Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
Categoria: Poezii patriotice
Toate poeziile autorului: Dorel Marin
Data postării: 7 februarie 2023
Vizualizări: 1017
Poezii din aceiaşi categorie
Către fiii României
Ah, românime junã, ce-ai rãmas
Acasã, pe strãvechea noastrã glie,
Pãstreazã curãţia limbii-n glas
Şi bunul simţ din vechea Românie!
Iar floarea rar-a gândului curat
Mai seamãn-o, cât încã poţi s-o sameni!
Cã... uitã-te şi tu, cum au plecat
Ruşinea şi dreptatea dintre oameni!
Tu eşti nãdejdea celor ce trãiesc
Cu dorul ridicãrii naţiunii,
Având în inimi sânge românesc,
Jertfindu-se, cum se jertfeau strãbunii!
Perseverenţã, râvnã şi rãbdare
Sã punem astãzi, mânã de la mânã;
O ţarã, stând pe propriile-i picioare,
Nepoţilor, mãcar, sã le rãmânã!...
Strigăt pentru țară!
Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?!
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?!
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?!
Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește,
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?!
Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?!
Cât o să mai țineți călușul la gură
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului?
Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea!
Urâți ați ajuns la chipuri și suflet,
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc,
Duhnește a cadavru societatea
Cauza? Sunteți voi!
Încetați! Încetați nedreptatea!
Dați-ne pacea și țara-napoi!
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în maghiară
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
A könnyű vörösbor jó
A könnyű vörösbor jó,
Késő ősszel betakarították,
Többet a fagyról, többet az emberről,
Sokkal többet iszom és nem iszom be.
Megesküdtem, hogy soha többé nem iszom
De nem tudom tartani magam
Jó bor, jó szeretem,
Nem tudom, mit fognak tenni vele.
Ritka almabor
Létra nélkül mászik a fejébe,
Zöld forgóvázak szőlősora
Tedd láthatatlanná az embert.
A bor jó és ízletes,
Amikor egy jóképű férfival issza.
De ha egy csúnya emberrel issza,
A bor megáll a torokban.
Romani de pretutindeni
Fratilor, romani de pretutindeni,
Cat va dainui lumea sa nu uitati,
de-ale patriei locuri cinstite,
Fie ca e Marea Neagra, ori Carpati.
Nu uitati nici de parintii vostri,
Ce se sting incet de-al vostru dor,
De copiii rataciti pe strada,
Cautand pe mama sau pe tatal lor.
E ciudat strainul, iar munca e grea,
Far’ de rautate: vino-n tara ta!
Chiar de-i neagra painea si e traiul greu,
Cu dragostea familiei,te hranesti mereu.
Mult iubita tara, a fost cotropita,
De-a ei fii misei,care i-a crescut,
Intorca-se roata,aducand acasa,
Pe copiii nostri,inrobiti cum sunt.
Uniti in credinta si in rugaciune,
Muncind cu blandete si seninatate,
Birui-vom raul, birui-vom moartea.
Bucurosi ‘om trece, in viata prin toate.
Românie, plai cu dor
La mulți ani ,iubită Românie!
Patria mea,prea-mândră glie
Azi te cinstim ,gătiți în ie,
Pe tine,mândră Românie!
Indiferent de locu-n care,
Ne amintim cu drag de tine,
Tot țara noastră ,strămoșească,
Rămâi tu,dulce ,Românie!
Unii din noi,te-am părăsit,
Prea-mândră ești,dar roditoare?
Rodul tău se varsă-n Orient
Sau Occident,p-undeva peste hotare!
Bătrânii noștri încă își țin credința
De a fi veterani ai țării lor
Și cred că peste noi o mai veni dreptatea
Alături de prea buni,copiii lor!
Iubim pământul,tradiția străbună
Dar ne deprimă tristul mod în care ,
Putem doar să visăm la o viața bună
Și că-ntre noi și neamul nostru nu vor mai fi hotare !
Rogu-te mândra noastră țara ,să nu te stingi precum o păpădie ,
Și într-o zi întregul neamu’ tău,
Să te cinstească pe-aceeași câmpie!
Să cânte și cei de departe ,imnul a lui nostru neam,
Și toți să strige într-un glas:”O să mă-ntorc acasă iar…
…o să mă-ntorc și n-oi mai pleca vreodată
Căci am acu’ aici tot ce-i mai bun
Am traiul pierdut ,acela bun,de altă dată
Și-acum sunt cu-adevărat mândru că-s român!”
Copilărie în scumpa Românie
Pe un deal, în depărtare,
In țara aceasta mare ,
Eu încă îmi mai găsesc,
Satul meu copilăresc.
Și în mijloc o ruină,
Parcă ștearsă de rugină,
O căsuță bătrânească,
O căsuță românească!
Și acum mai am în minte ,
Încăperea mea de-odihnă,
Cea căsuță bătrânească unde eu stăteam în tihnă,
Românul bine se simte,
Pe pământul românesc,
România țara -mi dragă:Eu îți spun că : TE IUBESC!
AUTOR: Rada Maria 6D
Către fiii României
Ah, românime junã, ce-ai rãmas
Acasã, pe strãvechea noastrã glie,
Pãstreazã curãţia limbii-n glas
Şi bunul simţ din vechea Românie!
Iar floarea rar-a gândului curat
Mai seamãn-o, cât încã poţi s-o sameni!
Cã... uitã-te şi tu, cum au plecat
Ruşinea şi dreptatea dintre oameni!
Tu eşti nãdejdea celor ce trãiesc
Cu dorul ridicãrii naţiunii,
Având în inimi sânge românesc,
Jertfindu-se, cum se jertfeau strãbunii!
Perseverenţã, râvnã şi rãbdare
Sã punem astãzi, mânã de la mânã;
O ţarã, stând pe propriile-i picioare,
Nepoţilor, mãcar, sã le rãmânã!...
Strigăt pentru țară!
Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?!
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?!
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?!
Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește,
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?!
Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?!
Cât o să mai țineți călușul la gură
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului?
Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea!
Urâți ați ajuns la chipuri și suflet,
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc,
Duhnește a cadavru societatea
Cauza? Sunteți voi!
Încetați! Încetați nedreptatea!
Dați-ne pacea și țara-napoi!
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în maghiară
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
A könnyű vörösbor jó
A könnyű vörösbor jó,
Késő ősszel betakarították,
Többet a fagyról, többet az emberről,
Sokkal többet iszom és nem iszom be.
Megesküdtem, hogy soha többé nem iszom
De nem tudom tartani magam
Jó bor, jó szeretem,
Nem tudom, mit fognak tenni vele.
Ritka almabor
Létra nélkül mászik a fejébe,
Zöld forgóvázak szőlősora
Tedd láthatatlanná az embert.
A bor jó és ízletes,
Amikor egy jóképű férfival issza.
De ha egy csúnya emberrel issza,
A bor megáll a torokban.
Romani de pretutindeni
Fratilor, romani de pretutindeni,
Cat va dainui lumea sa nu uitati,
de-ale patriei locuri cinstite,
Fie ca e Marea Neagra, ori Carpati.
Nu uitati nici de parintii vostri,
Ce se sting incet de-al vostru dor,
De copiii rataciti pe strada,
Cautand pe mama sau pe tatal lor.
E ciudat strainul, iar munca e grea,
Far’ de rautate: vino-n tara ta!
Chiar de-i neagra painea si e traiul greu,
Cu dragostea familiei,te hranesti mereu.
Mult iubita tara, a fost cotropita,
De-a ei fii misei,care i-a crescut,
Intorca-se roata,aducand acasa,
Pe copiii nostri,inrobiti cum sunt.
Uniti in credinta si in rugaciune,
Muncind cu blandete si seninatate,
Birui-vom raul, birui-vom moartea.
Bucurosi ‘om trece, in viata prin toate.
Românie, plai cu dor
La mulți ani ,iubită Românie!
Patria mea,prea-mândră glie
Azi te cinstim ,gătiți în ie,
Pe tine,mândră Românie!
Indiferent de locu-n care,
Ne amintim cu drag de tine,
Tot țara noastră ,strămoșească,
Rămâi tu,dulce ,Românie!
Unii din noi,te-am părăsit,
Prea-mândră ești,dar roditoare?
Rodul tău se varsă-n Orient
Sau Occident,p-undeva peste hotare!
Bătrânii noștri încă își țin credința
De a fi veterani ai țării lor
Și cred că peste noi o mai veni dreptatea
Alături de prea buni,copiii lor!
Iubim pământul,tradiția străbună
Dar ne deprimă tristul mod în care ,
Putem doar să visăm la o viața bună
Și că-ntre noi și neamul nostru nu vor mai fi hotare !
Rogu-te mândra noastră țara ,să nu te stingi precum o păpădie ,
Și într-o zi întregul neamu’ tău,
Să te cinstească pe-aceeași câmpie!
Să cânte și cei de departe ,imnul a lui nostru neam,
Și toți să strige într-un glas:”O să mă-ntorc acasă iar…
…o să mă-ntorc și n-oi mai pleca vreodată
Căci am acu’ aici tot ce-i mai bun
Am traiul pierdut ,acela bun,de altă dată
Și-acum sunt cu-adevărat mândru că-s român!”
Copilărie în scumpa Românie
Pe un deal, în depărtare,
In țara aceasta mare ,
Eu încă îmi mai găsesc,
Satul meu copilăresc.
Și în mijloc o ruină,
Parcă ștearsă de rugină,
O căsuță bătrânească,
O căsuță românească!
Și acum mai am în minte ,
Încăperea mea de-odihnă,
Cea căsuță bătrânească unde eu stăteam în tihnă,
Românul bine se simte,
Pe pământul românesc,
România țara -mi dragă:Eu îți spun că : TE IUBESC!
AUTOR: Rada Maria 6D
Alte poezii ale autorului
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
A început, marea escrocherie în ţară,
Cu alte moaşte, scoase acum afară.
De popii, cei mai escroci prostesc,
Pe acest popor, credul românesc.
Se plimbă acum, pe stradă cu racla,
O plimbă ei popii, escrocii cu roaba.
Cu oasele, într-un mare sicriu,
Ale Sfântului Dimitrie, care zice că îi viu.
Pe români să meargă, îi prostesc acum popii,
Să vină să pupe racla, cu oasele morţii.
Ei spun că dacă, pupi oase moarte,
Vei avea, mare noroc în toate.
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
Îi prostesc acum, pe românii toţi.
La ei să vină, să pupe îndată racla,
Şi la escrocii de popi, să le facă plata.
Că popii prostesc, românii cu racla,
Că vor avea noroc, când ei fac plata.
Iar românii, proşti şi creduli de fel,
Fac plecăciuni, la popi şi la raclă niţel.
Şi apoi românii constată, că au fost înşelaţi,
Fiindcă de oase moarte, nu au fost ajutaţi.
Ba mai mult unii, când se întorc spre casă,
De moarte, în accident de maşină nu scapă.
Şi atunci cum să fii prost, să crezi în oase,
Că acolo în racla cu geam, stau nişte moaşte.
Iar popii peste noapte, se îmbogăţesc se ştie,
Datorită unui popor, îndoctrinat de ei în prostie !
Apicultoru înrăit,
Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.
Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.
Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.
Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.
Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.
Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.
Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.
Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .
De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.
Nu mi-a fost frică nici cînd
Nu mi-a fost frică nici cînd,
ca să intru în mormînt.
Morţii să îmi povestească,
cum e pe lumea cealaltă.
Mi-au spus toţi că acolo-i bine,
de aceia înapoi nu vine.
Pe pămînt cei care mor,
că afară-i greu, nu-i uşor.
Ca să ajungi să îi cunoşti,
trebuie să treci de trei porţi.
De aceia trebuie să ai,
bani la vamă ca să dai.
Vama de îndată treci,
în mormînt reguli găseşti.
Acolo sînt reguli stricte,
nimeni nu o să le strice.
Fiecare mort cînd intră,
viaţa lui el şi-o prezintă.
Ce a făcut, păcătuit,
cît în viaţă a trăit.
Dacă a avut suflet curat,
sau cumva a blestemat,
Ce păcate grele a avut,
de a ajuns în mormînt.
Toţi pe lumea cealaltă,
vor avea cîte o pedeapsă,
Şi mai grea şi mai uşoară,
după faptele de afară.
De la judecată apoi,
unii vor trece în moroi,
Alţii vor rămîne aşa,
căci pedeapsa nu e grea.
În mormînt lumină este
dacă mortul o primeşte,
De la pomană de afară,
atunci cînd îl îngropară.
Apă şi mîncare îi ajung,
de la oamenii ce-l plîng,
Astfel în mormînt găseşte,
negură şi doar tristeţe.
În mormînt poţi ca să mergi,
pe alţii să-i vizitezi,
Să vorbeşti şi să aştepţi
ca pomeni tu să primeşti.
De pomană cînd primeşti
şi lumina ai să o vezi,
Pe lumea cealaltă-i bine,
nimeni înapoi nu vine.
După ce-am vorbit cu morţii,
am ieşit eu din mormînt,
Şi pe bancă în cimitir,
mi-am şoptit încet în gînd:
Cît trăieşti şi eşti în viaţă,
nu urîi nu blestema,
Căci acolo în mormînt,
morţii te vor judeca.
Masajul e un lucru sfant
Masajul e un lucru sfant,
De cand lumea ii pe pamant.
Inventat a fost se pare,
Pentru corp e relaxare.
Masajul bine lucrat,
Ei grecii l au inventat.
Pe atunci sclavii il faceau,
Pe bolnavi ii vindecau.
Si de atunci si pana azi,
Lumea ce face masaj.
Corpul il are relaxat,
Nici decumnu nu e stresat.
Tehnicile de masaj,
S-au imbunatatit azi.
Tehnici multe aplicate,
Iti aduc doar sanatate.
Multe is tipuri de masaj,
Se aplica in tocmai azi.
E masaj de relaxare,
Dar si de recuperare.
Amandoua de le faci,
De stress si boli ai sa scapi.
Ca masajul a fost si este,
Cel ce nu are pereche !
Acolo în penitenciare,
Acum ori nici odată,
La fund la PSD le este lată.
Vor merge, cu toţi acum se pare,
Acolo, cu toţii în penitenciare.
Acolo, lor de acum le este locul,
Se pare, că ia c-am lăsat acum norocul.
Şi după ani, de criză şi de aşteptare,
Cu duba, îs duşi acum la penitenciare.
Că au minţit, cu toţii şi au ruinat această ţară,
Ei au batjocorit –o şi au jefuit –o iară.
Să n-aibă, parte de colaci şi lumânare,
Cu toţii, să ajungă în penitenciare.
Că au suferit, de frig şi foamete românii,
Au suferit, enorm aşa precum sunt câinii.
Ei au maşini şi vile şi avere mare,
Să zacă, acolo cu toţii în penitenciare.
Pe aceşti neghiobi, de nu i-ar mai răbda pământul,
Să îi vedem, chiar morţi acolo chiar ne duce gândul.
Că au distrus, această frumoasă ţară ca o floare,
Lor să le putrezească, oasele acolo în penitenciare.
Şi cap de listă, acum să fie ea Dăcnilă,
La o întreagă, naţiune ea provoacă silă.
Şi toţi ciumistii, acum cu mic cu mare,
Să fie condamnaţi şi duşi în penitenciare.
Şi clopotele acolo, într-una să le bată,
De vor muri, acolo la români chiar nu le pasă.
Un singur gând, avem şi o ultimă întrebare:
Dacă mai este, acum vreun PSD –ist în penitenciare !
Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa
Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.
Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.
Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
A început, marea escrocherie în ţară,
Cu alte moaşte, scoase acum afară.
De popii, cei mai escroci prostesc,
Pe acest popor, credul românesc.
Se plimbă acum, pe stradă cu racla,
O plimbă ei popii, escrocii cu roaba.
Cu oasele, într-un mare sicriu,
Ale Sfântului Dimitrie, care zice că îi viu.
Pe români să meargă, îi prostesc acum popii,
Să vină să pupe racla, cu oasele morţii.
Ei spun că dacă, pupi oase moarte,
Vei avea, mare noroc în toate.
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
Îi prostesc acum, pe românii toţi.
La ei să vină, să pupe îndată racla,
Şi la escrocii de popi, să le facă plata.
Că popii prostesc, românii cu racla,
Că vor avea noroc, când ei fac plata.
Iar românii, proşti şi creduli de fel,
Fac plecăciuni, la popi şi la raclă niţel.
Şi apoi românii constată, că au fost înşelaţi,
Fiindcă de oase moarte, nu au fost ajutaţi.
Ba mai mult unii, când se întorc spre casă,
De moarte, în accident de maşină nu scapă.
Şi atunci cum să fii prost, să crezi în oase,
Că acolo în racla cu geam, stau nişte moaşte.
Iar popii peste noapte, se îmbogăţesc se ştie,
Datorită unui popor, îndoctrinat de ei în prostie !
Apicultoru înrăit,
Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.
Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.
Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.
Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.
Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.
Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.
Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.
Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .
De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.
Nu mi-a fost frică nici cînd
Nu mi-a fost frică nici cînd,
ca să intru în mormînt.
Morţii să îmi povestească,
cum e pe lumea cealaltă.
Mi-au spus toţi că acolo-i bine,
de aceia înapoi nu vine.
Pe pămînt cei care mor,
că afară-i greu, nu-i uşor.
Ca să ajungi să îi cunoşti,
trebuie să treci de trei porţi.
De aceia trebuie să ai,
bani la vamă ca să dai.
Vama de îndată treci,
în mormînt reguli găseşti.
Acolo sînt reguli stricte,
nimeni nu o să le strice.
Fiecare mort cînd intră,
viaţa lui el şi-o prezintă.
Ce a făcut, păcătuit,
cît în viaţă a trăit.
Dacă a avut suflet curat,
sau cumva a blestemat,
Ce păcate grele a avut,
de a ajuns în mormînt.
Toţi pe lumea cealaltă,
vor avea cîte o pedeapsă,
Şi mai grea şi mai uşoară,
după faptele de afară.
De la judecată apoi,
unii vor trece în moroi,
Alţii vor rămîne aşa,
căci pedeapsa nu e grea.
În mormînt lumină este
dacă mortul o primeşte,
De la pomană de afară,
atunci cînd îl îngropară.
Apă şi mîncare îi ajung,
de la oamenii ce-l plîng,
Astfel în mormînt găseşte,
negură şi doar tristeţe.
În mormînt poţi ca să mergi,
pe alţii să-i vizitezi,
Să vorbeşti şi să aştepţi
ca pomeni tu să primeşti.
De pomană cînd primeşti
şi lumina ai să o vezi,
Pe lumea cealaltă-i bine,
nimeni înapoi nu vine.
După ce-am vorbit cu morţii,
am ieşit eu din mormînt,
Şi pe bancă în cimitir,
mi-am şoptit încet în gînd:
Cît trăieşti şi eşti în viaţă,
nu urîi nu blestema,
Căci acolo în mormînt,
morţii te vor judeca.
Masajul e un lucru sfant
Masajul e un lucru sfant,
De cand lumea ii pe pamant.
Inventat a fost se pare,
Pentru corp e relaxare.
Masajul bine lucrat,
Ei grecii l au inventat.
Pe atunci sclavii il faceau,
Pe bolnavi ii vindecau.
Si de atunci si pana azi,
Lumea ce face masaj.
Corpul il are relaxat,
Nici decumnu nu e stresat.
Tehnicile de masaj,
S-au imbunatatit azi.
Tehnici multe aplicate,
Iti aduc doar sanatate.
Multe is tipuri de masaj,
Se aplica in tocmai azi.
E masaj de relaxare,
Dar si de recuperare.
Amandoua de le faci,
De stress si boli ai sa scapi.
Ca masajul a fost si este,
Cel ce nu are pereche !
Acolo în penitenciare,
Acum ori nici odată,
La fund la PSD le este lată.
Vor merge, cu toţi acum se pare,
Acolo, cu toţii în penitenciare.
Acolo, lor de acum le este locul,
Se pare, că ia c-am lăsat acum norocul.
Şi după ani, de criză şi de aşteptare,
Cu duba, îs duşi acum la penitenciare.
Că au minţit, cu toţii şi au ruinat această ţară,
Ei au batjocorit –o şi au jefuit –o iară.
Să n-aibă, parte de colaci şi lumânare,
Cu toţii, să ajungă în penitenciare.
Că au suferit, de frig şi foamete românii,
Au suferit, enorm aşa precum sunt câinii.
Ei au maşini şi vile şi avere mare,
Să zacă, acolo cu toţii în penitenciare.
Pe aceşti neghiobi, de nu i-ar mai răbda pământul,
Să îi vedem, chiar morţi acolo chiar ne duce gândul.
Că au distrus, această frumoasă ţară ca o floare,
Lor să le putrezească, oasele acolo în penitenciare.
Şi cap de listă, acum să fie ea Dăcnilă,
La o întreagă, naţiune ea provoacă silă.
Şi toţi ciumistii, acum cu mic cu mare,
Să fie condamnaţi şi duşi în penitenciare.
Şi clopotele acolo, într-una să le bată,
De vor muri, acolo la români chiar nu le pasă.
Un singur gând, avem şi o ultimă întrebare:
Dacă mai este, acum vreun PSD –ist în penitenciare !
Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa
Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.
Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.
Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!