Fata din Teren
Citesc o carte pe care o țin aproape de inimă. O pagină după alta, cuvintele îmi alunecă prin suflet ca niște șoapte uitate. E o carte dragă nu doar pentru povestea ei, ci pentru că mi-a fost dăruită de el.
"Fata din tren". Și, parcă, sunt și eu în acel tren acum. Privesc prin geam și văd amintirile curgând înapoi spre noi. Cu ochii minții, îi revăd privirea, îi aud vocea caldă, îi simt prezența atât de aproape și totuși imposibil de atins. Îmi amintesc nopțile în care somnul nu mai conta, în care doar cuvintele noastre luminau întunericul.
El... cel mai ideal și unic om pe care l-am cunoscut vreodată. A fost singurul care mi-a explicat, nu prin vorbe, ci prin fapte, esența cuvântului „bărbat”. Mi-a arătat cum poate o relație să ardă, să mistuie, să fie intoxicantă și eliberatoare în același timp. A fost furtuna și liniștea, întunericul și lumina.
Trenul gândurilor mele nu se oprește. Rătăcesc prin amintiri, prin momente ce par sculptate în sufletul meu. Îl caut în reflexia geamului, în umbrele serii, în liniștea nopților fără sfârșit. Impresia că el e peste tot… dar, în același timp, nicăieri.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: А . Turcan 
Data postării: 29 martie
Vizualizări: 63
