Obsesie!

Un fulg am vrut să prind

Ce se-ndrepta spre mine,

Era întâiul mesager al iernii

Ce veste aducea, că frigul vine

Privirea mi s-a dus în sus

La dansul fulgilor de nea,

Purtați de vântul ce nu-i lăsa

Să graviteze înspre palma mea

Și am văzut o feerie în văzduh

De stele de zăpadă mișunând,

Toate spre mine se-ndreptau

Și-n palmă se puneau pe rând

Un cor am auzit venind din cer

Fulgul să-l las să cadă pe pământ,

Că el aduce apa binecuvântată

Ce este pentru omenire...darul sfânt

Atunci în palmă m-am uitat

Fără să văd vreun fulg în ele,

Și rușinat pe loc am renunțat

Să prind frumoșii fulgi..cu stele!

În preajma Sărbătorii de Crăciun

Să arătăm mai multă bunătate,

Să mulțumim pentru ce-avem

Și-un pic să dăm și mai departe

E timpul dragostei și al iertării

Și al colindelor ce ne vestesc,

Că astăzi s-a născut Christos

Pruncul dorit, darul Ceresc

În Betleem s-a întâmplat minunea

Așa cum cei trei magi au prevestit,

Ei aur, smirnă și tămâie au adus

Urmând lumina stelei ce i-a călăuzit

În peștera sărăcăcioasă s-a născut

Apoi Fecioara în scutece l-a înfășat,

L-ambrățișat și l-a culcat ușor în iesle

După ce mai întâi pe Prunc l-a alăptat

Și cum în peșteră era destul de frig

Cu abur l-a încălzit asinul și un bou,

Aici păstorii au fost trimiși de îngeri

Să se închine și oi ei au făcut cadou

El a venit pentru a noastră mântuire

Și drept răsplată, El moarte a primit,

A îndurat ocară, durere și batjocură

Ca ce e scris în Carte, să fie împlinit

Mă-ntreb acum pe mine și pe tine?

Am înțeles noi oare a Lui venire?

Și mai presus de ce El s-a jertfit?

Murind pe cruce pentru omenire

Acum în ajun de Crăciun vă-ndemn

Să ne schimbăm, să facem fapte bune,

Iar cu iubire, să dăruim în jur iubire

De vrem în Carte, să fie scris..al nostru Nume!

Sunt călător pe ăst pământ

Ce destinația, încă n-o știe,

Doar știu că sunt un muritor

Îndrăgostit, de-a mea soție. 

Cândva, demult, te-am întâlnit

Și Cupidon mi-a-nfipt săgeata,

Care tare adânc a mai pătruns

Că inima mi-a zis...asta ții soarta. 

Dar, n-am simțit nicio durere

Și doar că trupul mă furnică,

Când te-am atins întâia oară

Și cum cerul în cap..îmi pică. 

Erai gingașă și tare frumușică

Ca un boboc de floare-albastră,

Ce aștepta de Sus, picuri de apă

Și mândră-apoi... să înflorească. 

N-am stat prea mult pe gânduri

Și cu iubire...petala ți-am udat,

Primind apoi drept mulțumire

Să fiu, în timp, al tău, iubit bărbat. 

Acum când amintirile ne copleșesc

Și ani frumoși am adunat în spate,

În doi, la ceai, ne depănăm povestea

Trăită pe pământ cu-a mea..jumate!

Ieri eram îndrăgostit

Astăzi parcă mi-a trecut,

Și vreau să aflu răspuns

La ceva ce m-a durut.

Eu credeam că ne iubim 

Și că este doar a mea,

Dar s-o văd cu-altcineva

N-am crezut că s-ar putea.

Mai acum o săptămână

Eram amândoi de mână,

Ne plimbam pe o potecă

Eu cu-a mea aleasă zână.

Nu știu ce s-a întâmplat

Și s-o văd că se sărută,

Cu prietenul meu bun

Ce-mi spunea că e urâtă.

Oare-acum este frumoasă

Și este de ea îndrăgostit?

Ori doar vrea ca să profite

Știind faptul că-i vestit.

Îi privesc și rămân mut

Când amicul e plesnit,

Și aud cum îi rostește

Ești un mare nesimțit.

Lung mă uit la amândoi

Și nu știu cui da crezare,

În gând îmi pun întrebare

Ce-ai să faci acum..Cezare?

Sigur e destul de greu

Să decid cu cine merg,

Cu ,,iubita" sau ,,amicul"

Ori din listă să mi-i sterg.

Voi care citiți din aste versuri

Și vedeți că rău mă chinui,

Vă întreb cum e mai bine

Să renunț sau să continui?

............

Măi..Cezare!

E dimineață și frigul mă cuprinde
Cu ale sale grade mult sub minus,
Fereastra mi-o privesc cum ninge
Și vorbă-ncerc cu fulgul alb depus.

Tu fulgule ce mi te-așezi pe frunte
Și-mi rascolești profunde amintiri,
Te-aș intreba de ce în apa te prefaci
Și-apoi dispari c-a mele dulci iubiri.

Cândva cu ea un om, noi modelam
Din tine fulgule venit din depărtări,
Și-n jurul lui dansam atât de fericiți
Îmbrățișați și-nflacărați de sărutări.

Mai stai puțin și gândul mi-l ascultă
Nu te topi făr' să-mi răspunzi de poți,
De ce s-a destrămat iubirea noastră
Când promiteam să creștem și nepoți.

Tu știi povestea și dragostea aprinsă
Și visul nostru, rămas fără-mplinire,
Te rog fii bun și...  fata să-mi găsești
S-avem din nou, de vrea, o întâlnire.

Nu știu când fulgul meu a dispărut
Și m-a lăsat, tot singur, fără răspuns,
Dar poate a plecat...ca fata s-o aducă
Așa că încă sper și mă opresc din plâns!

Ce mult a mai trecut iubito

De la al nostru legământ,

Când am jurat să ne iubim

Cât om trăi pe ăst pământ. 

A fost pe la sfârșit de an

Zi însorită, în decembrie,

Când am zis Da, la primărie

Semnând, actul de cununie. 

Ne-au însoțit părinți și rude

Zicându-ne ,,Casă de piatră ",

Urmând urări și-o ,,sindrofie "

În cinstea și fericirea noastră. 

Atunci, am devenit perechea

Pornind în doi pe drumul vieții,

Iar dragostea ne-a dat..feciorul

Un ajutor..la ceasul..bătrâneții. 

Am profesat, muncind din greu

Uitând că ziua, s-a dus în noapte,

Ne-am bucurat și uneori am plâns

Și-am refuzat să zicem...nu se poate. 

Anii s-au scurs, lăsând doar amintiri

Și urme-adânci pe ale noastre chipuri,

Suntem... doi tineri... bătrânei, soție

Dar fericiți că ne iubim...și-n aste timpuri!

Doar ea și ploaia

mai cad din nori,

așa, din când în când,

să-mi amintească

că au inimi cât cerul,

cât pământul,

cât nu pot eu cuprinde.

Și le iubesc pe ambele,

dar pe ea...

pe ea o iubesc la nebunie.

Ea stă mititică și singuratică

(și probabil îmbufnată imaginându-și o mie de moduri prin care să mă ucidă și întrebându-se pe unde umblu)

în noapte,

dar nu-i noapte

ea e ploaia însăși.

Iar când plouă cu ea,

mă topesc în odaie

și fug afară, fără umbrelă,

să sărut picăturile de ploaie.

Nu știe că de dorul ei

mă prind uneori zilele,

alteori nopțile,

plouând din mine.

Nu știe că e o prințesă,

o ploaie ușoară, nu grea,

și că oriunde s-ar afla,

e și acolo...

și în inima mea.

Dacă ți-aș fi spus cât te iubesc

Ai mai fi ales să pleci ?

Dacă florile nu mai înfloresc

Ar fi câmpurile seci ?

Dacă soarele nu ar mai răsării

Ne-am ascunde în întuneric ?

Dacă nimeni nu ar mai suferii

Ar mai fi amor himeric ?

Dacă gheața nu s-ar fi topit

Mi-ai mai fi încălzit inima ?

Dacă dragostea n-ar fi pierit

Ochii reci ar mai lăcrima ?

Dacă întreg pământul s-ar usca

Și ți-ar arde focul din privire ?

Dacă cel de pe comoară s-ar isca

Ai aștepta a lui venire ?

Dacă de patimă ar seca întreg oceanul

Te-ai mai lăsa purtat de valuri?

Dacă ai putea suprima tot chinul

Te-ai mai pierde prin tuneluri ?

Dacă din cer ar cădea toate stelele

Ți-ai pune o ultimă dorință?

Dacă ți-as spune că-s spre sfârșit zilele

Te-ai speria de suferință?

Dacă nu te-ai fi născut în matca focului

Te-ai mai fi luptat să ajungi în paradis ?

Dacă ai fi rămas un vis în largul locului

Ți-ai fi rostit sentința printre abis

Într-o zi de vară

Privirea ta m-a tulburat,

A noastră prima întâlnire,

A fost de neuitat.

Ai perceput ca ești al meu odinioară,

Și eu am înțeles că sunt a ta,

M-ai strâns în brațe într-o zi de vară,

Punându-mi mâna mea în mâna ta.

Stârnit-au-n mine o credere,

Cum n-am simțit până acum,

Dragostea din prima vedere,

Oare ea a fost, sau nu?

Însă apoi tu ai uitat de mine,

Iar eu mă sufocam de lacrimile amare,

Știai ce faci, ca nu e bine !

Dar tot ce noi iubim, peurmă moare.

Când eu plecam te-am acuprins,

Lăsându-mi sufletul să piară,

Ce am numit dragoste, s-a stins,

Cum s-a aprins, într-o zi de vară.

Te vreau înapoi, în pulsul fierbinte,

Unde șoaptele noastre nășteau cuvinte.

În brațe să-mi fii, furtună și mare,

Să ne iubim până cerul dispare.

Îmi e dor de tine, de sufletul tău,

De focul ce-n noapte dansa ca un zeu.

De buzele tale, de glasul tăcut,

De clipa eternă dintr-un început.

Îmi lipsesc nopțile cu stele căzute,

Când trupurile noastre erau absolut e.

Când timpul se-oprea în a ta privire,

Și lumea pierdea orice amintire.

Te chem cu toată ființa, iubirea mea mare,

Să ne iubim până cerul moare.

Să scriem pe stele, să ardem din nou,

Povestea noastră, un singur ecou.

La portița casei noi
Îmi stă timpul ce-l voi pierde,
Îmi stă frumosul din război
Și minciuna ce o voi crede.

Stă timid cu flori în mână,
Făt frumos ca din povești,
Mă așteaptă pentru cunună
Eu îmbrăcată-n straie verzi.

Pe băncuța de la poartă,
Stam frumos în a lui poale
Eram operă de artă,
Mai voiam înc-o sărutare.

Se uita-i în ochii mei
Și-mi da păru de o parte,
Păsări ciripesc duios,
Parcă-i totul dintr-o carte.

Merge ceasu însetat,
Timpul nostru să-l absoarbă
Și ce-i păcat că a încetat
A noastră dragoste să apară.

Iată norii grii ni se adună,
Ce-aș dori să fugim de ploaie!
Da văd că viața ne tot îndrumă
Fiecare pe a noastră cale.

Și stau la portița casei vechi,
Ce fuse martoră la o visare,
A unei iubiri ca din povești
Ce a plecat subit în deplasare.

Din multitudinea de clipe pe care le-am trăit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am zărit

Şi-n timp ce alte clipe discret s-au perindat,

Aceasta de la mine nicicând n-a mai plecat.

Din multitudinea de clipe în care te-am privit,

Una mi-a schimbat viaţa, când m-am îndrăgostit

Şi-n timp ce alte clipe uitate-n noi sfârşesc,

De aceasta-n continuare cu drag îmi amintesc.

Din multitudinea de clipe de tine-ndrăgostit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am iubit

Şi-n timp ce alte clipe aşa cum vin se duc,

De aceasta întotdeauna aminte îmi aduc.

Din multitudinea de clipe în care te-am iubit,

Una mi-a schimbat viaţa, cum pleci când te-am privit

Şi-n timp ce alte clipe se-ndepărtează-n zbor,

Aceasta-mi aminteşte de tine când... mi-e dor.