Pictam
Ea picta doar în nuanțe triste ,
Și poezii doar sumbre scria ,
Se ascundea mereu printre umbre ,
În a sa inimă se ascundea .
Prietenii , străini îi deveneau ,
Căci toți din jur înșeală.
Ea zâmbetul , păcat îl considera,
Iar lacrimile cea ce o salva.
Cu vopsele gri picta ,
Iar în mâini ,pensula îi tremura .
La culori mai deschise visa ,
Și în viața și pe pânză.
Категория: Мысли
Все стихи автора: Arina Cernețchi
Дата публикации: 7 июня 2023
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 659
Стихи из этой категории
stihuri diamantine //1
fluture
rătăcitor îmbietor
frământând visând cântând
pe neatinsele țărmuri poetice-
iubind tulburând sclipind
năbădăiosul înflăcăratul
avânt
disensiuni/6
savoare și miros îmbietor
de panseluțe
picurate-n sos de
okonomiyaki.
÷
timp înghețat,
pisica-și unduiește coada
printre
little boy și fat man.
Mind games
femei cu tocuri înalte îmi umblă prin minte
zgomotul pașilor pe asfaltul zgrunțuros al creierului e inconfundabil
o imagine aproape orgasmică la vedere
femei preocupate să-și scape batistele parfumate pe jos
(”vai, ce drăguț sunteți, domunule!)
femei încălecate pe scaune ca niște picioroange caraghioase de cocostârc
sugând incitant băuturi colorate cu paiul
sau ascultând topite muzică de Barry Eugene White
chiar dacă lipsesc valurile mării
bulele efervescente de șampanie din pahare
e destul să aduc vorba despre Paulo Coelho
și ele ciulesc urechile
Adulter
Alchimistul
Învingătorul este întotdeauna singur
- ”stii, zice, eu mă omor după Paulo Coelho!”
- și mie îmi place, suprlicitez,
din păcate n-am întâlnit până acum pe nimeni
care să fi citit Paulo Coelho!
- ”niciodată nu e prea târziu, domnule,
bei o cafea ?”
imaginiele se succed foarte rapid
prin vidul memoriei
țâșnesc din toate colțurile întunecoase ale gândului
reproduc inexplicabil mirosul cafelei
fumul de țigară
zgomotul tocurilor înalte
soneria
fâșâitul rochiilor de mătase
și se repetă extenuant
ca într-o zi a Cârtiței
când descopăr cu groază că m-am blocat în timp
într-o noapte de întâi ianuarie
trasă la indigo
care se va repeta și mâine
și pe care o știu pe de rost
altă noapte nu va mai sosi niciodată
zorile mă vor găsi în aceiași cameră de hotel
în același oraș
la aceiași dată din calendar
cu același Paulo Coelho recitit
și repovestit
într-o limbă a surzilor...
Repere
m-am bucurat de fiecare zi apărută în viața mea
încercam de fiecare dată sentimentul pe care-l ai când te întâlnești cu o femeie
rațiunea de a fi aduna cele mai frumoase flori ale dimineții
și le punea în glastră
fiecare zi cu florile ei minunate de colț
fiecare floare cu picătura ei strălucitoare de rouă
așteptam pitit în întunericul nopții
prima rază de Soare neumblată de pașii luceafărului de ziuă
nici măcar de ochii tăi apucători
riscând să te supăr
dar tu ai râs
am fost un egoist incorigibil
m-am strecurat cu viclenie printre oameni și lucruri
am idolatrizat zeii păgâni
am dezgropat morții
iar morții dezgropați au zâmbit
„aproape că uitasem cum răsare Soarele”
devenisem dușmanul de moarte al dimineților tulburi
fără orizont și speranță
al norilor cumulus
care aduceau ploaia
al trecătorilor solitari
rătăciți printre gânduri
.
nu mă gândisem nicio clipă până atunci
că începeam
de fapt
să-mi pierd sufletul
.
ultima mea privire
înghețată în infinitul oglinzii
luase
probabil
demult
chipul schimonosit al păcatului…
Fara titlu
Cum aș putea să zâmbesc din nou și să fiu fericit cu gândul la viitor
Dacă de când m-a părăsit sufletul mi-a rămas pe deplin gol
Viața-mi este în declin, acaparat de coșmaruri refuz să redevin visător
Fericirea drept în față dar eu decid mereu să fac câte un ocol
Pe drumul vieți stau cu ochi după tine și nu țin cont absolut de loc-
De cea ce mă înconjoară, dacă mai fac un singur pas cad de pe bloc
Rămas făfă șanse mai am o speranță și parcă îți aud din nou vocea dulce
O simt cum mă cheamă, o urmez fără să știu unde m-ar putea duce
Din cauza ei azi s-a vândut mai puțin cu o cruce, însă sincer nu sunt fericit
A fost doar o iluzie dulce, datorită ei trăiesc dar mă simt de parcă am înebunit
Mă las prea ușor ghidat de sentimente, mă las prea ușor acaparat de regrete
La nervi îmi las mult prea ușor sângele din pumni pe fiecare perete
Nu știu ce să mai cred, nu pot să-mi găsesc un reper după care să mă ghidez
Îmi trăiesc fiecare zi fără de control, ca într-un coșmar încă sper că visez
Am renunțat la idea de a-mi lua pistol pentru că știu că nu pot să mă controlez
Vocile din cap mă ceartă simt cum clachez și încep să delirez
Uneori și eu rămân mască când văd în ce hal grotesc pot să gândesc.
Când ceva mă apasă... mă doare când văd că n-am cu cine să mă sfătuiesc
Aproape seară de seară mă întreb "Oare de ce pula mea încă mai trăiesc"
Când sunt la un pas de moarte, la un pas să las totul în urmă, îmi amintesc....
Nu am cum să o las în spate pe singura persoană pe care o iubesc
N-am să renunț atât de ușor cu toate că viața mi-o disprețuiesc
O să sune ciudat însă simt întunericul cum îmi inundă sufletul rece
Simt o chemare ce nu-mi dă stare, simt cum fericirea pe lângă mine trece
Când închid ochii îi văd chipul și îmi doresc să nu-i mai deschid niciodată
Vreau s-o privesc mereu chiar dacă rămân blocat într-o lume de gheață
Vreau să o simt mereu la mine-n suflet la fel cum am simțito prima dată
Vreau să fie lângă mine în clipa de față pentru că nu cred în altă viață
Cu toate că vorbesc despre suflet nu am conceptul de viață spirituală
Cu toate că o iubesc și în gândul meu este doar ea tot am inima goală
Mă pierd în gânduri mai mereu, gândesc prea mult dar uit să și vorbesc
Este suficient să te uiți în ochii mei ca să înțelegi cuvintele ce nu le rostesc
stihuri diamantine //1
fluture
rătăcitor îmbietor
frământând visând cântând
pe neatinsele țărmuri poetice-
iubind tulburând sclipind
năbădăiosul înflăcăratul
avânt
disensiuni/6
savoare și miros îmbietor
de panseluțe
picurate-n sos de
okonomiyaki.
÷
timp înghețat,
pisica-și unduiește coada
printre
little boy și fat man.
Mind games
femei cu tocuri înalte îmi umblă prin minte
zgomotul pașilor pe asfaltul zgrunțuros al creierului e inconfundabil
o imagine aproape orgasmică la vedere
femei preocupate să-și scape batistele parfumate pe jos
(”vai, ce drăguț sunteți, domunule!)
femei încălecate pe scaune ca niște picioroange caraghioase de cocostârc
sugând incitant băuturi colorate cu paiul
sau ascultând topite muzică de Barry Eugene White
chiar dacă lipsesc valurile mării
bulele efervescente de șampanie din pahare
e destul să aduc vorba despre Paulo Coelho
și ele ciulesc urechile
Adulter
Alchimistul
Învingătorul este întotdeauna singur
- ”stii, zice, eu mă omor după Paulo Coelho!”
- și mie îmi place, suprlicitez,
din păcate n-am întâlnit până acum pe nimeni
care să fi citit Paulo Coelho!
- ”niciodată nu e prea târziu, domnule,
bei o cafea ?”
imaginiele se succed foarte rapid
prin vidul memoriei
țâșnesc din toate colțurile întunecoase ale gândului
reproduc inexplicabil mirosul cafelei
fumul de țigară
zgomotul tocurilor înalte
soneria
fâșâitul rochiilor de mătase
și se repetă extenuant
ca într-o zi a Cârtiței
când descopăr cu groază că m-am blocat în timp
într-o noapte de întâi ianuarie
trasă la indigo
care se va repeta și mâine
și pe care o știu pe de rost
altă noapte nu va mai sosi niciodată
zorile mă vor găsi în aceiași cameră de hotel
în același oraș
la aceiași dată din calendar
cu același Paulo Coelho recitit
și repovestit
într-o limbă a surzilor...
Repere
m-am bucurat de fiecare zi apărută în viața mea
încercam de fiecare dată sentimentul pe care-l ai când te întâlnești cu o femeie
rațiunea de a fi aduna cele mai frumoase flori ale dimineții
și le punea în glastră
fiecare zi cu florile ei minunate de colț
fiecare floare cu picătura ei strălucitoare de rouă
așteptam pitit în întunericul nopții
prima rază de Soare neumblată de pașii luceafărului de ziuă
nici măcar de ochii tăi apucători
riscând să te supăr
dar tu ai râs
am fost un egoist incorigibil
m-am strecurat cu viclenie printre oameni și lucruri
am idolatrizat zeii păgâni
am dezgropat morții
iar morții dezgropați au zâmbit
„aproape că uitasem cum răsare Soarele”
devenisem dușmanul de moarte al dimineților tulburi
fără orizont și speranță
al norilor cumulus
care aduceau ploaia
al trecătorilor solitari
rătăciți printre gânduri
.
nu mă gândisem nicio clipă până atunci
că începeam
de fapt
să-mi pierd sufletul
.
ultima mea privire
înghețată în infinitul oglinzii
luase
probabil
demult
chipul schimonosit al păcatului…
Fara titlu
Cum aș putea să zâmbesc din nou și să fiu fericit cu gândul la viitor
Dacă de când m-a părăsit sufletul mi-a rămas pe deplin gol
Viața-mi este în declin, acaparat de coșmaruri refuz să redevin visător
Fericirea drept în față dar eu decid mereu să fac câte un ocol
Pe drumul vieți stau cu ochi după tine și nu țin cont absolut de loc-
De cea ce mă înconjoară, dacă mai fac un singur pas cad de pe bloc
Rămas făfă șanse mai am o speranță și parcă îți aud din nou vocea dulce
O simt cum mă cheamă, o urmez fără să știu unde m-ar putea duce
Din cauza ei azi s-a vândut mai puțin cu o cruce, însă sincer nu sunt fericit
A fost doar o iluzie dulce, datorită ei trăiesc dar mă simt de parcă am înebunit
Mă las prea ușor ghidat de sentimente, mă las prea ușor acaparat de regrete
La nervi îmi las mult prea ușor sângele din pumni pe fiecare perete
Nu știu ce să mai cred, nu pot să-mi găsesc un reper după care să mă ghidez
Îmi trăiesc fiecare zi fără de control, ca într-un coșmar încă sper că visez
Am renunțat la idea de a-mi lua pistol pentru că știu că nu pot să mă controlez
Vocile din cap mă ceartă simt cum clachez și încep să delirez
Uneori și eu rămân mască când văd în ce hal grotesc pot să gândesc.
Când ceva mă apasă... mă doare când văd că n-am cu cine să mă sfătuiesc
Aproape seară de seară mă întreb "Oare de ce pula mea încă mai trăiesc"
Când sunt la un pas de moarte, la un pas să las totul în urmă, îmi amintesc....
Nu am cum să o las în spate pe singura persoană pe care o iubesc
N-am să renunț atât de ușor cu toate că viața mi-o disprețuiesc
O să sune ciudat însă simt întunericul cum îmi inundă sufletul rece
Simt o chemare ce nu-mi dă stare, simt cum fericirea pe lângă mine trece
Când închid ochii îi văd chipul și îmi doresc să nu-i mai deschid niciodată
Vreau s-o privesc mereu chiar dacă rămân blocat într-o lume de gheață
Vreau să o simt mereu la mine-n suflet la fel cum am simțito prima dată
Vreau să fie lângă mine în clipa de față pentru că nu cred în altă viață
Cu toate că vorbesc despre suflet nu am conceptul de viață spirituală
Cu toate că o iubesc și în gândul meu este doar ea tot am inima goală
Mă pierd în gânduri mai mereu, gândesc prea mult dar uit să și vorbesc
Este suficient să te uiți în ochii mei ca să înțelegi cuvintele ce nu le rostesc
Другие стихотворения автора
Trandafir
Te visez în astă noapte cu lună plină ,
A mea stea albastră .
Promite-mi că după ce pleci nu mă rănești,
Al meu unic trandafir alb.
Te văd într-o după-amiază caldă,
Al meu gând nesfârșit.
Promite-mi că mă uiți să nu sufăr în zadar,
A mea pace dintr-o lume haotică.
Te simt în astă seară înnorată,
Al meu tablou în culori cenușii.
Promite-mi că nu mă lași condamnată la durere ,
A mea petală de trandafir.
De ce ?
Te rog să te uiți în urmă,
Să-mi vezi ale mele lacrimi lucii ,
Ai mei ochi purpurii,
Să simți cum se dărâmă,
A mea inimă, fărâmă.
Și dacă nu găsesc leac împotriva ta ?
Ce-ar trebui să fac , ce s-ar întâmpla?
Privesc cum pleci , dar unde ?
De ce mai lăsa ?
Răspunde-mi..
Dacă te întorci,
Ți-aș pune o întrebare.
Vei avea răspuns tu oare ?
De ce-ai plecat ?
Ai crezut că nu te merit , ai crezut
că te-am trădat?
Sărut
Și-n acel moment,
A mea respirație s-a oprit ,
A mea inimă s-a stins,
Uitându mă și așteptând,
Al tău sărut rătăcit .
Rece și amar ..
Dar dureros de dorit,
A ta mână caldă pe-a mea față palidă,
Ai tăi ochi aprinși în ai mei albăstrui,
Al tău oxigen în ai mei plămâni.
Ești o pată albă în al meu suflet,
Dar nu vreau să te înnegresc...
Doi îndrăgostiți
În ai tăi ochi albaștri ,
Văd un ocean de stele ,
Tu în ai mei căprui ,
Te visezi în brațele mele.
Simt a noastră conexiune ,
E ceva din univers ,
Poate de-ai vedea mai des ,
Cât de mult te iubesc .
Îmbrățișările ne seduc pe amândoi ,
De parcă am avea ceva aparte , doar pentru noi ,
Al tău sărut, de zi sau dimineață ,
Le simt pe pielea mea amară ,
Poate dulce pentru ale tale buze moi , de seară.
Azi , mîine, e o veșnicie ,
Ceea ce noi simțim, credem , e iubire .
Din cunoscuți, în prieteni, într-un final iubiți ,
Cât va dura oare această dragoste de oameni orbiți ,
De mai ști, de a mea inimă, ai cunoaște,
Ai ști, dragule , chiar dacă cerul se va întuneca , lumea se va sfârși , a mea memorie-mi pierdută a fi,
Tu nu dispari , cu tine îmi creez lumea .
Fluturi
Nu-mi plac fluturii ,
Cum îmi plăceau odinioară ,
Când primeam plăcere , culoare ,
Nu dureri sfâșietoare.
Nu-mi plac fluturii ,
Acum îi simt în mine ,
Ori de câte ori trec pe lângă tine ,
Și sincer , nu ai merita ,
Nu mi-ai merita fluturii ,
Nici să îi vezi , nu să-i mai simți ,
Pentru ca tu nu poți simți ,
Aripile unui fluture frânt .
Tu nu vrei să simți ,
Aripile unui fluture plăpând ,
Îndurerat , plouat,
Mort de iubire.
Oricine ?
Ma dor ochii de atâta ploaie,
Și sufletul îmi cedează încet
Sunt pregătită eu ,oare ?
De un viitor , prezent.
Picioarele îmi obosesc ,
Iar inima se zbate încet,
Între adevăr , minciună sau mister ,
Alege una , e oricum la fel.
Sunt oare pregătită de o luptă ,
Cu al meu eu ?
Mi-e milă de sufletul meu ,
Dar lui îi este de mine ?
Respir , încă
E oare adevărat ce spun ?
Poate e doar o ființă acum ,
Iar mîine , oricine .
Oare aparțin eu al acelui oricine ?
Vreau un răspuns la această întrebare ,
Ma dor ochii de atâta ploaie ,
Mister și cugetare .
Trandafir
Te visez în astă noapte cu lună plină ,
A mea stea albastră .
Promite-mi că după ce pleci nu mă rănești,
Al meu unic trandafir alb.
Te văd într-o după-amiază caldă,
Al meu gând nesfârșit.
Promite-mi că mă uiți să nu sufăr în zadar,
A mea pace dintr-o lume haotică.
Te simt în astă seară înnorată,
Al meu tablou în culori cenușii.
Promite-mi că nu mă lași condamnată la durere ,
A mea petală de trandafir.
De ce ?
Te rog să te uiți în urmă,
Să-mi vezi ale mele lacrimi lucii ,
Ai mei ochi purpurii,
Să simți cum se dărâmă,
A mea inimă, fărâmă.
Și dacă nu găsesc leac împotriva ta ?
Ce-ar trebui să fac , ce s-ar întâmpla?
Privesc cum pleci , dar unde ?
De ce mai lăsa ?
Răspunde-mi..
Dacă te întorci,
Ți-aș pune o întrebare.
Vei avea răspuns tu oare ?
De ce-ai plecat ?
Ai crezut că nu te merit , ai crezut
că te-am trădat?
Sărut
Și-n acel moment,
A mea respirație s-a oprit ,
A mea inimă s-a stins,
Uitându mă și așteptând,
Al tău sărut rătăcit .
Rece și amar ..
Dar dureros de dorit,
A ta mână caldă pe-a mea față palidă,
Ai tăi ochi aprinși în ai mei albăstrui,
Al tău oxigen în ai mei plămâni.
Ești o pată albă în al meu suflet,
Dar nu vreau să te înnegresc...
Doi îndrăgostiți
În ai tăi ochi albaștri ,
Văd un ocean de stele ,
Tu în ai mei căprui ,
Te visezi în brațele mele.
Simt a noastră conexiune ,
E ceva din univers ,
Poate de-ai vedea mai des ,
Cât de mult te iubesc .
Îmbrățișările ne seduc pe amândoi ,
De parcă am avea ceva aparte , doar pentru noi ,
Al tău sărut, de zi sau dimineață ,
Le simt pe pielea mea amară ,
Poate dulce pentru ale tale buze moi , de seară.
Azi , mîine, e o veșnicie ,
Ceea ce noi simțim, credem , e iubire .
Din cunoscuți, în prieteni, într-un final iubiți ,
Cât va dura oare această dragoste de oameni orbiți ,
De mai ști, de a mea inimă, ai cunoaște,
Ai ști, dragule , chiar dacă cerul se va întuneca , lumea se va sfârși , a mea memorie-mi pierdută a fi,
Tu nu dispari , cu tine îmi creez lumea .
Fluturi
Nu-mi plac fluturii ,
Cum îmi plăceau odinioară ,
Când primeam plăcere , culoare ,
Nu dureri sfâșietoare.
Nu-mi plac fluturii ,
Acum îi simt în mine ,
Ori de câte ori trec pe lângă tine ,
Și sincer , nu ai merita ,
Nu mi-ai merita fluturii ,
Nici să îi vezi , nu să-i mai simți ,
Pentru ca tu nu poți simți ,
Aripile unui fluture frânt .
Tu nu vrei să simți ,
Aripile unui fluture plăpând ,
Îndurerat , plouat,
Mort de iubire.
Oricine ?
Ma dor ochii de atâta ploaie,
Și sufletul îmi cedează încet
Sunt pregătită eu ,oare ?
De un viitor , prezent.
Picioarele îmi obosesc ,
Iar inima se zbate încet,
Între adevăr , minciună sau mister ,
Alege una , e oricum la fel.
Sunt oare pregătită de o luptă ,
Cu al meu eu ?
Mi-e milă de sufletul meu ,
Dar lui îi este de mine ?
Respir , încă
E oare adevărat ce spun ?
Poate e doar o ființă acum ,
Iar mîine , oricine .
Oare aparțin eu al acelui oricine ?
Vreau un răspuns la această întrebare ,
Ma dor ochii de atâta ploaie ,
Mister și cugetare .