0.05

(foto, video) Poezia răsare la apus. A fost lansat volumul de versuri al tinerei poete Romina Chetraru

poezii.online (foto, video) Poezia răsare la apus. A fost lansat volumul de versuri al tinerei poete Romina Chetraru

Romina Chetraru, o tânără poetă din Republica Moldova, care-și face studiile la Torino, Italia, și-a lansat volumul de versuri „Punctul” la Chișinău de Ziua Limbii Române. Lansarea a avut loc într-o locație mai puțin obișnuită - pe acoperișul unei clădiri din capitală. La eveniment au fost prezenți apropiați, prieteni și iubitori de poezie.

Pe lângă faptul că a scris versurile, Romina Chetraru s-a ocupat și de prezentarea grafică a cărții care debordează de originalitate. Cartea de versuri, care mai mult seamănă cu o enciclopedie poetică, este deosebită pentru că permite cititorilor să se joace cu cuvintele pentru a crea propriile versuri, diferite de cele scrise inițial de autoare.

Semnele de carte ale volumului reprezintă flori de câmp laminate cu un strat de plastic protector ce le oferă un aspect și o prezentare estetică deosebită.

„Mi-am dorit să fie o carte specială, să fie o carte ce e poezie începând de la copertă. Sunt versuri despre regăsire, dragoste și probleme interioare. Prin vers trebuie să aduci la suprafață tot ce stă ascuns acolo, înăuntru, și sper că am reușit să fac asta”, a zis Romina Chetraru.

Prezentă la eveniment, cunoscuta jurnalistă Angela Brașoveanu a spus: „Îmi plac foarte mult evenimentele care sunt în locuri puțin mai neobișnuite, mai nonconformiste și lansarea de astăzi îmi confirmă faptul că există minți interesante, originale și neconsumate în Chișinău și acest fapt mă bucură.”

„La evenimentul de astăzi am venit cu mare drag în primul rând pentru ca s-o cunosc pe Romina Chetraru și să văd volumul de versuri pe care îl lansează. Mi se pare o carte foarte deosebită atât ca design, cât și concept”, a spus Stela Botez, interpretă de muzică populară.

„Poezia răsare la apus - apare o nouă poezie, o nouă autoare cu o privire largă spre orizont, probabil că astfel Romina Chetraru dorește ca poeziile ei să ajungă la cât mai mulți cititori”, a declarat Ion Bargan, directorul editurii Bestseller.

Seara s-a încheiat cu lansarea de lampioane.

Cartea poate fi comandată pe www.bestseller.md cu livrare gratis.


Preluat de la: Unimedia.info
Postat 4 septembrie 2017

Creaţii aleatorii :)

Fermecătoare-i marea

 Fermecătoare-i marea, sărutându-ți gleznele usor
 Orizontul îți vorbește regretând uitarea ...
 Și pescărușii învingători în sclipirile de aur
 Spulberă ce nu pot înțelege,
 ... depărtarea.

 Fermecătoare-i marea, chiar și când pe cer sunt nori
 Orizontul, depărtarea și chipul tău senin în zori
 Mă-ndeamnă valurile-n larg șoptindu-mi parcă despre tine
 Aștept clipa regăsirii, dar clipa asta
 ... nu mai vine.

 Vântul îmi îndeamnă marea, în gânduri să-mi vorbească
 Iar stelele în noapte pe cerul mare să-mi zâmbească
 Îmi spun să uit, să mă ridic, să plec spre alte zări ...
 Iubirea ei... să mă găsească
 … pe alte visătoare mări.

 Dar a mea inimă-i mai mare decât orice-ndepărtat ocean
 Să-mi văd iubirea peste mări, nu poate fi putință
 Respir priviri în orizont, marea-n orice vis fermecatoare,
 Mă îndeamnă să revin 
 ...la viață.

 

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )

Mai mult...

Lacrimele

Lacrimile mi le șterg

Dar ele pe obraji tot alerg, 

Și de ce așa s-a întâmplat? 

De ce în aceasta situație mam aflat?

 

Ma simt strivita

Nimănui nu-s trebuită, 

Și sunt singură, dar tac

Nu vreau sa ma mai prefac! 

 

Să mă prefac ca sunt bine, 

Dar inima vrea să se dezbine

Tac, dar inima vrea sa strige

Căci tot cuvântul rău mă frige... 

 

Lacrimile curg și curg

Și eu nuștiu de ce mă distrug, 

Poate că cuvintele celea

Mi-a frânt inima, care mă durea ... 

 

Durea de disperare, 

Chiar dacă era o mică supărare

Ea se lasă bătută,

Și de nimeni neștiută... 

Mai mult...

Frunze

Frunze adormite pe iarbă

Și pe ele calc cu mare prudență

Să nu le strivesc,să stred urmele toamnei

Și crunta iarnă ce va să vină

Să le strivească ea sub zăpada nemiloasă

Și din frunze ți-am împletit o coroană

Pentru tine,Regina Toamnei

Te-am încununat regina naturii.

Frunzele în tăcere iși plang lacrimile

Ascunse în formă de rouă

Iși duc dorul ascuns în seva lor.

Mai mult...

O lume nebună

n-ai cum să-ți trăiești viața aceasta
cu capul în jos
ca un strugure
doar liliecii mai dorm agățați de ghiare
de tavanul peșterii
până mor
o excepție
nu poți inversa mersul pe jos
cu zborul
unde se mai pot întâmpla și asemenea lucruri
imaginează-ți o lume în care toate femeile
să meargă în mâini
copii să-nvețe alfabetul de-a-ndoaselea
eroii ecveștri să se-ntoarcă sub cai
ca într-o pictură de Wassily Kandinsky
expusă pe Broadway
ar fi prea mult
mie îmi plac lucrurile și oamenii așa cum sunt
adesea mă opresc în loc
în fața unor reclame imense cu Mascarpone
și copii mâncând cașcaval Camembert
ambalat în ceruri rafinate din produse petroliere și polimeri
„ nicio masă fără Mascarpone și Camembert”
ne-ndeamnă producătorii de moarte
pe bandă
ca într-un film suprarealist
n-ai cum să-ți trăiești viața aceasta
nici cu capul în sus
ca un viezure
spune și tu dacă se merită să trăieși după cap
într-o lume nebună
nebună…
Mai mult...

Stupefacție

Arhitectul Dionise Sincai era cunoscut ca o somitate în domeniu construcțiilor spațiale, cu tentă futuristă, și trecea drept o persoană mai mult decât respectabilă. Probabil că ar fi rămas cu faima aceasta și după moarte dacă n-ar fi căzut, la un moment dat, în patima băuturii, meteahnă pe care nu o dobândești, cum s-ar putea crede, ci o moștenești genetic, dacă ar fi să luăm în considerație ultimile descoperiri ale oamenilor de știință. Puțini însă sunt dispuși să îmbrățișeze această teorie, fiind mai simplu să arunce anatema asupra speciei umane, care, după cum știm, nu este  tocmai perfectă. Decăderea lui Dionisie Sincai survenise în plină glorie, astfel că efectele resimțite fuseseră mai ușor de contracarat, doar soția  și  apropiații, rude sau colegi, deveniseră parcă mai circumspecți. Cu toate acestea, viața lui nu cunoscuse transormări de substanță până în ziua aceea de miercuri, când destinul avea să-i dea lovitura de grație.

Câinele, un buldog, înspăimântător, cu trupul mic și îndesat, cu capul mare și fălcile uriașe, străjuite de colți ascuțiți, cu labele scurte și groase, îi apăruse în față din senin și nu părea dispus să-i permită trecerea. Încercă să apeleze la bunul simț al acestuia  cu un „ cuțu-cuțu” măgulitor, aproape familiar, lucru care nu plăcu jivinei, întrucât începu să  mârâie. Se gândi atunci să lase deoparte politețurile și să încerce o breșă în apărare, ca la rugby. Tentativa sa, lăudabilă, se dovedi ineficientă, pentru că în loc să spulbere adversarul, se trezi cu laba piciorului drept în gura buldogului. Auzi trosnetul oaselor, strivite între fălcile fiarei, și simți o durere năprasnică, cum nu mai cunoscuse până atunci. Mai rău era că buldogul începuse să-i molfăie laba piciorului, dând semne că n-avea de gând să se limiteze doar la porțiunea aceea neapetisantă. În mod curios, după o durere înfiorătoare, greu de descris, cu radiații în tot corpul, inclusiv în creier, simți reversul ei, ceva comparabil cu senzația de plăcere, pe care ți-o provoacă atingere unei femei, de exemplu. Îi veni  în minte imaginea unui păianjen, văzută pe Discovery, devorat de partenera sa în timpul actului sexual, fără să pară prea afectat. Se găsea într-o situație asemănătoare, diferența constând în aceeea că el era devorat la rece. Încercase în câteva rânduri să se desprindă, dar nu reușise decât să se poziționeze și mai bine între fălcile de oțel ale buldogului.

„Nu-i puțin lucru să asiști la propria-ți dispariție!” se gândi el, observând că fiara îl devora cu frenezie. În viață se întâmplă exact la fel, numai că arareori  bagi de seamă! Viața te devorează pe dinăuntru. La un moment dat toți dispărem. Nici nu mai contează când se întâmplă și cum se întâmplă! Chestia asta îmi vine la fix. Tocmai am rămas fără slujbă, m-a lăsat nevasta, mi-am pierdut casa și mai sunt și bețiv, pe deasupra”.

Privi șuvoiul de sânge întins pe caldarâm cu indiferență, deși nu suportase niciodată vederea sângelui. Fiara își continua netulburată festinul, chiar acolo, în mijlocul drumului, sfârâmând oase sau sfâșiind hălci consistente din corpul său. Avea botul înroșit de sânge și ochii sticloși. Nu se vedea țipenie de om prin preajmă, lucru destul de neobișnuit, fiindcă era miezul zilei. Pierduse mult sânge și i se cam împăinjenise privirea.  Fiara îi umbla deja prin cutia toracică, îndepărtându-i cu o anumită delicatețe coastele. La un moment dat, i se păru curios că nu murise, ceea ce putea să însemne fie că a băut prea mult și era în delirium tremens, fie că era treaz și nu exista nicio explicație. Optă pentru a doua variantă. Se mai confruntase de-a lungul vieții sale zbuciumate și cu asemenea vise, dar acesta, dacă era vis, depășea orice limită.

„ Si, totuși, se gândi el, îmi pot mișca mâinile! Văd! Înseamnă că sunt viu!”

Cu un ultim efort își înfipse degetele în beregata fiarei, împingându-i capul în sus. Luată prin surprindere, fiara nu avu nicio reacție câteva secunde, rămânând cu botul în aer, apoi scutură din cap ca un om care se dezmeticește și-i smulse dintr-o mișcare  inima. În clipa aceea simți că-l lasă puterile, nu-și mai putu mișca nici degetele, nici ochii, nici mâinile, nimic. Vedea doar o lumină albă, strălucitoare, care, ciudat, nu venea din dreptul ochilor, îi țâșnea parcă din creștetul capului...

 

Un grup de copii carea băteau mingea prin apropiere, zăriră câinile și capul de om. Unul dintre ei sună la Poliție. Echipa de criminaliști, sosită la fața locului, se văzu nevoită să împuște câinele, care nu voia, în ruptul capului, să lase din gură căpățâna arhitectului. Procurorul, ajuns și el la locul faptei, avu un moment de revelație.

   - Acesta nu-i cumva Dionisie Sincai, arhitectul de la Prefectură?

   - Cred că da,  răspunse șeful Poliției din Mădulari. Mi se părea cunoscut, dar nu știam de unde să-l iau!

Criminaliștii se împrăștiaseră care încotro, unii luau informații de la martori, alții ridicau probe, mostre de sânge, fibre textile, cum se procedează în asemene situații. Procurorul nu-și putea dezlipi ochii de pe chipul victimei, iar la un moment dat făcu un pas înapoi.

   - Ai văzut? exclamă el, adresându-se șefului de poliție. A clipit din ochi!

   - Am văzut! confirmă polițistul, ducându-și mâna la inimă. Crezusem că n-am văzut bine!

   - Ceva nu-i în regulă cu omul ăsta! murmură procurorul, destul de speriat, de altfel.  Vezi cât de încordat pare?

    - Da, răspunse polițsitul, dând din cap și holbându-se la ciudățenia aceea însângerată.

Arhitectul își strînsese pleoapele la maxim, nefiresc, și își încordase mușchii feței, ca și când ar fi făcut un efort supraomenesc, iar în liniște care se așezase întrei cei doi, depășiți de situație, se auzi un glas gros, cavernos, venit parcă dintr-un butoi gol.

   - Acum ați venit, fir-ați ai dracului!

În cotidianul „ Curentul”,de-a doua zi, la „faptul divers”, apărea un poem, scris de un poet local, prieten cu decedatul ( între timp capul arhitectului fusese autopsiat. Nu mică fusese mirarea medicului legist când desoperise pe creierul acestuia un singur neuron valid, aprins ca un bec de veioză! ). Poemul era un ultim omagiu adus omului, Dionisie Sincai:

 

Priveghi la capul de mort

 

Nu mi-a plăcut niciodată îmbrățișarea sufocantă a iederei

verdele acela purulent de buboi copt

scurs peste cenușiurile bolnave ale zilei

nu te-aș fi închipuit nici în cel mai negru vis

într-o găleată de plastic

după o eticheta

dar erai acolo

poate un pic cam tras la față

cu buzele parcă mai albe decât le știam

în rest păreai împăcat

destul de curios

pentru cineva care nu fusese niciodată de acord cu nimic

cu lucruri mult mai simple

precum Revoluția din `89

crimele de la Colectiv

Codruța Kovesi

nevasta

( cu treizeci de ani mai tânără! )

cu câte și mai câte

nu mi-a scăpat nici umbra accea de zâmbet

scarcastic

zeflemitor

un je m`en fiche  alunecos

ceva între nepăsare și teribilism juvenil

un fel pătimaș de a-ți exhiba sexul pe DN15

de a fi amendat pentru tulburarea liniștii publice

al naibii îi mai interesează pe ei liniștea publică

îndobitocirea publică

am înțeles

nu retractezi nimic

îmi lași mie toată mizeria asta

răspunderea pentru toate  defectele lumii

pentru toate defectele noastre

și ale urmașilor noștri

( niște ipochimeni vâduți poftelor

libidourilor )

băga-mi-aș…

Mai mult...

Cauză și efect

dimineața îmi place să alerg singur

uneori îmi iau și câinele

un suflet curat și candid

care nu se opune niciodată

o face din toată inima

cu dragoste

așa cum noi oamenii nu izbutim

nici măcar dimineața când alergăm

când trebuie să ajungem la serviciu

la supermarket

unde se dau fierăstraie Husqvarna

la ofertă

întotdeauna avem ceva cu ceilalți

care merg la biserică     

cumpără

se plimbă

fac jogging

altceva

de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri

la aceleași ore

în același fel

ca niște roboți imbecilizați

programați după un soft pretențios despre cum ar trebui să fii fericit

dintr-o perspectivă empirică a mașinii

exprimată în serii scurte de biți

numai că mie nu-mi mai pasă

nu mai ascult părerile nimănui

Newton spunea că toate corpurile se supun legii gravitației

căderii „în jos”

excluzând din această ecuație tocmai Pământul

la ora asta mă preocupă doar să-mbrățișez cerul

despre care știm cu toții că nu există

să las Soarele să-mi încălzească sufletul

anima-animus

ceva abstract

necuantificabil

unii oameni de știință dau cifre

între 21 și o,o1 grame

e ca visul etern al omului de a zbura

din care s-a născut avionul

navele cosmice

care echivalează cu  omorârea visului…

Mai mult...