecut înveți să nu mai fii ca la început
De la o vreme
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Ca semnul ranirii a fost prea adinc
Ca sa nu-ti iei seama la asta
Si-atunci,ca un tigru atipit in amiaza
Ti-ai stins pleoapa peste taisul albastru
Pina la umbra lunga pazita de gene
Ca-ntr-o pasnica toleranta
Ca-ntr-o inocenta sfiala
Cum si el,tigrul, cotropit de amiaza fierbinte
Isi arata palma dezarmata, asezat in pinda
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Vazind cicatricea de mare lauda
Care alunga grija anonimatului
Ca singura-i vindecare vine din mingiierea albastra
Netezita cu o soapta ,racorita c-o privire
Ca dintr-un izvor ascuns, uitat sub umbra amara
Asa rezemat in asteptare
Asa resemnat in acceptare
Cum si arsita zilei se lasa-n amurgul temperat
Iar greierii-n singuratate aseaza inserarea
FIGURI GEOMETRICE
Un triunghi mai mititel,
Sta infipt maricel
Pe latura unui patratel,
Sprijinit pe un isoscel.
Cercul se da rotund
De-a lungul unui prund.
Se opreste intr-un dreptunghi
Pe marginea unui unghi.
Alte poezii ale autorului
Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa
Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.
Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.
Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!
Nu mi-a fost frică nici cînd
Nu mi-a fost frică nici cînd,
ca să intru în mormînt.
Morţii să îmi povestească,
cum e pe lumea cealaltă.
Mi-au spus toţi că acolo-i bine,
de aceia înapoi nu vine.
Pe pămînt cei care mor,
că afară-i greu, nu-i uşor.
Ca să ajungi să îi cunoşti,
trebuie să treci de trei porţi.
De aceia trebuie să ai,
bani la vamă ca să dai.
Vama de îndată treci,
în mormînt reguli găseşti.
Acolo sînt reguli stricte,
nimeni nu o să le strice.
Fiecare mort cînd intră,
viaţa lui el şi-o prezintă.
Ce a făcut, păcătuit,
cît în viaţă a trăit.
Dacă a avut suflet curat,
sau cumva a blestemat,
Ce păcate grele a avut,
de a ajuns în mormînt.
Toţi pe lumea cealaltă,
vor avea cîte o pedeapsă,
Şi mai grea şi mai uşoară,
după faptele de afară.
De la judecată apoi,
unii vor trece în moroi,
Alţii vor rămîne aşa,
căci pedeapsa nu e grea.
În mormînt lumină este
dacă mortul o primeşte,
De la pomană de afară,
atunci cînd îl îngropară.
Apă şi mîncare îi ajung,
de la oamenii ce-l plîng,
Astfel în mormînt găseşte,
negură şi doar tristeţe.
În mormînt poţi ca să mergi,
pe alţii să-i vizitezi,
Să vorbeşti şi să aştepţi
ca pomeni tu să primeşti.
De pomană cînd primeşti
şi lumina ai să o vezi,
Pe lumea cealaltă-i bine,
nimeni înapoi nu vine.
După ce-am vorbit cu morţii,
am ieşit eu din mormînt,
Şi pe bancă în cimitir,
mi-am şoptit încet în gînd:
Cît trăieşti şi eşti în viaţă,
nu urîi nu blestema,
Căci acolo în mormînt,
morţii te vor judeca.
Că acest nume Sfântul Valentin,
Toate florăriile din țara,
Fac din nou profituri iară.
Se cumpăra flori din plin,
Fiindcă îi Sfântul Valentin.
Mulți bărbați cumpăra flori,
Pentru doamne sau surori,
Pentru cei ce numele îl poartă,
Valentin sau Valentina cea frumoasă.
Că acest nume Sfântul Valentin,
Este adoptat de la un popor străin.
Este sărbătorit ca în fiecare an,
Chiar de propriul popor italian.
El Valentin a fost un fecioraş,
Catolic fiind dar foarte drăgălaşi.
Să îndrăgostit demult de o fată,
Și a fost executat atunci îndată.
Și de atunci el Valentin devine Sfânt,
Al tuturor îndrăgostiţilor de pe pământ.
În fiecare an îndrăgostiţii ei sărbătoresc,
Pe Sfântul Valentin și seara chefuiesc !
Acum în ţară este sărăcie mare,
Acum în ţară,este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.
Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.
Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.
Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.
Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?
Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.
Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.
Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.
Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.
Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.
Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.
Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Astăzi în partea de vest a țării,
Astăzi în partea de vest a țării,
Undeva în apropierea serii.
Un cutremur sa întâmplat,
A fost mic dar nimic nu a devastat.
La o adâncime mică a fost,
N-au fost victime de loc.
Dar sperietura a fost tare,
În Oltenia cea mare.
Din Vâlcea, Olt și până în Gorj,
Din Mehedinţi și până în Dolj.
Oameni mulți s-au înfricat,
De cutremur ei s-au panicat.
Și cum era apoi de așteptat,
Unda seismică ea sa deplasat.
Și în alte judeţe acesta sa simţit,
Dar nu a făcut pagube, nimic.
Nu a fost de intensitate mare,
Doar cinci virgulă doi grade se pare.
Dar a fost cutremur de suprafață,
Nu a căzut vreun bloc sau casă.
Că de cutremurul era mai mare,
Atunci în aceste judeţe era teroare.
Erau morți, blocuri și case,
Multe de cutremur dărâmate.
Că în Oltenia acum se spune,
Că aceste cutremure nu sunt bune.
Dar fiindcă sunt de intensitate mică,
Lumea nu trebuie să stea acum cu frică !