Crenguța amintirilor
Omul Isus a fost tâmplar...
Iar eu, când traforam în şcoală,
simțeam cum înspre El mă cheamă,
Prin glasul viziunii din placaj.
În lemnul dur lucram minuțios,
Suflând agnostic în rumeguşul ros,
Ca Dumnezeu în trupul argilos.
De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,
Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,
Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,
Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...
Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât
Atelierul şcolii să fie isprăvit
De Spân răpus Pegasul
Şi fabulosul visător
În faşă
Smotocit...
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Matei Ciprian
Дата публикации: 19 апреля 2024
Просмотры: 482
Стихи из этой категории
Pretenții
Mai demult, strãmoşii noştri
Erau simpli şi modeşti:
Mâncau brânzã şi slãninã,
Purtau nume româneşti.
Dar veni modernizarea,
Ca un tãvãlug, din Vest:
Nu mai recunoşti românul
Nici în vorbã, nici în gest!
Nu mai ştie spune: "Bunã!"
Ci, "Hello!" şi "How are you?"
Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",
Cât şi "No!", în loc de "Nu!".
Bând un pumn de apã rece
- Fãrã sã fim provocaţi -
Ne prostim, pe zi ce trece
Precum "Geniul din Carpaţi".
Dacã vechea pãlãrie
O purta spre-obrazul stâng,
Astãzi poartã-n cap o creastã,
Cu "allurã" de nãtâng!
Nu mai pot lucra românii
Dacã nu primesc un "like";
Nici la stânã nu se urcã
Dacã n-au adidaşi "Nike"!
Cel ce-şi învelea piciorul
Cu obiele de viţel,
Poart-acum haine de firmã:
Numai DIESEL vezi pe el!
Sã ne vadã Cuza-Vodã
Ce figuri avem în cap! ...
Ne-ar şi înjuga îndatã
La un car fãrã proţap!
Melcul
Grăbit este melcul când nu se grăbește!
Zadarnic zâmbește bietul nimeni văzându-l,
Căci melcul molcolm își zice cântul!
Ce repede trece melcul prin viață,
Și totuși lecția lui te învață,
De vrei să-l privești când pe scenă se află!
Copiii îl prind de-a sa casă ce-și cară,
Melcul se-ntreabă mirat ce se-ntâmplă,
E bine totuși că nu-l omoară,
Și-l scot doar puțin din rolul lent ce-l arată,
Își vede de treabă, nici că-i pasă,
Dar e mâncat în final de o barză!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Timp
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Am fi zdrobit si orele, secundele,
Macar de am fi stat.
Dar cred ca nu ne-am fi gasit,
Nici-ntr-un trecut indepartat.
Si daca Cronos accepta,
Sa avem un viitor,
Probabil ceasul s-ar oprii,
Din cant nemuritor.
Si s-ar preface-n gugustiuc.
Doar sa ne ocoleasca,
Viata ne este de prisos,
Nu pot sa-ti fiu mireasa.
Chiar daca Cronos ar fi spus:
-Luati, timpul e al vostru!
Dar ce stilou ar lacrima
Pentru un cant, al nostru.
Simboluri peste simbolismuri,
Trec peste ale noastre ape,
Ascunse parca de cuprinsuri,
Peste vise desarte.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Oh…dor sa nu-mi fi fost.
Atat doream defapt.
Dar nu, timpul nu ne accepta.
Si sufletele ne despart,
Intr-o lume eterna.
Atat doream defapt.
Da, Cronos n-ar fi acceptat,
S-avem un viitor.
Chiar ceasul de nu s-ar opri,
Din cant fermecator.
Ar sta plapand in form de sfera,
Doar sa nu ocoleasca,
Momente vii si linistite,
Tot nu ti-as fi mireasa.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Lumina sfântă
Cu fapte sa arătat,
Domnul nostru împărat.
A făcut doar lucruri care,
Să vedem ce puteri are.
Sunt puteri Dumnezeiești,
Pentru că puterea lui,
Fiul Dumnezeului, nouă ni lea arătat,
Să credem cu-adevarat .,.
Hristos în lumina-i mare,
Arătând a lui schimbare,
Haine albe a-mbracat,
Nouă ni s-a arătat.
Iară bunul Dumnezeu,
A zis ăsta este fiul meu,
L-am trimis pe el în lume,
Să vă fie vouă bine.
Și trimite tot mereu,
Lumină-n mormântul său,
E lumina sfântă care,
O primim noi fiecare.
Să dărui…
La orice ușă închisă,
Fereastră să zidești,
Și-n orice mână întinsă,
Un ban să dăruiești.
Să-ți fie pasul rază,
Să calci pe drum curat,
Iar inima-ți să vază,
Ce-i sfânt și-adevărat.
Din vis să-ți faci aripă,
Să zbori spre cei căzuți,
Să nu lași vreo risipă,
Nedăruită celor mulți.
Cuvântul tău să mângâie,
Acel suflet rănit,
Ca lacrima să-i suie,
Spre cerul liniștit.
Căci darul nu e aur,
Nici milă ori păcat,
Ci e cununi de laur,
În cer când ai plecat.
Pretenții
Mai demult, strãmoşii noştri
Erau simpli şi modeşti:
Mâncau brânzã şi slãninã,
Purtau nume româneşti.
Dar veni modernizarea,
Ca un tãvãlug, din Vest:
Nu mai recunoşti românul
Nici în vorbã, nici în gest!
Nu mai ştie spune: "Bunã!"
Ci, "Hello!" şi "How are you?"
Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",
Cât şi "No!", în loc de "Nu!".
Bând un pumn de apã rece
- Fãrã sã fim provocaţi -
Ne prostim, pe zi ce trece
Precum "Geniul din Carpaţi".
Dacã vechea pãlãrie
O purta spre-obrazul stâng,
Astãzi poartã-n cap o creastã,
Cu "allurã" de nãtâng!
Nu mai pot lucra românii
Dacã nu primesc un "like";
Nici la stânã nu se urcã
Dacã n-au adidaşi "Nike"!
Cel ce-şi învelea piciorul
Cu obiele de viţel,
Poart-acum haine de firmã:
Numai DIESEL vezi pe el!
Sã ne vadã Cuza-Vodã
Ce figuri avem în cap! ...
Ne-ar şi înjuga îndatã
La un car fãrã proţap!
Melcul
Grăbit este melcul când nu se grăbește!
Zadarnic zâmbește bietul nimeni văzându-l,
Căci melcul molcolm își zice cântul!
Ce repede trece melcul prin viață,
Și totuși lecția lui te învață,
De vrei să-l privești când pe scenă se află!
Copiii îl prind de-a sa casă ce-și cară,
Melcul se-ntreabă mirat ce se-ntâmplă,
E bine totuși că nu-l omoară,
Și-l scot doar puțin din rolul lent ce-l arată,
Își vede de treabă, nici că-i pasă,
Dar e mâncat în final de o barză!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Timp
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Am fi zdrobit si orele, secundele,
Macar de am fi stat.
Dar cred ca nu ne-am fi gasit,
Nici-ntr-un trecut indepartat.
Si daca Cronos accepta,
Sa avem un viitor,
Probabil ceasul s-ar oprii,
Din cant nemuritor.
Si s-ar preface-n gugustiuc.
Doar sa ne ocoleasca,
Viata ne este de prisos,
Nu pot sa-ti fiu mireasa.
Chiar daca Cronos ar fi spus:
-Luati, timpul e al vostru!
Dar ce stilou ar lacrima
Pentru un cant, al nostru.
Simboluri peste simbolismuri,
Trec peste ale noastre ape,
Ascunse parca de cuprinsuri,
Peste vise desarte.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Oh…dor sa nu-mi fi fost.
Atat doream defapt.
Dar nu, timpul nu ne accepta.
Si sufletele ne despart,
Intr-o lume eterna.
Atat doream defapt.
Da, Cronos n-ar fi acceptat,
S-avem un viitor.
Chiar ceasul de nu s-ar opri,
Din cant fermecator.
Ar sta plapand in form de sfera,
Doar sa nu ocoleasca,
Momente vii si linistite,
Tot nu ti-as fi mireasa.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Lumina sfântă
Cu fapte sa arătat,
Domnul nostru împărat.
A făcut doar lucruri care,
Să vedem ce puteri are.
Sunt puteri Dumnezeiești,
Pentru că puterea lui,
Fiul Dumnezeului, nouă ni lea arătat,
Să credem cu-adevarat .,.
Hristos în lumina-i mare,
Arătând a lui schimbare,
Haine albe a-mbracat,
Nouă ni s-a arătat.
Iară bunul Dumnezeu,
A zis ăsta este fiul meu,
L-am trimis pe el în lume,
Să vă fie vouă bine.
Și trimite tot mereu,
Lumină-n mormântul său,
E lumina sfântă care,
O primim noi fiecare.
Să dărui…
La orice ușă închisă,
Fereastră să zidești,
Și-n orice mână întinsă,
Un ban să dăruiești.
Să-ți fie pasul rază,
Să calci pe drum curat,
Iar inima-ți să vază,
Ce-i sfânt și-adevărat.
Din vis să-ți faci aripă,
Să zbori spre cei căzuți,
Să nu lași vreo risipă,
Nedăruită celor mulți.
Cuvântul tău să mângâie,
Acel suflet rănit,
Ca lacrima să-i suie,
Spre cerul liniștit.
Căci darul nu e aur,
Nici milă ori păcat,
Ci e cununi de laur,
În cer când ai plecat.
Другие стихотворения автора
Bezele perpelite
M-am săturat de poezii silite de amor
Şi-mi vine un gând sinistru să le omor
De deşuete, nesimțite versuri prea scârbit
Vreau să le-adun pe-un rug în asfințit
Vreau să le-adun grămadă pe-un altar
Să le dau foc crepuscular
Să las mocnit Poetul, să se călească în jar, resuscitându-şi versul
Să încânte iar în farmec de cometā pe însuşi Dumnezeu
Primordial
De-o parte eu, un muritor,
în antiteză
Veşnic
Universul.
Imponderabil
Am învățat să mint de mic,
Pentru ceva ce-aş fi greşit,
Şi pentru o lecție de viaţā
Ce, cu bătaie, m-a smerit.
Mi-am asumat un rol secund
Şi să nu mint, am hotărât să fiu un mut.
Ascult de două ori mai mult
Sub înțelesul meu tăcut.
Şi nesimțit, din lume mă ascund.
Pasul mi-l plimb cât mai discret şi surd,
Nu deranjez nici praful de pe drum,
Mai sunt doar un puțin cu suflet mult.
🎤 P.S.
Nu mai sunt îngerul tău,
Nu-ți voi mai fi niciodată,
Decât o iubire neconsolată.
Te-ai defragmentat între mine şi viață,
Crezând că durerea de tine m-agață.
În firul laic, persistent, o decepție stoarsă,
Te umple macabru cu lopata-n neviață.
In grădina Edenului, permanent devastat,
Am intrat răvăşit/ă de-al nostru impact.
Te-am aprins cu-o scânteie de zâmbet ştrengar,
Te-am lăsat atârnând iluzoriu în ştreang barbar.
Îmi pare rău, aş vrea să înțelegi,
Prin lumea reală navigăm prin poveşti.
Şi e drept, ne-am iubit, pătimaş, nesilit
Dar renaşterea-i ploaie de vis năruit.
Păstrează povestea şi fiorul stârnit,
Alungă narativul de nor mohorât.
Regăseşte iubirea în alt soare mohnit
Sau poate în ceru-nstelat, pripăşit
Pe Calea Lactee prin infinit.
Navighează furtuna ṣi gândul perfid
Ce ne duce în derivă
Pe mine din înger în demon
Şi tu rătăcit.
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
Algoritm cosmetic
Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.
Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,
Într-un hambar, pe unde n-am habar,
Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar
Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,
Printr-o formulă imaterial obscură,
Expert extras dintr-o inflorescență de primulă
Vom aplica elementar pe Euclid,
În centrifuga Newton pe rapid,
Un epsilon intuitiv de Lovelace,
Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.
E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,
Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?
Bezele perpelite
M-am săturat de poezii silite de amor
Şi-mi vine un gând sinistru să le omor
De deşuete, nesimțite versuri prea scârbit
Vreau să le-adun pe-un rug în asfințit
Vreau să le-adun grămadă pe-un altar
Să le dau foc crepuscular
Să las mocnit Poetul, să se călească în jar, resuscitându-şi versul
Să încânte iar în farmec de cometā pe însuşi Dumnezeu
Primordial
De-o parte eu, un muritor,
în antiteză
Veşnic
Universul.
Imponderabil
Am învățat să mint de mic,
Pentru ceva ce-aş fi greşit,
Şi pentru o lecție de viaţā
Ce, cu bătaie, m-a smerit.
Mi-am asumat un rol secund
Şi să nu mint, am hotărât să fiu un mut.
Ascult de două ori mai mult
Sub înțelesul meu tăcut.
Şi nesimțit, din lume mă ascund.
Pasul mi-l plimb cât mai discret şi surd,
Nu deranjez nici praful de pe drum,
Mai sunt doar un puțin cu suflet mult.
🎤 P.S.
Nu mai sunt îngerul tău,
Nu-ți voi mai fi niciodată,
Decât o iubire neconsolată.
Te-ai defragmentat între mine şi viață,
Crezând că durerea de tine m-agață.
În firul laic, persistent, o decepție stoarsă,
Te umple macabru cu lopata-n neviață.
In grădina Edenului, permanent devastat,
Am intrat răvăşit/ă de-al nostru impact.
Te-am aprins cu-o scânteie de zâmbet ştrengar,
Te-am lăsat atârnând iluzoriu în ştreang barbar.
Îmi pare rău, aş vrea să înțelegi,
Prin lumea reală navigăm prin poveşti.
Şi e drept, ne-am iubit, pătimaş, nesilit
Dar renaşterea-i ploaie de vis năruit.
Păstrează povestea şi fiorul stârnit,
Alungă narativul de nor mohorât.
Regăseşte iubirea în alt soare mohnit
Sau poate în ceru-nstelat, pripăşit
Pe Calea Lactee prin infinit.
Navighează furtuna ṣi gândul perfid
Ce ne duce în derivă
Pe mine din înger în demon
Şi tu rătăcit.
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
Algoritm cosmetic
Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.
Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,
Într-un hambar, pe unde n-am habar,
Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar
Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,
Printr-o formulă imaterial obscură,
Expert extras dintr-o inflorescență de primulă
Vom aplica elementar pe Euclid,
În centrifuga Newton pe rapid,
Un epsilon intuitiv de Lovelace,
Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.
E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,
Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?