ai rupt din DEX-ul meu pagina despre iubire

știind că mă uit uneori la diferite cuvinte

ai vrut să nu-mi explic sentimentul acesta puternic

pentru infantă

al doilea copil al Literaturii

Poezia

care nu-ți vine la îndemână

ai reînviat secretul lui Polichenele

ca și când n-ai ști că iubirea n-are nevoie de explicații

oricâte pagini ai rupe din DEX

vei fi întotdeauna pe locul doi

Poezia și tu

în această ordine

nu se poate altfel

arată-mi un om dependent sută la sută

de o femeie

fără o mică anticameră

în care să-și oblojească sufletul

tu însăți depinzi ombilical de beauty

militezi pentru independența femeii

printre altele

sau pierzi timpul la coafor

hai lasă-mă...

Opt martie, zi de soare,

Femeia e-n sărbătoare.

Flori parfumate, multicolore,

Un zâmbet larg, cu ochi sclipitori.

Mama, fiica, sora, prietena,

Toate azi sunt regine, lumini de lună.

Respect și admirație le dăm,

Pentru tot ce fac, cu drag le mulțumim.

Curajul lor ne inspiră,

Frumusețea ne fascinează,

Dragostea lor ne înconjoară,

O lume mai bună ele o creează.

Fie ca această zi să fie magică,

Plină de bucurie și lumină,

Să le arătăm cât de mult le iubim,

Și respectul nostru să le dăruim.

La mulți ani, femei minunate,

Fiți mereu fericite și iubite!

Fie ca primăvara vieții voastre

Să fie veșnic înflorită!

Albă și neașteptată, iarna s-a întors,

Cu fulgi de nea și ger, ne-a surprins pe toți.

Natura, adormită, a fost trezită brusc,

De vântul rece și ninsoarea ce-a căzut.

Copacii, goi de frunze, s-au îmbrăcat în alb,

Casele, acoperite, par castele de cristal.

Pe străzi, copii se joacă, fac oameni de zăpadă,

În timp ce adulții se grăbesc spre case, la căldură.

Soarele, palid, se ascunde după nori,

Lumina zilei scade, se lasă întunericul.

Dar iarna are farmecul ei, nu-i putem nega,

Cu peisajele ei magice, ne încântă privirea.

Așteptăm primăvara, cu soare și căldură,

Dar până atunci, ne bucurăm de iarnă, de zăpadă.

Să ne amintim de copilărie, de jocurile în zăpadă,

Și să ne lăsăm purtați de magia iernii neașteptate.

Draga mea copilărie,
Îți scriu ,iar o poezie.
Dintr-o veche librărie
Pe un colț de hârtie

Plecata-i tu departe
De păcate, tot și toate
Ai fost fragilă, delicată
Dar n-aș fi vrut să pleci niciodată .

Adultul din mine
Ce încă nu a uitat de tine
Care a devenit treptat
Un om tot mai asumat
Acum are responsabilități
Cu tot cu greutăți
Are casă, familie și copii
Ce se joacă iar cu jucării
Pun întrebări și tu nu ști

Ca îmi tot amintesc
Cat de mult voiam să cresc
Pe nimeni să nu dezamăgesc
De ar fi să mă răzgândesc
Să te-ntorci e tot ce-mi doresc

sunt zile când ard mocnit, fără fum,
ca o țigară uitată alături, pe masă
şi zile când mă adun din frunze şi
resturi de scrum – şi-mi umblu prin cuget
aşa cum umblu prin casă

sunt zile când ochii dinăuntru mă dor
iar spaima pe iris se-aşază ca o pânză
de gheaţă – sunt zile când simt moartea
rece în fiecare por – şi zile când uit totul
sufocat de excesul de viaţă

sunt zile când ard mocnit, efemer,
aşa cum arde focu-n bătrâna mea sobă
de teracotă – sunt zile când sfredelesc
cu privirea neliniștită în cer – şi zile când
mă ferec disperat înăuntru-mi
ca într-o grotă...

regele lear,

și astăzi

mai caută un punct de sprijin,

prin gunoaie....

aroma-mbietoare

a ceaiului de mentă.

i-aduce norii

la picioare.

De ce?

De ce nu vreau colegii sa afle

de literele aici aflate?

De cand o poezie,

apartine doar din timpul imparatiei?

Adica as vrea sa scriu

si sa stiu

ca nu-s de ras.

De ce nu pot?

Joi

se da la..

OI OI!!

Nu-i de bine!

Baiatu vine

si loveste.

AU!

Nu puteau

sa ii zica,

ca amuzant

nu este?

Vis

Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis.
Dacă aș putea sa te duc în paradis,
și n-ai fii așa indecisă,
și ai veni cu mine în lumea luminoasă.

De fiecare dată când te văd,
un gând îmi vine în minte,
și-mi cânta ca multe instrumente.
Dacă ai face așa cum te-aș îndruma,
noi, am avea o viață de vis draga mea.

Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis,
dacă te-as putea duce în paradisul nostru
în locul nostru sacru,
și dacă mi-ai spune că sunt singurul pe care iubești
și doar cu mine să trăiesti.

Viața ar fi un vis.

De departe-l vad aproape

pe omul ce bea lapte,

si miroase un trandafir,

si miroase a lavanda.

Tantarul bazaie,

si la ureche ma sacaie.

Foaie verde inmuiata,

eu ma sterg pana-s uscata.

In mare intru-n perechi,

si ies de unul singur.

Arbore inalt de caramida,

am vazut pe ea o omida.

Cand ma apropriu e inverzita,

cand plec, ea-i aurita.

Foaie galbena si-un pitic,

am cumparat un ibric

iar cum este foarte tipic,

eu l-am stricat

iar eu am strigat,

dar pana la urma eu m-am impacat.

Dar eu vad in departare,

Marele cer cade pe o floare,

iar eu merg pe o lunga carare,

si ajung la apune-soare

si inot pe pamantul uscat

si de doua ori sar in pat

si odata ma lovesc in cap.

Stau sa imi fac tema,

si aflu apotema.

Dar cum ma ajuta apotema bazei,

sa platesc chiria casei?

Si cum ma ajuta teorema lui Thales

sa imi gasesc de munca.

Pentru asa ceva nu cred

ca ne trebuie aritmetica.

Ies în pădurea dragă

toată atenția imi capturează,

si văd o veveriță cum aleargă.

Stau și mă plimb încet

și aud din crengi un clarinet.

Merg ce merg si mă opresc

si mă uimesc la ceea ce privesc,

că văd legat de o creangă,

o lungă frânghie largă.

Și ma trezesc sub pom,

și văd in depărtare un om,

ce se uită la acea frănghie,

și-l vad cum se agață de creangă,

iară pe mine un sentiment mă-njunghie,

ma ridic să-l depărtez de frânghie,

și cum se-ntâmplă sa mă-mpiedic,

și-l văd pe omul vrednic,

cum își ia adio tragic.