Barza!

Astăzi, ca niciodată,

Sufletul e mai deschis.

Nu te mai aștept la poartă,

Nici să te mai văd în vis.

Am înțeles, pentru totdeauna,

Viața ne-a dat alt destin.

Tu rămâi, așteaptă o alta,

Să te scape de-al tău chin.

Ești ca împărțirea la zero,

Suflet nedefinit.

A mea inimă te rog iart-o,

Fericirea și-a găsit.

Vreau să mă ierți pentru ceea ce nu sunt

Să pot pleca cu inima împăcată,

Eu te iert, căci toate le-ai făcut,

Supus de mintea-ți deșartă.

Știu că în zadar au fost,

Oh…visele mele!

Nu putem să-ți spun tot

De frică c-ai fi fugit de ele.

Și fără un cuvânt spus

Ai dispărut din al meu Rai,

Rămâi cu bine, suflet distrus,

Căci gând să oferi iubire n-ai!

în seara asta mă plimb prin oraș
fără inimă
ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima
ninge atât de frumos și armonic
ca într-o simfonie de Ravel
încât îmi vine să plâng
îmi îngheață lacrimile în colțul ochilor
devin țurțuri
sloiuri
de undeva aud un sunet tulburător de flaut
ricoșând de pereții infiniți ai liniștii
e prea frumos să nu plâng în seara asta
chiar și fără inimă
indiferența celor care trec
sculptează flori de gheață-n ferestre
ici și colo câte un degețel de copil adaugă dragoste

zilnic dăm la o parte fapte de viață consumate

cel mai adesea prozaice

de la preparatul cafelei la nu știu ce întâlnire de afaceri

sau dragoste

într-o logică ancenstrală a supraviețuirii

înghițim totul

.

apoi aruncăm resturile

(întotdeauna rămân resturi și vase murdare!)

la coșul de gunoi al memoriei

.

douăzeci și patru de ore pe zi

.

dimineața o mașină a Salubrității ridică gunoaiele zilei

din containerele gândului

aranjate după un cod subliminal al culorilor

galbenul

de exemplu

sugerează locul în care trebuie să arunci gunoiul menajer al ideilor

verdele

pe cel al speranțelor în putrefacție

albastru

indică locul eșecurilor

iar roșul

(cel mai vizibil!)

pe cel al amintirilor

.

ptiu!

se strâmbă sufletul

dând ocol inimii

.

ce urâte mirosuri răzbat dinspre sinistrele crematorii ale mințiii…

forma mea se schimbă în fiecare zi

după cum răsare Soarele

sau cântă păsările

încerc zădarnic să rămân în mine

în omul de-acum

să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului

memoria mea asimptotică

ancestrală

acea de vânător

de culegător de fructe și scalpuri

sărind din epocă în epocă

din genă în genă

și  regăsindu-mă mirat pretutindeni

în tot ce-am fost de-a lungul  milioanelor de ani de istorie

adunat la un loc

într-o arhivă a evoluției

digitalizată

inaccesibilă înțelegerii mele

împovărătoare

infiltrându-se insidios

 în locurile mele de restriște

în arborele meu genealogic de la Facere

desconspirînd omul cavernelor

canibalul

regele zeu al  Egiptului

creștinul din amfiteatrele romane

sfârtecat de leii

gladiatorul nemilos

migratorul sălbatic        

maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre

renascentistul îndrăgostit de arte

internautul perplex și extatic

da

forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții

într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente

din mine

care mă înspăimântă

descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur

în măsură să-mi asum viața

n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic

deschis cu mult înainte de naștere…

programul-pentru conversia

infinitului în finit,

transformă

 cercul într-un punct.

%

ieșind din paradigma cuvăntului

lui Dumnezeu ,

lăcomia are forma

unui jucător de poker.

Adie-un vànt călduț de vară

E dimineață, trist sorb o cafea,

Sunt singur pentru-ntâia oară

Mă uit la știri, întins pe canapea

Nu știu pe ce canal mă uit

Și nici ziarul ce-l răsfoiesc,

Apăs făra să vreau pe mut

Și-mi piere cheful să citesc

Privirea-mi fuge la o poză

Unde te văd iubirea mea,

Mă întristez, deschid o doză

Și beau lichidul tot din ea

Am lângă mine telefonul

Și vreau pe tine să te sun,

Fac numărul, apăs butonul

Închid, nimic nu pot să spun

Sar în picioare lângă geam

Mă uit prelung în depărtare,

Văd banca unde ne iubeam

Si am simțit întâia sărutare

Mă-ntorc și pun ceva pe mine

Cobor, vreau să mă plimb puțin,

Fac pași pe-alei și mi-e rușine

Că te-am rănit și-ți sunt străin

Pe banca goală, singur mă așez

Scot telefonul, vreau să-i vorbesc,

Curaj îmi fac, la ea telefonez

Număr blocat, răspuns primesc

Abia acum simt c-am pierdut-o

Și nu știu cum să-mi recâștig iubirea,

Am amânat, mâna nu i-am cerut-o

M-a părăsit și mi-a luat și fericirea

.....................................

Departe de iubirea mea nu am rămas

Am căutat-o, iertarea ei am căpatat,

Spre dragoste am mers noi pas cu pas

Și mai apoi la preot...ne-am cununat!

Cândva n-am să mai fiu cu tine

Pentru că-mi voi sfârși călătoria

Până atunci încerc să mă conving

Că pe pământ mi-am făcut datoria

E doar așa o vorbă aruncată

Că voi pleca în altă galaxie,

Și precaut cum știu că sunt

Ieri, am contactat o agenție

Cu multe scuze m-au informat

Că au bilete doar pentru dus,

Și dacă pot plăti bani în avans

Pentru anul " 50 au preț redus

Am rezervat biletul pentru dus

Și n-am mai stat să mă gândesc,

Dar mi-am permis o întrebare?

Există opțiunea să-l prelungesc?

O voce blândă în fundal am auzit

Care m-a tulburat în mod nespus,

Precum că ei ar fi o simplă agenție

Iar rezervări se fac la ordin..doar de Sus!

Tu înger bun te rog coboară 

Și liniște adu-mi în suflet, 

Te știu de la botezul sfânt 

Când har mi-ai dat să fiu poet. 

Acum când cad fulgii de nea 

Peste pământul plin de păcat, 

Tu te strecoară și-n casa mea 

Și fă-mă omul bun să fiu iertat. 

De vei veni pe fulg și pe la mine 

Să știi că îți voi spune o poveste, 

Despre iubita mea pamânteană 

Ce zi de zi mă rabdă,dar și iubește. 

Iar, de n-ai să vii în astă iarnă 

Te-oi aștepta oricând în viitor, 

De nu pe fulg, poate pe-o rază 

De soare, în al meu...dormitor. 

     Totuși îți spun...

Tu fulg de nea te rog nu-l aștepta 

Pe îngerul meu bun și protector, 

Că el nu este Sus și-aici cu mine 

Pe ăst pământ..Divinul veghetor!

Simt cât de grea îmi este inima,

De când ai plecat de lângă mine,

Iar ochiul nu-mi reține lacrima,

Și din plâns nu pot a mă abține

Găndul îmi zboară în neștire,

Iar amintirile mă răscolesc,

Ceața s-a pus pe-a mea privire,

Biletul nu reușesc să îl citesc

Încerc să-mi găsesc liniștea,

Să reflectez la ce s-antâmplat,

Să-mi oblojesc puțin durerea,

Și să-mi explic de ce-ai plecat

Discuții între noi au existat,

Dar niciodată n-a fost ceartă,

Unul pe altul ne-am iertat,

Nimic nu arăta să ne despartă

Într-un târziu am citit scrisul,

Prin care sec m-a anunțat,

Că vrea să-și împlinească visul,

Și-n mănăstire, la Domnul...

a intrat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Aș  vrea ca seara asta 

Să fie una fără sfârșit, 

Să-ți spun a mia oară 

Că sunt cu tine fericit. 

Plutim în pas de dans 

Pe melodia preferată, 

Și arătăm celor din jur

O dragoste adevărată. 

Zâmbim și ne-amintim 

Cum noi ne-am cunoscut, 

Pe ritm de cânt ne minunăm 

Cât timp în doi am petrecut. 

Când muzica devine mută 

Și ringul se simte părăsit, 

Ieșim să ne plimbăm puțin 

Că luna ne-ndeamnă la iubit. 

Nu stau prea mult pe gânduri 

Și sfatul lunii degrabă îl urmez, 

Cu un sărut încerc să o surprind 

Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.

Nu zăbovim prea mult în noapte 

Că-i toamnă și afară se lasă rece, 

Ne ridicăm și mergem înspre casă 

Iar eu recit,,vreme vine,  vreme trece..!

Pe cer curg norii negri plini de apă,

Pe care preoții prin rugă-ncearcă,

Să fie auziți, să se deschidă trapa,

Și Dumnezeu spre noi, fața să-ntoarcă

 Dar norii încărcați, purtați de vânt,

Se duc plutind, de noi nici că le pasă,

Par supărați pe oameni și pământ,

Și picătura binecuvântată nu o lasă

Apa din râuri e tot mai puțină,

Izvorul de mult timp a secat,

A dispărut și apa din fântână,

Țăranul amărât, dă vaca la tăiat

Trăim azi vremuri tare tulburate,

Și-n bine refuzăm să ne schimbăm,

Postim tot postul, fără a face fapte,

Și un bănuț celor în nevoi nu dăm

Pădurea nu mai atrage ploaia,

Că a rămas golită de copaci,

Iar noi nu știm să-ntoarcem foaia,

Străinilor ce ne-au furat, lăsat săraci

Atunci, cum norul să sloboadă,

Picuri de apă pe-a noastră glie,

Când văd că țara-i toată pradă,

Vânată și înstrăinată prin hoție

...............................

Dar știu cum am putea aduce norul,

Și apă binecuvântată să primim,

Vânt să le facem, cum vrea poporul,

Celor ce ne-au furat și jaful să-l oprim!