Crenguța amintirilor
Omul Isus a fost tâmplar...
Iar eu, când traforam în şcoală,
simțeam cum înspre El mă cheamă,
Prin glasul viziunii din placaj.
În lemnul dur lucram minuțios,
Suflând agnostic în rumeguşul ros,
Ca Dumnezeu în trupul argilos.
De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,
Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,
Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,
Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...
Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât
Atelierul şcolii să fie isprăvit
De Spân răpus Pegasul
Şi fabulosul visător
În faşă
Smotocit...
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Matei Ciprian
Data postării: 19 aprilie 2024
Vizualizări: 480
Poezii din aceiaşi categorie
,,Nu te enerva" în italiană
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Solo una parola
Detto a caso
Intransigente
Mi butta giù.
il cuore crede
Il pensiero lo misura,
Il silenzio è sparito
Per sempre.
Sfortunatamente, questa è la mia natura,
Ma sempre nella mia mente dico questo:
"Non arrabbiarti!"
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Le parole possono essere ingannevoli.
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Che nessuna rabbia è buona.
Forse involontariamente a volte vieni colpito
In una parola, non è appropriato.
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Forza, sorridi e ascolta il mio consiglio.
Solo una parola
Mi porta pensieri pesanti
E solo con loro
Mi circonda.
È gelosia
È un peso
E un incubo indescrivibile
La notte nel sogno scende.
Sfortunatamente, questa è la mia natura,
Ma sempre nella mia mente dico questo:
"Non arrabbiarti!"
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Le parole possono essere ingannevoli.
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Che nessuna rabbia è buona.
Forse involontariamente a volte vieni colpito
In una parola, non è appropriato.
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Dai, sorridi e ascolta i consigli.
E lo saprai
Per dirti
Comunque,
tutti coloro che
Non arrabbiarti!
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Le parole possono essere ingannevoli.
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Che nessuna rabbia è buona.
Non arrabbiarti!
SPLENDOARE
Privind la cer, zâmbesc mereu
și inima-mi surâde;
Căci Creator e Dumnezeu
și Ziditor a toate.
Căci El m-a izbăvit din greu
M-a ajutat întruna,
Mi-a fost alăturea mereu
Când grea mi-era povara.
Cartea din copilărie
Te-am lăsat cândva, demult,
Într-un colţ de casă.
Te-am lăsat într-o lume
Sfântă şi frumoasă.
Te-am învelit în hârtie albă,
Te-am învelit cu dor,
Mă întorceam iarăşi la tine
De mii şi mii de ori.
Mi-ai dăruit cei dragi
Cărţi de care-am vrut -
Scumpe, colorate, ilustrate,
Dar pe tine să te uit n-am putut.
Am plecat departe
Şi tare îmi lipseai,
Îmi era dor de ale tale poveşti
Dar prea departe erai.
N-am vrut să te iau cu mine,
Te-am lăsat ACASĂ,
În lumea-n care am crescut -
Cea sfântă şi frumoasă.
De câte ori mă-ntorc,
Întâi la tine vin,
Te şterg de praf, de timp
Şi lângă piept te ţin...
Îmi eşti comoara fără preţ
Amintirea cea mai vie,
Ce repede mai zboară anii!
Carte din copilărie.
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Patru am...plecat!
Poveste adevărată!
După ani și ani de rătăciri prin lume
Pământul strămoșesc ne cheamă,
Să ne întoarcem la ai noștri acasă
Și viața să n-o trăim ca pe o dramă.
La drum necunoscut noi am pornit
Poate găsim pe undeva de lucru,
Un ban să adunăm pentru o casă
Chiar lopătând din greu balastru.
Din satul natal am plecat patru
Fără a ști prin câte noi vom trece,
Cu gândul la italieni să ajungem
Când în Moldova suflă vântul rece.
Era pe la jumatea lui decembrie
Când lumea îl aștepta pe moșul,
Doar noi înghesuiți într-o mașină
Am demarat pe când cânta cocoșul.
Drumul a fost destul de lung
Până pământul lor să îl călcăm,
Iar noaptea am dormit sub pod
Că bani n-aveam unde să stăm.
Și zile-n șir am căutat de muncă
Până pe-un șantier ne-au ,,angajat ",
Iar de dormit ne-au dat în folosință
Un loc într-o baracă, prost amenajat.
Aici ani buni din greu noi am muncit
Și periodic am trimis un ban acasă,
La cei ce sufereau în țara noastră
Și care ne-ajutau să ridicăm o casă.
Timpul s-a scurs și ani s-au adunat
Munncid din greu prin țări străine,
Aici s-a dus și sănătatea noastră
Strângând cureaua, s-avem un mâine.
După familii, urmașii s-au născut
Care au trebuit limba să învețe,
Și tot ce presupune obicei și viață
Și mai apoi în graiul nost'să se răsfețe.
......................................
Așa s-a întâmplat cu mulți de-ai noștri
După ce țara de comunism s-a vindecat,
Și ne găsim pe an ce trece, tot mai puțini
Că cei plecați nu mai revin...mare păcat!
Ispită
Mă ispitește raiul ce îl ascunzi în palmă,
M-aș răstigni pe cruce doar să ajung la el,
Ori aș păși pe apă atunci când marea-i calmă,
Să urc ușor pe coapse spre sufletu-ți rebel.
Înfiptă ca o lance în leșuri de martiri,
Așa îți este trupul și ochii de argint,
În părul tău de aur cresc zilnic trandafiri,
Și mângâieri de îngeri se-aud călări venind.
Te cântă trubadurii în cântece de stradă,
Și-ți bâzâie poeții nectarul dintre sâni,
Iar eu sunt ca un câine ce latră prin ogradă,
Atunci când intră-n curte străinul la stăpâni.
,,Nu te enerva" în italiană
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Solo una parola
Detto a caso
Intransigente
Mi butta giù.
il cuore crede
Il pensiero lo misura,
Il silenzio è sparito
Per sempre.
Sfortunatamente, questa è la mia natura,
Ma sempre nella mia mente dico questo:
"Non arrabbiarti!"
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Le parole possono essere ingannevoli.
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Che nessuna rabbia è buona.
Forse involontariamente a volte vieni colpito
In una parola, non è appropriato.
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Forza, sorridi e ascolta il mio consiglio.
Solo una parola
Mi porta pensieri pesanti
E solo con loro
Mi circonda.
È gelosia
È un peso
E un incubo indescrivibile
La notte nel sogno scende.
Sfortunatamente, questa è la mia natura,
Ma sempre nella mia mente dico questo:
"Non arrabbiarti!"
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Le parole possono essere ingannevoli.
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Che nessuna rabbia è buona.
Forse involontariamente a volte vieni colpito
In una parola, non è appropriato.
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Dai, sorridi e ascolta i consigli.
E lo saprai
Per dirti
Comunque,
tutti coloro che
Non arrabbiarti!
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Le parole possono essere ingannevoli.
non arrabbiarti, non arrabbiarti
Che nessuna rabbia è buona.
Non arrabbiarti!
SPLENDOARE
Privind la cer, zâmbesc mereu
și inima-mi surâde;
Căci Creator e Dumnezeu
și Ziditor a toate.
Căci El m-a izbăvit din greu
M-a ajutat întruna,
Mi-a fost alăturea mereu
Când grea mi-era povara.
Cartea din copilărie
Te-am lăsat cândva, demult,
Într-un colţ de casă.
Te-am lăsat într-o lume
Sfântă şi frumoasă.
Te-am învelit în hârtie albă,
Te-am învelit cu dor,
Mă întorceam iarăşi la tine
De mii şi mii de ori.
Mi-ai dăruit cei dragi
Cărţi de care-am vrut -
Scumpe, colorate, ilustrate,
Dar pe tine să te uit n-am putut.
Am plecat departe
Şi tare îmi lipseai,
Îmi era dor de ale tale poveşti
Dar prea departe erai.
N-am vrut să te iau cu mine,
Te-am lăsat ACASĂ,
În lumea-n care am crescut -
Cea sfântă şi frumoasă.
De câte ori mă-ntorc,
Întâi la tine vin,
Te şterg de praf, de timp
Şi lângă piept te ţin...
Îmi eşti comoara fără preţ
Amintirea cea mai vie,
Ce repede mai zboară anii!
Carte din copilărie.
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Patru am...plecat!
Poveste adevărată!
După ani și ani de rătăciri prin lume
Pământul strămoșesc ne cheamă,
Să ne întoarcem la ai noștri acasă
Și viața să n-o trăim ca pe o dramă.
La drum necunoscut noi am pornit
Poate găsim pe undeva de lucru,
Un ban să adunăm pentru o casă
Chiar lopătând din greu balastru.
Din satul natal am plecat patru
Fără a ști prin câte noi vom trece,
Cu gândul la italieni să ajungem
Când în Moldova suflă vântul rece.
Era pe la jumatea lui decembrie
Când lumea îl aștepta pe moșul,
Doar noi înghesuiți într-o mașină
Am demarat pe când cânta cocoșul.
Drumul a fost destul de lung
Până pământul lor să îl călcăm,
Iar noaptea am dormit sub pod
Că bani n-aveam unde să stăm.
Și zile-n șir am căutat de muncă
Până pe-un șantier ne-au ,,angajat ",
Iar de dormit ne-au dat în folosință
Un loc într-o baracă, prost amenajat.
Aici ani buni din greu noi am muncit
Și periodic am trimis un ban acasă,
La cei ce sufereau în țara noastră
Și care ne-ajutau să ridicăm o casă.
Timpul s-a scurs și ani s-au adunat
Munncid din greu prin țări străine,
Aici s-a dus și sănătatea noastră
Strângând cureaua, s-avem un mâine.
După familii, urmașii s-au născut
Care au trebuit limba să învețe,
Și tot ce presupune obicei și viață
Și mai apoi în graiul nost'să se răsfețe.
......................................
Așa s-a întâmplat cu mulți de-ai noștri
După ce țara de comunism s-a vindecat,
Și ne găsim pe an ce trece, tot mai puțini
Că cei plecați nu mai revin...mare păcat!
Ispită
Mă ispitește raiul ce îl ascunzi în palmă,
M-aș răstigni pe cruce doar să ajung la el,
Ori aș păși pe apă atunci când marea-i calmă,
Să urc ușor pe coapse spre sufletu-ți rebel.
Înfiptă ca o lance în leșuri de martiri,
Așa îți este trupul și ochii de argint,
În părul tău de aur cresc zilnic trandafiri,
Și mângâieri de îngeri se-aud călări venind.
Te cântă trubadurii în cântece de stradă,
Și-ți bâzâie poeții nectarul dintre sâni,
Iar eu sunt ca un câine ce latră prin ogradă,
Atunci când intră-n curte străinul la stăpâni.
Alte poezii ale autorului
WWW (în englezā)
This ain't a story about love and grace.
This ain't the sound of tender ripples, but of stormy waves.
This ain't no more a house to dwell and share,
When all you feel around is just the gust of death.
But not the silent kind, of aging,
The sounding one of bombs,
of blooded rubble far backbreaking,
of mortared feathers of a darling angel.
And endless streams of cries increasingly despondent,
Are carried by these warfares wider by the moment,
While clickers keep accounts of scattered ammo,
More nurses run from one to other in a torment.
And though we know, what do we care
It's all too much a cross to bear
For in this life, we have to share
A common sense for one's welfare
Just scrolling past all in disdain.
Better connection, less affection...
For those all mighty...no intention
To honor promises made to their nations.
Radio Cultural
E strada pustie, iubito, şi e noapte.
Doar eu în maşină şi radioul la maxim
O cântă pe Lhasa De Sela: De Cara a la Pared.
Şi plouă în maşină, dar e senin afară...
Şi ploaia se prelinge-n acorduri de chitară.
Mă uit în oglindă, retrospectiv mă-nconjoară o emoție pură... transcedentală.
O vrajă subtilă, uşor subliminală, se difuzează-n lumina stradală
Şi-n nostalgia perfect senzuală.
Stâlpii degajă, ambiental, luminile calde de felinar,
Aliniați ordonat pe pavajul mozaical,
Cu tentații de dans în umbre cu ritm literar.
Mă cuprind de volan în propriul tangou cerebral.
Şi parcă pasu' mi-alunecă incendiar, precipitat într-un sprint culminant de final...
Reprimandă populistă
Fir-ai tu fățărnicie!
Iei locul la omenie...
Unde-ai prins că ar fi bine
Să fuduli o nătângie
Aşa, într-o veselie.
Cum te-ai educat în fine
Cu atâta nesimțire...
Să faci ditai sindrofie
Prin cultură parvenită
Străveziu din şmecherie.
Prost care şcoală mai face
Să mănâncă doar potroace?
Uite, bre! Statut la mine
Cumpăr o mie ca tine
Să lucreze pentru mine.
Dar prostia-n inepție,
Se propagă clar al fine,
Crasă în grandomanie
Ca un nor de amnezie
În stupoare şi beție.
Social le merge bine
Cu valute aruncă în tine
Îți dau note, şi bancnote
Ia-le altul pentru mine.
Eu tot mă întreb în sine:
Dragoste seacă, cui oare să placă?
Imponderabil
Am învățat să mint de mic,
Pentru ceva ce-aş fi greşit,
Şi pentru o lecție de viaţā
Ce, cu bătaie, m-a smerit.
Mi-am asumat un rol secund
Şi să nu mint, am hotărât să fiu un mut.
Ascult de două ori mai mult
Sub înțelesul meu tăcut.
Şi nesimțit, din lume mă ascund.
Pasul mi-l plimb cât mai discret şi surd,
Nu deranjez nici praful de pe drum,
Mai sunt doar un puțin cu suflet mult.
Tendențios
Intre mine si tine e vremea,
Cu ploaie de fluturi grăbiți
Ne zburdă vopseauă din aripi
Și noi o răzbatem cuminți.
Ne pensează și vântul șuvițe,
Pufnind din văzduh plictisit,
Ne incearcă și luna răbdarea
Cu refracții prâsnite-n dichis.
Ne perturbă o gloată distanța
Cand noi mai aproape râvnim,
Te incearcă pe tine cu marea
Mă găsește cu tine-n nisip...
Din clepsidra eternă iubirea
Se scurge in suflet râzând,
Se presară-n suspine amare,
Și se-ntoarce când golul e plin...
Concediu fără plată
Incerc a respira pe nas, s-a terminat cu somnul
Visam pe-un feribot ceva-irelevant fragmentul-
Acum, in pat, metodic trec prin şervețele
Şi contemplez: la ceasul...cinci, ce-oi face aṣa devreme?
Cum am ajuns aşa de slab, să cad de-un virus făcut praf
De un microscopic inamic, eu, un bărbat totuşi voinic
Ce agent Troian m-a dezarmat, de m-a topit, năuc de cap.
Şi inima mi-a obosit, de parc-o noapte-ntreagă am robit
Mă îndârjesc, cu-o nară, să trag aer în piept,
Încetul cu încetul mă decongestionez.
E totuşi prea devreme şi liber vreo trei zile
În loc să stau lejer, mă chinui să fac bine
E început de weekend, ṣi eu mă simt sfârşit
Vreau să mă-ntorc pe nava ce-abia am părăsit
Să încerc în schimb o dată, să las răceala-n vis,
Iar eu să ies cuminte şi bine odihnit, mai după răsărit
WWW (în englezā)
This ain't a story about love and grace.
This ain't the sound of tender ripples, but of stormy waves.
This ain't no more a house to dwell and share,
When all you feel around is just the gust of death.
But not the silent kind, of aging,
The sounding one of bombs,
of blooded rubble far backbreaking,
of mortared feathers of a darling angel.
And endless streams of cries increasingly despondent,
Are carried by these warfares wider by the moment,
While clickers keep accounts of scattered ammo,
More nurses run from one to other in a torment.
And though we know, what do we care
It's all too much a cross to bear
For in this life, we have to share
A common sense for one's welfare
Just scrolling past all in disdain.
Better connection, less affection...
For those all mighty...no intention
To honor promises made to their nations.
Radio Cultural
E strada pustie, iubito, şi e noapte.
Doar eu în maşină şi radioul la maxim
O cântă pe Lhasa De Sela: De Cara a la Pared.
Şi plouă în maşină, dar e senin afară...
Şi ploaia se prelinge-n acorduri de chitară.
Mă uit în oglindă, retrospectiv mă-nconjoară o emoție pură... transcedentală.
O vrajă subtilă, uşor subliminală, se difuzează-n lumina stradală
Şi-n nostalgia perfect senzuală.
Stâlpii degajă, ambiental, luminile calde de felinar,
Aliniați ordonat pe pavajul mozaical,
Cu tentații de dans în umbre cu ritm literar.
Mă cuprind de volan în propriul tangou cerebral.
Şi parcă pasu' mi-alunecă incendiar, precipitat într-un sprint culminant de final...
Reprimandă populistă
Fir-ai tu fățărnicie!
Iei locul la omenie...
Unde-ai prins că ar fi bine
Să fuduli o nătângie
Aşa, într-o veselie.
Cum te-ai educat în fine
Cu atâta nesimțire...
Să faci ditai sindrofie
Prin cultură parvenită
Străveziu din şmecherie.
Prost care şcoală mai face
Să mănâncă doar potroace?
Uite, bre! Statut la mine
Cumpăr o mie ca tine
Să lucreze pentru mine.
Dar prostia-n inepție,
Se propagă clar al fine,
Crasă în grandomanie
Ca un nor de amnezie
În stupoare şi beție.
Social le merge bine
Cu valute aruncă în tine
Îți dau note, şi bancnote
Ia-le altul pentru mine.
Eu tot mă întreb în sine:
Dragoste seacă, cui oare să placă?
Imponderabil
Am învățat să mint de mic,
Pentru ceva ce-aş fi greşit,
Şi pentru o lecție de viaţā
Ce, cu bătaie, m-a smerit.
Mi-am asumat un rol secund
Şi să nu mint, am hotărât să fiu un mut.
Ascult de două ori mai mult
Sub înțelesul meu tăcut.
Şi nesimțit, din lume mă ascund.
Pasul mi-l plimb cât mai discret şi surd,
Nu deranjez nici praful de pe drum,
Mai sunt doar un puțin cu suflet mult.
Tendențios
Intre mine si tine e vremea,
Cu ploaie de fluturi grăbiți
Ne zburdă vopseauă din aripi
Și noi o răzbatem cuminți.
Ne pensează și vântul șuvițe,
Pufnind din văzduh plictisit,
Ne incearcă și luna răbdarea
Cu refracții prâsnite-n dichis.
Ne perturbă o gloată distanța
Cand noi mai aproape râvnim,
Te incearcă pe tine cu marea
Mă găsește cu tine-n nisip...
Din clepsidra eternă iubirea
Se scurge in suflet râzând,
Se presară-n suspine amare,
Și se-ntoarce când golul e plin...
Concediu fără plată
Incerc a respira pe nas, s-a terminat cu somnul
Visam pe-un feribot ceva-irelevant fragmentul-
Acum, in pat, metodic trec prin şervețele
Şi contemplez: la ceasul...cinci, ce-oi face aṣa devreme?
Cum am ajuns aşa de slab, să cad de-un virus făcut praf
De un microscopic inamic, eu, un bărbat totuşi voinic
Ce agent Troian m-a dezarmat, de m-a topit, năuc de cap.
Şi inima mi-a obosit, de parc-o noapte-ntreagă am robit
Mă îndârjesc, cu-o nară, să trag aer în piept,
Încetul cu încetul mă decongestionez.
E totuşi prea devreme şi liber vreo trei zile
În loc să stau lejer, mă chinui să fac bine
E început de weekend, ṣi eu mă simt sfârşit
Vreau să mă-ntorc pe nava ce-abia am părăsit
Să încerc în schimb o dată, să las răceala-n vis,
Iar eu să ies cuminte şi bine odihnit, mai după răsărit