,, Te ador ,,
Se prelinge lumina pe față
Și tresar mușchii fragezi sub fard ,
Oferind prospețime și viață
Senzualelor buze ce ard .
Umbre fine, contrastul crează,
În oglindă , al doilea profil ,
Când de-afară pătrunde o rază
Peste chipul tău drag de copil .
Printre gene pătrunde lumina ,
Limpezind ochii mari ce-i ador ,
Dilatând sub cornée , retina
Și pupilele-n mijlocul lor .
Îți ador frumusețea-n tăcere
Și în taină , iubito te-ador ,
Sub tributul ce viața mi-l cere ,
Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .
Te ador când apari în grădina
Înfloritului parc cu alei ,
Printre care te-arăți Bellamina ,
Să te vadă în veci , ochii mei .
Ștefan Kaurek
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 1 februarie 2022
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 2513
Poezii din aceiaşi categorie
Să mă iubești la plus infinit
Iubito vezi ce faci
Căci regulamentul de astăzi s-a schimbat,
Ai obligații mult mai mari,
Iar costurile scad...
Ar trebui să ma iubești trimestrial,
Sau poate pe doi ani!
Procentele să crești treptat,
De la nivelul ce-l ai azi,
Nu spun că e puțin,
Probabil nici prea mult,
Dar te-aș ruga să-l urci la absolut,
Tu poți orice,eu ți-am mai spus,
Sau chiar plus infinit!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Ce-ar fi să fim
Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm
Când primăvara scoate florile din creangă
Strivind tăcerile să nu le auzim
Vorbind culorile din alb să crească nalbă
Ce-ar fi căderile să nu le mai primim
Urcând în suflete lumina către vară
Stârniți de zâmbete pe buze să vopsim
Cu mierea dulce gura roșie de fragă
Ce-ar fi privirile să nu le dezlipim
Developănd aceleași stele pe sub pleapă
Când adormim ne va rula în vise film
Despre un soare ce aprinde lunii salbă
Ce-ar fi secundele să nu le auzim
Bătăi de inimă surzind eterna roată
Pe timpul rege încurcând să-l ațipim
De noi uitând să ne petrecem doi în șoaptă
Ce-ar fi culorile pe toate să le știm
Din curcubeu să adunăm o înghețată
Gustând plăcerile din viață să sorbim
Topind încet buchetul fin de ciocolată
Ce-ar fi un doi creat din noi să făurim
Cu eu și tu să împletim o cazemată
Visele toate adunând să le-mplinim
Ce-ar fi să fim același pas pe-aceiași treaptă
Declaratie
Am inima imbibată in iubire,
Sau sufletul? Ce contează?…
Promit sa-ti aduc soarele la picioare
-Dar luna? Singură să ne privească?
Am ochii îmbătați de frumusețe,
Sau inima? Ce contează?..
Promit sa-ți alin fiecare suspin in taină.
-Dar lumea? Singură sa ne privească?
Am dorințe ce ard după tine,
Sau noi? Ce mai contează?..
Promit si-ti ofer pentru un etern iubire.
-Dar moartea? Singura sa ne priveasca?
Te rog doar lasă-ma sa cad,
Sa aterizez in preajma ta,
Iar împreună, toti sa ne privească,
A noastră atracție pură.
Un metru juma
Atâta frumos,atâta iubire
Să stea neatinse iubito la tine!
Atâta lumină și bucurie
Să locuiască pe a ta față...
Îngerii toți să te vestească
Să știu și eu ce mă așteaptă,
În cerc de foc să-ți danseze și să-ți cânte,
Doar eu fiind cel ce vrea
Dar nu îți spune
Să te iubească ,să te răpească!
Dar cine știe ce-o să se-ntâmplă mâine poimâine
Cu-atâta dor dar și iubire,
O nebunie ce te apasă,
Tu care ești așa micuță
Un metru juma,
Vorbesc de-a ta statură!
(16 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
,,O clipă de sinceritate" în olandeză
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas
să dăm un pic de frumuseţe
acestui ultim ceas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Een moment van oprechtheid
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens
laten we een beetje schoonheid geven
dit laatste uur.
wij zijn niet veranderd
het is maar een mening
Neem geen woord als vanzelfsprekend aan
of een onbeduidend gebaar.
Nee, wij zijn niet veranderd
het is gewoon toeval
Dat zouden wij in ieder geval zijn
en waar we het ook over hebben
we zijn geen twee vreemden
Mijn liefje.
Een moment van oprechtheid
het zou een subliem gebaar zijn
we hebben de moed om het toe te geven
dat wij van elkaar houden.
Een moment van oprechtheid
ze zouden ons herinneren
van onze goede jaren
zou ons er in dit laatste uur aan herinneren
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens.
wij zijn niet veranderd
het is maar een mening
Neem geen woord als vanzelfsprekend aan
of een onbeduidend gebaar.
Nee, wij zijn niet veranderd
het is gewoon toeval
Dat zouden wij in ieder geval zijn
en waar we het ook over hebben
we zijn geen twee vreemden
Mijn liefje.
Een moment van oprechtheid
het zou een subliem gebaar zijn
we hebben de moed om het toe te geven
dat we nog steeds van elkaar houden
Een moment van oprechtheid
ze zouden ons herinneren
van onze goede jaren
zou ons er in dit laatste uur aan herinneren
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens.
Een moment van oprechtheid
het zou een subliem gebaar zijn
we hebben de moed om het toe te geven
dat we nog steeds van elkaar houden
Een moment van oprechtheid
ze zouden ons herinneren
van onze goede jaren
zou ons er in dit laatste uur aan herinneren
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens.
O nebunie
Tăcere-n ceasuri de nesomn
Când știu că mâine-i niciodată,
Și îmi las o lacrimă însemn
Ce stă de dorul tău și-așteaptă.
Clipește candela o clipă
Prin sfârșitul nostru dureros,
Ca un duh de întuneric și risipă
La trântă cu un om neputincios.
În zadar te regăsesc prin șoapte
Și prin gânduri spuse de nespus,
Acum sunt singur și e noapte
Și toate șoaptele s-au dus.
Să fim străini e-o nebunie ...
Să iubim în diferite nopți,
Noaptea mea să nu îți știe
Gândul tău de noi ... de-l porți!
Împrejuru-mi vi! ca niciodată…
Și toate se răstesc la mine,
Se strâng în mine și deodată
Toate ... îmi șoptesc de tine!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Alte poezii ale autorului
El
Și iar mă trezesc cu tine-n gând
Aș vrea să te sun,dar nu
Nu am curaj să-ți spun
Că te iubesc și acum!
Îmi cer iertare pentru tot
Dacă te-am supărat!
Și vreau să-ți mai spun
Că tu erai tot ce aveam!
Oare să-ți scriu undeva
Să-ți spun tot ce simțeam când ai plecat
Că plângeam neîncetat..
Îți mulțumesc că ai fost în viața mea!
Îți mulțumesc pentru cum te-ai comportat!
Îți mulțumesc pentru cât te-ai dedicat!
Îți mulțumesc pentru iubirea ta!
Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat!
Îți mulțumesc pentru răbdarea ta!❤️❤️
Text: RALUCA.M
Drumul spre mare
Tot farmecul e sa te cufunzi
In timpul in care traiesti,
Sa inoti din rasputeri in amonte
Sau sa faci pluta in aval.
Noaptea trebuie sa iesi la mal,
Sa faci un foc zdravan,
Sa spui povesti si sa cauti in stele
Drumul spre mare,
Chiar daca stii din auzite
Ca toti care inoata
Ajung acolo,
Nu ai timp sa asculti orice zvon,
Noaptea e scurta,
Dilema aceeiasi,
Si tot ce ai invatat
Trebuie sa stii, pentru ca
Inveti pentru viata,
Asa ca inoti in amonte,
Sau faci pluta in aval,
Fara sa stii cand va fi
Ultima noapte petrecuta pe mal.
1 mai
Întâi mai era ca-n rai,
Ziua-n care te bucurai,
Familiei I te alătuilrai,
Explorai locuri pe care le adorai,
Pe nimeni nu ignorai,
Peste tot te aventurai.
Iubirea mea de o data
Țin minte ca
Anul trecut prin noiembrie
Staeam si ma gândeam
La o iubire negasita
Tin minte urâțenia pe
Chipul lui,
Ingamfarea si fitosenia lui.
Dar acum regret vorbele spuse
Caci iubirea negasita
A fost chiar el
(Iubirea mea de o data,de Pavel Eminescu)
Un vis lucid
Am un vis lucid .
Care l-aș numi stupid .
Totuș mai de mult .
Mil doream atăt de mult .
Eu pe tine te așteptam.
Căci atăt de mult mi te doream .
Că ai plecat de la mine .
Nu acceptam .
Că mai lăsat , și ai plecat .
Cănd împrejur totul era secat .
Un vis lucid a rămas .
Iar eu de la el m-am retras .
Iubirea
De pe-un pervaz mai prăfuit
Înflorise arțarul argintit
Uimit, deschid a mea fereastră
Și văd o pasăre măiastră
Sclipind de aur și de viață
Îmi zice ea a ei povață:
''Tânăr bătrân uitat de lume
Caută de vezi un nume
Ce conține perechea opusă ție
Căci vii scris să vă întâlniți
Și poate, chiar să vă iubiți ''
Eu m-am râs zâmbind ironic
Și am închis fereastra melancolic
Pasărea s-a supărat
Dar de-atunci n-a mai plecat
Plictisit de-a ei așteptare
M-am dus tiptil la culcare
Așezat pe un sarcofag
Din plastic sau din lemn de fag
Pornesc micul calculator
Care, abil ca un orator
Începe visul digital
Sclipind ca un pixel ireal
Uite apare un videoclip
Și dispare un microcip
Iar din chat, toți strigă în cor
''Ce-i iubirea?Nebunie
Ce-o urmăresc numai o mie
Noi ,ai somnului înțelepți
Stăm lipiți ca doi bureți
Veșnic enervați
Dar foarte bine informați!''
''Ce gloată amară de ratați ''
Răspunde un gând în sinea mea
Și mă afundă mai adânc în vis
Fără să-mi ceară vreun permis!
Trece ziua, trece noaptea
Apar programe, dispare-o lume
Un nou serial capătă renume
Dar eu , tot rămân legat
De-al meu scaun uzat
Pe cap încep să mi se țeasă
Mărăcinișuri de păianjen
Ce se întind în ritmu de tren
Pielea mi se face scrum
Iar inima nu face nici bum!
A încetat să bată sărăcuța...
A luat-o moartea cu căruța
S-a dus și mintea mea departe
În lumea-n care toți au parte
De un cod și vieți banale
Și-o varietate de canale
Brusc, mă trezește o lumină
Ce pare a veni dintr-o mină
Uimit, privesc încet în jur
Și m-am crezut nebun,vă jur!
În fața mea comod ședea
Un uriaș cu solzi de nea
Ochii roșii precum focul
Capul lung, cât mi-e norocul
Clipesc uimit și încerc să uit
Că seamănă cu-n șarpe
Apoi,în oglindă când mă uit
Urlu de în gât mă rupe
Pielea în loc mi s-a lipit
Iar mintea-mi a ciripit
Veselă nevoie mare
Îmi bate inima mai tare
Iarăși viu,întreb pe șarpe:
''Cine ești, de ce m-ai salvat?
Pe mine, un om dezaxat?''
''N-ai să crezi d-ați sunt aproape
Rudă mai veche și mai mare
Cum îmi mai zice orișicare
Platon cu viclenie mă numea
Demiurgul ,cel ce-o copiat pe Ea
''Deci ești...''
''Zmeură de pești ''
Mă întrerupse Demiurgul
''Da,eu sunt Arhitectul
Ce a creat un vis din procesoare
Unde eu țin sufletele prizoniere
Dar, știi, uneori mă plictisesc
Să văd cum suflete amețesc
În lene adâncă și falsitate
Copleșite-n nedreptate
Deci uneori mai scot pe cei ca tine
Căci vouă Cel de Sus v-a scris
Să porniți pe drum neîntins
În căutare de iubire amară
Ghidați de pasărea măiastră
Acum, eu plec în mări și peste țări
Iar tu, să nu uiți de-a inimii chemări!
Zicând aceste stranii vorbe
Se învârte de 3 ori în cerc
Și dispare într-un semicerc
Confuz,mă întreb nedumerit
''Și ce să fac în acest moment
Liber, la mijloc de apartament?''
Atunci speranța mi-a venit
''Pasărea măiastră, știe ea
Unde să merg și cum să dreg
Deschid fereastra ,nu-nțeleg
De ce-i ea neagră ca un neg?
''Ah,m-ai ignorat un an întreg!
Parazitule, crezi tu oare
Că noi, păsări călătoare
Nu avem altceva de făcut
Decât la pervazu-ți de stătut?
''Îmi cer iertare de-asteptare
Dar chiar încep să caut iubire''
''Bine, fie voia ta,
Un pic te voi ajuta
Du-te mergi în lumea largă
Tot ce poți, vezi de-ncearcă
Iar ca sfat ți-l dau pe acesta
Nu tot ce strălucește e aur ''
Zicând acestea,ea se ridică
Și dispăru în a cerului azur
Oftând, pe-o ușă scundă ies
Știind că nu prea am de-ales
În jos mă uit și văd un labirint
Din scări verzi și balustrade
Iar mai jos întuneric de ciment
Unde o lampă chioară arde
Înfricoșat,pășesc țipând în gând
Și aud tăcerea de mormânt
Cobor încet cuprins de frică
Să mă împiedic de-o pietricică
Ating peretele străvechi
Și mă lipesc de ziare vechi
Trag un pic ,se dezlipește
Mai fac un pas orbește
Și simt cum picură pe păr
Tencuiala luată în răspăr
Îngrozit,mă pun pe fugă
Întind mâinile a rugă
Și cad,pierzându-mă-n abis
Neguri grele mă-nfășoară
Izbindu-mă în treapta ușoară
Apoi cad lin parcă-s ucis
Ieșind ușor din lunga scară
Ajung în fața chiorului bec
''Mda, sunt ca un berbec ''
Zisei ,după ce mă văd
Vânăt la ochi ,julit la nas
''Nu trebuia să fi pornit hoinar
Umblând pe scări făr' felinar ''
Clipesc un pic și o minune!
Îmi strălucește din genune
Ieșirea din bloc, vopsită baroc
În trei culori de omenie
Galben, albastru-rozalie
De-afară soarele pătrunde cu foc
Încurajat, urmez raza-i de toamnă
Strada, legendar stradă !
Mă primește ca pe-o ladă
Colo sus în mult noroi
Se ascunde aprig un moroi
Drept în față un râu de oameni
Ocolește lungi băltoci
Pitindu-se prin trotuare
Sau într-o floare de cicoare
Cocoțați pe doi uluci
Tot se ceartă 4 cuci
În mijloc, precum o regină
Tronează o falnică uzină
Ruginită,sânge-i curge
Din perete și din sobe
Iar de afară vântul muge
Muge turbat de boli amare
Lovind eratic în pereți
Rupând ramuri de puieți
Jos,pierdut se uită
Adolescenți turbați,uitați
Ce strâng cu scrâșnet de oțel
Țevi lungi, fragede din fier
Toți se adună în angoasă
Urlând cu glas acuzator
Blestemând pe lume și pe viață
Închinând un templu fără față -
Damei cu coasa
Iar din cer pe ei veghează
Soarele palid, precum omul
Răpus de vălul neființei
Urmărind pe toți precaut
În râul uman un loc îmi caut
Și mă amestec la un loc
Cu toți cei fără noroc
Cu birjari și mici țărani
Funcționari și năzdrăvani
Când fac stânga împrejur
Văd că am numai în jur
Un alt, lung labirint!
Oriunde mă întorc
Apar rânduri de bloc
Umbrind cu bolta lor uriașă
Cerul acoperit de-o planșă
După perdele încet se-ascund
Figuri gălbui de grei scheleți
Lângă ele atârnă în gol
Zeci de balcoane în vârfuri rupte
Încovoiate precum fețele triste
Brăzdate în lemn de lacrimile ploii
Urmăresc încet a străzii agonie
De la parter la părăsita farmacie
Toate își întind plăcuța de metal
Asemeni unor mâini ridate
Ce nu pot fi-n pământ redate
Drumul lung numai băltoci
Se scurge în valuri sure
Ce-și cântă doine mute
În ritmul metalic al mașinii
Pierdu-te în necuprinsul cărămizii
Unui bloc mai post industrial
Pășesc în apă, afundat ca în troiene
Pierdut în mulțime grea de plumb
Mă întreb, cum e cu putință
Să nu pot urla a neputință?!
Într-un oraș din ținte și morminte
Unde-i iubirea ce-o tot caut?
Un alt parter lipsit de fler …
Urmat de-o neagră farmacie
Și o albă bancă lucie…
Plictisit, mă opresc în loc
Și încerc, mai mult în joc
Doar în față să mă holbez
Iar în față se ridică
O mare casă luminoasă
În curcubeu vopsită
Părea un rai ce viu străluce
Cu a sale becuri zece
Unite într-un singur nume -
Clubul violetelor alune
Curios ,mă-ndrept încet
Spre Clubul celor fără regret
Deschid o ușă, trec de hol
Și nimeresc extazul gol
Asurzit de boxele de plastic
Orbit de un clarobscur fantastic
Încerc să ies înapoi afară
Dar zeci de mâini și corpuri amestecate
Pe mine cu ele mă luară
Ca înecat tot dau să ies la suprafață
Însă vârtejul mă ia tot mai adânc
Rupând cu muzica-i mai ascuțită
Minți și timpane
Nimeni nu-mi știe, nici de nume
Nici de prenume
Și totuși fiecare salută
Lipindu-se precum o lipitoare
Sau o altă târâtoare
Băieți cu părul uns în lac
Și fețele zâmbind un posac
Zboară rapid ca niște drone
În același ritm de clone
După fete mai cochete
Toate-n blugi de marcă scumpă
Ținând în mâini o mică cupă
Toate cu părul negru strâns în coadă
Pomadă fadă în pudră groasă
De păreau Fantome toate
Din noianul de arlechini
Prinși de fantome fără forme
Se ridică Ea, nemaivăzuta!
Cu gene negre de cristal
Ochii adânci din noaptea marelui abis
Obraji din flăcări otrăvitoare
Și părul în șuvițe de cobră
Ce conturează drăgălaș
Un căpșor de îngeraș
Trupul suplu de catifea
Se îndură ca o lalea
Țintintindu-mi pașii cu un sărut
Îmi strigă ea triumfătoare
Să știi că sunt o vrăjitoare !
Acum vei fi al meu pe veci
Vei fi un sclav de-al meu nebun
Căci numai eu știu să te îmbun
Moleșit ,schițez o fugă
Dar ea Iarăși mă sărută
Mă las topit de caldu-i senzual
Și înghit cu nețărmuită plăcere
Și muzică,și club, și slaba mea durere
Ah, tu demon-îngeraș
Crescut în centru de oraș
Mai dă-mi să gust din vorba ta
Și să-ți acopăr fața ta
Într-o prelungă sărutare
Sânii tăi mă prind într-o îmbrățișare
Din care nici tu nu ai scăpare
Nu pot gândi, nu pot simți
Tot ce eu știu e numai tu
Și parfumul tău violaceu
De liliacul și scorțișoare
Dar tu, tu râzi a nepăsare!
Și înjuri cumplit a mea visare
Uneori,mă lași să fiu lucid o clipă
Și-atunci mă întreb, mă întreb, mă întreb
Nu ești cumva o belladona
Ce omoară după ce înghit
Al tău divin, miros
Nu știu de când eu stau pe-aicea
Înlănțuit de pasiune
Dar neajuns nici prizonier
Acum ,eu înțeleg, dar prea târziu!
Tu ești vampir ce suge viața
Lăsând în urmă un om păpușă
Cu mintea ascunsă în mica-ți nișă
Am devenit un căpcăun,
Un monstru ce-ascultă numai de tine
Cu părul albit,și ochi tulburi
Stau nemișcat ca o statuie
Până îmi clipești, zâmbind a șotie
Într-o noapte, în Club apare
Un om bătrân, cu-o cruce mare
Barba căruntă și ochi senini
Ce nu mai au la ce râvni
Ascuns într-o lungă sutană
S-apropie de mine și de Ea
''Frumos mai ești călugărașe
N-ai vrea să-ți dau și ție dragă
Un mic pupic, că nu-i nimic
Să guști din darurile cărnii
Călugăr,drept se ridică
Și lovi în chipul Ei odată
Tunând ca un munte la cutremur:
Adevăr a zis cel ce a scris
''Creșteți de vă înmulțiți
Și pe toate să le stăpâniți
Ai crescut asemeni unui păianjen
Dar vei cădea cu atât mai crâncen
Strivită-n propria ta plasă ''
Atunci, pământul se cutremură
Lumina întreagă se întunecă
Și-o ceață de negreață
O luă, fierbând într-o spirală
Ce curse în a amurgului năvală
Rămas în fața lui,el îmi zâmbește
''Pe lume sunt un simplu pion
Slab, ca o cetate făr ' bastion
Tot ce am de la Dumnezeu primesc
De asta,pe El veșnic îl mulțumesc
Văd că ți-am fost trimis în cale
Să te îndrum spre vechea-ți căutare
Neîncrezător privești
Deci uite a mea alinare
Știu că vei găsi iubire
Căci de ea nu ai scăpare ''
''Mulțumesc, dar nu cred c-am putere
Să trec Iarăși prin durere
Lasă-mă aici să mor
Sau du-mă în câmpul de mohor
A trăi e a fugi
După dorințe tot mai mari
Ce ne orbesc de-un vid lacustru
Ce noi îl numim sufletul nostru ''
''Călător rupt în zbor
Ești bolnav ,dar boala-ți face bine
Căci te vei scula mai sus, mai tare
Tot ce-ți cer e vii cu mine
Și nu uita să crezi în tine
Știu,e greu să începi a merge drept
După ce ai călcat o viață strâmb
Dar, mai încearcă, crede Iarăși
Căci de-acum, nimic nu ai
De a pierde sau de a câștiga ''
Înviorat ,l-apuc de braț
Și îi zic,aproape sufocat :
''Într-adevăr, sunt liber să sufăr
Ca să pot scăpa și eu trăind
De repetabila povară
A golurilori ce mă cuprind ''
Astfel purcesem afară
Unde altădată arară
Înalți plugari și frumoase domnițe
Și acum în loc le cresc mici romanițe
Mă duc unde au ieșit primele oase
Și au cântat cele trei coase
A morții, a sorții și a suferinței
Mă duc la falnicii brazi
Ce-au ospătat nomazi
Mă duc în adâncile izvoare
Ce n-au cunoscut hotare
Să beau din nou din roua vieții
Ce curge la apusul dimineții
Ajutat de micul stareț
Ajung la mijloc de-un lac mai des
Unde toate păsările ies
Mă cufund în apa rece
Și tristețea îndată-mi trece
Bat de cinci ori pasul pe loc
Și simt că am chef să mă joc
Mă îngrop în iarbă verde
Unde nimeni nu mă vede
Și privesc pe îndelete
Cerul de un închis albastru
Ce se tot întinde aspru
Stele încinse câte o mie
Rupte de pe o osie
Iar în centru e regina
Cu fața ovală ,e însuși luna
Regina trimisă a sferelor cerești
Să farmece pe toate cele pământești
Treptat, se pierd în infinit
Și lacul, și pădurea cea de negăsit
Și luna cu a sale stele
Și omul cu zece bretele
Rămâne numai o tăcere
Dincolo de orice durere
Rămâne numai eternitatea
Ce ne-a adus libertatea
Rămâne numai gândul nespus
Ce-n viață pe noi ne-a adus
De-acolo mă-ntorc mai lin
În lumea omului divin
Și apare un Apostol călare
Și-mi zice cu dragă nepăsare
Sunt Petru om de drumul mare
Să nu-ți fie cu supărare
Dar te întorc în lumea mare
Atunci, am înțeles
De ce eu totuși am purces
M-am întors în trup degrabă
Și m-am întors în oraș cu grabă
La o masă de cafenea
O văd pe EA--Sofia
Îi zâmbesc cucernic, drăgăstos:
''Aici ai fost, iubirea mea…
Notă explicativă:În greacă Sofia înseamnă înțelepciune