Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,

 A început, marea escrocherie în ţară,

Cu alte moaşte, scoase acum afară.

De popii, cei mai escroci prostesc,

Pe acest popor, credul românesc.

 

Se plimbă acum, pe stradă cu racla,

O plimbă ei popii, escrocii cu roaba.

Cu oasele, într-un mare sicriu,

Ale Sfântului Dimitrie, care zice că îi viu.

 

Pe români să meargă, îi prostesc acum popii,

Să vină să pupe racla, cu oasele morţii.

Ei spun că dacă, pupi oase moarte,

Vei avea, mare noroc în toate.

 

Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,

Îi prostesc acum, pe românii toţi.

La ei să vină, să pupe îndată racla,

Şi la escrocii de popi, să le facă plata.

 

Că popii prostesc, românii cu racla,

Că vor avea noroc, când ei fac plata.

Iar românii, proşti şi creduli de fel,

Fac plecăciuni, la popi şi la raclă niţel.

 

Şi apoi românii constată, că au fost înşelaţi,

Fiindcă de oase moarte, nu au fost ajutaţi.

Ba mai mult unii, când se întorc spre casă,

De moarte, în accident de maşină nu scapă.

 

Şi atunci cum să fii prost, să crezi în oase,

Că acolo în racla cu geam, stau nişte moaşte.

Iar popii peste noapte, se îmbogăţesc se ştie,

Datorită unui popor, îndoctrinat de ei în prostie !

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Dorel Marin poezii.online Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,

Data postării: 8 februarie 2023

Vizualizări: 497

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

A fi

A fi pare să fie doar o stare

Cum ești sau ce după cortină stă ascuns

Nu reprezintă existență-n atestare

Cu adjectiv în completare ai răspuns

 

Poți fii lumină strălucind în admirare

Prin viață drumul deslușind pân’ la apus

Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare

Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus

 

A fi o stea pare să-nsemne o valoare

Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus

Lăsând privirile greșind în așteptare

Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns

 

A fi iubit poate aduce încântare

Ești un perfect inegalabil juxtapus

Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare

Jucându-ți inima gonind bătăi în plus

 

Oare mai ești sau ce anume în uitare

Trăiești incert când amintirea te-a supus

Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare

Cărând absența un ‚a fi’ e presupus

Mai mult...

Doi golâmbi

doi golâmbi

dinspre-asfințit se-ndreaptă,

lăsându-se purtați de soartă 

 

doi golâmbi

privesc ningăul cum trece, 

dar în Decembrie abia începe timpul rece

 

doi golâmbi

oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum

fără să se facă scrum?

 

doi golâmbi 

așteaptă să vină iar Cuptor,

visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor 

 

doi golâmbi 

stau de vorbă ore în șir 

pe-o cruce într-un cimitir 

 

doi golâmbi

se uită unul la altul, 

senin mai e albastrul!

 

doi golâmbi 

caută să se mai încălzească,

prin alte părți să se odihnească 

 

doi golâmbi

poate au intrat cândva și-n casa ta

și ai crezut că-s altceva 

 

doi golâmbi 

au făcut din beznă dimineață

și au preschimbat iedera-n ineață

 

doi golâmbi,

îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,

înfruntă anotimpurile care zboară 

 

doi golâmbi 

ar rămâne în aer pentru o eternitate,

căci acolo grijile dispar toate

 

doi golâmbi 

caută a vieții norocoasă stea,

n-au idee că s-au născut deja sub ea


doi golâmbi

se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,

așa că au omorât universul care-i desparte 

 

doi golâmbi 

se prefac că-s rezistenți la durere

când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele 

 

doi golâmbi 

se întreba dacă mai e mult 

până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt 

 

doi golâmbi 

au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună

și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună

 

doi golâmbi 

se cutremură de lugubrul de după moarte

și nici nu și-au pictat portretul de noapte 

 

doi golâmbi 

cânta către răsărit

cu versuri ce demult s-au rătăcit 

 

doi golâmbi, 

că-s naivi imunologic au înțeles deja,

tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva 

 

doi golâmbi 

trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,

dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment 

 

doi golâmbi

sunt de nedespărțit

și, totuși, încă nu s-au întâlnit

Mai mult...

Igienă de George Bacovia în italiană

Ea crede c-aş fi atacat...

Şi când o sărut se teme,

Dar sclava plăcerii, ea geme

Şi cere un lung sărutat.

 

Pe urmă, când spasmul a dispărut,

Îşi udă-n parfum o batistă -

O pune pe gură, şi tristă

Ea şterge un ftizic sărut.

 

Igiene

 

Pensa che avrei attaccato...

E quando la bacio ha paura,

Ma schiava del piacere, geme

E chiede un lungo bacio.

 

Poi, quando lo spasmo se ne andò,

Bagna un fazzoletto di profumo -

Se lo mette in bocca ed è triste

Si asciuga un bacio fisico.

Mai mult...

Pintea Denisa

Aici sunt pentru tine, copil trist și pustiu,
Chiar de sunt in eternitate, rămâne ce îți scriu,
Cuvintele nu ne limitează sufletul cald și iubitor
Rămân in umbra ta, ca un pașnic privitor.
Cantă des, dansează prin curtea ta de-acasă,
Bucură-te că azi, ca și ieri, e o zi luminoasă!
Păsările îți cântă doar ție, căci ei nu le ascultă
Culege-ți păpădiile dintre iarba crescută multă
Privește norii ce călătoresc tăcuți spre mine
Nu fi cazut la pamant, căci această zi are să se termine,
Urmează întunericul poetic, constelatiile să le aprindă,
Îți arunc de aici câteva stele, în brațe să te cuprindă,
Nu plânge, nimic nu e de jelit in a vorbii cu luna
Crede in tine si când seceta nu mai salvează fauna.
Singuratatea ta nu există, o simți doar in gând,
Apogeul durerii in zadar il aud neclar urlând.
Mulți m-au constrans, mi-au legat aripile si au vrut sa ma ucidă,
Nu stiau ca venirea luminii să trăiesc mă inspiră,
Credeau ca suntem la fel, lipsiți de a creației aură,
Viața lor ca frunza, a mea simplă ramură.
Simplitatea e cheia, deci nu o schimba în lacăt,
Nu arunca ce ai, pe ceva nou și proaspăt.
Vin-o aici, la cenușa mea care va ramane vie,
Când te simți prins în a minții falsă colivie,
Nimic nu e limitat, doar noi le complicăm degeaba
Nu-ti deschide ochii obosiți ca să-ți începi treaba,
Rămâi si asculta-mă în balade ale răsăritului,
Nu te speria, căci mereu vine începutul sfârșitului.
Trupul meu e mort, dar tot ce contează e prezent,
Gandurile vindecă mintea, nu al muritorilor medicament,
Cand ai nevoie, cauta-mă unde sunt mereu,
Ia-mi voința din cuvinte, din al poeziei veșnic muzeu.

Mai mult...

Sub ochii tăi...

 

Sub ochii tăi s-au întâmplat atâtea,

Încât orbit-au amândoi,

De gânduri iar mă doare fruntea,

Și - ți vreau privirea înapoi.

 

În palma ta mor mângâieri,

Ucise sub un clar de lună,

Mi se ivesc pe tâmple primăveri,

Din care-ți împletesc cunună.

 

Suntem bolnavi fără vreo boală,

Imuni la orice tratament,

Celulele din noi pornesc răscoală,

Şi ne iubim de frică, permanent.

 

Și doctori, și savanți deopotrivă,

S-au adunat pentr-un consult,

Cu toată medicina împotrivă,

Eu doar pe tine te ascult.

 

Sub ochii mei atâtea ți se-ntâmplă,

Plângând îmi plămădești iubirea,

Și îmi erup furtuni din tâmplă,

Ce, fulgerând îți reîntorc privirea.

 

Mai mult...

O imagine fără sfârșit..

Te-am așteptat

N-ai venit

În a negurii noapte

Tu singură m-ai lăsat să trăiesc

Facându-mă să mă întreb:" Oare a meritat? "

Atâtea mesaje, apeluri nescrise și netrimise 

S-au răsfrâns asupra mea.

 

O perioadă îndelungată de timp

Inima m-a încercat

Eu nu-i dădeam validare 

O lăsam să creadă în a iluziei minciună

Durerea imensă era de neînțeles

Fără ezitare 

Îmi reamintesc momentele și clipele

Trăite la nesfârșit

Într-o viață monotonă,ce se uită cu timpul. 

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Cu moartea mă întâlnesc în grabă

Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.

Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.

Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.

Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.

Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.

Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !

Mai mult...

Apicultoru înrăit,

Apicultoru înrăit,

Dimineaţă s-a trezit.

Iese în curte se gîndeşte,

Şi spre stupină priveşte.

 

Se uită la stupi, meditează,

Bucuros palmele – şi freacă.

Stă şi se gîndeşte bine,

Să dea drumul la albine.

 

Halatul în grabă îmbracă,

Spre stupi el acum se apleacă.

Masca pe faţă şi-o pune,

Şi dă drumul la albine.

 

Zumzăie şi-s călătoare,

Aleargă din floare în floare.

Cu mare atenţie aduc,

Polenul il duc in stup.

 

Acolo-i bine aranjat,

Şi cu grijă prelucrat.

De albine hărnicuţe,

Ce îl aşează pe rămuţe.

 

Cînd stupina îi încărcată,

Vine apicultoru îndată.

El mierea o colectează,

Şi cu drag o prelucrează.

 

Fie că e de salcîm,

Sau din flori de tei acum.

Polifloră, mătrăgună.

Toată mierea este bună.

 

Face ceară, face miere,

Şi propolis că se cere.

Mierea-i un medicament bun,

Te însănătoşeşte acum .

 

De aceia nu ezitaţi,

Miere ca să cumpăraţi.

Mierea, propolis şi ceară,

Te scapă de orice boală.

Mai mult...

Zăresc o stea căzătoare

Stau în casă la fereastră,
Și privesc spre bolta albastră.
Sus pe cer eu privesc luna,
Și luceafărul într-una.
Zăresc o stea căzătoare,
Ea-i iubirea călătoare.
Se desprinde dintre stele,
E iubirea vieții mele.
E iubirea mea curată,
E iubirea adevărată.
După al ei surâs tânjesc
O îndrăgesc și o iubesc.
La mine ea se grăbește,
Și-mi șoptește la ureche.
Te iubesc scump puișor
Noapte bună, somn ușor!

Mai mult...

Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

În frumosul meu, oraş dunărean,

Două statui, impunătoare eu am.

Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,

Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.

 

Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,

În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.

Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,

Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.

 

Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,

Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.

Să îl apere, de armatele romane invadatoare,

Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.

 

Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,

Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.

Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,

Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.

 

Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,

Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.

Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,

Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.

 

Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,

Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.

Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,

Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

Mai mult...

Acolo în penitenciare,

Acum ori nici odată,

La fund la PSD le este lată.

Vor merge, cu toţi acum se pare,

Acolo, cu toţii în penitenciare.

 

Acolo, lor de acum le este locul,

Se pare, că ia c-am lăsat acum norocul.

Şi după ani, de criză şi de aşteptare,

Cu duba, îs duşi acum la penitenciare.

 

Că au minţit, cu toţii şi au ruinat această ţară,

Ei au batjocorit –o şi au jefuit –o iară.

Să n-aibă, parte de colaci şi lumânare,

Cu toţii, să ajungă în penitenciare.

 

Că au suferit, de frig şi foamete românii,

Au suferit, enorm aşa precum sunt câinii.

Ei au maşini şi vile şi avere mare,

Să zacă, acolo cu toţii în penitenciare.

 

Pe aceşti neghiobi, de nu i-ar mai răbda pământul,

Să îi vedem, chiar morţi acolo chiar ne duce gândul.

Că au distrus, această frumoasă ţară ca o floare,

Lor să le putrezească, oasele acolo în penitenciare.

 

Şi cap de listă, acum să fie ea Dăcnilă,

La o întreagă, naţiune ea provoacă silă.

Şi toţi ciumistii, acum cu mic cu mare,

Să fie condamnaţi şi duşi în penitenciare.

 

Şi clopotele acolo, într-una să le bată,

De vor muri, acolo la români chiar nu le pasă.

Un singur gând, avem şi o ultimă întrebare:

Dacă mai este, acum vreun PSD –ist în penitenciare ! 

Mai mult...

Cu un masaj de relaxare.

Daca te simti oboist,

Si stresat si nacajit.

Un masaj de relaxare,

E bine venit se pare.

 

El se face in cabinet,

De un masseur ce are talent,

Si acolo ai sa ai parte,

De lumanari parfumate.

 

Si de muzica in surdina,

Si de putina lumina.

Le vezi in salonul in care,

Faci masaj de relaxare.

 

Dupa ce masajul e gata,

Doamna,domnul face plata.

Bine dispus corpul il are,

Cu un masaj de relaxare. 

Mai mult...